Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 58/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.58/
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
Grefier:
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC D & STî mpotriva deciziei civile nr.1398/22.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Management T, SC, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, Primăria comunei M, SC SA, Credit Bank SA-Sucursala T, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata Credit Bank SA-Sucursala T avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se depusă la dosar cerere de amânare formulată de intimata SC SA B în vederea angajării unui apărător și acvirat dosarul Curții de Apel Timișoara cu nr.157.1/30.2005.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul intimatei Credit Bank SA-Sucursala Tas olicitat respingerea contestației în anulare având în vedere că în cauză nu sunt incidente nici unul din motivele prevăzute de dispozițiile art.317 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr.-, contestatoarea SC D & S, în contradictoriu cu intimații Management T, SC, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T, Primăria comunei M, SC SA, Credit Bank SA-Sucursala T, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului T și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, a solicitat anularea deciziei civile nr.1398/22.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- și reluarea judecății în vederea pronunțării unei noi hotărâri legale.
În motivele contestației s-a arătat că prin decizia civilă nr.1398/22.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoaras -a anulat cererea de recurs formulată de SC D & S T, refuzându-se primirea cererii de recurs depusă în ședință publică, aceasta nefiind soluționată în contextul în care incidentul a fost înregistrat după contactarea vicepreședintelui instanței, exprimat în două cereri distincte formulate și depuse până la închiderea dezbaterilor, arătând că va dezvolta motivele ulterior.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 180, 183, 281/2, 281/3 Cpc, respectiv 31/3, 317 - 321, 108/2/4 fără a se preciza daca ele sunt din Codul d e procedură civilă.
Analizând contestația în anulare formulată, se constată că aceasta nu cu prinde nici un motiv din cele prevăzute în art. 317 - 318 Cpc privind contestația în anulare.
Se invocă chestiuni privind neînregistrarea unor cereri pe rolul instanței, fără a se prezenta aceste scripte, partea înțelegând să se prevaleze numai de actele existente la dosarul în care s-a pronunțat decizia criticată, respectiv deciziei civile nr.1398/22.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Prin decizia civilă nr.1398/22.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa anulat cererea de recurs formulată de SC D & STî mpotriva sentinței civile nr.56 din 21.03.2007, pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Timiș în dosar nr-
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin sentința mai sus menționată, Tribunalul Timișa respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, și, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC, cu sediul în T,-,. 6, jud. T și a dispus radierea debitoarei din evidentele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Timiș.
De asemenea, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor SC, T, Primăria M, Post T, Sucursala T, precum și și T, pentru efectuarea mențiunii și s-a constatat că judecătorul sindic si lichidatorul judiciar Management sunt descărcați de îndatoriri sau responsabilități, potrivit art.136 din Legea nr.85/2006, în motivarea hotărârii reținându-se că:
La data de 05.04.1999 s-a admis cererea creditoarea SC Post SA și s-a declanșat față de debitoarea SC procedura reorganizării judiciare și a falimentului prevăzută de Lg.64/1995.
În cauză au fost desemnați succesiv lichidatori, și, începând cu data de 05.04.2005, SC - Management, care și-au îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege și au procedat la întocmirea tabelului definitiv de creanțe (la 04.02.2002, fila 236 vol. 1), la inventarierea, evaluarea și valorificarea bunurilor din averea debitoarei, în condițiile în care patrimoniul acesteia a fost afectat de numeroase litigii și grevat de o serie de sarcini.
S-a reținut că sumele deținute de debitoare și fondurile obținute în urma valorificării bunurilor acesteia sunt insuficiente pentru acoperirea totală a obligațiilor rezultate din activitatea de lichidare și acoperirea parțială prin compensare a obligațiilor înscrise în creditorilor la art. 121 din Legea 85/2006.
În cauză s-a formulat de către creditoarea T, în temeiul Legii 64/1995 o cerere pentru atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai societății, în temeiul dispozițiilor fostului articol 124.
Judecătorul sindic a constatat că nu poate fi reținută în sarcina foștilor administratori ai debitoarei nici una din faptele expres și limitativ prevăzute de lege care să conducă la aplicarea în ceea ce-i privește a dispozițiilor procedurale ce reglementează răspunderea materială specială prevăzută de legea insolvenței.
