Spete pretentii comerciale. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar:-

DECIZIA NR. 148/

Ședința publică din 08.09.2008

PREȘEDINTE: Anca Buta

JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu

Grefier:- -

Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.374/24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr.-, în contradictoriu cu pârâta - SA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta apelantă avocat, pentru pârâta intimată avocat .

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei intimate depune grafic de executare.

Reprezentanta reclamantei apelante învederează că susține cererile în probațiune solicitate prin cererea de apel, respectiv de efectuare a unor expertize contabile și în construcții pentru a se stabili valoarea construcțiilor de 1132 ml ș terasament de 703, efectuate de pârâtă și recunoscute de aceasta.

Reprezentantul pârâtei arată că se opune încuviințării probelor solicitate de apelantă, apreciind că efectuarea unei expertize contabile nu este utilă soluționării cauzei, deoarece pârâta nu a contestat valoarea sumelor solicitate, ci plata lor, expertiza în construcții nu este concludentă soluționării cauzei, deoarece se poate dovedi cine a efectuat construcția, la dosar existând dovezi clare în acest sens, iar proba testimonială este irelevantă în cauză.

În deliberare, Curtea respinge cererile în probațiune solicitate, respectiv efectuarea expertizelor în specialitățile construcții și contabilitate.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului, admiterea cererii introductive, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare și onorariu avocațial.

Reprezentantul pârâtei intimate, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe, învederând instanței că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 374/24.03.2008, pronunțată în dosar nr. - al Tribunalului Arad, s-a respins acțiunea reclamantei - SRL T, împotriva pârâtei - SA pentru pretenții.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâta a încheiat cu - A SA contractul de executări de lucrări nr. 101/18.05.2005, având ca obiect extinderea pe verticală a compartimentului nr.1 al depozitului de zgură și al societății beneficiare, între cotele 114,00-117,00, costul lucrărilor fiind convenit la suma de 1.430.026,6 lei fără TVA, că pârâta, la rândul său, a încheiat contractul de subantrepriză cu reclamanta din data de 28.07.2008, având ca obiect executarea unei părți din prestațiile pe care și le-a asumat, reclamanta obligându-se să execute lucrări de înălțare diguri pentru beneficiarul A, lucrările propriu-zise fiind individualizate prin "Devizul-ofertă" nr. - - 5.1.1., Lucrările cuprinse în acest deviz, evidențiate la categoria de lucrări nr. 0130, au fost efectuate parțial de societatea reclamantă.

Din prețul încasat de pârâtă de la beneficiar, aceasta a achitat reclamantei suma de 162.707 lei, conform facturii nr. -/11.08.2005 și 25.000 lei conform facturii nr. -/07.11.2005, precum și suma de 97.367 lei contravaloarea combustibililor consumați.

Potrivit disp.art. 11, lit.d din contractul de subantrepriză încheiat de pârâtă cu reclamanta, decontarea lucrărilor urma să se efectueze pe baza situațiilor de lucrări întocmite lunar, care aveau la bază stadiile fizice de execuție la acea dată. Conform disp.art.11. lit.c din același contract, reclamanta mai avea obligația de a participa la recepțiile parțiale și finale a lucrărilor efectuate, conform graficului general.

În contract au mai fost incluse clauze potrivit cărora pârâta avea dreptul de a da în subantrepriză unui terț parte din lucrările stipulate în acest contract în situația în care constată, pe baza situațiilor de lucrări întocmite lunar că subantreprenorul nu respectă termenele stipulate în graficul general de lucrări, potrivit art.11, lit.g din contract, iar potrivit art. 18 din același contract, în condițiile în care se constată cele prevăzute la art. 11, litl.g, mai sus analizat, pârâta avea dreptul să modifice unilateral contractul, în sensul restrângerii obiectului contractului la partea din lucrările stipulate în devizul ofertă.

Așa cum rezultă din art.6 din contractul părților, durata de execuție a lucrărilor era cuprinsă între data de 01.07.2005 și până la 15.10.2005.

Reclamanta arată că nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 11, lit.c din contract și nu a putut să dovedească nici emiterea de facturi pe care să le fi comunicat pârâtei.

