Spete pretentii comerciale. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 146/

Ședința publică din 08 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 3: Marian Bratiș

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - SRL T, împotriva sentinței civile nr. 206/PI/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL Reșița, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. în reprezentarea pârâtei apelante, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul pe excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată și apoi în dezbaterea apelului.

Reprezentantul pârâtei apelante solicită admiterea excepției privind prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată, învederând că nu au fost îndeplinite prevederile art. 7201.proc.civ. privind procedura prealabilă de conciliere directă, iar pe fond, admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 206/PI/04.04.2008 pronunțată în dosar nr- de Tribunalul Timiș, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta - SRL Reșița, în contradictoriu cu pârâta - SRL T, s-a constatat intervenită între părți compensația legală pentru suma de 50.760,2 lei reprezentând datorii reciproce, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 95.082,86 lei reprezentând sumă neachitată din contravaloarea serviciilor prestate plus dobânda legală începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (27.02.2006) până la achitarea integrală a debitului și la plata sumei de 3.153,86 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de colocare prin care reclamanta a pus la dispoziția pârâtei unitățile și facilitățile aferente spațiului închiriat, în scopul amplasării de către client a echipamentelor de telecomunicații și furnizării de servicii de comunicații electronice și al schimbului de trafic de voce și date cu clienții.

Prin acest contract, pârâta s-a obligat să plătească o taxă de colocare în schimbul locației închiriate și al punerii la dispoziția sa a unităților și facilităților.

În derularea relațiilor contractuale, reclamanta a emis în sarcina pârâtei facturile nr. -/28.02.2003 în sumă de 2.823.348.823 lei vechi, nr. -/22.05.2003 în sumă de 232.457.932 lei vechi și nr. -/10.06.2003 în sumă de 1.305.202.218 lei vechi, facturi care au fost achitate parțial de către pârâtă prin ordinele de plată nr. 64/26.06.2003 și nr. 123/27.02.2003, diferența neachitată fiind mai mare decât suma de 145.843,06 lei, situație în care își găsește aplicabilitatea principiul disponibilității, materializat în dispozițiile art. 129 al.6 proc.civ. potrivit căruia judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Pârâta, la rândul ei, a emis în sarcina reclamantei facturile nr. -/01.09.2003 în valoare de 6.387 Ron, nr. -/30.09.2003 în valoare de 19.897,4 Ron, factura nr. -/29.03.2004 în valoare de 24.475,8 Ron, facturi ce însumează 50.760,2 Ron.

Examinând starea de fapt reținută, instanța de fond a considerat că acțiunea precizată a reclamantei este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 969 al.1 civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Cele trei facturi emise de reclamantă în sarcina pârâtei au fost semnate de reprezentanții acesteia din urmă, sumele înscrise nefiind contestate de pârâtă. Mai mult, pârâta a achitat parțial facturile prin ordine de plată.

Pârâta susține că reclamanta nu avea dreptul să factureze pentru că nu avea autorizarea. ce deținea la acel moment monopolul pe piața telefoniei fixe și nu avea calitatea de proprietar al spațiului desemnat din locația închiriată.

Tribunalul nu și-a putut însuși aceste argumente deoarece pârâta și-a însușit facturile emise de reclamantă și chiar a achitat parte din sumele înscrise în acestea, în cauză neprezentând relevanță aspectul inexistenței autorizării din partea. sau aspectul lipsei calității de proprietar al spațiului desemnat din locația închiriată, întrucât obligațiile dintre părți rezultate din contractul de colocare au luat naștere în mod licit și ele trebuie executate ca atare.

Întrucât pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a debitului restant, în temeiul art. 969-970.civ. și art. 43, 59.com. instanța a constat că pârâta datorează reclamantei suma de 145.843,06 lei.

Chiar dacă art. 43.com. prevede că datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, instanța a avut în vedere renunțarea l,a judecată a reclamantei asupra capătului de cerere privind dobânzile legale până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv precizarea de acțiune prin care reclamanta arată că solicită a se obliga pârâta la plata sumelor pretinse și precizate, cu dobânzi legale de la data introducerii acțiunii până la plata integrală a debitului.

