Somație de plată. Decizia 779/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 779/
Ședința publică din 1 iunie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - EURO SRL împotriva sentinței comerciale nr. 138/03.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta intimată avocat în substituire avocat, lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, menționând că în cauză părțile nu au ajuns la nicio înțelegere și că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca inadmisibil, pentru faptul că în speță creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, având în vedere că s-a plătit o bună parte din această creanță; solicită respingerea excepției de necompetență materială a Tribunalului Arad; apreciază că acțiunea nu a fost corect timbrată la fond. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 138/03.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada nulat ca insuficient timbrată cererea formulată de debitoarea - EURO SRL împotriva creditoarei - Business.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea introductivă, debitoarea - EURO SRL chemat în judecată pe creditoarea - Business SRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză, să fie anulată ordonanța nr. 2176/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Comercială, cu motivarea în fapt că creanța solicitată nu este certă și exigibilă fiind contestată prin întâmpinare.
Pentru primul termen de judecată din data de 03.02.2009, debitoarea, deși a fost legal citată să timbreze acțiunea cu suma de 4,7 lei timbru judiciar, în condițiile art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 modificată, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, aceasta nu și-a îndeplinit obligația timbrării corespunzătoare a acțiunii.
Prima instanță a reținut că în conformitate cu art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 modificată, în cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), din acest text legal, indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 100 lei, se aplică timbre judiciare de 1,50 lei, dacă valoarea este de peste 1.000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10.000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei. Având în vedere că suma care face obiectul ordonanței depășește suma de 100.000 lei, s-a apreciat că cererea trebuia timbrată cu 5 lei timbru judiciar, precum și dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a admis excepția de timbrare insuficientă, constatând că în cauză sunt incidente art. 20 din Legea 146/1997 modificată, și drept urmare a anulat acțiunea debitoarei ca insuficient timbrată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - EURO SRL, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, anularea ordonanței nr. 2176/27.10.2008 și respingerea cererii de somație de plată formulată de către
În motivarea recursului s-a arătat că sentința comercială recurată este nelegală pentru faptul că recurentei i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, drept consacrat în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în Constituția României, care prevede că dreptul la apărare este garantat, recurenta arătând că a formulat cerere de amânare pentru angajarea unui avocat, care nu a fost luată în considerare de către instanța de judecată, încălcându-i-se astfel dreptul apărare și rezervându-și dreptul de a se adresa Curții Europene a Drepturilor Omului.
Se mai arată că instanța nu i-a pus în vedere completarea timbrajului și nu a făcut nici o dovadă că societatea recurentă, prin reprezentant, a luat la cunoștință de faptul că timbrajul este insuficient. Arată că alin. 2, primul paragraf din art. 20 al Legii nr. 146/1997 modificată obligă instanța să pună în vedere petentului să achite cuantumul legal al taxei de timbru, dar instanța nu i-a pus în vedere acest lucru și nu a avut cunoștință de o astfel de obligație. Consideră că era corect și legal ca instanța să pună în vedere petentei prin reprezentant să completeze timbrajul, iar dacă petenta lipsea, să pună în vedere acesteia prin încheierea de ședință de la primul termen de judecată, apreciind că este abuzivă atitudinea instanței de judecată care a pronunțat această soluție ilegală, considerând că așa a înțeles instanța să nu mai judece fondul cauzei care comporta dificultăți și nu era de natură a fi soluționat pe calea somației de plată.
Recurenta apreciază că timbrajul este corect, acțiunea în anulare fiind o cale de atac specifică somației de plată, timbrându-se ca orice cale de atac cu J din taxa acțiunii principale. Considerăm ordonanța emisă ca fiind nelegală, întrucât nu întrunește condițiile de admisibilitate a recuperării creanței pe calea procedurii speciale a somației de plată. Astfel, creanța nu este certă și nici exigibilă. Creanța nu este certă, fapt arătat și în fața instanței de fond, instanța soluționând pricina fără să țină seama de apărările recurentei și fără să cerceteze fondul cauzei. Arată că a contestat creanța, după cum a menționat și în întâmpinare, debitul nefiind unul real, deoarece faptic înțelegerea contractuală dintre părți a fost cu totul alta față de cea reținută de instanța care a pronunțat ordonanța a cărei anulare o solicităm. Se invocă faptul că a preluat marfa de la creditoare, numai cu unele condiții, dintre care cea mai importantă este aceea că marfa va fi achitată în momentul vânzării, deoarece a preluat afacerea creditoarei și drept urmare marfa a fost mult supraevaluată tocmai pentru a plăti în realitate și afacerea în sine, iar această situație faptică nu poate fi dovedită decât cu alte mijloace de probă decât cele acceptate uzual în procedura somației de plată, și anume proba cu martori, interogatoriu și expertiză.