Astfel, pe de o parte, activitatea debitoarei a încetat încă din anul 1995, cu patru ani înainte de deschiderea față de ea a procedurii, din cauza faptului că o parte din bunurile imobile pe care le avea în patrimoniu au fost revendicate de terțe persoane fizice, care în acel moment au și limitat debitoarei folosința acestor bunuri. În legătură cu construcțiile în care debitoarea își desfășura activitatea și dobândite de ea printr-un transfer patrimonial încheiat cu fosta, au existat pe rolul instanțelor judecătorești nenumărate litigii civile, pentru revendicare, ieșire din indiviziune, uzucapiune, rectificări de carte funciară, și penale, iar terenurile pe care se aflau aceste construcții nu au aparținut niciodată societății comerciale din litigiu.
Pe de altă parte, bunurile imobile ale administratorilor societății au fost valorificate prin executare silită de băncile care au acordat debitoarei diferite credite, garantate prin instituirea unor ipoteci asupra acestor bunuri, așadar nu se poate reține că aceștia au condus activitatea societății în interes personal.
Așa fiind, judecătorul sindic a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, ce reglementează atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor societății supusă procedurii, astfel că a respins cererea, iar în baza art.132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că s-a aprobat raportul final al lichidatorului și s-a făcut distribuirea sumelor existente în contul averii debitoarei, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva sentinței, a formulat recurs debitoarea D & T prin asociat, solicitând ca instanța să declare nulă jurisdicția, întrucât se înscrie în fals cu toate actele procedurale, inclusiv cu această hotărâre judecătorească, să constate nulitatea totală și absolută a tuturor actelor procedurale, procesuale, inclusiv hotărârea criticată, precum și celelalte acte emise de lichidator, desființându-le cu toate consecințele juridice ce se impun.
Întrucât sunt rezultatul unor infracțiuni prevăzute inclusiv de Legea nr.85/2006, iar scopul procedurii a fost de radiere a firmei prin închiderea procedurii falimentului și prin aprobarea raportului final de activitate, mistificarea realității societare, devalizarea firmei, acoperirea unui pasiv inexistent și în contextul în care împotriva judecătorului sindic și a firmei lichidatoare/lichidator a formulat plângere penală chiar în legătură cu desfășurarea acestui proces
În motive, recurenta arată în esență că, judecătorul sindic al Tribunalului a fost recuzat la termenul din 21 martie 2007, partea fiind nemulțumită de o serie de înscrisuri de la dosar, respectiv raportul final de activitate al lichidatorului și anexele acestuia și solicitând înscrierea în fals a acestuia întrucât se remarcă inexistența dreptului debitorului de a formula obiecții și lipsa de finalitatea a dispozițiilor alin.1 art.29 din Legea insolvenței privind comunicarea documentelor cu debitoarea, raport ce realizează un tratament discriminatoriu pentru debitor și privilegiat pentru creditori.
S-a solicitat și suspendarea judecării pricinii și înaintarea înscrisului de mai sus, procurorului competent materiale considerându-se încălcarea mai multor dispoziții legale de natură penală, după care, în cererea de recurs se enumără mai multe obiecțiuni constând în aceea că s-a continuat aducerea la îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de art.25 din Legea insolvenței și a celor dispuse prin încheierile de ședință ale judecătorilor sindici, nu s-a dispus ridicarea dreptului de reprezentare a avocatului ales, instanța nu a dispus vânzarea la licitație a patrimoniului după devalizare, lichidatorul nu a motivat refuzul neînsușirii acțiunilor aflate pe rolul instanței pentru reîntregirea patrimoniului și creșterii la maximul a valorii activului și nu s-a comunica cu pretinșii creditori reali și cu debitoarea, măsurile luate pentru a fi contestate în termen legal la judecătorul sindic.
Se susține că, rapoartele de activitate oglindesc frauda la lege și abuzuri, înscriindu-se în cererea de recurs exemple în acest sens, că scopul tendențios este să se pună în sarcina și răspunderea administratorilor suma de 12 miliarde lei și atragerea răspunderii penale pentru aceștia, după care se susține că s-a contestat și se contestă pretinsele creanțe, tabele, tablouri, rapoarte, expertize și în general procedura de insolvență urmată, întrucât se încalcă în mod constant și consecvent mai multe drepturi procesuale.