În privința lucrării, instanța a constatat că ultima factură emisă de reclamantă datează de la 07.11.2005, deci după expirarea termenului de finalizare a lucrărilor, conform contractului. După această dată, reclamanta nu a putut să dovedească faptul emiterii altei (altor) facturi.

De asemenea, pârâta a făcut dovada încheierii unui nou contract de subantrepriză, având același obiect ca acela încheiat cu reclamanta, cu un terț, ocazie cu care a prelungit durata de execuție a lucrărilor până la data de 25.10.2005.

Potrivit disp.art. 46.com. dovada obligațiunilor comerciale se face cu acte autentice, cu facturi acceptate, cu acte sub semnătură privată și cu martori, această din urmă dovadă putând fi acceptată doar în condițiile stipulate de art. 1191.civ.

Reclamanta nu a putut face dovada creanței sale în condițiile stipulate de art.46 com. cu atât mai mult cu cât emiterea facturilor este reglementată expres prin Ordinul nr. 29/2003 al Ministrului de Finanțe pentru aplicarea HG nr. 831/1997, care, la art.2 prevede obligativitatea emiterii facturilor pentru obligațiile comerciale, precum și de Legea nr. 571/2003 actualizată, care, de asemenea, la art. 155 alin.2 prevedea obligația emiterii de facturi pentru prestările de servicii până cel mai târziu la finele lunii în care a fost făcută prestația. Aceste acte normative erau în vigoare la data relațiilor contractuale dintre părți.

În condițiile nerespectării obligațiilor legale cu privire la emiterea documentelor cu valoare contabilă, instanța de fond a apreciat că documentul de la fila 12 dosar nu are valoarea probatorie conformă cu art.46 com.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel, prin care solicită admiterea acestuia și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii introductive.

În motivare se arată că prima instanță în mod greșit a respins ca nefondată acțiunea introductivă reținând că nu s-ar fi administrat probe în susținerea pretențiilor, apelanta arătând că a depus înscrisul intitulat "recomandare" prin care pârâta a recunoscut că reclamanta a executat lucrări de îndiguire de 1132 ml și lucrări de terasamente de 70.000 mc, Tribunalul înlăturând acest înscris și reținând fără temei că nu ar avea valoare probatorie în condițiile art. 46.com.

Teza este în vădită contradicție cu prevederile art. 46 alin.1 com. potrivită căruia "obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, acte sub semnătură privată, facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame, cu registrele părților cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191.civ.".

În baza acestui text, regimul juridic al probelor în materie comercială cunoaște o flexibilitate mai mare decât în materie civilă, justificat de faptul că multitudinea actelor juridice încheiate de comercianți și celeritatea pe care o presupune activitatea lor îi împiedică să își preconstituie mijloace de probă scrise. De aceea, în privința obligațiilor comerciale, înscrisurile au un rol mai redus ca mijloace de dovadă și numai în mod excepțional, legea pretinde forma scrisă ca o condiție ad validitatem sau ad probationem.

În pricina de față, nu există nici unul din cazurile excepționale în care să fie obligatorie întocmirea unui înscris ca mijloc de probă al obligațiilor comerciale, dar cu toate acestea, apelanta a depus înscrisuri în probațiune.

Se arată că prima instanță a respins fără temei cererea de încuviințare a probelor testimoniale, reținând că aceasta nu ar putea fi încuviințată decât în condițiile art. 1191.civ. însă, așa cum s-a arătat, în materie comercială probele testimoniale nu sunt admise numai pentru acte juridice cu valoare mai mică de 250 lei, dispozițiile art. 1191 și urm. civ. nefiind aplicabile, iar pe de altă parte, la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri cu valoare cel puțin de început de dovadă scrisă care puteau fi completate cu martori în condițiile art. 1197.civ. dacă s-ar fi aplicat legea civilă.

