Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.56/
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea SC Decor SRL împotriva sentinței civile nr.757/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-, în contradictoriu cu creditoarea SC SRL prin lichidator judiciar SC SPPI și administratorul judiciar Expert, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea recurentă avocat -, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul debitoarei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei și învederează instanței că înțelege să renunțe la judecarea cererii de suspendare a hotărârii recurate în situația în care se soluționează la acest termen recursul de față.
Nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului, constatând că se poate trece la judecarea pe fond a acestuia.
Reprezentantul debitoarei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cu cheltuieli de judecată arătând că soluția pronunțată de judecătorul sindic este nelegală, deoarece a ignorat cererea de amânare formulată de debitoare la primul termen de judecată în vederea angajării unui apărător, încălcând astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil al acesteia.
De asemenea, se arată că debitoarea nu este în incapacitate de plată, societatea neavând nici un o datorie față de bugetul de stat, iar aceasta nu este debitorul SC SRL, întrucât factura fiscală nr.-/13.10.2004 nu a fost recunoscută și acceptată la plată, potrivit dispozițiilor art.46 Cod comercial, deoarece lucrările înscrise în cuprinsul acesteia nu au fost executate, astfel că factura menționată nu poate constitui un titlu executoriu, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.757/08.11.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului Timiș cu nr.-, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea SC SRL prin lichidator judiciar SC SPPI și a dispus deschiderea procedurii insovenței împotriva debitorului SC Decor SRL, numind administrator judiciar pe Expert.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.-, creditoarea SC SRL, prin lichidator, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC Decor SRL cu motivarea că aceasta îi datorează suma de 239.929,70 lei, creanța fiind certă lichidă și exigibilă și reprezentând contravaloarea serviciilor de demolare și penalități de întârziere.
În fapt, reclamanta creditoare a arătat că între părți s-a încheiat contractul nr.563/11.06.2004, având ca obiect demolarea unei clădire industriale, iar ulterior, prin actul Adițional nr.1/08.07.2004, obiectul contractului a fost extins. în baza acestui contract fiind emisă către pârâtă factura nr.-/13.10.2004, neachitată până în prezent, la suma cuprinsă în această factură calculându-se penalități de întârziere potrivit art.5 din contract. Creditoarea mai arată că, în vederea rezolvării pe cale amiabilă a litigiului, a convocat debitoarea la conciliere directă, însă acesta nu s-a prezentat, ci a comunicat ulterior că apreciază neîntemeiate pretențiile părții adverse.
În drept, creditoarea a invocat prevederile Legii nr.85/2006 arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest act normativ pentru deschiderea procedurii insolvenței.
În probațiune, creditoarea a depus la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: contract de prestări servicii 563 din 11.06.2004, actul adițional nr. 1/08.07.2094, factura fiscală nr.-/13.10.2004, confirmarea de primire, notificarea cu nr.34/15.05.2007 emisă către pârâtă, borderouri de corespondență, procese-verbale de conciliere din 11.06.2007 și 12.07.2007, conciliere directă nr.88/20.06.2007 și sentința comercială nr.1039/22.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-.
Debitoarea pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești de a soluționa litigiul.
În fapt, pârâta debitoare arată că, prin art.10 alin.3 din Contractul din 11.06.2004 încheiat între părți, s-a statuat că modalitatea de soluționare a eventualelor litigii este procedura arbitrală a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie României.
Având în vedere clauza compromisorie arătată, pârâta arată că devine incidentă excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești de a soluționa prezentul litigiu, cererea introductivă urmând a fi respinsă a inadmisibilă.
Pârâta solicită instanței ca, în cazul în care va fi respinsă excepția de necompetență generală, să acorde un termen în vederea angajării unui apărător.
Analizând excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, judecătorul sindic a constata că în speță este vorba de o cerere specială intrând spre soluționare doar în competența instanțelor judecătorești-administrarea procedurii falimentului unui comerciant-în condițiile în care există și se constată o creanță certă lichidă și exigibilă.
