Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1164/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1164/R/

Ședința publică din 12 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 635/F din 22 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC ROMANIA SRL, cu sediul în-,.1, sector 1, intimata-debitoare SC SRL, cu sediul în sat., județul și lichidatoarea PRIN REPREZENTANT, cu sediul în Pitești, str. -,.52,.A,.2, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-creditoare, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentei-creditoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum fost motivat, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea procedurii insolvenței, în vederea acoperirii integrale a creanței.

CURTEA

supra recursului de față constata următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.08.2005, creditoarea SC Romania SRL a chemat în judecată pe debitoarea SC SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună declanșarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, pentru recuperarea creanței de 103.606.190 lei vechi cu titlu de contravaloare marfa.

În motivarea cererii, s-a arătat că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, conform titlurilor anexate, de la a căror scadență au trecut mai mult de 30 zile, astfel că sunt întrunite cerințele legii.

Prin sentința comerciala nr. 31/F/23.01.2006 Tribunalul Comercial Arges, a admis cerea creditoarei și a dispus începerea procedurii reglementată de Legea nr.64/1995, a desemnat administrator judiciar, cu atribuțiunile prevăzute de art. 24 din lege, căruia i-a pus în vedere să întocmească raportul prevăzut de art. 56 din lege, notificarea hotărârii luate, indisponibilizarea părților sociale, întocmirea și publicarea notificarilor, ridicarea dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea și termen în continuarea procedurii, cu stabilirea primei sedinte a Adunarii creditorilor la 18.05.2006.

La data de 03.03.2006, s-a depus raportul întocmit de administratorul judiciar (75-77).

A fost întocmit tabelul definitiv al creanțelor la 08.05.2006 - 127, in care creditori sunt DGFP A cu suma de 1631 lei si SC Romania SRL cu suma de 11240,5 lei iar la 20.11.2006 a fost depusa la dosar completarea raportului intocmit de catre administratorul judiciar.

La 29.01.2007 s-a depus tabelul suplimentar al creantelor in care in calitate de creditor este mentionata DGFP A cu suma de 242 lei, creante bugetare - 190.

Prin sentința comerciala nr. 738/F/23.11.2006 Tribunalul Comerciala dispus inceperea procedurii falimentului debitoarei, constatând dizolvată societatea, a desemnat lichidator pe, a stabilit termenul limita pentru depunerea creantelor, intocmirea si afisarea tabelului definitiv al creantelor si a dipus sigilarea bunurilor din averea debitorului.

In temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, fost promovata actiune in raspundere patrimoniala a administratorilor debitoarei, solutionata prin sentinta comerciala nr. 806/F/2007 pronuntata in dosarul nr-.

S-au acordat mai multe termene de judecata pentru ca sentinta 806/F/2007 pronuntata in dosarul nr- sa fie executata prin intermediul organelor fiscale.

Prin sentința nr. 635/F/22.09.2008, Tribunalul Comercial Argeș in baza art.131 din lege, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare, radierea acesteia din Registrul Comerțului, descarcarea lichidatorului de indatoririle sale și notificarea hotărârii luate.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că sentinta pronuntata pentru angajarea raspunderii administratorilor potrivit art. 138 din nr. 85/2006 a fost inaintata de catre lichidator catre creditorul bugetar in vederea executarii acesteia, că nu există bunuri în averea debitorului a căror valorificare să ducă la acoperirea masei credale și a cheltuielilor administrative, nici un creditor nefiind de acord sa avanseze aceste cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termen legal, A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Aaa rătat că:

- în mod greșit, s-a dispus închiderea procedurii de către instanța de fond, fără a se ține seama de principiul maximizării valorii averii debitoarei, principiu de aplicare generală și care vizează toate stadiile procedurale, fiind în acord cu dispozițiile art.2 din lege, în sensul că scopul procedurii este plata debitelor;

- au fost încălcate drepturile și interesele creditorilor, prin aceea că nu s-au recuperat integral creanțele;

- s-au încălcat dispozițiile art. 4(4) din lege, prin aceea că nu s-au utilizat sumele din fondul de lichidare constituit la Registrul Comerțului, pentru continuarea procedurii și recuperarea creanțelor.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și continuarea procedurii.

Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod proc.civ. curtea reține că recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente.

Scopul procedurii, așa cum este el exprimat în termenii art. 2 din lege, este plata pasivului debitorului în insolvență, pentru acoperirea integrală a debitelor acestuia.

Principiul maximizării valorii averii debitoarei, deși, nu este consacrat explicit în actul normativ ce reglementează procedura falimentului, se poate deduce din textele ce prevăd acțiunile în anularea transferurilor frauduloase, a operațiunilor încheiate în dauna creditorilor, dar și acțiunile în antrenarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere.

În cauza de față, în procedura falimentului debitoarei, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar și reluate în rapoartelor întocmite de către lichidatorul judiciar, se constată că s-au făcut toate demersurile necesare identificării bunurilor susceptibile de executare silită în patrimoniul debitoarei, conform înscrisurilor de la filele 139-144, însă acțiunile lichidatorului nu s-au putut finaliza pozitiv.

De asemenea, în exercitarea atribuțiilor sale, lichidatorul judiciar a inițiat și acțiune în răspundere împotriva administratorului debitoarei -, ce a făcut obiectul dosarului nr-, finalizată prin sentința nr. 806/F/2007, rămasă irevocabilă.

Lipsa de interes și pasivitatea manifestată de recurenta, precum și refuzul sau de a avansa sumele de bani necesare continuării procedurii, nu pot fi suplinite prin sustinerea rolului activ al judecătorului sindic sau lichidatorului judiciar, care, în mod corect, datorită lipsei bunurilor în patrimoniul debitoarei și pârâtei obligate la acoperirea pasivului acesteia, au aplicat dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006.

Nu poate fi retinuta nici critica vizând încălcarea dispozițiilor art.(4) alin.4 din lege, deoarece destinația fondului de lichidare constituit la ORC, este cu totul alta decât cea invocată în recursul

Față de toate acestea, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, curtea, în temeiul art. 312 alin.1 proc.civ. coroborat cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul împotriva sentinței comerciale nr. 635/F/22.09.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind debitoarea, cu sediul în comuna, sat, județul A, creditoarea SC România SRL, cu sediul in B, sector 1,-,. 1 și lichidator judiciar prin, cu sediul in P -, 52, A,. 2, jud

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.

Grefier,

Red.

/2ex/18.12.2008

Jud. fond

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1164/2008. Curtea de Apel Pitesti