Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 777/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 777/
Ședința publică din 1 iunie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 470/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin administrator judiciar CASA DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată transmisă prin fax-ul instanței la data de 01.06.2009, întâmpinare formulată de către lichidator și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 470/16.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; restituirea sumei de 44 lei reprezentând cheltuieli de procedură, precum și plata onorariului lichidatorului în sumă fixă de 3.500 lei pe toată perioada de desfășurare a procedurii; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Generale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 16.02.2009, lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - SRL, relevat incidența în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, întrucât în averea debitoarei nu există bunuri.
Judecătorul sindic a acordat un termen dând astfel posibilitatea creditorilor să își exprime poziția raportat la incidența în cauză a art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, constatând că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii, deși procedura s-a derulat în scopul acoperirii pasivului debitorului, deci creditorii sunt cei interesați la mărirea averii debitorului în vederea satisfacerii cât mai complet a creanțelor acestora.
De asemenea, a mai constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 349 din data de 17.03.2008; că potrivit art. 20 alin. 1 lit. i raportat la art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, închiderea procedurii în condițiile în care nu există bunuri în averea debitorului și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii este obligatorie, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Aas olicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere ale societății, conform art. 138 din Legea 85/2006, cu motivarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Se susține faptul că prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, conform art. 20 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006, lipsește, deși se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator. Consideră că acesta era un motiv suficient pentru ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, chiar lipsa actelor contabile conducând la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect ce a fost reținut eronat și de către judecătorul sindic.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 131 din Legea 85/2006: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", iar potrivit art. 59 alin. 1: "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Astfel, recurenta consideră că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face diferență cu privire la existența sau inexistența bunurilor sau a lipsei contabilității debitoarei falite. Arată că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale, și anume: art. 138 lit. d din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului, conform art. 1540 Cod civil. Consideră că faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006 nu impietează asupra răspunderii administrative, deoarece Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale indicate, astfel că ar fi fost lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii nr. 85/2006 din moment ce sunt enunțate și definite în legi speciale, iar potrivit principiuluispecialia generalibuss derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii 85/2006.
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, art. 1540 Cod civil, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei, constatând că propunerea de închidere a lichidatorului este fondată. Precizează că în raportul final s-a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, că în opinia sa nu sunt elemente care să susțină ideea că situația debitoarei s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori, că nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Recurenta creditoare consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, învederând că ideea principală care se desprinde din contextul suspus judecății este că dacă ar fi existat sumele necesare, chiar și prin avansarea acestora de către creditori, continuarea procedurii s-ar impune, atât Legea 85/2006, cât și interesul creditorilor tinzând spre aceasta. Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, consideră că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, modificata, care prevăd în mod explicit că "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic". Totodată, consideră că în condițiile în care ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat. Se arată că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare, nu trebuie să fie în mod serios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, care nu prevede acest aspect.
Creditoarea recurentă arată că modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, lichidatorul având datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului, pentru a plăti cât mai multe dintre datoriile debitoarei. Arată că izvorul creanței AVAS este creanța pe care debitoarea o datora CAS A, că aplicarea art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea acestor sume către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau virarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 302 Cod penal, și art. 280 din Codul muncii.
Se mai susține că urmare a infracțiunii de deturnare de fonduri, Statul R, reprezentat in cauza de fata prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați, ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului. Mai mult, consideră că lichidatorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, apreciind că este evident ca aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvența a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății in încetare de plați. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru ca, probabil, a fost administrata cu rea-credința sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-si recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la indemna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății in incapacitate de plata, atât in ceea ce privește judecarea acestora, cât si in ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Recurenta AVAS precizează că lichidatorul nu este executor judecătoresc care ar avea doar obligația dea vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. În acest context, conform art. 25 din Legea 85/2006, prima atribuție a lichidatorului este examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză fiind realizată de un specialist și constituind premisa declanșării unor acțiuni în baza art. 138 din Legea 85/2006.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art. 2 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140, precum și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul CASA DE INSOLVENȚĂ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și nelegale, considerând că sentința atacată a fost pronunțată cu respectarea condițiilor de legalitate stabilite de art. 131 din Legea 85/2006.
Lichidatorul judiciar susține faptul că au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării, cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Municipiului A, nefiind identificat faptic niciun fel de bun mobil sau imobil. Arată că a procedat în temeiul prevederilor art. 48 din Legea cadru la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România pentru identificarea și indisponibilizarea conturilor debitoarei, dar nu au fost identificate disponibilități bănești în averea debitoarei.
Astfel, având în vedere că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării, că nu au putut fi identificate niciun fel de alte bunuri în averea debitoarei, că în fapt, creditorii debitoarei nu au înțeles să avanseze sumele corespunzătoare, lichidatorul consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, care prevăd expres posibilitatea judecătorului sindic de a da o sentință de închidere în orice stadiu al procedurii prevăzută de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Se mai arată că în speță, creditorii au fost notificați pentru exprimarea poziției în scris cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, aducându-li-se la cunoștință despre posibilitatea avansării cheltuielilor necesare continuării procedurii, însă nici unul dintre aceștia nu a înțeles să avanseze aceste sume.
De asemenea, lichidatorul arată că împotriva numitului G, administrator și asociat unic al - SRL, a fost formulată plângere, în condițiile art. 147 din Legea 85/2006, finalizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu neînceperea urmăririi penale, ca urmare a decesului acestuia la data de 01.06.2008.
Se mai arată că raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei a fost întocmit în lipsa documentelor financiar contabile, inclusiv a celor primare, astfel că lichidatorul s-a aflat în imposibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
Lichidatorul judiciar al debitoarei a efectuat demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării, cu care debitoarea ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei Municipiului A, nefiind identificat faptic niciun fel de bun mobil sau imobil; de asemenea, a notificat toate instituțiile bancare din România pentru identificarea și indisponibilizarea conturilor debitoarei, dar nu au fost identificate disponibilități bănești în averea debitoarei.
De asemenea, lichidatorul judiciar a formulat împotriva numitului G, administrator și asociat unic al debitoarei, plângere penală, în condițiile art. 147 din Legea 85/2006, finalizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad cu neînceperea urmăririi penale, ca urmare a decesului acestuia la data de 01.06.2008.
Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei a fost întocmit în lipsa documentelor financiar contabile, inclusiv a celor primare, astfel că lichidatorul s-a aflat în imposibilitatea formulării unei cereri de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, ambele creditoare critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 470/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /04.06.2009
Tehnored. /2 ex./04.06.2009
Instanță fond: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
