Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1323/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928

SECȚIA COMERCIALĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.1323/COM

Ședința publică din 29 octombrie 2009

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu

JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.966/11.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii concluzii scrise de către lichidatorul judiciar al debitoarei intimate și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.966/11.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarul reprezentantă de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu creditorii T, radierea debitorului, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 19.02.2009, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului.

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr.2120/27.11.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea nr.85/2006, că notificarea a fost publicată.

Având în vedere că nici unul din creditori nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea T, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, casarea hotărârii criticate și trimiterea dosarului către instanța de fond în vederea continuării procedurii.

În motivare se arată că prin sentința comercială nr. 966/11.06.2009, instanța investită cu soluționarea dosarului nr-b privind pe SC SRL, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, soluție criticată de creditoarea recurentă care apreciază că în speță devin aplicabile prevederile art. 3041proc.civ. drept pentru care solicită ca în rejudecarea recursului, să se examineze cauza sub toate aspectele.

Astfel, arată recurenta, se observă din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei că administratorul judiciar/lichidatorul a notificat debitoarea la sediul social și pe asociatul unic, administratorul acesteia la domiciliul indicat în informațiile de la ORC T, notificări ce au fost restituite cu mențiunea "fiu mutat din localitate la ". Față de această stare de fapt, creditoarea recurentă apreciază că închiderea procedurii insolvenței față de debitoare a intervenit înainte ca administratorul judiciar/lichidatorul să poată îndeplini toate demersurile pentru a intra în posesia actelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Este evident că administratorul judiciar/lichidatorul, în lipsa documentelor sus menționate, nu poate formula o cerere de antrenare a răspunderii organelor de conducere a societății pentru creanțele sale, chiar dacă, la adunarea creditorilor a căror ședință a fost consemnată în procesul-verbal din data de 13.04.2009, instituția recurentă (fiind singurul creditor înscris pe tabel) a mandatat administratorul judiciar/lichidatorul să procedeze în acest fel.

Totodată, închiderea procedurii insolvenței în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 85/2206 este posibilă continuarea procedurii. Însă, pe adresa instituției nu a fost formulată o astfel de cerere.

Astfel, creditoarea recurentă este de părere că administratorul judiciar/lichidatorul nu a depus toate diligențele necesare pentru administrarea procedurii și recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art.306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos, că recursul declarat nu este fondat.

Astfel, criticile vizând faptul că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate demersurile pentru a intra în posesia actelor prevăzute de art.28 din Legea nr. 85/2006 și pentru administrarea procedurii sunt generale și nu arată care ar fi acele măsuri necesare pentru administrarea procedurii.

Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins măsurile rezonabile pentru a intra în posesia actelor contabile, cât și pentru a identifica elemente de activ ale debitoarei.

Textul art.131 din Legea nr. 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei. Prin urmare, independent de orice alte împrejurări, procedura insolvenței poate fi închisă, în oricare stadiu s-ar afla. Ori, din actele și lucrările dosarului, coroborate cu rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar, rezultă că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri, iar unicul un creditor, respectiv recurenta, a fost de acord cu închiderea procedurii potrivit textului citat, fiind evident faptul că, nu se oferă să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii.

Având în vedere toate aceste considerente, hotărârea judecătorului sindic apare ca legală și netemeinică, recursul declarat de creditoare urmând a fi respins ca nefondat în baza art.312 alin.1 proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.966/11.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Timiș nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

DR. - - DR. - - - -

GREFIER,

Red.30.10.2009

Tehnored 2 ex.30.10.2009

Instanță fond: Tribunalul Timiș

Jud.

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Dorin Ilie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1323/2009. Curtea de Apel Timisoara