Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1162/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1162/R/

Ședința publică din 12 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 717/F din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr- (nr. în format vechi 343/2005), în contradictoriu cu intimata-creditoare SC SA, intimata-debitoare SC SRL și lichidator, domiciliat în Câmpulung, str. - -, nr. 113, - județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-creditoare, în baza delegației de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentanta recurentei-creditoare arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.

Reprezentanta recurentei-creditoare, având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la judecătorul sindic pentru continuarea procedurii insolvenței, în vederea acoperirii creanței.

CURTEA

Asupra recursului de față:

onstată că, prin cererea formulată la data de 24.03.2005, SC "" SA Sas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC " " SRL.

Prin sentința nr.717/F/01.10.2008, Tribunalul Comercial Argeș, a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC SRL, radierea debitoarei de la Oficiul Registrul Comerțului și plata onorariului către lichidatorul judiciar de 5000 lei din fondul de lichidare.

În temeiul art. 135 din lege, a fost dispusă notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor și Oficiului Comerțului A în vederea efectuării mențiunii de radiere și publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul-sindic a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 475/F/22.06.2005 a Tribunalului Comercial Argeș, a fost deschisă procedura reorganizării judiciare, ridicat dreptul de administrare al debitoarei, a fost numit administrator judiciar care a emis notificările, întocmit tabelul preliminar și tabelul definitiv al creanțelor.

Prin încheierea din 12.octombrie 2005 Tribunalului Comercial Argeșs -a dispus înlocuirea administratorului judiciar cu administratorul judiciar care a notificat deschiderea procedurii, a întocmit tabelul preliminar și tabelul definitiv consolidat rectificat al creanțelor.

Prin încheierea din 08.02.2006, s-a dispus trecerea la procedura falimentului. S-a constat dizolvată societatea debitoare și a fost numit lichidator judiciar care a notificat deschiderea procedurii, a întocmit tabelul preliminar și tabelul definitiv consolidat al creanțelor.

Din raportul lichidatorului a rezultat că nu există bunuri în averea debitorului a căror valorificare să ducă la acoperirea masei credale și a cheltuielilor administrative.

Conform prevederilor art. 131 din legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închiderea procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Față de această situație, judecătorul - sindic a apreciat că o continuare a procedurii ar deveni prea oneroasă, drept pentru care a fost închisă procedura și radiată debitoarea.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs creditoarea A, motivat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă și a susținut că, în cauză nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.

Examinând critica formulată, se constată că este nefondată, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Susținerile recurentei la nivel de principiu sunt valabile, însă aplicarea lor, nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.

În condițiile în care în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.

Continuarea în aceste condiții a procedurii, nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.

De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 prevede expres că, procedura insolvenței poate fi închisă, dacă s-a aprobat raportul final și dacă nu există bunuri în averea debitoarei care să fie valorificate și astfel, să se acopere cheltuielile de lichidare, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare (art.131).

În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.

Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură, folosindu-se fondul de lichidare, deși, nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 717/F din 01 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr- (nr. în format vechi 343/2005), în contradictoriu cu intimata-creditoare SC SA, intimata-debitoare SC SRL și lichidator, domiciliat în Câmpulung, str. - -, nr. 113, - județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/2ex/18.12.2008

Jud fond

Președinte:Constantina Duțescu
Judecători:Constantina Duțescu, Gina Achim, Andreea Tabacu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1162/2008. Curtea de Apel Pitesti