Spete pretentii comerciale. Decizia 605/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 605/
Ședința publică din 08 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Marian Bratiș
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea formulată de pârâta SC - asigurare REASIGURARE B prin Sucursala A, în contradictoriu cu reclamanta - REASIGURARE B prin Sucursala A și pârâții prin, având ca obiect îndreptarea și completarea deciziei civile nr. 516/23.06.2008, pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - R în reprezentarea pârâtei SC - ASIGURARE REASIGURARE B Centrul Zonal A, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei SC - Asigurare Reasigurare - B Sucursala A solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și modificarea deciziei atacate, în sensul calificării cauzei ca fiind un apel, iar nu recurs.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 516/R din 23 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, a fost admis recursul declarat de reclamanta Societatea de Asigurare Reasigurare - B împotriva sentinței civile nr. 523/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost modificată în parte sentința recurată, în sensul că a fost obligată pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare - B să plătească reclamantei și penalități de întârziere la suma de 200.000 lei acordată cu titlu de despăgubiri, menținând în rest dispozițiile sentinței recurate. Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.495,58 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pârâta SC - prin Sucursala A, a formulat cerere de îndreptare și completare a deciziei pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA, solicitând a se dispune modificarea deciziei pronunțate în sensul calificării cauzei ca fiind apel și implicit decizia pronunțată nu este irevocabilă - înlăturarea din prevederile deciziei a mențiunii ca fiind irevocabilă și a menționării faptului că această decizie poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pârâta solicită ca îndreptarea și completarea deciziei civile să se efectueze de urgență - urgența cererii fiind justificată de faptul că în dosarul mai sus rubricat, Curtea de APEL TIMIȘOARA trebuia să judece calea de atac înaintată în cauză de către SC - și declarată de aceasta ca fiind "recurs" - ca un apel deoarece cauza este de natură comercială și a fost judecată în primă instanță de către Tribunalul Arad.
Pârâta arată că în speță sunt aplicabile prevederile art. 282- 2821.proc.civ. în temeiul cărora este evident faptul că acest dosar trebuia judecat la Curtea de Apel ca fiind un apel.
Mai arată pârâta că instanța care a judecat calea de atac nu a făcut o calificare a acesteia, decizia pronunțată fiind dată ca irevocabilă - situație în care a fost prejudiciată în mod grav deoarece au fost încălcate normele imperative de ordine publică privitoare la competența instanței și a fost lipsită de accesul la un grad de jurisdicție încălcându-se astfel în mod grav prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin care se dă dreptul fiecărui justițiabil a avea parte de un proces echitabil care să se desfășoare în conformitate cu normele în vigoare.
Nu în ultimul rând, decizia, fiind dată ca irevocabilă, expune societatea pârâtă la o executare silită în baza unui titlu nelegal și este în imposibilitate de a exercita calea de atac a recursului, precum și a căilor extraordinare de atac.
Examinând cererea formulată de pârâta SC - B Sucursala A pentru îndreptarea și completarea deciziei civile nr. 516/23.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, Curtea va constata că aceasta este nefondată.
Astfel, potrivit art. 281. pr. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Curtea constată că împrejurarea invocată de pârâtă, aceea că decizia pentru care se cere îndreptarea a fost pronunțată în recurs, deși ar fi trebuit soluționată în apel, nu reprezintă nu reprezintă o eroare materială din cele prevăzute de textul legal, care să poată fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281. pr. civ.
Pe de altă parte, conform art. 281/2 pr. civ. se poate cere completarea unei hotărâri judecătorești numai dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale sau a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
Întrucât în prezenta cauză nu s-a invederat vreuna din aceste împrejurări, de natură să ducă la completarea hotărârii, Curtea va constata că cererea pârâtei este nefondată și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de pârâta SC - B Sucursala A pentru îndreptarea și completarea deciziei civile nr. 516/23.06.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
Red. FM/12.09.2008
Tehnored. /2 ex./ 15.09.2008
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Marian Bratiș