Spete pretentii comerciale. Decizia 60/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.60/
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta - SRL Sânnicolau M împotriva sentinței civile nr.1316/05.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-, în contradictoriu cu reclamanta - -, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei depune la dosar dovada achitării taxei judiciar de timbru în cuantum de 436,78 lei și, nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în principal, declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau M, având în vedere modificările legislative intervenite la momentul înregistrării acțiunii pe rolul Tribunalului Timiș, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, potrivit motivelor arătate în scrise.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1316/05.10.2007, pronunțată în dosarul nr.-, Tribunalul Timișa admis acțiunea principală formulată de reclamanta - - împotriva pârâtei - SRL, a obligat pârâta la plata sumei de 107.046.000 lei cu titlu contravaloare marfă, a sumei de 107.046.000 lei cu titlu penalități de întârziere, precum și a sumei de 7.067.760 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respingând cererea reconvențională formulată de - SRL Sânnicolau
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.483/8.01.2003 la Tribunalul Dâmbovița reclamanta - - a chemat în judecată, în calitate de pârâtă - SRL Sânnicolau M, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 107.046.000 lei reprezentând contravaloare marfă și a sumei de 147.976.195 lei penalități de întârziere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a livrat societății pârâte lămpi electrice în baza contractelor pe care le-a încheiat cu aceasta și pentru care au fost emise facturi fiscale rămase neachitate. Ca urmare a neefectuării plăților au fost calculate penalități de întârziere aferente debitului în sumă de 147.976.195 lei.
Pârâta a fost notificată în vederea achitării prețului, a fost invitată la conciliere directă în temeiul art.720 Cod procedură civilă, conciliere la care pârâta s-a prezentat, întocmindu-se un proces-verbal, fără a se ajunge însă la o soluție comună.
La dosarul cauzei s-au depus: contract de distribuție nr.19/2000, facturi fiscale, calculul penalităților, adresa nr.4024/21.03.2002, proces verbal de conciliere, certificat de înmatriculare - SRL, fișă analitică-furnizor -, ordine de plată, cec-uri.
Prin sentința civilă nr.1233/26.05.2003, Tribunalul Dâmbovițaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș -Secția Comercială și de contencios Administrativ, reținând că din contractul de distribuție încheiat între părți nu rezultă locul unde a luat naștere obligația nici locul plății și nici nu s-a convenit o competență specială, astfel că în cazul în speță competența de soluționare îi revine instanței de la sediul pârâtei.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.-.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică în specialitatea contabilitate și s-au depus la dosar fișă cont client-- SRL Sânnicolau M, situație facturi prezentate de - SRL.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, formulând în același timp o cerere reconvențională prin care solicită a se dispune obligarea reclamantei la plata sumei de 63.331.668 lei reprezentând contravaloare discount neachitat în sumă de 25.424.596 lei și 37.907.072 lei penalități de întârziere pentru perioada cuprinsă între scadență și data introducerii acestei cereri.
În motivarea cererilor sale, pârâta arată că reclamanta nu are nici un debit împotriva sa, dimpotrivă reclamanta este debitoare cu sumele rezultate din discount și penalități de întârziere și învederează instanței că relația comercială existentă s-a desfășurat în temeiul unor contracte de distribuție în temeiul cărora pârâta în calitate de distribuitor a vândut produsele fabricate de reclamantă, vânzare pentru care furnizorul urma să plătească cu titlu de discount un preț variabil cuprins între 8 și 10% din valoarea produselor vândute potrivit art.13 al.1 din contract.
La rândul său pârâta, în calitate de distribuitor, avea obligația să plătească reclamantei contravaloarea produselor prin bilet la ordin, filă cec, în numerar, prin compensare, iar pentru comisionul ce urma să fie plătit de furnizor trebuia emisă factură fiscală cu valoarea consemnată în minus, plata făcându-se prin aceleași modalități ca și prețul mărfii vândute. S-au prevăzut de asemenea și pentru neplata discount-ului penalități de întârziere.
Pârâta arată că în discuție sunt două plăți efectuate prin file cec emise în favoarea pârâtei de către un terț beneficiar cumpărător al produselor furnizorului, respectiv - Import Expert SRL C N, girate de către pârâtă către reclamantă. Despre încasarea sau neîncasarea sumelor de bani consemnate în aceste două file cec pârâta arată că nu a avut cunoștință până la 16.04.2002 când a avut loc întâlnirea pentru conciliere directă când a aflat și despre faptul că reclamanta a formulat o plângere penală împotriva trăgătorului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.215 al.4 Cod penal și că în procesul penal intentat trăgătorului, reclamanta s-a constituit parte civilă solicitând recuperarea sumei consemnate în cele două file CEC file despre care pârâta spune că nu are cunoștință că au fost refuzate la plată.
