Reziliere contract comercial Spete. Decizia 14/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.14/
Ședința publică din 28 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanții Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr.1297/25.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-, în contradictoriu cu pârâta SC - & SA, având ca obiect reziliere contract și evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții apelanți, pentru pârâta intimată avocat și martorul propus de pârâtă,.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța procedează la audierea martorului sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar în filă separată.
Reprezentanta reclamanților solicită instanței încuviințarea probei având ca obiect deplasarea inspectorilor din cadrul instituției pe care o reprezintă la imobilul situat în T, str.-, nr.60, județul T pentru a face dovada că pârâta a schimbat destinația spațiului închiriat, fără acordul locatorului.
Reprezentanta pârâtei se opune încuviințării acestei probe, deoarece acest control a fost efectuat de către inspectorii reclamanților.
Analizând cererea în probațiune formulată de reprezentanta reclamanților, Curtea o apreciază ca nefiind utilă și pertinentă soluționării cauzei, astfel că o respinge.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii formulate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei a solicită respingerea apelului potrivit concluziilor arătate întâmpinare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1297/25.09.2007 pronunțată în dosarul nr.-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanții Municipiul T prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva pârâtei SC - & SRL
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr.- reclamanții Municipiul T prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T au chemat în judecată pârâta SC - & SRL T solicitând rezilierea contractului de închiriere nr.180/1998, evacuarea pârâtei din spațiul situat în T, str. -,nr.60, județul T, în suprafață de 39,05 mp, cu motivația că pârâta, prin reprezentanții săi, au schimbat destinația spațiului închiriat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii cu motivația că nu s-a schimbat destinația spațiului din imobilul comercial în spațiu de locuință, întrucât aragazul, chiuveta, scaunele și găsite la controlul efectuat de către reclamanți erau firesc să existe, deoarece spațiul era închiriat pentru alimentație publică.
Prin sentința civilă nr.4822/2007, Judecătoria Timișoaraa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.
Tribunalul Timiș, analizând actele dosarului, a constatat că simpla depistare, cu ocazia controlului efectuat la pârâtă, a existenței unor aparate sau piese de mobilier, nu relevă dovezi în legătură cu faptul că aceasta ar fi schimbat destinația spațiului închiriat, deoarece nu s-au efectuat modificări structurale la spațiu sau specifice pentru un spațiu de locuință, astfel că, potrivit dispozițiilor art.1410, 969 și 970 Cod civil, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Municipiul T prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamanții arată că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, neținând cont de situația reală și interpretând greșit probatoriul administrat în cauză, făcând o greșită interpretare a prevederilor art.1410, 970 și 970 Cod civil, coroborat cu art.274 Cod procedură civilă.
Se învederează că între Primăria Municipiului T și pârâtă a intervenit contractul de închiriere nr.180/1998, având ca obiect imobilul situat în T, str.-,nr.60, județul T, reprezentată la data respectivă de domnul, pentru o perioadă de 10 ani, cu începere de la data de 27.07.1998 și până la data de 26.07.2008.
Societatea pârâtă a fost cumpărată de numitul și soția acestuia, contractul de închiriere fiind încheiat pentru alimentație publică, cafe-bar, având o suprafață de 39,05 mp și format din două încăperi.
Se arată că în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că pârâții și folosesc spațiul închiriat ca și locuință și că la data de 29.09.2006, ora 11,00, în spațiu existau următoarele obiecte: scaune, extensibil, masă, aragaz, chiuvetă, precum și obiecte necesare la bucătărie pentru prepararea hranei, în spațiu existând aproximativ șase persoane de naționalitate rromă, care serveau masa.
Se menționează că în spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, care formează obiectul prezentului dosar, nu s-au făcut modificări constructive. Prin urmare, reclamanții consideră că pârâții au schimbat destinația spațiului, fără acordul scris al locatorului, acesta fiind folosit cu destinația de locuință.
Potrivit art.11 pct.2 lit.b din contract, contractul de închiriere poate fi reziliat din inițiativa locatorului în cazul schimbării destinației spațiului închiriat fără acordul scris al locatorului. Se arată că, în cazul de față nu a existat un acord scris, expres din partea reclamanților, motiv pentru care aceștia consideră pe deplin întemeiată cererea de reziliere a contractului de închiriere, iar ca o consecință a admiterii primului capăt de cerere, se impune și evacuarea societății din spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în T, str. -,nr.60, județul
Examinând apelul declarat de reclamanți prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295. pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, între Primăria Municipiului T și pârâtă a intervenit contractul de închiriere nr.180/1998, având ca obiect imobilul situat în T, str. -,nr.60, județul T, pentru o perioadă de 10 ani, cu începere de la data de 27.07.1998 și până la data de 26.07.2008.
Potrivit art.11 pct.2 lit.b din contract, contractul de închiriere poate fi reziliat din inițiativa locatorului în cazul schimbării destinației spațiului închiriat fără acordul scris al locatorului.
Reclamanții au susținut că în urma verificărilor efectuate de inspectorii săi s-a constatat faptul că numiții și au folosit spațiul închiriat ca și locuință și că la data de 29.09.2006, ora 11,00, în spațiu existau următoarele obiecte: scaune, extensibil, masă, aragaz, chiuvetă, precum și obiecte necesare la bucătărie pentru prepararea hranei, în spațiu existând aproximativ șase persoane de naționalitate rromă, care serveau masa. Prin urmare, reclamanții consideră că pârâții au schimbat destinația spațiului, fără acordul scris al locatorului, acesta fiind folosit cu destinația de locuință.
În mod corect prima instanță a considerat că simpla depistare, cu ocazia controlului efectuat la pârâtă, a existenței unor aparate sau piese de mobilier în spațiul închiriat nu reprezintă o dovadă suficientă în legătură cu faptul că aceasta ar fi schimbat destinația spațiului închiriat, deoarece nu s-au efectuat modificări structurale la spațiu sau specifice pentru un spațiu de locuință.
Mai mult, din declarația martorului, audiat în fața instanței de apel, rezultă că imobilul în litigiu nu a fost folosit ca și locuință și că datorită unor lucrări de renovare la întregul imobil au fost depozitate în spațiul în litigiu unele piese de mobilier.
Așa fiind, întrucât nu există motive de schimbare sau modificare a sentinței apelate, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr.1297/25.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr.-.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - - -
Red./08.02.2008
Dact./11.02.2008
6 ex
Primă instanță: Tribunalul Timiș -judecător
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Dorin Ilie Țiroga