Recurenta contestă existența unei notificări de intrare în faliment comunicată cu părțile și într-un ziar de largă circulație, în Buletinul procedurilor de insolvență, a unei hotărâri de dizolvare a persoanei juridice debitoare, nu s-a dat curs prevederilor art.75 alin.1 din lege, și nu s-au respectat art.2 și art.3 alin.2,6,7 din Legea 85/2006, față de care se reiterează nulitate pretinsei proceduri a insolvenței și a tuturor actelor săvârșite în cadrul acesteia, săvârșite în mod fraudulos.
Se solicită, de asemenea, aplicarea dreptului comunitar ca procedură agreată și integrativă,invocându-se relația dintre dreptul comunitar și dreptul național cu argumente legale și de doctrină, cu aplicare celor două principii ale integrării și a primordialității, dar și cel al independenței magistraților.
În final, în cererea de recurs se mai arată în legătură cu hotărârea atacată că, în lipsa obiecțiunilor la raportul final nu a mai fost necesară soluționarea prin încheiere a eventualelor obiecțiuni, ceea ce demonstrează participațiunea infracțională a tuturor acestor părți și participanți în procedură, cu precizările că pretinsa creditoare SC Saf ost concepută pentru a face concurență neloială și boicotarea firmei debitoare, că există litigii cu ORC T, iar judecătorul sindic și lichidatorului judiciar nu pot fi descărcați de îndatoriri și responsabilități potrivit art.136 din lege, față de sesizările penale împotriva acestora inclusiv judecătorul sindic anterior numit în cauză, culpabil fiind Statul Român prin autoritățile implicate.
Lichidatorul judiciar a depus concluziile scrise de la fila 22 prin care a arătat în esență că recursul debitoarei care prin reprezentantă este inadmisibil având în vedere art.18 din Legea insolvenței și faptul că nu s-a făcut dovada că este administrator special desemnat în conformitate cu legea, iar în al doilea rând nu ar avea nici un interes de a recura sentința atâta timp cât s-a respins cererea de antrenare a răspunderii administratorilor, inclusiv a recurentei.
Examinând cererea de recurs, prin prisma excepției invocate de către instanță din oficiu, referitoare la lipsa calității de reprezentant a numitei, Curtea a reținut că această excepție este întemeiată, întrucât recursul este declarat de către o persoană fără calitate procesuală, în condițiile în care după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei i-a fost ridicat dreptul de administrare fără ca aceasta să dobândească altă calitate în cadrul procedurii, eventual administrator special, conform art.18 din Legea nr.85/2006.
S-a reținut că, potrivit art.161 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.107 alin.2 lit. a din Legea nr.85/2006, prin încheierea prin care se dispune intrarea în faliment, judecătorul sindic dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare a acesteia, conducerea activității revenind lichidatorului conform art.25 din lege.
Prin urmare, recurenta, pierzându-și dreptul de administrare, își pierde și capacitatea procesuală în instanță, în toate litigiile debitoarea putând fii reprezentată de către lichidator, iar în speță, cum lichidatorului judiciar al acesteia, prin concluziile scrise depuse la fila 22 dosar, nu își însușește recursul formulat de SC &S RL. T s-a constatat că recursul este declarat de asociata, deci de o persoană fără calitate procesuală.
Față de cele precizate și ca urmare a admiterii excepției lipsei calității de reprezentat conform art.161 alin.2 din Cod procedură civilă, Curtea a anulat cererea de recurs formulată în cauză și potrivit art.137 alin1 din Codul d e procedură civilă, s-a reținut că această excepție face de prisos cercetarea în fond a recursului.
Am reluat motivarea prezentată de instanța de recurs pentru a constata că, raportat la modul de soluționare dat de decizia atacată prin prezenta contestație în anulare, cererea dedusă judecății este neîntemeiată.
ART. 317 Cpc. arată că: otărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
De asemenea, ART. 318 Cpc stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Raportat la motivele prezentate de contestatoare în cerere, în urma efectuării unei comparații cu textele legale redate mai sus, rezultă că nu se poate reține ca fiind măcar invocată vreuna dintre prevederile legale arătate și cu atât mai puțin probate.
Față de aceste aspecte, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de SC D & S împotriva deciziei civile nr.1398/2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de SC D & S împotriva deciziei civile nr.1398/2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./11.02.2008
Dact./12.02.2008
2 ex
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Dorin Ilie
