Spete procedura insolventei. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 153/C /2009-
Ședința publică din 16 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Boța Marilena JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela
Judecător: - - - vicepreședinte instanță
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, sector 1,--11, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL,-, prin lichidator cabinet individual de insolvență - O,-,.7, jud. B, intimatele creditoare Administrația Finanțelor Publice, str. -, nr. 2B, jud.B,SC SRL Jilava,-, jud. I și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-,jud. B, împotriva sentinței nr. 976/F din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru intimata debitoare - consilier juridic în baza delegației nr. 94/2009 depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentanta intimatei debitoare solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Depune concluzii scrise la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 976/F/2008 Tribunalul Bihora respins ca neîntemeiate obiecțiunile la cererea de închidere a procedurii, formulate de creditoarea Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului -, cu sediul ales în B,--11, sector 1, Cod fiscal R-, și în consecință a admis cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar -CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în O,-,. 7, județul B, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în 1 B 0159.
S-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului, cu sediul social în O,-, județul B, având număr de ordine în registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală -; radierea debitorului din registrul comerțului /registrul societăților agricole /registrul asociațiilor și fundațiilor /alte registre, decărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, precum și notificarea sentinței debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor sau Registrului Societăților Agricole, Registrului Asociațiilor și Fundațiilor /altor registre pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt că la data de 26.06.2008 lichidatorul judiciar -CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . a solicitat să se dispună închiderea procedurii având ca temei insuficiența bunurilor pentru acoperirea cheltuielilor administrative, în acest sens arătând că în data de 13.06.2008 a avut loc adunarea creditorilor, (procesul-verbal fiind anexat la dosarul cauzei - fila 294), ședință la care s-a prezentat creditorul majoritar care deține 95,40 % din totalul creanțelor înscrise în Tabelul definitiv al creanțelor, respectiv creditorul majoritar Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O, care a fost de acord cu casarea bunurilor de natura materiilor prime, produse finite și materiale auxiliare care nu pot fi valorificate. De asemenea, creditorul fost de acord cu închiderea procedurii.
Lichidatorul judiciar a mai precizat că nu s-a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei deoarece, față de lipsa în gestiune constatată cu ocazia inventarierii în valoare totală de 13.278,83 lei, această sumă a fost achitată de către acesta conform chitanțelor -/14.05.2007, -/07.11.2007, -/07.11.2007 și -/12.11.2007, suma respectivă făcând obiectul distribuirii de sume conform planului de distribuire din data de 12.11.2007.
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 22/F/2007 pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2007. că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 republicată, corespondent alart. 61 dinLegea privind procedura insolvenței, că, potrivit concluziilor Raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei, depus la instanță la data de 15.03.2007, cauzele interne și externe care au dus la starea de insolvență a debitoarei sunt: lipsa profitului din activitatea de producție în anii 2005 și 2006, concomitent cu realizarea unor cheltuieli semnificative, în special cu salariile, fapt ce a determinat înregistrarea unor pierderi ridicate, semnificând astfel o activitate ineficientă; lichiditate foarte scăzută în ultimii ani, debitoarea fiind în imposibilitate de a-și achita datoriile; nedemararea de acțiuni în vederea recuperării creanțelor de la diverși clienți; durata de recuperare a creanțelor foarte mare, ceea ce denotă faptul că debitoarea a avut dificultăți în încasarea clienților; inexistența unui plan de afaceri pe termen.
Nu au fost identificate acte sau fapte juridice de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului debitoarei;
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, (înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 5 ianuarie 2009), solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și să se dispună completarea de către lichidatorul judiciar a Raportului final cu precizările privind incidența în cauză a art.138 din Legea nr.85/2006.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9, art.304/1, art.129 Cod procedură civilă, art.12, art.25 și art.59 din Legea nr.85/2006, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita aplicare a acestor dispoziții legale, la starea de fapt reținută.
Astfel, arată recurenta, judecătorul sindic a apreciat eronat asupra pricinii supusă judecății, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, necercetând cauza sub toate aspectele, respectiv fără să analizeze modul în care a fost administrată societatea, precum și care au fost cauzele reale ale insolvenței acesteia.
Întreaga activitate a lichidatorului judiciar fiind supusă "cenzurii" judecătorului sindic, arată că a fost aprobat un Raport final în care lichidatorul nu a prezentat cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în incapacitate de plată, cu indicarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această situație, limitându-se doar la a prezenta bilanțul general al activității desfășurate.
Aflându-ne în procedura specială instituită de Legea nr.85/2006, conform art.138 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor supraveghere, din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar conform principiului rolului activ al judecătorului desemnat în cauză, acesta ar fi trebuit să dispună, din oficiu, completarea raportului final cu precizările referitoare la cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în insolvență, precum și cu cele referitoare la persoanele cărora le-ar fi imputabilă această situație.