Totodată, instanța de fond a observat că reclamanta datorează pârâtei suma de 50.760,2 lei. Conform art. 1144.civ. compensația se operează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților lor respective.

Cum cele două obligații ale părților sunt reciproce, au ca obiect bunuri fungibile și sunt certe, lichide și exigibile, Tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile compensației legale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta - SRL T, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, în principal, respingerea cererii reclamantei ca prematur introdusă, iar în subsidiar, respingerea cererii reclamantei ca nedemonstrată.

În motivare pârâta apelantă arată că invocă excepția de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că potrivit art. 7201.proc.civ. alin.1, cererea de chemare în judecată în materie comercială, evaluabilă în bani, este precedată de încercarea reclamantului de a soluționa litigiul prin conciliere directă, iar art. 109 alin.2 proc.civ. prevede că "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată".

Apelanta învederează că reclamanta intimată nu a respectat prevederile art. 7201alin.1 proc.civ. și art. 109 alin.2 proc.civ. având în vedere că notificarea adresată prin intermediul &, are la reclamantă nr. 119/30.01.2006 și la executorul judecătoresc nr. 19/01.02.2006 iar convocarea este făcută pentru data de 15.01.2006, dată prevăzută atât în comunicarea primită în penultimul aliniat, rândul 2, precum și în cererea de chemare în judecată - pagina 2 primul aliniat, rândul 2, astfel încât nu se poate vorbi despre o eroare materială, ci este clară dorința reclamantei de a eluda prevederile art. 720 ind.1 proc.civ. alin.3.

Se mai arată că cererea de chemare în judecată nu respectă nici prev.art. 720 ind.1, alin.5 proc.civ. care dispun că în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute în același articol la alin.2, cererea de chemare în judecată va fi efectuată numai după ce au trecut 30 de zile de la data primirii convocării, deoarece este obligatoriu să se anexeze la cererea de chemare în judecată această confirmare, observându-se că nici acest termen nu este respectat, deoarece notificarea a ajuns la apelantă în 01.02.2006, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la reclamantă în data de 24.02.2006 și depusă la Judecătoria Timișoara în 27.02.2006.

În cazul respingerii excepției invocate, solicită respingerea cererii reclamantei intimate ca nedemonstrată, considerând că motivul reținut de instanță, respectiv faptul că "potrivit art. 969 al.1 civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", a fost aplicat în mod greșit, deoarece nu s-au administrat probele necesare pentru a demonstra dacă convenția supusă judecății a fost "legal încheiată".

Astfel, referitor la a) serviciile de telefonie - Reclamanta intimată nu prezintă autorizarea în baza căreia a fost abilitată a furniza către terți servicii de telefonie, știindu-se că, la data emiterii facturilor, pe piața de telefonie fixă, Romtelecom avea monopol; astfel încât reclamanta intimată nu putea să ofere servicii de telefonie fixă, ci putea oferi aceste servicii cu acordul Romtelecom, situație în care ar trebui să prezinte acceptul Romtelecom, situație față de care depinde caracterul legal sau nelegal al convenției încheiate.

Nu recunoaște facturile emise de reclamantă cu privire la serviciile intitulate "convorbiri telefonice", motivat de faptul că reclamanta nu era autorizată a furniza servicii de telefonie.

b) chirie și utilități. - Reclamanta intimată nu prezintă titlul în baza căruia ar deține spațiile închiriate și intitulate "" la cap.II, pc.2, astfel încât în lipsa calității de proprietar, nu se știe dacă aceasta avea capacitatea de a subînchiria aceste spații și, în consecință, de a încasa chirie și de a refactura utilități.

Nu recunoaște facturile emise de reclamantă cu privire la chirie și utilități, motivat de faptul că reclamanta nu era proprietara spațiului.

Prin notele scrise depuse la dosar, intimata solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Reclamanta intimată arată că problema prematurității cererii de chemare în judecată a fost soluționată irevocabil în primul ciclu procesual astfel că este vorba de prezumția lucrului judecat care funcționează în prezenta cauză, potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției.

