Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1117/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR. 1117/R-

Ședința publică din 28 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrânu judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești.-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 545/C din 04 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, -b, tronson, sector 3 - reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, B-dul - nr. 29, județul A și pârâta. GRUP COMERȚ, cu sediul în, comuna, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimatul-reclamant ORC.

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 25.06.2008, petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului Bac hemat în judecată pe intimata GRUP COMERȚ SRL, județul A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună dizolvare acesteia, în temeiul art.237, alin.1 lit.b) din Legea nr.31/1990-

În motivarea cererii, s-a arătat că, din evidențele ORC - de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, rezultă că societatea nu a depus situațiile financiare pe anii 2003, 2004, 2005, astfel că sunt întrunite cerințele actului normativ sus-amintit.

Tribunalul Comercial Argeș - prin sentința comercială nr.545/C/4.09.2008 a admis cererea și a dispus dizolvarea societății pârâte, precum și înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului la ORC de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, comunicarea A, și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, societatea în cauză nu a respectat termenele imperative impuse de dispozițiile legale în materie, respectiv Legea nr.82/1991 și Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.917/1995, așa cum rezultă din probatoriul administrat și necontestat de către societate.

Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către A - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe temeiul art.299-316 Cod pr.civilă, astfel:

- în mod eronat, s- dispus dizolvarea societății, fără să se țină cont de existența creanțelor pe care aceasta le are față de bugetul statului, precum și de faptul că s-a început executarea silită, la data de 07.10.2008, pentru recuperarea sumei de 100 lei;

- de asemenea, trebuia să se facă aplicabilitatea dispozițiilor art.138 alin.5 OG nr.92/2003 în raport de care executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere ori a altor sume datorate potrivit legii, precum și a cheltuielilor de executare.

Prin urmare, se impune admiterea recursului și desființarea sentinței, în sensul respingerii cererii ONRC

Examinând grupat criticile aduse, încadrate de instanță în temeiul pct.9 al art. 304 Cod pr.civilă, dar și în limitele dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă, se reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 237 alin.1 lit.b) Legea nr.31/1990 - modificată, la cererea oricărei persoane interesate și a ONRC tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății care nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale sunt regăsite în art.35 Legea nr.82/1991 - legea contabilității, diferențiate pe categorii de persoane juridice, astfel că, în mod corect, instanța de fond a stabilit ultima zi de depunere a situațiilor financiare de către societatea în cauză, iar în raport de aceasta, a considerat îndreptățită solicitarea petentului.

Ceea ce trebuie subliniat, însă, este faptul că dizolvarea reprezintă o fază pregătitoare lichidării, în decursul căreia societatea nu-și pierde personalitatea juridică, ci suferă restrângeri serioase ale obiectului de activitate, care, în fapt, sunt restrângeri ale capacității de folosință.

Deci, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru necesitățile lichidării, până la terminarea acesteia, ceea ce înseamnă că aceasta are, în continuare un patrimoniu propriu, separat de cel al asociaților, cu care este garantată executarea obligațiilor sociale, o responsabilitate juridică proprie, o reprezentare proprie, putând sta singură în justiție; în consecință, personalitatea sa juridică dispare doar după terminarea lichidării, o dată cu radierea societății din Registrul comerțului.

Prin urmare, critica recurentei referitoare la existența obligațiilor sociale este nejustificată față de etapele obligatorii, pe care legiuitorul le-a prevăzut pentru asemenea situație, tocmai având în vedere posibilitatea recuperării creanțelor de la societățile respective.

Dizolvarea nu o împiedică pe recurentă să continue executarea silită, aflată deja în desfășurare, atâta vreme cât nu a operat radierea.

Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, Curtea în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.31/1990 modificată și Legea nr.82/1991 - R, urmează respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.545/C din 4 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în B,-, -b, tronson, sector 3 - reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, B-dul - nr. 29, județul A și pârâta GRUP COMERȚ, cu sediul în, comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

08.12.2008

Red.IB

EM/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Ioana Bătrânu
Judecători:Ioana Bătrânu, Dumitru, Ioana Miriță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1117/2008. Curtea de Apel Pitesti