Consideră recurenta că era absolut necesar ca, lichidatorul judiciar să-și completeze raportul final cu acele mențiuni care privesc săvârșirea de către persoanele prevăzute de art.138 a vreuneia din faptele prevăzute de acest articol, pentru ca acei creditori ale căror creanțe nu au fost acoperite în totalitate să aibă posibilitatea să efectueze demersuri pentru recuperarea creanțelor rămase neacoperite pe calea atragerii răspunderii patrimoniale a administratorilor, dacă sunt îndeplinite condițiile.
De altfel, arată recurenta că nu și-a recuperat integral creanța deținută față de debitoare, situație în care a fost prejudiciată în drepturile și interesele sale prin restrângerea dreptului de a-și recupera creanța deținută pe calea atragerii răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ai falitei.
Judecătorul sindic, a reținut că obiecțiunile la raportul final sunt neîntemeiate, întrucât lichidatorul judiciar ar fi prezentat cauzele care au determinat insolvența debitoarei în rapoartele depuse la dosarul cauzei, opinie care nu poate fi acceptată, deoarece cauzele intrării debitoarei în stare de insolvență sunt succint prezentate. Concluzia desprinsă de lichidator și însușită de judecătorul sindic, este aceea că, nu au fost identificate acte sau fapte juridice de natură să atragă răspunderea patrimonială a fostului administrator al debitoarei.
Această concluzie, arată recurenta, nu poate fi primită, întrucât nu a fost stabilit contextul intrării societății în incapacitate de plăți, ci doar prezentate cauze generale, astfel că sunt necesare precizări suplimentare în acest sens, motiv pentru care le-a solicitat pe calea obiecțiunilor la raportul final.
Mai mult decât atât, arată că unele dintre aspectele reținute ca fiind cauze ale intrării debitoarei în stare de insolvență intră sub incidența dispozițiilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006. Astfel, apreciază că administratorii societății au practicat un management defectuos, întrucât în situația în care activitatea societății era redusă, iar cheltuielile ocazionate erau mai mari decât veniturile obținute, aceștia aveau obligația de a solicita tribunalului deschiderea procedurii insolvenței, obligație impusă de prevederile art.27 din Legea nr.85/2006. De asemenea, lipsa diligențelor în ceea ce privește recuperarea creanțelor deținute față de diverși clienți reprezintă un fapt care intră sub incidența art.138 alin.1 din Legea insolvenței.
Apare evident că, în speța de față nu a fost efectuată o analiză de către lichidatorul judiciar desemnat, pe o perioadă de 3 ani anteriori declanșării procedurii, pentru a se stabili contextul intrării în incapacitate de plăți a societății.
Consideră recurenta că, lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în avea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, arată că nu întâmplător, în cadrul art.29 din Legea nr.85/2006 republicată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul - conform nr.OG79/1999, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.
Concluzionează că, nu s-au depus toate diligențele în vederea întocmirii unui raport detaliat privitor la persoanele vinovate de aducerea societății în stare de insolvență, la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment și că simplele afirmații ale lichidatorului judiciar referitoare la faptul că fosta conducere a debitoarei a comis sau nu a comis una dintre faptele prevăzute de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, fără a fi însoțite de o analiză complexă și pertinentă a activității debitoarei și a cauzelor care au generat încetarea de plăți, nu pot constitui raportul amănunțit prevăzut de lege.
Prin recursul înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 19 ianuarie 2009, aceeași recurentă - Autoritatea pentru Valorificarea Statului B, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate și pe cale de consecință, refacerea și comunicarea raportului de către lichidatorul judiciar, în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei SC "" SRL, cu măsuri care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către aceasta.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.129 din Legea nr.85/2006, recurenta critică aceeași sentință pentru motive de nelegalitate, constând în greșita aplicare a acestor dispoziții legale, la starea de fapt reținută.
Astfel, arată recurenta, judecătorul sindic a apreciat eronat asupra pricinii supusă judecății, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, reținând că nu sunt elemente care să susțină ideea că, situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori, având în vedere faptul că fostul administrator a returnat sumele reprezentând lipsa de gestiune constatată.
Faptele culpabile care pot avea ca efect crearea asupra debitoarei a unei stări de insolvență, pot excede celor care au ca rezultat lipsa de gestiune, iar această concluzie poate fi trasă doar de către instanța de judecată investită cu soluționarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor din fosta conducere a debitoarei.
Pornind de la izvorul creanței recurentei, o creanță față de B, apreciază că, era necesară găsirea persoanei vinovate de deturnarea sumelor și folosirea lor în alte scopuri.