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională reclamanta invocă pe cale de excepție tardivitatea formulării cererii reconvenționale în baza art.118 al.2 Cod procedură civilă, potrivit căruia cererea reconvențională se depune odată cu întâmpinarea sau dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, or pârâta nu a formulat cererea reconvențională odată cu întâmpinarea, respectiv la data de 3.02.2003.
Se invocă și excepția tardivității depunerii întâmpinării, care potrivit, art.114 al.2 Cod procedură civilă, trebuie depusă cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată, pârâta depunând prima întâmpinare în termen, iar cea de a doua încălcând dispozițiile mai sus citate.
În ceea ce privește fondul cererii reconvenționale reclamanta solicită respingerea cererii ca fiind neîntemeiată și precizează în ceea ce privește pretenția plății discount-ului și a penalităților aferente că pârâta nu a menționat facturile fiscale pentru care considera că a fost îndreptățită la acordarea acestor sume și nici modalitatea de plată a sumei solicitate. Pe parcursul derulării relației comerciale în baza contractelor încheiate pârâta nu a achitat la termen facturi în valoare totală de 132.705.594,44 lei la care s-au calculat penalități, iar urmare a notificării reclamantei reprezentantul pârâtei s-a prezentat pentru concilierea diferendului, iar soluția de comun acord a fost să se continue relația contractuală în următoarele condiții: pârâta să ridice marfa conform clauzelor din contract, iar discount-ul la care era îndreptățită pentru facturile corespunzătoare urma să fie compensat cu datoria sa față de reclamantă. Înțelegerea a avut loc în luna martie iar pârâta a ridicat marfă până la sfârșitul lunii iunie 2001, facturile de discount emițându-se până la această dată.
La data de 6.02.2002 arată reclamanta, pârâta mai avea un debit de plată în sumă de 107.046.000 lei reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere în sumă de 73.613.431 lei, conform notificării nr.1253/6.02.2002. Debitul principal se compune din 48.484.931,44 lei rest de plată din factura nr.-/29.09.2000, diferența fiind achitată de către pârâtă conform înțelegerii din martie 2001 prin compensare cu discount-ul cuvenit, 52.071.068 lei c/v factură nr.-/29.06.2001 și 6.490.001 lei c/v factură nr. -/4.12.2001, sume la care s-au calculat penalități de întârziere.
Referitor la cele două file cec reclamanta artă că prin procesul-verbal de conciliere nr.5051/16.04.2002 însușit de către pârâtă aceasta recunoaște neplata facturilor reclamate. Reclamanta învederează instanței faptul că pârâta a fost încunoștințată despre refuzul la plată în ceea ce privește filele cec, dovadă fiind notificarea din 9.01.2001 comunicată pârâtei prin care i se aducea la cunoștință acest lucru.
Se precizează de către reclamantă că în ceea ce privește plângerea penală formulată aceasta nu a fost soluționată și ca atare nu și-a recuperat debitul prin constituirea de parte civilă.
Din probele administrate în cauză instanța de fond a reținut următoarele:
Între părțile aflate în litigiu s-au încheiat două contracte de distribuție nr.19/2000 și nr. 19/2001, având ca obiect comercializarea lămpilor electrice cu incandescență din gama de fabricație a furnizorului, furnizorul, respectiv reclamanta, livra distribuitorului (pârâta) produse cu dreptul ca aceasta să le desfacă în cadrul teritoriului stabilit de comun acord.
În capitolul 6 al contractului părțile, de comun acord, au stabilit prețul și modalitățile de plată în sensul ca potrivit art.11 produsele ce fac obiectul contractului să se revândă de către distribuitor la prețul de producător, pentru serviciul său distribuitorul având dreptul la un discount între 8 și 10% din valoarea mărfii.
În baza contractelor de distribuție mai sus amintite s-a livrat marfă pentru care au fost întocmite facturi fiscale rămase neachitate, una dintre facturi fiind achitată doar parțial, astfel încât suma totală restantă este de 107.046.000 lei ce reprezintă contravaloarea mărfii livrate.