Referitor la pretinsa nerespectare de către societatea apelantă a prevederilor art. 11 lit.c și d din contractul de subantrepriză, se arată că prima instanță a reținut greșit că lipsa situațiilor de lucrări și a proceselor verbale de recepție ar pune societatea în imposibilitatea de a solicita obligarea pârâtei la plata lucrărilor a căror executare a recunoscut- În contextul în care aceasta ca beneficiară a contractului de subantrepriză a recunoscut că reclamanta apelantă și-a executat în condiții bune obligațiile asumate, este lipsită de relevanță întocmirea sau nu a situațiilor de lucrări. Cât privește întocmirea proceselor verbale de recepție pe parcursul lucrărilor și la finalizarea acestora, operațiunea respectivă a avut loc între antreprenorul principal și pârâtă ca subantreprenor. Altfel, ea nu ar fi încasat plățile conform contractului de antrepriză.

Pretinsa restrângere a obiectului contractului de subantrepriză despre care prima instanță a reținut că ar fi intervenit la inițiativa pârâtei, în condițiile art. 11 lit.g din contract, nu a avut loc. O asemenea susținere este lipsită de orice suport, cât timp pârâta a recunoscut executarea de către societatea apelantă în bune condiții a lucrărilor asumate.

Contractul despre care prima instanță a reținut că ar fi fost încheiat de pârâtă cu - SRL pentru a acoperi partea de lucrări pe care societatea apelantă ar fi executat-o nu poartă dată certă, astfel încât să-i fie opozabil sub acest aspect; nici nu s-a administrat nici o altă probă privind data încheierii acestuia, obiectul său concret sau necesitatea reală a încheierii lui. Respectivul contract a avut ca obiect alte lucrări decât cele efectuate de reclamanta apelantă, dar este invocat în prezent de către pârâta intimată pentru a nu fi obligată la plata lucrărilor prestate de apelantă. Este lipsit de sens ca, după ce a arătat în scris că și-a executat obligațiile contractuale, pârâtă să încheie un alt contract de subantrepriză pentru efectuarea acelorași lucrări.

În acest context, prima instanță a respins în mod nelegal proba cu expertiza contabilă care urma să verifice în contabilitatea pârâtei situațiile de lucrări și procese-verbale de recepție în baza cărora antreprenorul general, Aaa chitat lucrările efectuate; totodată se impunerea verificarea situațiilor de lucrări în baza cărora s-au făcut plăți de către pârâtă către - SRL. Tot greșit tribunalul a respins și cererea apelantei de încuviințare a expertizei în construcții pentru stabilirea valorii lucrărilor de îndiguire de 1132 ml și a lucrărilor de terasamente de 70.000 mc. de pârâtă.

Pârâta - SRL Aaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat și menținerea în tot a sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că apelanta încearcă să argumenteze că instanța de fond a greșit respingând cererile sale de probațiune privitoare la efectuarea unei expertize tehnice în construcții, la efectuarea unei expertize contabile cât și proba testimonială.

Obiectul cererii reclamantei îl reprezintă obligarea intimatei la plata unei părți din prețul contractului de subantrepriză care a guvernat relațiile comerciale, apelanta afirmând că ea și-ar fi îndeplinit în întregime obligațiile contractuale, în vreme ce intimata le-ar fi îndeplinit doar parțial însă, prin sentința pronunțată în soluționarea cauzei, instanța de fond a considerat că reclamanta apelantă nu a reușit să-și probeze pretențiile.

Pârâta intimată arată că a angajat-o pe reclamanta apelantă să execute lucrări de îndiguire la digurile compartimentului nr.1 a depozitului de zgură a Beneficiarului SA A, lucrări angajate de către apelantă care presupuneau trei faze: 1) înălțarea exterior și de compartimentare; 2) placarea cu pământ vegetal; 3) executarea drumului.

Lucrările ce urmau a fi executate trebuiau documentate cu situații de lucrări conform contractului și, de asemenea, urma a se întocmi procese-verbale de recepție parțială și finală a lucrărilor. În baza acestor documente pârâta intimată se obliga să efectueze plata prețului contractului, deci prin convenția părților s-a stabilit modul în care urma să se facă dovada efectuării obligațiilor contractuale.

