Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 378/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 378/R-
Ședința publică din 04 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de debitoarea SC I & G SRL, cu sediul în comuna, sat, jud.V împotriva sentinței nr.1276 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, - Secția comercială, în dosarul nr-, intimați-creditori fiind SA, cu sediul în B, Calea nr.222, sector 1, SA, cu sediul în comuna, jud.O, CONSILIUL JUDEȚEAN, TOTAL SRL, cu sediul în Rm.V,-, jud.V, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V, SRL, cu sediul în comuna, jud.V, SA, cu sediul în comuna, sat nr.110, jud.V și lichidator judiciar, cu sediul în Rm.V,-, jud.V.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,00 lei achitată cu chitanța nr.5897/2008 emisă de Primăria Mun.Pitești și cu timbru judiciar de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 28 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând:
Constată că prin sentința nr. 1276/17 decembrie 2007, Tribunalul Vâlcea, judecător sindic ad is cererea administratorului judiciar, cu sediul cabinetului în Râmnicu V,-, județul V, cod de identificare fiscală - și, în temeiul art. 107 lit. A din Legea nr.85/2006 a dispus trecerea la procedura falimentului a societății debitoare SC I & G SRL, cu sediul social în comuna, sat, județul V, cod de identificare fiscală R -, număr de ordine în registrul comerțului J -.
În temeiul art.107 A 2 din Legea privind procedura insolvenței a desemnat în cauză în calitate de lichidator judiciar pe, cu un onorariu de 500 lei, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25, iar în temeiul art.107 2 din Legea privind procedura insolvenței a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al debitorului.
A fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 7 ianuarie 2008, cât și predarea către lichidator, în termen de 10 zile de la pronunțarea prezentei, a tabelului definitiv al creanțelor și a listei creanțelor născute în cursul procedurii, precum și notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru efectuarea mențiunii, și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
A fixat termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la 28 ianuarie 2008, ca și termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor, la 18 februarie 2008. De asemenea, a fixat termenul limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii, la 3 martie 2008 și termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor, la 17 martie 2008.
S-a stabilit termen de fond la 21 ianuarie 2008.
Prin aceeași sentință, în temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, judecătorul sindic a reținut că în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitorului SC I & G SRL Râmnicu V prin sentința numărul 400 din 30 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr-, debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare, și nici unul dintre celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la art. 94 din Legea nr. 85/2006, astfel că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii falimentului, potrivit art. 107 lit. A ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs debitorul SC I & G SRL, prin administrator, care a criticat sentința sub aspectul nelegalității, invocând și argumente ce țin de netemeinicia acesteia, susținând, în esență, că și-a manifestat intenția de reorganizare și a și propus un plan de reorganizare, însă toate aceste proceduri s-au efectuat prin intermediul administratorului judiciar, care nu a adus la cunoștința instanței cele de mai sus și a formulat cererea de trecere la faliment, cu încălcarea disp. art. 107 a) din Legea nr. 85/2006. A achitat deja o parte din sume pentru creditoarea SC TOTAL SRL Rm. V, motiv pentru care apreciază că nu se impunea trecerea la faliment.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006, art.94(1) următoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare în condițiile de mai jos:
a)debitorul, cu aprobarea adunării generale a acționarilor/asociaților, în termen de 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe, cu condiția formulării, potrivit art. 28, a intenției de reorganizare, dacă procedura a fost declanșată de acesta, și potrivit art. 33 (6), în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;
b) administratorul judiciar, de la data desemnării sale și până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afișării tabelului definitiv de creanțe, cu condiția să își fi manifestat această intenție până la votarea raportului prevăzut la art. 59 (2);
c) unul sau mai mulți creditori care și-au anunțat această intenție până la votarea raportului prevăzut la art. 59 (2), deținând împreună cel puțin 20% din valoarea totală a creanțelor cuprinse în tabelul definitiv de creanțe, în termen de 30 de zile de la data afișării tabelului definitiv de creanțe.
5 al. aceluiași text de lege statuează că nerespectarea termenelor prevăzute la (1) conduce la decăderea părților respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare și, ca urmare, la trecerea, din dispoziția judecătorului-sindic, la faliment.
Din analiza textului de lege precitat, rezultă, fără exhivoc, care categorii de personae vor putea propune un plan de reorganizare, în mod direct, ci nu prin mijlocirea administratorului judiciar, cu condiția pentru debitor ca, potrivit art.33 6 din Legea nr. 85/2006, să își fi anunțat intenția de reorganizare, dacă procedura a fost deschisă la cererea unui creditor, ca în speță - procedura fiind deschisă la cererea creditoarei SA. Administratorul debitoarei, nu a depus documentele prevăzute la art. 28 din Legea insolvenței și nici nu a pus la dispoziția administratorului judiciar, cum i se învederase, înscrisurile financiar-contabile, motiv pentru care a fost citată pentru mai multe termen cu mandate de aducere, fără să se prezinte la instanță. Abia la termenul din 10 septembrie 2007 s-a prezentat un avocat împuternicit de debitoare să o reprezinte, însă debitoarea nu și-a anunțat intenția de reorganizare, așa cum cer prevederile legale precitate, astfel că soluția judecătorului sindic, de trecere la faliment, este legală și temeinică, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 107 lit.A din Legea insolvenței.
Și în legătură cu pretinsa achitare a debitelor, se constată că prin încheierea din 10.09.2007 s-a amânat judecata cauzei pentru a se face dovezi în acest sens, măsură reiterată la 1.10.2007, iar la 22. 10.2007 susținându-se, de către apărătorul debitoarei, necesitatea amânării, motivat de faptul că este în derulare procedura de achitare a crențelor. Prin notele de ședință din 17 decembrie 2007 (155), administratorul judiciar desemnat în cauză a indicat că s-a achitat o sumă de 10000 de lei către unul dintre creditorii înscriși la masă, SC Total SRL, însă acest fapt este lipsit de relevanță, în contextul înscrierii în tabelul definitiv al creanțelor și a altor creditori, cu o sumă totală de 76722 lei (inclusiv suma ce s-a achitat ulterior) și a nedeclarării intenției de reorganizare de către debitoare, împrejurare în care s-a făcut o legală aplicare a prevederilor art. 107 lit.A din Legea insolvenței.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 312 1 Cod proc. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea SC I & G SRL, cu sediul în comuna, sat, jud.V împotrivasentinței nr.1276 din 17 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, - Secția comercială, în dosarul nr-, intimați-creditori fiind SA, cu sediul în B, Calea nr.222, sector 1, SA, cu sediul în comuna, jud.O, CONSILIUL JUDEȚEAN, TOTAL SRL, cu sediul în Rm.V,-, jud.V, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V, SRL, cu sediul în comuna, jud.V, SA, cu sediul în comuna, sat nr.110, jud.V și lichidator judiciar, cu sediul în Rm.V,-, jud.V.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red.
2 ex./23.04.2008
Jud. fond:
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Ingrid Emina Giosanu