Recurenta susține că în speță creanța nu este certă și nici exigibilă, deoarece potrivit înțelegerii părților, practic contractului încheiat între debitoare și creditoare, un "gentleman agreement" așa cum se obișnuiește în relațiile comerciale în care încrederea dintre comercianți este mai presus de orice, creanța urmează a se stinge numai o dată cu vânzarea mărfii, ori, marfa nevândută, în prezent se află în stocul societății recurente. Așadar, creditoarea este cea care nu a respectat înțelegerea comercială dintre părți și așa stând lucrurile urmează a verifica valoarea reală și legală a mărfii, plata datorată fiind doar contravaloarea mărfii nu și contravaloarea ideii de afacere în sine. Ca urmare a acestei înțelegeri, creditoarea a ieșit definitiv din afacere, recurenta fiind cea care am preluat integral cerea.
De asemenea, recurenta consideră că pentru a exista o judecată dreaptă, cauza trebuie supusă judecății de drept comun pentru ca părțile să poate utiliza toate mijloacele de probă în dovedirea susținerilor, iar judecata care a dus la pronunțarea ordonanței atacată o știrbește pe debitoarea de dreptul de a utiliza probe în apărare, dreptul la apărare protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului fiind grav încălcat. Se mai arată că nu i-au fost comunicate facturile care reprezintă fundamentul acestei somații de plată și nu are siguranța că acestea există la dosar, singura factură ce i-a fost comunicată fiind factura nr. -/18.12.2006 în cuantum de 1.389,56 lei, factură care a fost achitată, așa cum recunoaște chiar creditoarea, întrucât a achitat suma de 381.788 lei conform ordinelor aflate la dosarul cauzei. Arată că de celelalte facturi nu are cunoștință, astfel că este în imposibilitatea efectivă de a ne formula apărarea.
Se mai arată că în momentul în care a fost acționată în instanță, recurenta a luat legătura cu reprezentanta creditoarei, care a spus că este o neclaritate ce va fi rezolvată amiabil, după care s-am deplasat personal și în prezența avocatului spre a da formă legală termenilor înțelegerii, insa reprezentanta creditoarei era internată în spital, dar urma să se încheie o tranzacție spre a renunța la judecată, dar instanța s-a grăbit să soluționeze dosarul.
Debitoarea recurentă invocă faptul că în speță nu a fost respectată competența teritorială, de aceea înțelege să invoce excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Arad în soluționarea pricinii și declinarea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Argeș potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OG nr. 5/2001 coroborat cu art. 5 Cod procedură civilă, potrivit cărora cererea se face la instanța domiciliului sau sediului pârâtului. Întrucât sediul pârâtului se află în localitatea Pitești, competent teritorial spre soluționare este Tribunalul Argeș. Pe de altă parte, văzând chiar dispozițiile art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă, competent spre a soluționa cauza este tot Tribunalul Argeș, deoarece obligația a luat naștere la Pitești, iar plata a fost efectuată tot de la Pitești prin virament bancar.
Creditoarea intimată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că în fapt creditoarea a vândut societății debitoare materiale publicitare constând în medalii și cutii, dosare, ecusoane, pixuri, brichete, pliante, iar în acest sens, s-au emis facturi fiscale privind vânzarea de către societatea creditoare, respectiv cumpărarea de către societatea debitoare a produselor indicate. Arată că facturile emise de către societatea creditoare intimată către societatea debitoare sunt:
- factura fiscala AR nr. -/01.11.2006 în valoare de 67534,58 lei, factura achitată integral de către societatea debitoare;
- factura fiscala AR nr. -/18.12.2006 în valoare de 2609,67 lei, factura achitată integral;
- factura fiscala AR nr. -/18.12.2006 în valoare de 351.389,56 lei, factura achitată parțial, conform ordinelor de plată anexate;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de 3345,09 lei, factura achitată integral;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de 19.949,58 lei, factura achitată integral;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de 26.427,40 lei, factura achitată integral;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de 38.529,58 lei, factura achitată integral;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de 5.842,90 lei, factura achitată integral;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de 13.510,67 lei. factura achitată integral;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de 2722,77 lei, factura achitată integral;
- factura fiscală AR nr. -/31.12.2006 în valoare de - 13.073,34 lei, factura storno pliante.
Astfel, se arată că totalul debitului la data de 31.12.2006, confirmat de către societatea debitoare, era de 518.788,46 lei, iar din acest total debit, s-a achitat în perioada ianuarie 2007 - iunie 2008 suma de 381 788. Debitul pe care EURO îl are față de societatea creditoare este de 137.000 lei RON și acesta reprezintă o parte rămasă neachitată din Factura fiscală ARVEA nr. -/18.12.2006.