Din cele trei faze ale lucrărilor, apelanta a realizat doar parțial prima fază. Ulterior, având în vedere că apelante nu reușea să-și respecte obligațiile asumate și că intimata risca, la rândul ei, să nu-și îndeplinească obligațiile asumate în calitate de antreprenor general, a fost nevoită să încheie un nou contract de subantrepriză cu societatea - SRL, lucrările fiind finalizate de către această societate, existând documente doveditoare în acest sens.

Mai arată pârâta intimată, că proba privind expertiza contabilă era inutilă având în vedere faptul că nu era contestată valoarea plăților efectuate, că toate erau documentate cu documentele în baza cărora s-a făcut plata, și care au fost acceptate de părți.

Contestată era doar executarea obligațiilor contractuale de către reclamantă, iar aceste aspecte nu pot fi lămurite de o expertiză contabilă. Această probă nu ar fi fost pertinentă cu obiectul procesului.

Referitor la expertiza tehnică în construcții, având în vedere că lucrarea a fost executată de către o altă societate, existând documente care probează acest aspect, și având în vedere că apelanta a recunoscut faptul că nu a întocmit notele de recepție ale lucrărilor și nu există nici procese verbale de recepție parțială care să-i justifice cererea orice expertiză tehnică în construcții ar fi fost inutilă în cauză, neputând duce în nici un fel la dezlegarea pricinii.

În ce privește proba cu martori solicitată de către reclamantă, pârâta arată că, la rândul ei, este inutilă deoarece apărările sale au fost probate cu înscrisuri care relevă falsitatea susținerilor reclamantei.

În drept invocă prevederile art. 167.proc.civ. art. 969.civ. raportat la art. 1 din Codul comercial.

Analizând apelul din prisma criticilor formulate de reclamantă, Curtea constată că acesta nu este întemeiat și va fi respins.

Analizând actele dosarului și susținerile părților, se reține că obiectul cererii reclamantei îl reprezintă obligarea intimatei la plata unei părți din prețul contractului de subantrepriză care a guvernat relațiile comerciale, apelanta afirmând că ea și-ar fi îndeplinit în întregime obligațiile contractuale, în vreme ce intimata le-ar fi îndeplinit doar parțial, pârâta intimată a încheiat un contract cu reclamanta apelantă care urma să execute lucrări de îndiguire la digurile compartimentului nr.1 a depozitului de zgură a Beneficiarului SA A, lucrări angajate de către apelantă care presupuneau trei faze: 1) înălțarea exterior și de compartimentare; 2) placarea cu pământ vegetal; 3) executarea drumului.

Lucrările ce urmau a fi executate trebuiau documentate cu situații de lucrări conform contractului și, de asemenea, urma a se întocmi procese-verbale de recepție parțială și finală a lucrărilor, iar în baza acestor documente pârâta intimată se obliga să efectueze plata prețului contractului, deci prin convenția părților s-a stabilit modul în care urma să se facă dovada efectuării obligațiilor contractuale. Cu toate acestea, din cele trei faze ale lucrărilor, apelanta a realizat doar parțial prima fază și pentru că apelanta nu a reușit să-și respecte obligațiile asumate și că intimata risca, la rândul ei, să nu-și îndeplinească obligațiile asumate în calitate de antreprenor general, a fost nevoită să încheie un nou contract de subantrepriză cu societatea - SRL, lucrările fiind finalizate de către această societate, existând documente doveditoare în acest sens.

Ori, nu există nicio justificare pentru plata aceleiași lucrări către reclamantă, câtă vreme ea a fost executată și achitată către o altă societate.

Apelanta susține că în sprijinul afirmației sale este înscrisul depus la dosar scriptul intitulat "recomandare" prin care pârâta a recunoscut că reclamanta a executat lucrări de îndiguire de 1132 ml și lucrări de terasamente de 70.000 mc, Tribunalul înlăturând acest înscris și reținând fără temei că nu ar avea valoare probatorie în condițiile art. 46.com.

