Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 177/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. - -
DECIZIE NR. 177/2010 - R
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
- - - JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
- - - judecător
- - - grefier
********
Pe rol fiind soluționarea recursurilor comerciale formulate derecurentele creditoare - CASH & SRL, cu sediul în B, Calea nr. 231 județul B șiAUSTRIA-cu sediul procesual ales la CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ " " cu sediul în S,-, județul S, în contradictoriu cuintimata debitoare - SRL,cu sediul în O, Calea Clujului nr. 144-148 biroul 9, județul B, împotriva Sentinței nr. 500/F/04.03.2009 - R pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect -procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurentei creditoare AUSTRIA - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 25 din data de 06.04.2009 aflată la dosar la fila 13, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile se află la al treilea termen de judecată, sunt legal timbrate, fiind achitată taxa judiciară de timbru de câte 39,00 lei prin OP nr. 6366 din 11.04.2009 și respectiv chitanța seria - nr. - din 11.02.2009, plus timbre judiciare mobile în valoare de câte 0,30 lei s-a solicitat judecarea cauzei și în eventuala absență a părților de la dezbateri conform art. 242 Cod Procedură Civilă, după care:
Reprezentantul recurentei creditoare AUSTRIA depune o cerere de deschidere a procedurii insolvenței privind pe debitoarea Învederează instanței că nu are alte cereri de formulat.
Instanța,nemaifiind alte cereri, excepții, probleme prealabile, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei. Susține că nu a fost deschisă procedura insolvenței la data pronunțării sentinței atacate. A fost desemnat un lichidator, dar nu lichidator judiciar, nefiind numit de instanță. Sentința are la bază o reținere eronată. Art. 11 din Legea nr. 85/ 2006 nu este precizat, deși are 14 puncte.
Solicită admiterea recursului formulat de recurenta creditoare - CASH & SRL B
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 500/ F/ 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în ședința publică din data de 04.03.2009 a fost respinse cererile de deschidere a procedurii insolvenței formulate de creditoarele și - CASH & SRL împotriva debitoarei - SRL.
Pentru a pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit declarațiilor de creanță depuse la dosar, cererile creditoarelor îndeplinesc condițiile minime prevăzute de art. 3 pct. 12 din 85/2006, iar creanțele sunt certe, lichide și exigibile în condițiile art. 379 Cod procedură civilă, trecând mai mult de 30 de zile de la data scadenței de când debitoarea nu și-a onorat obligațiile de plată.
Examinând situația juridică a debitoarei instanța a reținut că, potrivit listingului comunicat de ORC B debitoarea, începând cu data de 10.03.2008 este supusă procedurii insolvenței numindu-se lichidator.
Având în vedere că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței, numindu-se administrator în persoana d-lui în calitate de lichidator, cererile creditorilor de deschiderea procedurii insolvenței debitoarei în vederea satisfacerii creanțelor apare ca și inadmisibilă, instanța, în baza art. 11 din 85/2006 respingând-o ca atare, urmând ca, în cadrul procedurii insolvenței creditorii să-și valorifice creanțele față de debitoare.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal au formulat recurs recurenții Cash & și.
Prin recursul declarat, recurenta Cash & a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii și transmiterea dosarului Tribunalului Bihor pentru continuarea procedurii insolvenței.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că singurul temei legal invocat de prima instanță pentru respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei este art. 11 care prevede doar atribuțiile generale ale judecătorului sindic, care nu poate și nu are cum să constituie un temei real pentru respingerea cererii, din moment ce chiar instanța a constatat că cererea recurentei - CASH & SRL B îndeplinește condițiile minime prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006, iar creanțele sunt certe, lichide și exigibile în condițiile art. 379 Cod procedură civilă, trecând mai mult de 30 de zile de la data scadenței de când debitoarea nu și-a onorat obligațiile de plată. În mod eronat prima instanță a reținut că, potrivit listingului comunicat de ORC B, debitoarea, începând cu data de 10.03.2008 este supusă procedurii insolvenței, numindu-se lichidator. Conform certificatului comunicat de ORC B, figurează în lichidare. Nu mai există un alt dosar având ca obiect procedura insolvenței împotriva debitoarei, în care să se fi pronunțat o sentință de deschidere a procedurii insolvenței sau o încheiere de deschidere a procedurii generale, așa cum prevăd art. 3 pct. 4, art. 32 și art. 33 din Legea 85/2006. Recurenta susține că nu este vorba despre procedura insolvenței, ci a lichidării care își are sediul materiei în Legea 31/1990 privind societățile comerciale. Cele două instituții nu se confundă, de vreme ce chiar art. 260 alin. 4 din Legea 31/1990 prevede clar că lichidarea nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății. Recurenta susține că, chiar dacă pentru debitoare ar fi fost deschisă procedura insolvenței înainte de introducerea cererii de către - CASH & SRL B, instanța, conform art. 31, ar fi trebuit să conexeze dosarul - la presupusul dosar existent.