Creditoarea precizează că societatea debitoare a recunoscut debitul existent către societatea creditoare, și-a însușit prin semnătură factura fiscală la care a tăcut referire, a efectuat și plăți parțiale din această factură, dar la data înregistrării acestei cereri, societatea debitoare mai figura cu o restanță la plată în sumă de 137.000 lei RON, deși factura indicată era scadentă în termen de 30 de zile de la data facturării, respectiv de la 18.12.2006. Debitoarea a solicitat în fața instanței de fond acordarea unui nou termen în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, prin încheierea unei tranzacții între părți, sens în care la termenul din data de 25 septembrie 2008 s-a acordat un nou termen până la data de 27 octombrie 2008, pentru a se da posibilitatea părților să încheie o tranzacție în dosar. În vederea încheierii acestei tranzacții, creditoarea a transmis debitoarei o invitație la sediul biroului avocațial al reprezentantului creditoarei, pentru a se redacta și semna tranzacția solicitată, dar debitoarea nu s-a prezentat nici la discuții la sediul indicat și nici la instanță la termenul de judecată următor, fixat tocmai pentru soluționarea amiabilă a litigiului. În aceste condiții, instanța a rămas în pronunțare la termenul următor, a admis cererea și a emis ordonanța atacată. Consideră că prezenta cerere în anulare este un mijloc de tergiversare plății datoriei către societatea creditoare.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că nu ar fi fost citată corect cu mențiunea timbrării cererii în anulare, în fața Tribunalului Arad, creditoarea intimată solicită respingerea acestei susțineri ca fiind; pentru termenul de judecată din 03.02.2009 debitoarea care formulase cerere în anulare a fost citată cu mențiunea de a timbra cererea cu suma de 19 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, dar debitoarea nu s-a conformat acestei solicitări a instanței și nu a depus decât 0,3 lei timbru judiciar și 20 lei taxa judiciară de timbru, rezultând că aceasta mai datora timbru judiciar de 4,7 lei, pe care însă nu a achitat-o, astfel că în mod corect instanța a anulat ca insuficient timbrată cererea în anulare formulată de debitoare. De altfel, arată că atât cererea în anulare cât și prezentul recurs nu sunt decât modalități de tergiversare a achitării debitului cuvenit creditoarei, chiar debitoare recunoscând în cuprinsul motivelor de recurs că datorează sume de bani societății creditoare, pe care declară că dorește să le achite dar în rate, însă de la data de 17.06.2008 nu a mai achitat nici o.
Examinând recursul declarat de debitoare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat, în mod greșit prima instanță anulând cererea în anulare formulată de debitoare ca insuficient timbrată.
Astfel, prin ordonanța nr. 2176/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Comercială în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de creditoarea - Business SRL A împotriva debitoarei - EURO SRL Pitești și a fost somată debitoarea să plătească creditoarei suma de 137.000 lei în termen de 10 zile de la comunicare.
Împotriva acestei ordonanțe, debitoarea a formulat cerere în anulare, în baza art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001, solicitând să fie anulată ordonanța nr. 2176/27.10.2008, cu motivarea că creanța solicitată nu este certă și exigibilă, fiind contestată prin întâmpinare, cererea fiind timbrată cu 20 de lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Pentru primul termen de judecată din data de 03.02.2009, debitoarea a fost citată cu mențiunea să timbreze cererea cu suma de 4,7 lei diferență de timbru judiciar, în condițiile art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995, sub sancțiunea anulării cererii ca insuficient timbrată. Reținând că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația timbrării corespunzătoare a cererii, având în vedere că suma care face obiectul ordonanței depășește suma de 100.000 lei, s-a apreciat că cererea trebuia timbrată cu 5 lei timbru judiciar, astfel că prima instanță a anulat cererea debitoarei ca insuficient timbrată.
Curtea constată că hotărârea primei instanțe este greșită, în mod corect debitoarea timbrând cererea sa cu suma de 0,3 lei timbru judiciar. Este adevărat că potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 32/1995 modificată, în cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 100 lei, se aplică timbre judiciare de 1,50 lei, dacă valoarea este de peste 1.000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10.000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei, însă în cauză nu sunt incidente aceste prevederi legale, având în vedere că potrivit art. 3 pct. o/1 din Legea nr. 146/1997, cererile privind somația de plată nu sunt evaluabile în bani.
În aceste condiții, dat fiind că legiuitorul a considerat neevaluabile în bani, din punct de vedere al timbrării, cererile formulate în baza OG nr. 5/2001, în cauză sunt incidente, în privința timbrului judiciar, prevederile art. 3 al. 1 din OG nr. 32/1995, conform cărora "cererile de chemare în judecată, adresate instanțelor judecătorești, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, în cazul în care se solicită soluționarea în fond a cauzei, și în valoare de 0,15 lei, când cererile au ca obiect exercitarea unei căi de atac".
Așa fiind, întrucât în mod greșit cauza a fost soluționată pe excepția insuficientei timbrări, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de debitoare, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea - EURO SRL Pitești împotriva sentinței comerciale nr. 138/03.02.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /09.06.2009
Tehnored. /2 ex./09.06.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
