Spete pretentii comerciale. Decizia 1700/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 1700/

Ședința publică din 17.12.2009

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Dorin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții în nume propriu și în reprezentarea lui, împotriva Încheierii de ședință din 06.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții, - TREI SRL, - SA, - VIENNA INSURANCE SA și B, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea - SA, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, reclamanții recurenți au depus cerere de amânare a judecății în vederea angajării unui apărător, iar pârâta intimată - Insurance SA a depus întâmpinare.

Curtea, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reclamanții recurenți ca neîntemeiată.

Totodată, constată că prin întâmpinare s-a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe care o pune în discuția părții prezente.

Reprezentantul pârâtei intimate - VIENNA INSURANCE SA solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin Încheierea pronunțată în ședința publică din 06.10.2009 de către Tribunalul C-S în dosarul nr- s-a dispus încuviințarea unei cereri de amânare formulată de pârât în vederea angajării unui apărător, s-a pus în vedere reprezentantei pârâtei - SA B prin consilier juridic să depună copia unor înscrisuri, menționând că se va pronunța cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte la un termen viitor.

Instanța a dispus efectuarea unei adrese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița pentru a se comunica dosarul nr. 838/P/2007 și a amânat judecarea cauzei la data de 03.11.2009.

Împotriva acestei încheieri de ședință au declarat recurs reclamanții în nume propriu și în reprezentarea lui, arătând că această hotărâre în mod netemeinic, nelegal și abuziv a declinat competența de soluționare de la secția civilă la cea comercială, considerând că ei au promovat o acțiune civilă ce trebuie să fie judecată la această secție, deoarece drepturile reclamanților sunt de natură civilă.

Consideră că judecătorul nu poate abuza privind modificarea ori interpretarea acțiunii civile a reclamantului ci doar să o admită sau să o respingă, iar motivele de recurs vor fi dezvoltate ulterior redactării încheierii din 06.10.2009 care însă nu au fost depuse la instanța de control judiciar.

Consideră că drepturile cuvenite reclamanților sunt în urma unui accident de circulație din 22.10.2006 și instanța a apreciat abuziv și ușuratic natura cauzei încălcând un drept elementar al părții: accesul la justiție, cu mențiunea că prezenta acțiune civilă constituie latura civilă a unui proces penal, sens în care mai apreciază că la dezbaterea procesului trebuie să participe și un procuror.

Examinând calea de atac a reclamanților prin prisma motivelor invocate în scris și din oficiu pentru cele de ordine publică, Curtea reține ca inadmisibil recursul, acceptând în acest sens ca întemeiată excepția invocată de intimata pârâtă - Insurance SA pentru următoarele considerente:

Prin dispozitivul încheierii atacate pe care instanța de fond a pronunțat-o în 06.10.2009, se constată că nu există nici o referire cu privire la transpunerea cauzei de la o secție a Tribunalului la alta, sau o declinare de competență și, fiind astfel o încheierii dată în timpul judecării unei pricini, conform art. 238 alin.2 proc.civ. ea nu poate fi atacată decât o dată cu fondul.

În ce privește transpunerea cauzei de la secția civilă la cea comercială sau oricare altă secție a tribunalului, aceasta se face în condițiile prevăzute de art. 99 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor și nu echivalează cu o declinare de competență în sensul arătat de art. 158.proc.civ.

Ca atare, atâta timp cât instanța s-a pronunțat prin încheiere doar asupra administrării unor probe și asupra amânării pricinii la un alt termen de judecate, recursul formulat de reclamanți împotriva acesteia este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare în condițiile art. 312.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții în nume propriu și în reprezentarea lui, împotriva Încheierii de ședință din 06.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr.

GREFIER

RED.//29.12.2009

TEHNORED. /29.12.2009

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL C-

PREȘEDINTE:

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 1700/2009. Curtea de Apel Timisoara