În drept s-au invocat prevederile art. 3, art. 8, art. 31 - 33 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, art. 260 alin. 4 din Legea 31/1990.
În ceea ce privește recursul exercitat de recurenta, aceasta a solicitat instanței casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului-sindic, învederându-se că, deși instanța de fond a reținut caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor ambilor creditori, a respins ambele cereri motivând că "debitoarea este supusă procedurii insolvenței, numindu-se lichidator ". Hotărârea primei instanțe a fost motivată pe prevederile art. 11 din Legea 85/2006, iar recurenta apreciază că reținerea instanței asupra stării de insolvență a debitoarei este eronată. Într-adevăr, debitoarea se afla în procedura de lichidare voluntară în care a fost numit lichidator și nu în procedura de insolvență cum greșit a apreciat judecătorul sindic. Procedura de lichidare voluntară este prevăzută și reglementată de Titlul VI cap. I din Legea societăților comerciale 31/1990 constituie o etapă a dizolvării societății respective, ca hotărâre a organelor de conducere ale societății. Dizolvarea societății are loc atunci când patrimoniul acesteia permite achitarea datoriilor acesteia, ceea ce în speța de față nu este cazul. Potrivit art. 260 pct. 4 din legea 31/1990 "lichidarea nu eliberează pe asociați și nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății". Prima instanță trebuia să țină cont de starea de fapt și, ținând cont de caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor dovedite în dosar, trebuia să pronunțe deschiderea procedurii și numirea unui lichidator sau administrator după caz, mandatul lichidatorului încetând odată cu numirea unui alt lichidator. Motivele invocate de instanță sunt contradictorii atâta timp cât se susține că împotriva debitoarei s-a deschis procedura insolvenței, dar fără a se invoca această stare de fapt prin existența unui dosar cu acest obiect, la care dacă ar fi existat, ar fi trebuit conexată cererea recurentei. Nici motivarea în drept a primei instanțe nu este clară, făcându-se referire la art. 11 din Legea 85/2006, fără a preciza care din cele 14 puncte ale alineatului 1 și alin. 2 înțelege să le invoce în susținerea temeiurilor de drept ale hotărârii sale. Soluția instanței nu este susținută nici de listingul ORC B unde se precizează clar că societatea se află în lichidare și nu în insolvență.
În drept, au fost invocate prevederile art. 260 pct. 4 din Legea 31/1990, 304 pct. 7 și 9 din Cod procedură civilă, art. 304.1 Cod procedură civilă.
Intimații nu au depus întâmpinare în cauză.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și casată sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:
Potrivit adresei nr. 4347/27.01.2009 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu privire la situația societății debitoare, aceasta figurează ca fiind în stare de lichidare, fiind numit în calitate de lichidator.
Raportat la această împrejurare, apare ca fiind eronată reținerea judecătorului-sindic din considerentele sentinței, cum că societatea debitoare s-ar afla deja în stare de insolvență.
Astfel, din înscrisurile depuse la solicitarea instanței de recurs, rezultă că societatea a fost dizolvată voluntar, în baza hotărârii adunării generale a asociaților din data de 06.03.2008, prin aceeași hotărâre fiind desemnat și lichidatorul. Totodată, prin încheierea nr. 2428/26.03.2008 dată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, s-a efectuat în registrul comerțului înscrierea mențiunilor corespunzătoare în baza hotărârii AGA menționate.
Dizolvarea și lichidarea unei societăți comerciale reprezintă două faze succesive ale încetării persoanei juridice, care presupun exercitarea anumitor operații prevăzute de lege care declanșează încetarea societății și respectiv lichidarea patrimoniului acesteia. Atât pe perioada dizolvării, cât și pe perioada lichidării, personalitatea juridică a societății nu este afectată, însă aceasta este subordonată cerințelor lichidării.