Ca urmare neefectuării plății, contravaloarea produselor livrate, reclamanta a înțeles să o convoace pe pârâtă în temeiul art.7201Cod procedură civilă la o încercare de conciliere directă a litigiului pentru data de 16.04.2002, ocazie cu care părțile s-au întâlnit și s-a încheiat un proces-verbal în care s-au consemnat punctele de vedere ale celor două părți, reclamanta susținând că pârâta îi datorează suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, iar reprezentantul pârâtei susținând punctul de vedere potrivit căruia nu se află în culpă pentru neîncasarea celor două cec-uri emise de - SRL C, făcând mențiunea că la data girării celor două cec-uri această societate nu era înscrisă în fișierul cu persoane aflate în interdicție bancară și consideră că datoria societății pârâte față de reclamantă este de 58.561.069 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale 0-/29.06.2001. La aceeași întâlnire pârâta susține că și reclamanta la rândul său are o datorie față de - SRL în valoare de 83.985.663 lei reprezentând contravaloarea discount-ului neîncasat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta nu mai recunoaște nici existența debitului pe care l-a recunoscut cu ocazia concilierii directe, susținând că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate și că nu există nici un debit și că dimpotrivă, pârâta este cea care are de recuperat o creanță de 63.331.668 lei reprezentând discount și penalități, o creanță cu 20.000.000 lei mai mică decât cea revendicată în cadrul concilierii directe, contrazicându-și poziția exprimată în cursul procedurii de efectuare a concilierii directe.
Pârâta este de acord însă că sumele înscrise în cele două file cec nu au fost recuperate ca urmare a lipsei disponibilităților bănești, așa cum rezultă de pe mențiunea înscrisă pe filele cec, iar susținerea că reclamanta s-a constituit parte civilă în dosarul penal, nu poate fi reținută întrucât dosarul penal nu a fost finalizat și nu se poate presupune că reclamanta ar fi încasat debitul solicitat prin prezenta cerere, înțelegând să solicite o dublă plată.
S-a solicitat de asemenea plata parțială a facturii cu nr. -/29.09.2000 pentru suma de 4848 lei, întrucât diferența a fost stinsă prin compensare prin contravaloarea facturilor de discount nr.-/11.06.2001 și nr.-/21.06.2001, situație stabilită și prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză facturile de discount la care face referire pârâta și anume nr. - și -, precum și factura nr. - au fost stinse prin compensare, situație în care reclamanta nu datorează nici penalități de întârziere aferente acestor facturi, și în concluzie cererea reconvențională formulată de către pârâtă este neîntemeiată.
Față de aceste considerente și văzând disp.art.969 Cod civil, art.4 pct.3 din Legea nr.469/2002, instanța de fond a constatat cererea principală întemeiată și a admis-o în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 107.046.000 lei cu titlu contravaloare marfă și la plata sumei de 107.046.000 lei cu titlu penalități de întârziere, respingând cererea reconvențională formulată de - SRL Sânnicolau M, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - SRL M solicitând casarea hotărârii atacate și, în principal, declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau M, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, pârâta arată că sentința atacată este nelegală, deoarece a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, motiv pentru care devin incidente dispozițiile art.312 alin.6 cu raportare la art.304 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă.
În susținerea acestei critici de nelegalitate, pârâta învederează instanței de recurs că la data declanșării demersului judiciar pendinte, competent în soluționarea cererilor de față era tribunalul, însă la data învestirii Tribunalului Timiș, ca instanță de fond, dispozițiile art.2 alin.1 lit.a Cod procedură civilă, erau deja modificate prin Legea nr.219/2005, în sensul în care tribunalul era competent să judece în primă instanță procesele și cererile în materie comercială a căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei.
Analizând coroborat dispozițiile art.II și art.II alin.4 din Legea nr.219/2005 și văzând că Tribunalul Timișa fost învestit cu soluționarea demersului judiciar pendinte în luna iunie 2006, se solicită a se constata că în mod legal Tribunalul Timiș trebuia să transmită dosarul, pe cale administrativă, Judecătoriei Sânnicolau M, devenită competentă să judece litigiu, ca urmare a modificărilor legislative intervenite.
Se arată că hotărârea atacată este netemeinică și pentru faptul că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, reținând o stare de fapt care nu corespunde realității.