Această afirmație nu poate fi însușită de instanță și nici nu poate face dovada că, astfel, pârâta a acceptat drept efectuate lucrările susținute de reclamantă, din moment ce stipulațiile contractului încheiat de părți prevăd etape și documente specificate a fi efectuate și respectiv întocmite, în baza cărora să se considere acceptate lucrările și, implicit, să se efectueze plățile.

Așa cum corect a reținut și prima instanță, potrivit disp.art. 11, lit.d din contractul de subantrepriză încheiat de pârâtă cu reclamanta, decontarea lucrărilor urma să se efectueze pe baza situațiilor de lucrări întocmite lunar, care aveau la bază stadiile fizice de execuție la acea dată. Conform disp.art.11. lit.c din același contract, reclamanta mai avea obligația de a participa la recepțiile parțiale și finale a lucrărilor efectuate, conform graficului general.

Totodată, în contract au mai fost incluse clauze potrivit cărora pârâta avea dreptul de a da în subantrepriză unui terț parte din lucrările stipulate în acest contract în situația în care constată, pe baza situațiilor de lucrări întocmite lunar că subantreprenorul nu respectă termenele stipulate în graficul general de lucrări, potrivit art.11, lit.g din contract, iar potrivit art. 18 din același contract, în condițiile în care se constată cele prevăzute la art. 11, litl.g, mai sus analizat, pârâta avea dreptul să modifice unilateral contractul, în sensul restrângerii obiectului contractului la partea din lucrările stipulate în devizul ofertă.

Tot don contract rezultă din art.6 din contractul părților, durata de execuție a lucrărilor era cuprinsă între data de 01.07.2005 și până la 15.10.2005.

Reclamanta arată că nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 11, lit.c din contract și nu a putut să dovedească nici emiterea de facturi pe care să le fi comunicat pârâtei.

În privința lucrării, instanța a constatat că ultima factură emisă de reclamantă datează de la 07.11.2005, deci după expirarea termenului de finalizare a lucrărilor, conform contractului. După această dată, reclamanta nu a putut să dovedească faptul emiterii altei (altor) facturi.

Probele solicitate nu au fost încuviințate, în această fază procesuală, având în vedere că, prin cererea și obiecțiunile formulate de reclamantă, raportat la înscrisurile depuse de părți la dosar, nu rezultă utilitatea și concludența acestora, reținând în esență că, față de disp. art. 1169.civ. reclamantei îi incumba obligația de a probe susținerile sale.

De aceea, s-a apreciat că proba privind expertiza contabilă era inutilă având în vedere faptul că nu era contestată valoarea plăților efectuate, toate erau documentate cu documentele în baza cărora s-a făcut plata, și care au fost acceptate de părți.

Contestată era doar executarea obligațiilor contractuale de către reclamantă, iar aceste aspecte nu pot fi lămurite de o expertiză contabilă. Această probă nu ar fi fost pertinentă cu obiectul procesului.

Referitor la expertiza tehnică în construcții, având în vedere că lucrarea a fost executată de către o altă societate, existând documente care probează acest aspect, și având în vedere că apelanta a recunoscut faptul că nu a întocmit notele de recepție ale lucrărilor și nu există nici procese verbale de recepție parțială care să-i justifice cererea orice expertiză tehnică în construcții ar fi fost inutilă în cauză, neputând duce în nici un fel la dezlegarea pricinii.

În ce privește proba cu martori solicitată de către reclamantă, nici aceasta nu poate fi relevantă, deoarece apărările pârâtei au fost probate cu înscrisuri care relevă netemeinicia susținerilor reclamantei.

În concluzie, raportat la disp. art. 296 și 297. civ. față de aspectele mai sus invederate, prin prisma dispozițiilor contractuale a căror incidență în cauză a fost menționată supra, Curtea va rspinge apelul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 347/2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâta - SA.

Față de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în T, str. -, nr. 68, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 347/2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâta - SA, cu sediul în A,-,.114,.A,.19, jud.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 08.09.2008.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - - -

RED. /19.09.2008

TEHNORED./4 EX/19.09.2008

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD

PREȘEDINTE:

Se comunică 2 ex.: - - SRL

- - SA

Președinte:Anca Buta
Judecători:Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Timisoara