Având în vedere aceste considerente, cât și prevederile art. 260 alin. 4 din Legea 31/ 1990, în conformitate cu care lichidarea nu împiedică deschiderea procedurii de faliment a societății, rezultă că judecătorul-sindic a pronunțat sentința de respingere ca inadmisibile a cererilor de deschidere a procedurii insolvenței cu încălcarea acestor prevederi legale. În baza acestei dispoziții legale exprese, orice creditor care îndeplinește cerințele legale impuse de Legea 85/ 2006 poate solicita deschidere procedurii, aceeași posibilitate având-o și lichidatorul.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor exprese arătate, faptul că o societate comercială se află în lichidare ca urmare a dizolvării voluntare nu constituie în nici un caz un impediment pentru deschiderea procedurii insolvenței, fapt care rezultă în mod implicit și din prevederile art. 1 alin. 2 lit. e) din Legea 85/2006, în conformitate cu care împotriva debitorilor societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive, se poate deschide direct procedura simplificată de insolvență.
De altfel, în fața instanței de recurs s-a făcut și dovada că lichidatorul a înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor cererea de deschidere a procedurii simplificate de insolvență împotriva societății aflate în lichidare.
Având în vedere aceste considerente și față de împrejurarea că judecătorul-sindic a respins ca inadmisibile cererile de deschidere a procedurii, nepronunțându-se asupra fondului cererilor, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă se impune admiterea recursurilor și casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea examinării cererilor creditorilor sub aspectul îndeplinirii condițiilor impuse de Legea 85/ 2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței, urmând a se face, după, caz și aplicarea prevederilor art. 31 alin. 4 și 5 din lege, față de cererea de deschidere a procedurii depusă de lichidatorul.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate recursurile declarate de recurentele - CASH & SRL,cu sediul în B, Calea nr. 231 jud.B șiAUSTRIA-cu sediul procesual ales la CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ " " cu sediul în S,-, județul S, în contradictoriu cuintimata debitoare - SRL,cu sediul în O, Calea Clujului nr. 144-148 biroul 9, jud. B, împotriva Sentinței nr. 500/F din 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care ocasează cu trimitere pentru o nouă judecare la ribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red. hot.; 17. 03. 2010
Jud. fond:
Dact. I; 17. 03. 2010; 5 ex.
- 3 exemplare comunicate cu:
recurentele creditoare - CASH & SRL,cu sediul în B, Calea nr. 231 județul AUSTRIA - cu sediul procesual ales la CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ " " cu sediul în S,-, județul intimata debitoare - SRL, cu sediul în O, Calea Clujului nr. 144-148 Biroul 9, județul- 3 comunicări emise la ___. 03. 2010; predate la expediție la ___. 03. 2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
Dosar nr. 5549/ 111/ Com/ 2008
Din 17. 03. 2010
CĂTRE,
TRIBUNALUL BIHOR,
Întrucât prin DECIZIA nr.177/ Com/ 18. 02. 2010 -Curtea de Apel Oradeaa admis ca fondate recursurile declarate de recurentele - CASH & SRL, cu sediul în B, Calea nr. 231 jud.B și AUSTRIA - cu sediul procesual ales la CABINET INDIVIDUAL DE AVOCATURĂ " " cu sediul în S,-, județul S, în contradictoriu cuintimata debitoare - SRL,cu sediul în O, Calea Clujului nr. 144-148 biroul 9, jud. B, împotriva Sentinței nr. 500/F din 04.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care ocasează cu trimitere pentru o nouă judecare la ribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii,
În vederea competentei soluționări, vă trimitem alăturat dosarul nr. 5549/ 111/ Com/ 2008 înregistrat la Curtea de Apel Oradea la 28. 04. 2009, conținând ____ file, la care se află atașate dosarele nr. 5549/ 111/ Com /2008 înregistrat la ribunalul Bihor la 11. 11. 2008, conținând 56 de file și nr- înregistrat la ribunalul Bihor la data de 13. 01. 2009, conținând 116 file.
PREȘEDINTE GREFIER
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Filimon Marcela, Marinescu Simona