Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială, de Contencios

Administrativ și Fiscal-

DOSAR NR.-

DECIZIA NR.285/C/2009 -

Ședința publică din 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana

- -- judecător

- -- grefier

*******

Pe rol fiind recursului comercial formulat de debitoarea -"" CUI -, J- - comuna de C, sat, nr.4. jud. B în contradictoriu cu intimat lichidatorVEST AUDIT- O,-, jud. B, intimata creditoare-" "SRL- O,-,.1, jud. B și intimatOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR- O,-, jud. împotriva sentinței nr.774/F din 1 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, în dosar nr-, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta debitoare -""SRL O - avocat -, în baza împuterniciri avocațiale emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata creditoare -" " fiind restituită citația cu mențiunea"firmă mutată de la adresă", iar cu recurenta procedura de citare se acoperă prin prezența reprezentantului său.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus și că, recursul este legal timbrat cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.-/08.10.2009 plus 0,30 lei timbre judiciare, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:

Reprezentantul recurentei învederează instanței că a luat cauza la amânări fără discuții, având în vedere lipsa de procedură cu creditoarea.

Instanța, respinge cererea de amânare formulată, face aplicarea prevederilor art.98 Cod procedură civilă, creditoarea fiind citată de la același sediu ca și în hotărârea atacată cu recurs astfel că, procedura de citare este legal îndeplinită și lasă cauza la rând.

La a doua strigare a cauzei se prezintă aceeași parte, reprezentată prin avocat, care învederează instanței că nu mai are alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului.

Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței recurate, iar pe fondul cererii respingerea cererii de deschidere a procedurii de faliment, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru. În esență învederează instanței de recurs că prima instanță, respectiv judecătorul sindic a pronunțat soluția de deschidere a procedurii de faliment cu prea multă ușurință și că a constatat că asupra caracterului creanței pe care o are față de creditoare, s-a făcut deja o analiză cu prilejul soluționării somației de plată care a fost formulată de aceeași creditoare și care a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Oradea. Mai arată și co societatea pe care o reprezintă nu este în stare de insolvență, dispune de mijloace bănești, fiind depuse în acest sens înscrisuri astfel că, apreciază că soluția pronunțată este nelegală, prima instanță având obligația de a analiza motivele de neplată a debitului.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.774/F din 1 aprilie 2009, TRIBUNALUL BIHOR - judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea cu sediul în O-,. 1, jud. B pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei debitoarea cu sediul în loc. nr. 4. com. de C, jud. B, CUI -, J-.

În temeiulart.33 alin 6din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei S

În temeiul art.34 din Legea privind procedura de insolvență, s-a dispus numirea administratorului judiciar VEST audit cu sediul în O-, jud. B, nr. înregistrare 01017, CUI - care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart.20din lege.

În temeiulart.61din Legea privind procedura de insolvență, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei asociaților și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

S-a pus în vedere administratorului judiciar prevederileart. 252 din Legea nr.31/1990republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar, fixând termen pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului prevăzut de art 54 din 85/2006 la data de 4 mai 2009,termenul limită pentru depunerea creanțelor la 29 mai 2009, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 11 iunie 2009, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 17 iunie 2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 22 iunie 2009.

S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către administratorul judiciar, iar în temeiulart.4din Legea privind procedura de insolvență, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar, stabilind termen de judecată10 iunie 2009, cam. 3.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2008, legal timbrată cu 39 lei taxă timbru și 0, 3 lei timbru judiciar, creditoarea a solicitat în contradictoriu cu debitoarea deschiderea procedurii generale de insolvență.

La primul termen de judecată debitoarea a depus un înscris intitulat "întâmpinare" și calificat de instanță prin prisma prevederilor art. 84.pr.civ. ca fiind contestație prin care a solicitat respingerea cererii ca nelegale.

Se arată în motivare că nu sunt întrunite prevederile art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 întrucât creanța deținută de creditoare nu are caracter cert, lichid și exigibil. Îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor de către creditoare i-a produs pagube în cuantum de 94.510, 16 lei, astfel încât întinderea obligației de plată nu este lămurită. De altfel, a și contestat cuantumul creanței în dos. nr- aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.

Constituind o procedură colectivă de recuperare a creanțelor certe, lichide și exigibile, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 prevede că ea se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă. Pentru a evita interpretările diferite date acestor noțiuni art. 3 pct. 1 din același act normativ stabilește că insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. În măsura în care creanța invocată a făcut obiectul examinării de către instanța de judecată, autoritatea de lucru judecat pe care legea o atașează hotărârii judecătorești împiedică reexaminarea ei pe o altă cale.

Astfel, după cum reiese din cuprinsul ordonanței comerciale nr. 6151/2008 pronunțate de Judecătoria Oradea creditoarea a formulat împotriva debitoarei o cerere de emitere a somației de plată în temeiul nr.OG 5/2001. La baza formulării acesteia au stat aceleași facturi fiscală ce au fost invocată ca și temei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006.