Clauza compromisorie inserată în contractul părților vizează doar soluționarea eventualelor litigii intervenite între părți cu privire la drepturile și obligațiile decurgând din acel contract. Ori, în cauză se cere de către creditoare deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea sa, și nu obligarea acesteia la respectarea obligațiilor asumate prin contract. Așadar, nu a putut fi reținută excepția invocată de debitoare privind necompetența generală a instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește cererea de acordare a unui termen formulată de pârâta debitoare, instanța a apreciat că această cerere excede cadrului procesual impus de legea specială aplicabilă, sub incidența căreia s-a formulat cererea dedusă judecății, ce stabilește la art. 33, modalitatea și termenul pe care le are la dispoziție o debitoare chemată în judecată pentru a se apăra față de cererea creditoarei sale, precum și sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestor dispoziții procedurale.
Dispozițiile de procedură ale Legii nr.85/2006 sunt extrem de riguroase. O societate comercială efectuează o activitatea aducătoare de profit și are obligația de a se supune și de a cunoaște o serie de norme juridice și fiscale după care să-și conducă activitatea (care îi reglementează existența și activitatea.) Ea nu poate, așadar, să invoce în apărarea sa faptul că nu a avut posibilitatea de a consulta un avocat la momentul primirii cererii de chemare în judecată, care să-i indice astfel, ce demersuri obligatorii trebuie să efectueze pentru a înlătura pretențiile reclamantei și efectele admiterii cererii acesteia.
Constatând că cererea formulată la 25.09. 2007 de creditoarea SC SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței și că societatea creditoare are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 239.929,70 lei, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC Decor SRL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând instanței, în baza dispozițiilor art.300 alin.2 Cod procedură civilă, să dispună de urgență suspendarea hotărârii atacate, până la judecarea recursului declarat, precizând că motivele de recurs le va depune printr-un memoriu separat, după ce va lua cunoștință de motivarea sentinței civile nr.757/08.11.2007.
Prin motivele de recurs împotriva sentinței civile nr. 757/08.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. -, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței în contradictoriu cu SC SRL prin lichidator SC SPPI, în temeiul art.300 solicită a se dispune suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea prezentului recurs, solicitând a fi validată înainte de prima înfățișare în camera de consiliere și fără citarea părților.
Se arată că prima instanță a ignorat cererea recurentei de amânare formulată în temeiul art. 156 Cod procedură civilă pentru pregătirea apărării și angajarea unui avocat, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității procesului civil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauzele + Maeso versus Spania și Artico versus Italia, că scopul Convenției este de a apăra drepturi concrete și efective și nu iluzorii și teoretice, astfel încât art.6 din CEDO a fost încălcat.
Motivarea instanței de fond era prevederea Legii insolvenței nr.85/2006, "sunt extrem de riguroase", nu poate înlătura dreptul la apărare atât a unei persoane juridice cât și fizice și mai mult nu se prevede în cuprinsul Legii nr.85/2006 că debitorului nu i se aplică prevederile art.156 Cod procedură civilă, așa încât prima instanță a comis o gravă eroare de judecată.
Mai mult, urgența cu care s-a pronunțat tribunalul, fără să ia în considerare necesitatea formulării unei opinii calificate, poate conduce la ideea că soluția a fost bazată pe anumite interese obscure străine de cadrul legal și procesual.
Recurenta arată că nu este debitorul SC SRL, fapt cunoscut lichidatorului judiciar SC SPPI, întrucât a intervenit prin mai multe adrese (pe care le-a anexat opisate), că nu recunoaște debitul față de această societate, iar factura fiscală nr.-/13.10.2004 nu este recunoscută și acceptată la plată, conform art.46 Cod comercial, întrucât lucrările înscrise în cuprinsul acesteia nu au fost efectuate, sens în care nu se regăsește înregistrată în contabilitatea recurentei, fiind vorba de un abuz de drept procesual al creditorului pentru care analizează oportunitatea depunerii unei plângeri penale.
În realitate, contractul de prestări servicii nr.563/11.06.2004 nu a fost respectat de către firma SC SRL, respectiv nu au respectat termenul de realizare a lucrărilor de demolare și eliberare a terenului din B,-, sector 2, astfel încât societatea recurentă a fost nevoită să contracteze lucrările neexecutate de SC SRL, cu SC Trans SRL B, motiv pentru care a fost întocmit contractul de prestări servicii nr.76/15.09.2004, contract executat întocmai de ambele părți.