Solicită să se constate că, înainte de toate, prin sentința atacată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 107.046.000 lei, cu titlu de contravaloare marfă și la plata sumei de 107.046.000 lei, cu titlu de penalități de întârziere, fără să se specifice moneda de exprimare, context în care se poate deduce că sumele sunt exprimate în moneda RON și, ca atare, satisfacția reclamantei ar fi mai mult decât așteptată.
De asemenea, pârâta apreciază că instanța de fond nu a reținut în considerentele hotărârii și nu a procedat la înlăturarea apărărilor pârâtei cu privire la faptul că reclamanta nu a uzat de acțiunea în regres în ce privește cele două file CEC și,mai mult, vreme de mai bine de doi ani de zile, a lăsat ca relația comercială de distribuție să se deruleze fără a aduce la cunoștința pârâtei despre neîncasarea sumelor consemnate în cele două file CEC. Se învederează că în prezent cele două file CEC se află în posesia reclamantei, fără să fie restituite pârâtei spre a avea posibilitatea recuperării prejudiciului de la societatea emitentă, respectiv de la - SRL C, în prezent, pârâta fiind în imposibilitate de a se constitui parte civilă în procesul penal intentat semnatarilor celor două file CEC. Se apreciază că, probabil, societatea reclamantă s-a constituit parte civilă în procesul penal menționat și în atare situație va recupera sumele consemnate în cele două file CEC și de la semnatarii acestora și de la societatea pârâtă în situația în care hotărârea recurată nu va fi reformată.
Se mai arată că instanța de fond a reținut eronat concluziile consemnate în raportul de expertiză efectuat în cauză în sensul că în care, pe de o parte, nu a reținut concluzia expertului, potrivit căreia discountul neachitat de reclamantă este în sumă de 2.542,45 lei RON, iar penalitățile calculate pe perioada de la data scadenței fiecărei facturi, până la data efectuării expertizei, sunt în sumă de 12.867, 24 lei RON.
De asemenea, se apreciază că instanța de fond nu a reținut concluzia expertului potrivit căreia filele CEC în original se aflau în posesia reclamantei la data efectuării expertizei, pe de o parte, iar pe de altă parte, concluzia potrivit căreia penalitățile solicitate de reclamantă nu erau înregistrate în evidența financiar-contabilă a societății reclamante.
Totodată, pârâta mai arată că instanța de fond a interpretat greșit răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă în sensul în care a reținut compensarea sumelor consemnate în facturile nr.0-/17.05.2001, nr.0-/11.06.2001 și nr.0-/26.06.2001 emise de pârâtă, cu suma consemnată în factura nr.0-/29.01.2000 emisă de reclamantă, în contextul în care expertul a arătat clar că despre o astfel de compensare se poate discuta doar în măsura în care aceste facturi sunt scoase din contextul celorlalte obligații reciproce, născute pe durata derulării operațiunii comerciale de distribuție marfă.
Examinând recursul declarat de pârâtă prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 al. 3 rap. la art. 312 al. 6. pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, sentința atacată este nelegală, deoarece a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, având în vedere că la data formulării acțiunii reclamantei, respectiv 08.01.2003, competent material era tribunalul, însă la data învestirii Tribunalului Timiș, ca instanță de fond, adică 25.05.2006, dispozițiile art.2 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, erau deja modificate prin Legea nr.219/2005, în sensul în care tribunalul era competent să judece în primă instanță procesele și cererile în materie comercială a căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei.
În acest sens, potrivit art. II al. 1 din Legea nr. 295/2005 procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite se judecă de instanțele competente potrivit legii, astfel încât, cum valoarea litigiului era de sub un miliard lei, competența de soluționare a cauzei aparținea Judecătoriei Sânnicolau M, iar nu Tribunalului Timiș.
Analizând coroborat dispozițiile art.II și art.II alin.4 din Legea nr.219/2005 și văzând că Tribunalul Timișa fost învestit cu soluționarea cauzei în luna mai 2006, Curtea constată că Tribunalul Timiș trebuia să transmită dosarul, pe cale administrativă, Judecătoriei Sânnicolau M, devenită competentă să judece litigiul, ca urmare a modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 219/2005, iar nu să soluționeze cauza în fond.
Așa fiind, în baza art. 312 al. 6. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de pârâta - SRL Sânnicolau M împotriva sentinței civile nr.1316/05.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Sânnicolau
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - SRL Sânnicolau M împotriva sentinței civile nr.1316/05.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Sânnicolau
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.FM./06.02.2008
Dact./07.02.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul Timiș -judecător
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Dorin Ilie