În urma examinării incidenței prevederilor art. 1 din nr.OG 5/2001 s-a ajuns la concluzia că ea reflectă o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind admisă cererea pentru emiterea somației de plată. Mai mult, prin sent. com. nr. 1135/2009 pronunțată de Judecătoria Oradea în dos. nr- a fost respinsă cererea în anulare formulată de debitoare, astfel încât prima hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat. Tocmai de aceea, instanța a considerat că nu mai poate fi pus în discuție caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, contestația fiind nefondată.

Referitor la posibilitatea debitoarei de achita contravaloarea debitului pretins, s-a precizat că sumele pretinse au devenit scadente la datele de 1.06.2008, 15.06.2008, 30.06.2008 și 5.08.2008. lor în termen de 30 de zile determină în mod direct incidența prezumției relative prevăzute de art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a ) potrivit căruia insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Legea nu are în vedere solvabilitatea debitorului, adică ansamblul valorilor active din patrimoniu care poate depăși ansamblul celor negative, ci exclusiv lichiditățile de care dispune acesta. Tocmai de aceea, emiterea unor bilete la ordin sau încheierea unor contracte de închiriere nu echivalează cu deținerea de lichidități, ci ele se raportează la solvabilitatea debitorului. Întrucât acest aspect nu are relevanță pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006, față de împrejurarea că nu au fost achitată creanța deținută de creditoare, instanța a admis cererea și a deschis procedura generală de insolvență.

In temeiul art. 34 din lege, față de opțiunea manifestată de creditoare a fost numit in calitate de administrator judiciar VEST AUDIT.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs - "" com. de C, sat. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii de faliment.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, singura probă pe care instanța a avut-o în vedere la pronunțarea hotărârii atacate, a fost ordonanța comercială nr.6151/2008 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă prin sentința civilă nr.1135/18.02.2009 aceleiași instanțe, pronunțată în dosar nr.10357/2008, având ca obiect acțiune în anulare.

Sentința civilă nr.6151/2008, arată recurenta, a fost pronunțată în procedura reglementată de nr.OG5/2001 privind procedura somației de plată, procedură în cadrul căreia ea nu a avut posibilitatea de a face apărări pe fondul cauzei, prin administrarea de probațiune, alta decât înscrisuri, astfel încât să dovedească netemeinicia cererii, deși acest lucru s-ar fi impus.

Instanța a admis această cerere, pe baza afirmațiilor creditoarei, a facturilor aflate la dosar, a căror simplă analiză ar fi pus semne de întrebare cu privire la modul în care au fost emise și dacă acestea reflectă într-adevăr contravaloarea serviciilor prestate recurentei.

Motivul pentru care nu a achitat suma de bani solicitată de - " " este faptul că a invocat excepția de neexecutare a contractului, încercând a demonstra în fața instanței de fond, cu toate că era în procedura somației de plată, faptul că aceasta societatea nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de societatea recurentă, lucru care a determinat refuzul de către partenerii externi a produselor "lucrate" de către - " " SRL.

Fiind însă într-o procedură simplificată, nu a putut să facă acest lucru, instanța admițând cererea de emitere a somației de plată și respingând cererea de anulare a acesteia, formulată de recurentă, în mod nelegal, creanța fiind contestată.

Solicită recurenta a se observa că, cererea de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 a fost făcută doar în scop șicanator - inițial, aceasta fiind promovată după ce cererea de emitere a somației de plată fusese soluționată în mod favorabil pentru societatea creditoare. Așadar, deși în urma soluționării cererii în anulare ar fi putut obține împotriva recurentei un titlu executoriu, pe care îl putea pune în executare, societatea creditoare n-a făcut-

A încercat însă a face, prin formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, înregistrată la data de 22.09.2008, presiuni pentru achitarea acestei sume de bani înainte de soluționarea cererii sale în anulare, și doar pentru ca în cazul în care cererea în anulare s-ar fi admis, să deschidă procedura de faliment, lucru care consideră, ar trebui sancționat de către instanță.

Așadar, nu s-a urmărit prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței recuperarea creanței, care se putea face pe calea executării silite, ci doar închiderea societății recurente.

Că este așa, arată recurenta, o dovedește însuși refuzul societății creditoare de a primi plata sumei, pentru care deține un titlu împotriva sa, în patru tranșe, începând cu luna aprilie, pentru care recurenta a și depus la dosarul cauzei un număr de patru bilete la ordin care urmau a fi girate în favoarea creditoarei.

Având în vedere faptul că, până în luna iulie 2009, aceasta și-ar fi încasat întreaga creanță, că procedura insolvenței este o procedură de durată, nu-și poate explica conduita intimatei.

Mai mult decât atât, arată recurenta că, a făcut dovada în fața instanței de fond că obține lunar venituri substanțiale, cu care poate achita fără problemă pretențiile intimatei, dar nici acest aspect nu a fost luat în considerare.