Se mai arată că așa cum s-a dovedit prin înscrisurile care au însoțit cererea de chemare în judecată, pârâta apelantă s-a obligat la plățile care se solicită conform contractului de colocare dintre cele două părți semnat la 01.09.2002.

Reclamanta intimată precizează că ceea ce pretinde în continuare de la pârâta apelantă sunt doar diferențe neachitate din contravaloarea mai multor facturi pentru care aceasta a efectuat la rândul ei mai multe plăți parțiale, fără obiecțiunile "artificiale" prezentate în motivele apelului sau în întâmpinarea din fața primei instanțe.

Analizând apelul din prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este întemeiat.

În conformitate cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, așa cum susține și apelanta, nu se regăsește dovada îndeplinirii legale a procedurii instituite de disp. art. 720/1 Cpc. premergătoare oricărei acțiuni în instanță, al cărei obiect este generic "pretenții".

De aceea, analizând excepția invocată, în principal de apelanta pârâta - SRL privind prematuritatea introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere că potrivit art. 7201.proc.civ. alin.1, cererea de chemare în judecată în materie comercială, evaluabilă în bani, este precedată de încercarea reclamantului de a soluționa litigiul prin conciliere directă, iar art. 109 alin.2 proc.civ. prevede că "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată" se constată că aceasta este incidentă în cauză, deși, aprecierea Curții este că excepția este de inadmisibilitate a cererii, cu același conținut.

Astfel, rezultă că notificarea adresată prin intermediul &, are la reclamantă nr. 119/30.01.2006 și la executorul judecătoresc nr. 19/01.02.2006 iar convocarea este făcută pentru data de 15.01.2006, deci anterioară datei de înregistrare, dată prevăzută atât în comunicarea primită în penultimul aliniat, rândul 2, precum și în cererea de chemare în judecată - pagina 2 primul aliniat, rândul 2, astfel încât nu se poate vorbi despre o eroare materială.

Se mai arată că cererea de chemare în judecată nu respectă nici prev.art. 720 ind.1, alin.5 proc.civ. care dispun că în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute în același articol la alin.2, cererea de chemare în judecată va fi efectuată numai după ce au trecut 30 de zile de la data primirii convocării, deoarece este obligatoriu să se anexeze la cererea de chemare în judecată această confirmare, observându-se că nici acest termen nu este respectat, deoarece notificarea a ajuns la apelantă în 01.02.2006, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la reclamantă în data de 24.02.2006 și depusă la Judecătoria Timișoara în 27.02.2006.

Nu se poate reține apărarea reclamantei - - privind pronunțarea unei instanțe asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin nr. 402/2007, pronunțată în dos. nr-, Tribunalul Timișa apreciat dacă sunt sau nu întrunite condițiile legale stipulate de materia contestației în anulare, în speță, și nu putea analiza chestiuni ce țin de litigiul, pe fond.

Ca urmare, constatând că în cauză nu s-a îndeplinit procedura concilierii impuse de disp. art. 720/1 Cpc, raportat la disp. art. 296, 297 Cpc, Curtea va admite apelul declarat de pârâta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 206/PI/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - -, va schimba în tot, sentința apelată și pe fond va respinge cererea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - SRL.

În baza disp. art. 274 Cpc, va obliga reclamanta la plata sumei de 2.090 Ron pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de pârâta - SRL, cu sediul procesual ales în T,-,.1,.8, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 206/PI/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta - -, cu sediul în Reșița,-, jud. C-

Schimbă în tot, sentința apelată și pe fond:

Respinge cererea formulată de reclamanta - SRL.

Obligă reclamanta la plata sumei de 2.090 Ron pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 08 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

RED./19.09.2008

TEHNORED./4 EX/19.09.2008

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ

PREȘEDINTE:

Se comunică 2 ex: - - SRL

- - SRL

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Marian Bratiș

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 146/2008. Curtea de Apel Timisoara