Fostul administrator, nu s-a rezumat doar la a lua bani din casieria societății debitoare, ci a folosit o serie de manopere interzise de lege, care au concurat la ajungerea debitoarei în situația isnolvenței.
Lichidatorul judiciar, arată recurenta, avea datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
În același sens, invocă recurenta că, lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art.138 și următoarele din Legea nr.85/2006, deoarece aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți.
Prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru ca, probabil, a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Concluzionând, arată recurenta că, era necesar să se cerceteze întregul context, pentru a se stabili întregul complex de manopere folosite de fostul administrator și, în final, acesta să fie obligat să suporte întregul pasiv al debitoarei din averea personală.
Astfel, arată că nu întâmplător, în cadrul art.25 din Legea nr.85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către lichidator, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.
Statul Român, reprezentat în cauză prin S, arată că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata debitoare SC "" SRL - prin lichidator judiciar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
În raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, depus la dosarul instanței, la punctul 7 al raportului, arată lichidatorul că a arătat cauzele apariției stării de insolvență, aceasta fiind lipsa profitului din activitatea de producție în anii 2005 și 2006, concomitent cu realizarea unor cheltuieli semnificative, în special cu salariile, fapt ce a determinat înregistrarea unor pierderi ridicate, lichiditate foarte scăzută, debitoarea fiind în imposibilitate de a-și achita datoriile care creșteau datorită dobânzilor și penalităților, inexistența unui plan de afaceri pe termen.
Nicidecum, arată lichidatorul, nu a afirmat că starea de insolvență ar fi fost cauzată de lipsa de gestiune. Aceasta a fost constatată cu ocazia inventarierii, iar fostul administrator și-a asumat răspunderea pentru lipsa acelor bunuri, depunând averii debitorului suma reprezentând lipsa în gestiune.
De asemenea, tot în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, arată lichidatorul că a menționat faptul că nu a identificat elemente pentru atragerea răspunderii administratorului debitoarei.
Pentru antrenarea răspunderii este necesară îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și culpa (vinovăția), condiții care trebuie dovedite, ori după cum a precizat anterior, din actele debitoarei, care i-au fost puse la dispoziție, nu au fost identificate fapte care să justifice formularea unei astfel de cereri.
Arată că, suma rezultată din imputarea administratorului, a lipsei în gestiune și valorificarea parțială a bunurilor debitorului, a făcut obiectul planului de distribuire din data de 12.11.2007, sumă din care s-a distribuit parțial și creditorului B, conform ponderii creanței acestuia în grupa creditorilor bugetari.
Mai mult, în data de 13.06.2008, lichidatorul judiciar a convocat creditorii debitoarei pentru a le pune în vedere casarea bunurilor rămase nevalorificate, precum și închiderea procedurii de faliment în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, având în vedere insuficiența bunurilor pentru acoperirea cheltuielilor administrative. La ședință s-a prezentat doar creditorul majoritar Administrația Financiară O, care a fost de acord atât cu casarea bunurilor rămase nevalorificate, bunuri de natura materiilor prime, materiale auxiliare și produse finite care nu mai prezentau interes, cât și cu închiderea procedurii de faliment.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta B ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pronunțând închiderea procedurii insolvenței, în temeiul cererii lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în condițiile în care debitoarea nu are bunuri care să poată fi valorificate, iar creditorii nu au avansat sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, fiind astfel îndeplinite cerințele art.131 din Legea nr.85/2006.
Este nefondată critica sentinței instanței de fond sub aspectul neformulării de către lichidator a unei cereri de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare, deoarece în raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat apariția stării de insolvență, lichidatorul a precizat că nu au fost identificate elemente care să conducă la semnalarea unor fapte susceptibile de a se încadra în cazurile prevăzute de art.138 din lege.
Nici motivele de recurs referitoare la soluția de închidere a procedurii pentru considerentul că lichidatorul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite pe dispozițiile art.138 și următoarele din Legea insolvenței, nu sunt întemeiate, deoarece din ansamblul prevederilor Legii nr.85/2006, nu se deduce existența unei obligații a lichidatorului judiciar privind formularea unei cereri de atragerea răspunderii administratorului societății debitoare.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B va fi respins ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoareAutoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, sector 1,--11, în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL,-, prin lichidator cabinet individual de insolvență - O,-,.7, jud. B, intimatele creditoare Administrația Finanțelor Publice, str. -, nr. 2B, jud.B,SC SRL Jilava,-, jud. I și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-,jud. B, împotriva sentinței nr. 976/F din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec./29.04.2009
Jud fond L:
Daczt.G/22.04.2009
Dact./29.04.2009
1 com/ORC
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Filimon Marcela, Crișan Marinela