Un fapt deloc de neglijat în analiza întregului dosar și a situației recurentei, este legat de criza economico - financiară, care a afectat aproape pe toții agenții economici, lipsa de disponibilități bănești trebuind apreciată și în raport cu această situație specială, care a afectat întreaga economie.

Și mai ales pe fondul acestei crize, apreciază că deschiderea cu atâta ușurință a unei proceduri de insolvență împotriva unei societăți comerciale, nu este deloc sănătoasă, blocând astfel activitatea unui agent economic, care poate mai are totuși resurse pentru a trece peste această perioadă destul de dificilă, iar faptul că în speță este vorba nu despre incapacitate de plată, ci despre un refuz, de plată bazat cu bună - credință, pe soluționării în mod favorabil a unui litigiu în contradictoriu cu însăși societatea creditoare, pentru însăși suma solicitată în cererea de deschidere a procedurii insolvenței, consideră că trebuia avut în vedere de instanță, care trebuia să respingă această cerere.

Apreciază că, legea trebuia aplicată ținând seama nu numai de litera sa, ci și de spiritul său. Dacă s-ar deschide procedura insolvenței împotriva tuturor agenților economici care au întârziat cu plata față de un singur creditor mai mult de 30 de zile, indiferent de motive, și nu s-ar analiza motivele care au determinat această întârziere, (care în speță s-a datorat neexecutării corespunzătoare a obligațiilor și existenței pe rolul instanței a unui litigiu în cadrul căruia s-a contestat chiar suma care făcea obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenței), s-ar ajunge în situația ca toți agenții economici să fie în insolvență. Acesta este motivul pentru care, consideră că instanța de fond în mod eronat, fără a analiza situația recurentei și nici măcar a creanței în discuție, a admis cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

În drept a invocat prevederile art.8 din Legea nr.85/2006, art.302/1 Cod procedură civilă.

Deși legal citați, intimații Vest Audit O, - " " SRL O și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, nu s-au prezentat în instanță.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta - "" com. de C, sat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006 - Legea insolvenței, prininsolvențăse înțelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Insolvența este prezumată ca fiindvădităatunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (art.3 lit.a) și esteiminentăatunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței (art.3 lit.b).

În speță, instanța de fond a reținut corect existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 78.246,34 RON, pe care creditoarea intimată - " " SRL Ooa re față de debitoarea recurentă - "" SRL, constatând prin sentința comercială nr.6151/10.10.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea (somație de plată în temeiul prevederilor nr.OG5/2001), rămasă irevocabilă prin respingerea acțiunii în anulare prin sentința nr.1135/18.02.2009a Judecătoriei Oradea.

Împrejurarea că sentința comercială nr.6151/10.10.2008 a Judecătoriei Oradeaa fost pronunțată în procedura somației de plată, reglementată de nr.OG5/2001, în cadrul căreia recurenta debitoare nu ar fi avut posibilitatea de a face apărări pe fondul cauzei, nu prezintă relevanță din moment ce instanța a admis cererea creditoarei pe baza facturilor fiscale depuse la dosar, acceptate la plată de debitoare.

Cum scopul procedurii instituite prin nr.OG5/2001 este realizarea de bună voie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatate printr-un înscris ori determinate, potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, motivul invocat de recurentă pentru a justifica neachitarea sumei de bani solicitată de creditoare, respectiv faptul invocării excepției neexecutării contractului, nu prezintă relevanță din moment ce ordonanța de emitere a somației de plată a intrat înputerea autorității de lucru judecatprin respingerea acțiunii în anulare.

Pe de altă parte, corect a reținut instanța de fond că recurenta debitoare nu a răsturnat prin probele depuse la dosar prezumția relativă de insolvență, instituită de art.3 alin.1 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006, biletele la ordin emise sau contractele de închiriere încheiate neechivalând cu deținerea de lichidități pentru achitarea datoriilor.

Insolvența nu se confundă cu insolvabilitatea, respectiv situația patrimonială în care elementele pasive depășesc elementele active, Legea insolvenței neavând în vedere solvabilitatea debitorului, ci exclusiv lichiditățile de care acesta dispune.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.3 alin.1 pct.1 lit.a și b) din Legea nr.85/2006, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - "" SRL com. de C, sat.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurenta -""SRL de C, nr.4. împotriva sentinței nr.774/F din 1 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red. dec. - jud. -

- în concept, 15.10.2009

Jud. fond

Tehnoredact.--/-

7 ex./20.10.2009

5 com.________

1.-"" CUI -, J-- comuna de C, sat, nr.4. jud.

2. - // - și din O,-, jud. B ( conform citației de la fila 8 dosar )

3. VEST AUDIT - O,-, jud. B,

4.-" "SRL- O,-,.1, jud. B

5.OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR- O,-, jud.

Președinte:Blaga Ovidiu
Judecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Oradea