Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 297/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.297/C/2008-

Ședința publică din 4 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de creditoareaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,cu sediul în B, sector 1,--11 în contradictoriu cu intimata creditoare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr.1, jud.B, intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, jud.B, intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str. -, nr.2- 4, jud.B și intimata debitoare SC " TRANS " SRL, cu sediul în O,-, 7. J- -prin lichidator Cabinet individual de insolvență,cu sediul în O,-,.3,.21, jud.B împotriva sentinței nr.67/F din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr.73/F/2001, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, că recurenta creditoare a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.67/F din 29 ianuarie 2008, Tribunalul Bihor - judecătorul sindic n temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței, a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL,cu sediul social în O,str. - -, nr. 2. cod de identificare fiscală 7. nr. de ordine în registrul comerțului j-, ispune radierea acestuia din registrul comerțului.

În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței, a escărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și a încuviințat, în parte, plata onorariului lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în O,str. -, nr. 12, 3, 21, judetul B, nr. de ordine în practicienilor în insolvență 10620, respectiv suma de 5000 lei, plată ce se va face din contul deschis, conform art 4 din 85/2006.

Totodată, în temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că la data de 29.01.2008 lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în O,str. -, nr. 12, 3, 21, judetul B, nr. de ordine în practicienilor în insolvență 10620,desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL,cu sediul social în O,str. - -, nr. 2. cod de identificare fiscală 7. nr. de ordine în registrul comerțului j-, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 13.06.2001;

Totodată, judecătorul sindic a reținut că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiileart. 61 dinLegea privind procedura insolvenței și că notificarea a fost publicată și conformart. 61 alin.3din Legea privind procedura insolvenței, astfel că n temeiulart. 131din legea privind procedura insolvenței a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

În ce privește onorariul solicitat de lichidatorul judiciar în sumă de 9.450 lei ron, judecătorul sindic a apreciat că este nejustificat de mare în raport de complexitatea cauzei și de activitatea depusă de lichidator pe parcursul procedurii, fapt pentru care acesta a fost diminuat la suma de 5000 lei ron, plată ce se va face din contul deschis conform art.4 din Legea nr.85/2006.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și scutit de plata taxei de timbru a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și continuarea procedurii, în sensul întocmirii unui raport final corespunzător cu menționarea cauzelor și împrejurărilor care au determinat intrarea societății în incapacitate de plată și persoanele cărora le-ar fi imputabilă această stare.

Mai solicită recurenta ca lichidatorul judiciar să uzeze de prerogativa conferită de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, respectiv de a formula o cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență, iar în caz negativ să fie reautorizată recurenta să introducă această acțiune.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.299 - 316 Cod procedură civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita închidere a procedurii insolvenței și radierea debitoarei din evidențele în condițiile în care scopul procedurii prevăzut la art.2 din Legea nr.85/2006 - acoperirea pasivului - nu era atins.

Prin aceasta, judecătorul sindic nu și-a exercitat rolul activ și nu a efectuat un control a activității lichidatorului.

În cauză, arată recurenta, erau aplicabile prevederile art.138 alin.1 lit.d, ba chiar mai mult decât atât faptele săvârșite de către administrator se încadrau și în prevederile art.141 lit.a din aceeași lege. Aceasta, deoarece lipsa evidențelor contabile indică o administrare frauduloasă a averii debitorului.

Lipsa de diligență a creditoarelor la momentul convocării adunării creditorilor din 23.01.2008 nu poate conduce la denaturarea scopului procedurii, cu atât mai mult cu cât titularul cererii este lichidatorul judiciar și numai în subsidiar creditorii.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.304/1 Cod procedură civilă a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.

Prin sentința ce formează obiectul prezentei căi de atac, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC " " SRL, admițând cererea formulată în acest sens de lichidatorul judiciar ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și a neavansării de către creditori a sumelor necesare.

Potrivit art.138 (3) din Legea nr.85/2006, comitetul creditorilor poate cerere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.(1) dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.(1) amenință să se prescrie.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă în mod evident că, în mod separat creditorii nu pot solicita judecătorului sindic să autorizeze comitetul creditorilor să introducă acțiunea în răspundere prevăzută de art.138 din lege, singurul care poate cere autorizarea fiind comitetul creditorilor.

În speță o astfel de cerere nu a fost formulată, astfel că motivul de recurs invocat de creditoare privind nelegalitatea hotărâri pentru că lichidatorul nu ar fi convocat adunarea creditorilor în vederea discutării oportunității formulării unor cereri de atragere a răspunderii, este neîntemeiat.

În aceste condiții nu se justifică a fi analizate în prezentul recurs care erau faptele săvârșite de administrator de natură a antrena răspunderea persoanelor prevăzute la art.138 și art.141 lit. din Legea nr.85/2006.

Motivul de recurs privind necesitatea refacerii raportului final este de asemenea nefondat, întrucât în cauză nu operează prevederile art.129 din Legea nr.85/2006, câtă vreme în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii nu au avansat bani în vederea continuării procedurii.

Raportat la cele de mai sus, nu poate fi reținută lipsa rolului activ din partea judecătorului sindic, închiderea procedurii putând opera în condițiile legii chiar dacă scopul instituirii acestei proceduri nu a fost atins.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței nr.67/F din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 4 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- jud. fond. -

- dact. - 3 ex.

- 15.09.2008

Președinte:Boța Marilena
Judecători:Boța Marilena, Rițiu Roxana, Blaga Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 297/2008. Curtea de Apel Oradea