Recurenta precizează că SC SRL, avea cunoștință despre nerespectarea contractului nr.563/11.06.2004, inclusiv lichidatorul judiciar căruia i-a explicat și notificat în scris la conciliere că nu poate fi obligată la plata unor lucrări neexecutate și nerecepționate, neexistând la factura fiscală nr.-/13.10.2004 nici un proces-verbal de recepție a lucrării, factura nefiind nici semnată nici acceptată. În proces, cu multă rea credință lichidatorul a promovat o cerere de insolvență în contra societății recurente pentru un debit facturat, sens în care arată că va depune o plângere penală.
De asemenea, debitoarea arată că reprezentantul SC SRL, domnul, a confirmat prin semnătură faptul că noua societate care a preluat lucrarea de demolare, SC Trans SRL, a executat transportul molozului din șantier, sens în care s-a întocmit o situație de lucrări, fapt ce s-a facturat de către SC Trans SRL către SC Decor SRL și pe care a și achitat-
Recurenta precizează faptul că, datorită nerespectării clauzelor contractuale de către SC SRL, a fost chiar obligată să plătească penalizări de întârziere către beneficiarul lucrărilor, SC România, sens în care a anexat minuta încheiată.
Un al motiv de recurs se referă la raptul că nu este în incapacitate de plată, firma recurentă neavând o datorie certă, lichidă și exigibilă față de SC SRL, iar mai mult, nu există nici un titlu executoriu în contra sa, factura imputată neputând constitui temei pentru declanșarea procedurii de insolvență, firma SC SRL, neavând calitate de creditor îndreptuit să solicite deschiderea procesului. Mai mult, societatea recurentă nu are nici o datorie la bugetul de stat, sens în care anexează certificatul fiscal, și a fost premiată în Topul firmelor 2006.
Analizând recursul de față, din prisma criticilor formulate și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acesta este întemeiat.
Apreciind că motivarea instanței de fond în ceea ce privește respingerea cererii debitoarei de a i se acorda un termen pentru pregătirea apărării, întemeiată pe disp. art. 156 Cpc, este greșită, neacordând nici termenul prevăzut de alin. 2 al acestui articol, a faptului că, astfel a fost încălcată prevederea cuprinsă în acest text de lege, a faptului că, așa cum a apreciat CEDO în cauza Anghel vs. România, din data de 4 octombrie 2007, prin care s-a considerat ca sistemul procedural R in materie contraventionala, avand la baza principii de procedura civila ce impun celui ce deschide o procedura judiciara - contravenientul in speta - sa probeze veridicitatea spuselor, este contrar prezumtiei de nevinovatie, Curtea a considerat ca prezumtia de legalitate si de adevar a procesului-verbal de contraventie este o prezumtiei lipsita de rezonabilitate, punand un acuzat intr-o situatie prea dezavantajoasa și, în consecinta, s-a decis ca art. 6, cu privire la prezumtia de nevinovatie, a fost violat, extrapolând această interpretare față de dispozițiile Legii nr. 85/2006 care prevede expres faptul că aplicarea acesteia se completează cu normele cuprinse în Codul d e procedură civilă, fără a mai analiza celelalte critici pe care le-a formulat recurentul, Curtea va admite recursul declarat de debitoarea SC Decor SRL împotriva sentinței civile nr.757/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.- și, pe cale de consecință, va casa sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare pe fond la aceeași instanță.
Prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că în cuprinsul Legii insolvenței nu există vreo derogare de la dreptul la apărare conferit oricărei părți chemate în fața unei instanțe atât de legislația internă cât și de cea internațională, respectiv de la cel de a se consulta cu o persoană de specialitate, cu atât mai mult cu cât reprezentantul debitoarei se afla la primul termen de judecată.
Apreciind că, în speță, pe lângă celelalte texte este incident art. 312 alin. 5 Cpc, în urma casării, în rejudecare, prima instanța va administra probele necesare în vederea stabilirii conf. art. 1169. civ. a temeiniciei susținerilor creditoarei precum și, pe cale de apărare, a celor făcute de debitoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC Decor SRL împotriva sentinței civile nr.757/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare pe fond la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./11.02.2008
Dact./11.02.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul Timiș -judecător
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Dorin Ilie
