Spete procedura insolventei. Decizia 1041/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1041R
Ședința publică de la 07.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare TOTAL AUTO prin LICHIDATOR JUDICIAR și intimata-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-pârât prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 7, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-pârât, prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 50 RON și timbru judiciar în valoare de 0,30 RON.
Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurentul-pârât.
Recurentul-pârât, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-pârât, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea încheierii recurate în sensul respingerii cererii. Cu privire la primul motiv de recurs, consideră că nu a fost îndeplinită procedura de citare față de recurent, întrucât erau aplicabile dispozițiile Codului d e procedură civilă. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, învederează faptul că în încheierea recurată nu s-a făcut referire la plata cauțiunii deși textul de lege prev. de Legea 85/2006 este foarte clar. Față de cel de al treilea motiv de recurs, învederează faptul că încheierea recurată nu a motivată. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 05.06.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar și a interzis vânzarea bunurilor aflate în patrimoniul administratorului societății debitoare TOTAL AUTO, așa cum au fost identificate în evidențele L Sector 1, în vederea valorificării acestora pentru recuperarea creanțelor existente în tabelul obligațiilor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul prin judecătorul sindic a avut în vedere cererea formulată de lichidatorul judiciar
Împotriva acestei încheieri, în termen, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, în principal, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, modificarea încheierii în sensul respingerii cererii formulate de lichidatorul, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului recurentul a invocat următoarele motive:
1.Instanța de judecată a soluționat cauza fără a cita părțile, încălcând astfel dispoziții imperative ale legii, încălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civ. (art.304 pct.5 Cod pr.civ.).
În esență, recurentul a arătat că cererea formulată de lichidatorul judiciar a fost judecată fără citarea părților. Astfel, nu au fost citate părțile nici potrivit dispozițiilor Codului d e procedură Civilă și nici prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Recurentul a mai arătat că nerespectarea procedurii de citare constituie un viciu procesual prevăzut de lege sub sancțiunea nulității, considerând că se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe spre rejudecare.
2.Instanța de judecată nu a obligat reclamantul la consemnarea cauțiunii prevăzute în mod imperativ de lege.
În susținerea acestui motiv recurentul a arătat că temeiul cererii formulate de lichidator a fost reprezentat de art.141 din Legea insolvenței, text care este imperativ și nu permite excepții.
Recurentul mai arătat că, judecătorul sindic avea obligația ca, în cazul în care dispunea înființarea unei măsuri asigurătorii, să fixeze o cauțiune al cărei cuantum este de 10% din valoarea pretențiilor. Or, din încheierea atacată cu recurs nu rezultă că s-ar fi consemnat cauțiunea prevăzută în mod imperativ de lege.
3.Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art.304 pct.7 Cod pr.civ.).
Pe acest aspect, recurentul a arătat că din încheierea criticată nu rezultă nici un motiv pentru care instanța a considerat că este necesară instituirea măsurii indisponibilizării bunurilor sale.
În consecință, recurentul a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 pct.7 Cod pr.civ. impunându-se modificarea hotărârii recurate.
4.Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal (art.304 pct.9 Cod pr.civ.).
În susținerea acestui motiv, recurentul a arătat în esență că, în speță nu sunt întrunite condițiile pentru instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale.
Recurentul mai arătat că pentru a se institui o asemenea măsură este necesară dovedirea riscului de distrugere a bunurilor sau de înstrăinare a acestora. Or, în speță lichidatorul nu a arătat în cererea sa de indisponibilizare a bunurilor nici un motiv pentru care luarea acestei măsuri ar fi necesară.
Pentru toate motivele prezentate recurentul a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și în subsidiar modificarea încheierii în sensul respingerii cererii formulate de lichidatorul judiciar, ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.7 și art.141 din Legea nr.85/2006, art.112 și următoarele, art.3041și art.591 - 601 Cod pr.civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Examinând recursul în raport de criticile invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, potrivit art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În doctrină s-a statuat că motivarea hotărârii constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
În speță, încheierea atacată cu recurs, nu a fost motivată, soluția de admitere a cererii formulată de lichidatorul judiciar vizând interzicerea vânzării bunurilor aflate în patrimoniul administratorului societății debitoare, nefiind motivată nici în fapt și nici în drept.
În lipsa considerentelor care au stat la baza soluției de admitere a cererii lichidatorului judiciar, Curtea nu poate analiza celelalte critici din recurs, soluția instanței de fond echivalând practic cu o necercetare a fondului cauzei.
Pe de altă parte, Curtea verificând cererea formulată de lichidatorul judiciar (fila 155 - dosar fond) constată că aceasta, de asemenea, este informă și nemotivată, situație în care judecătorul sindic în virtutea rolului activ prevăzut de art.129 alin.5 Cod pr.civ. trebuia să solicite precizarea acestei cereri.
Astfel, era necesar ca judecătorul sindic să pună în vedere lichidatorului judiciar să precizeze dacă solicită instituirea unei măsuri asigurătorii și totodată să precizeze temeiul juridic al cererii formulate.
Pentru considerentele arătate, Curtea apreciază că se impune în baza art.312 alin.1, 2, 3 și 5 Cod pr.civ. civ. admiterea recursului, casarea în tot a încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite recursul declarat de recurentul, împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare TOTAL AUTO prin lichidator judiciar și intimata-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1.
Casează în tot încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.Jud. - 30.10.2008
Tehnored. - 03.11.2008
2 ex.
Fond - Tribunalul București - Secția VII- Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Florica Bodnar, Mioara Badea