Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.335/C/2009-

Ședința publică din 29 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Marcela Filimon JUDECĂTOR 2: Simona Marinescu

JUDECĂTOR 3: Marilena Boța

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial d eclarat de recurenta creditoareSC SRLcu sediul în O, Str.-.- nr.2, -.11,.12, județ B, în contradictoriu cu intimata debitoareSC Trans SRLcu sediul în O-/C,.2, județ B, împotriva sentinței nr.665/F/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta creditoare SC SRL O prin consilier juridic în baza delegației de la dosar și intimata debitoare SC Trans SRL O prin avocat în baza împuternicirii avocațiale din 22.10.2009 emisă de Baroul Bihor Cabinet de avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată prin chitanța nr.- din 20.10.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, precum și faptul că intimata debitoare a depus la dosar în data de 22.10.2009 întâmpinare, după care:

Reprezentantul recurentei creditoare depune la dosar copia încheierii nr.973/10.07.2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, încheiere prin care s-a dispus instaurarea sechestrului asigurător. Precizează că împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs însă aceasta are caracter executoriu și este importantă sub aspectul cuantumului. Precizează că nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Reprezentanta intimatei debitoare nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.

Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei creditoare solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, respingerea contestației ca inadmisibilă, cu cheltuieli de judecată. Hotărârea atacată este criticabilă. În mod greșit s-a reținut cuantumul debitului în sumă de 25.755,20 lei.

Reprezentanta intimatei debitoare solicită respingerea recursului ca nefondat, păstrarea în tot a hotărârii atacate, judecătorul sindic reținând corect. către debitoare s-a datorat unei excepții. S-au făcut plăți de 16.000 lei iar dacă se scad din debitul de 42.000 lei, rămân 25.000 le, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul recurentei creditoare, având cuvântul în replică, precizează că extrasele de cont de la filele 49 - 52 fac dovada unei acute jene financiare și nu a unei situații prospere.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.665/F/24.03.2009 Tribunalul Bihora admis contestația formulată de către debitoarea SC Trans SRL, în contradictoriu cu creditoarea SC SRL, și pe cale de consecință a respins cererea introductivă formulată de creditoare pentru deschiderea insolvenței debitoarei.

A fost obligată creditoarea să plătească debitoarei 45,90 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Potrivit art.31 alin.1 din 85/2006 privind procedura insolvenței, "Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care se va preciza -".

Potrivit art.3 din actul normativ menționat mai sus, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. De asemenea, textul menționat prevede că "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile; insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori -".

Din conținutul textelor de lege menționate mai sus reiese că pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenței, sunt necesare întrunirea următoarelor condiții, și anume: existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva patrimoniului debitoarei, să fi trecut mai mult de 30 de zile de la data scadenței, iar debitoarea să nu fi achitat creanța față de creditori. Alături de aceste condiții, mai este necesar ca valoarea creanței să fie de 10.000 RON, iar pentru salariați de 6 salarii medii pe economie.

În speță, judecătorul sindic a constatat că, creanța creditoarei în sumă totală de 25.755,20 lei reprezentând debite restante, este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile însă, raportat la extrasele de cont depuse la dosar de către debitoare care atestă faptul că aceasta nu se află în incapacitate de plată ci din contră,este prosperă, rulează și are în conturi peste 28.875,20 lei RON/ lună - filele 59-62 dosar.

Față de cele reținute,judecătorul sindic a admis contestația formulată de către debitoare și în consecință a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei, obligând creditoarea care se află în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 45,90 lei, în favoarea debitoarei, în temeiul art.274 cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, corespunzător timbrat, a declarat recurs creditoarea SC SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației debitoarei și admiterii cererii introductive.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiat pe prev.art.304 pct.9 Cod procedură civilă recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate constând în greșita admitere a contestației debitoarei în condițiile în care aceasta era tardivă.

Termenul legal, de decădere în care debitoarea putea formula contestația era de 10 zile de la comunicarea cererii introductive.

Nesolicitând repunerea în termen și înregistrând contestația la 22.12.2008 debitoarea nu putea să conteste calitatea recurentei de creditor îndreptățit.

Pe fondul cauzei este greșit reținut și cuantumul creanței raportat la conținutul contractului de vânzare cumpărare produse petroliere, facturile emise și plățile făcute.

Fondurile bănești de care dispune contestatoarea pentru plata datoriilor sunt insuficiente astfel că insolvența este prezumată în condițiile art.31 alin.1 din Legea 85/2006.

Contestatoarea debitoare nu a răsturnat prezumția de insolvență ba mai mult a depus la dosar extrase de cont ce confirmă o evidentă jenă financiară.

Intimata SC Trans SRL a formulat Întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost înregistrată la Tribunalul Bihor la 12.08.2008.

La termenul din 9.12.2008 era lipsă de procedură cu debitoarea care a adus la cunoștința instanței prin reprezentantul său care este sediul legal al acesteia.

În consecință doar la 9.12.2008 s-a dispus comunicarea cu debitoarea a cererii introductive pentru a putea formula contestație, astfel că nu era necesară o repunere în termen.

Pe fondul cauzei, arată intimata că a răsturnat prezumția de insolvență, prin depunerea la dosar a ordinului de plată cu care a achitat o parte din creanță.

De altfel cererea introductivă a fost făcută cu rea credință doar în scopul evitării prescripției dreptului la acțiune, câtă vreme pentru aceeași creanță există și acțiune pe dreptul comun.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs mai sus arătate, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.

Criticile recurentei referitoare la greșita soluționare a contestației debitoarei, sunt nefondate.

Excepția tardivității contestației este neîntemeiată câtă vreme comunicarea cererii introductive s-a făcut inițial la o adresă greșită, iar data comunicării legale, este 9.12.2008.

Pe fondul cauzei, criticile sunt nefondate.

La admiterea contestației judecătorul sindic a ținut seama de împrejurarea că debitoarea a răsturnat prezumția de insolvență făcând dovada că dispune de disponibil în cont și că face plăți.

Câtă vreme în cauză este dovedit și necontestat de recurentă existența pe rolul instanței a mai multor litigii născute din contracte de vânzare cumpărare produse petroliere, este evidentă și incertitudinea existenței și întinderii creanței.

În aceste condiții aprecierea judecătorului sindic potrivit căreia nu erau îndeplinite cerințele art.3 din Legea 85/2006, este întemeiată iar critica de nelegalitate nefondată.

Văzând culpa procesuală a recurentei în promovarea prezentei căi de atac, în temeiul disp.art.274 Cod procedură civilă urmează a fi obligată să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta creditoare SC SRL cu sediul în O, Str.-.- nr.2,-.11,.12, județ B, în contradictoriu cu intimata debitoareSC Trans SRLcu sediul în O-/C,.2, împotriva sentinței nr.665/F/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 29 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: PT. JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - - - -

elib.din funcție prin

pensionare semnează

președintele instanței

G

Red.dec.jud. în concept: 23 noiembrie 2009

Jud.fond

Dact.

4 exemplare/ 24 noiembrie 2009

-2 comunicăriefectuate și predate la expediție în data de:24 noiembrie 2009.

- SC SRL - O, Str.-.- nr.2,-.11,.12, județ

- SC Trans SRL - O-/C,.2, județ

Președinte:Marcela Filimon
Judecători:Marcela Filimon, Simona Marinescu, Marilena Boța

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Oradea