Spete procedura insolventei. Decizia 1284/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1284
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței comerciale nr. 1687 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență
La apelul nominal se prezintă consilier juridic pentru lichidatorul judiciar al societății debitoare, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta lichidatorului depune delegație de reprezentare și întâmpinare, arătând că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri, se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1687 din 30 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, reprezentată prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, suportarea cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 2364 din 18 noiembrie 2008 fost admisă cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice A, dispunându-se deschiderea procedurii de insolvență față de debitoarea, în calitate de practician fiind numită Casa de Insolvență
Având în vedere că toate demersurile efectuate de lichidator pentru identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat în ședința din data de 27 ianuarie 2009, precum și din raportul privind cauzele și împrejurările care au generat apariția stării de insolvență, constatând că creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative, necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens, tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.131 din același act normativ.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul continuării procedurii de insolvență, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Soluția Tribunalului Arad este nelegală, sentința pronunțată fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Având în vedere conținutul dispozițiilor exprese citate mai sus recurenta consideră că în speță nu este situația prevăzută de lege care ar justifica închiderea procedurii de insolvență. Totodată, creditoarea arată că prin sentința atacată prima instanță nu a motivat în drept soluția de închidere a procedurii falimentului. De asemenea, aceasta apreciază că în cauză nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul, prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență fiind reținute ca incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 datorită faptului că angajații societății nu au făcut dovada existenței stocurilor și a disponibilităților bănești pentru suma totală de 169.698,26 lei, compusă din mărfuri (167.441,36 lei), ambalaje (172 lei) și disponibil în casierie (2.084,90 lei). Cu toate că lichidatorul judiciar a fost solicitat cu acest aspect la adunarea creditorilor din 23 aprilie 2009, el nu a formulat acțiune de atragere a răspunderii administratorului sau a organelor de conducere a debitoarei falite. În atare condiții, recurenta consideră că închiderea procedurii insolvenței este prematură în acest stadiu al cauzei, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
În drept a invocat prevederile art. 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, precum și cele ale art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 8-9) prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și nelegal, pentru următoarele motive:
În cauză au fost efectuate demersuri pentru identificarea bunurilor mobile sau imobile supuse impozitării cu care societatea falită ar figura în evidențele fiscale ale Direcției Venituri din cadrul Primăriei A, constatându-se că debitoarea nu este înregistrată cu niciun fel de bunuri. Totodată, lichidatorul a procedat, în temeiul art. 48 din legea-cadru, la notificarea tuturor instituțiilor bancare din România în vederea identificării și indisponibilizării conturilor persoanei juridice, nefiind identificate disponibilități financiare în averea acesteia. În același timp, creditoarea recurentă nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare, necesare pentru continuarea procedurii.
Având în vedere că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării, coroborat cu faptul ca nu au putut fi identificate niciun fel de alte bunuri în averea sa, precum și cu faptul că instituția creditoare nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, practicianul apreciază că în speță sunt îndeplinite condițiile pretinse de art. 131 din Legea nr. 85/2006, care prevede expres posibilitatea judecătorului-sindic de a da o sentință de închidere a procedurii, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare. Nu în ultimul rând, este de reținut că creditorii au fost notificați în vederea exprimării poziției cu privire la propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii, fiind astfel încunoștințați despre posibilitatea avansării cheltuielilor necesare continuări procedurii. Prevederile art. 131 sunt imperative și de imediată aplicare, în orice stadiu al procedurii, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru continuarea procedurii, nefiind condiționată de întocmirea raportului prevăzut de art. 129, de desemnarea administratorului special sau de orice alte atribuții și îndatoriri ale administratorului judiciar/lichidatorului.
Examinând recursul declarat, în baza art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 din Codul d e procedură civilă, prin prisma motivelor arătate, a apărărilor lichidatorului judiciar, precum și din oficiu cu privire la aspectele de ordine publică, Curtea constată că acesta nu este fondat, hotărârea judecătorului-sindic fiind temeinică și legală, în conformitate cu prevederile incidente în cauză.
În speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre cei patru creditori înscriși în tabelul definitiv de creanțe (fila 206 dosar de fond), deși notificați de către practician (filele 220-222), nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite (relevante în acest sens fiind adresele nr. 24/06.01.2009 a Primăriei, Serviciul Impozite și Taxe Locale - fila 166 dosar de fond și nr. 4859/15.01.2009 a Primăriei A, Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice - filele 167-168), iar creditorii, deși legal notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În esență, singurele critici aduse de instituția recurentă sentinței comerciale nr. 1687 din 30 iunie 2009 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe, lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință despre raportul lichidatorului judiciar prin care acesta propunea închiderea procedurii colective față de debitoarea, instituția creditoare fiind notificată în acest sens, astfel cum s-a arătat mai sus. Cu toate că creditoarea consideră că lichidatorul nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a fostului administrator, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din adresele nr. 24/06.01.2009 a Primăriei - Serviciul Impozite și Taxe Locale și nr. 4859/15.01.2009 a Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice reiese că societatea intimată nu figurează în evidențele acestor instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate practicianul nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor falitei. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Nu în ultimul rând, nici critica referitoare la nemotivarea în drept a soluției de închidere a procedurii de executare colectivă nu poate fi primită întrucât în cuprinsul considerentelor se regăsește menționat art. 131 din Legea nr. 85/2006, lucru care se poate observa cu ușurință printr-o simplă lecturare a hotărârii judecătorului-sindic.
Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de instituția creditoare, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței comerciale nr. 1687 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /09.11.2009
Dact. /11.11.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
