Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 886/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2829
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 886/
Ședința publică din 20 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 1077/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator SC - MANAGEMENT T și intimatul ORC T, având ca obiect procedura insolvenței,
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1077/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL T și radierea debitorului din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul - Management T de orice îndatoriri și responsabilități, a fost încuviințată cererea lichidatorului - Management privind plata cheltuielilor de procedură în cauza privind pe debitoarea SC SRL T și s-a dispus achitarea sumei de 222,75 Ron conform art. 4 alin.4 din Legea 85/2006, din fondul special de lichidare
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 22.05.2008 lichidatorul judiciar - Management, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL Tas olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 807 pronunțată în ședința publică din data de 21.11.2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată și în ziarul Gândul din data de 11.12.2007, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței, astfel că s-a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Având în vedere că cheltuielile de administrare a procedurii au fost suportate de către lichidator, față de lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, judecătorul sindic a admis cererea acestuia privind plata sumei de 222,75 Ron, din fondul special de lichidare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, urmând a se dispune continuarea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.
În motivare se arată că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacat cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă); când judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Recurenta apreciază ca nelegală sentința recurată, precizând că dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final.
Având în vedere că instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond.
După întocmirea raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice, împreună cu bilanțul generale, în temeiul art. 129 din Legea nr, 85/2006, tuturor creditorilor pentru analiza și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
Recurenta învederează faptul că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Totodată trebuie menționat și faptul că potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții,precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normale de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1lit.c și alin.2 din Legea nr.31/1990- Legea societăților comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată - Legea contabilității.
Potrivit dispozițiilor art.73 alin.1 lit.c din Legea nr. 31/1990 rep. "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin.2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult, având în vedere că, potrivit art.72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540.civ.: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Potrivit art. 374.Com. mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Recurenta învederează că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Dispozițiile art. 35 alin.3 și alin.4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Față de cele expuse, recurenta AVAS B solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, punând în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății Raportul Final și instanței de fond să dispună convocarea Adunării Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
În drept invocă art. 129 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct.5, art. 304 pct.9, art. 3041.proc.civ.
- Management, lichidator judiciar al debitoarei SC SRL Tad epus concluzii scrise prin care solicită respingerea recurslui ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea sentinței recurate.
În motivare se arată că prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 sunt aplicabile numai în cazul închiderii procedurii insolvenței în temeiul art. 132 din lege, adică după distribuirea de sume din cadrul lichidării, ceea ce nu este cazul în speță, dar fiind faptul că în patrimoniul debitoarei falite nu au fost găsite nici bunuri și nici acte.
Se arată că recurenta creditoare ori nu cunoaște dosarul de fond ori cu rea intenție face trimitere la dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, din moment ce procedura insolvenței a fost închisă în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, articol care prevede expres faptul că "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", dumnealor fiindu-le trimisă și o adresă prin care li s-a solicitat ca până la data de 21.05.2008 să avanseze fondurile necesare în vederea continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrativ, în caz contrar considerându-se că sunt de acord cu închiderea procedurii insolvenței la data de 22.05.2008.
În privința răspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 alin.(1) din Legea 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi antrenată dacă au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență. Practica în domeniul arată că în conformitate cu art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, se impune arătarea concretă, atât a faptei cât și a raportului de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, precum și modul în care fapta este legală de acest prejudiciu, respectiv demonstrarea acelor acțiuni ale reprezentanților societății care se încadrează în prevederile legale și care au dus la starea de insolvență.
Raportul de cauzalitate între fapta personală a membrilor organelor de conducere și prejudiciul suferit de către averea debitoarei și în egală măsură de către creditori, este una din condițiile necesare pentru antrenarea acestei răspunderi și ea rezultă din formularea legiuitorului "au contribuit la ajungerea debitorului în această situație prin una dintre următoarele fapte"
Un raport juridic comercial poate duce la starea de insolvență a societății comerciale fără a fi săvârșită vreo faptă prevăzută de art. 138 din Legea 985/2006.
Intimatul arată că nu poate susține că nepredarea actelor contabile către lichidator echivalează, așa cum susține creditoarea recurentă, cu aplicarea art. 138 lit.d față de administratorii debitoarei, întrucât nu poate dovedi îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale față de aceste persoane.
Examinând recursul formulat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 129 din lege, invocate de recurentă, care nu au avut incidență în cauză.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței civile nr. 1077/22.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED./06.11.2008
TEHNORED./2 EX./07.11.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
