Spete procedura insolventei. Decizia 244/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 244/R-
Ședința publică din 13 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Judecător - -, președinte secție
Grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. nr. 1170/F din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea CEREALE - punct de lucru, cu sediul în,-, județul A, debitoarea, cu sediul în P, str, - -, -. A4,. 4,. 11, județul A, lichidator judiciar, domiciliat în Curtea de A, str. - -, -. 22, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurenta-creditoare DGFP A, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta recurentei DGFP A arată că nu mai are cereri de formulat.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentanta recurentei-creditoare DGFP A solicită admiterea recursului declarat de DGFP, precum și a celui formulat de AVAS.
CURTEA
Constată că, prin sentința comercială nr.1170/F/2008, Tribunalul Comercial Argeșa dispus închiderea procedurii de insolvență față de debitoarea SC SRL, radierea acesteia și notificarea sentinței, precum și plata onorariului către lichidatorul judiciar.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, întrucât în averea debitoarei nu există bunuri a căror valorificare să poată acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarele A și S
Calea de atac declarată de Aaf ost motivată în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, și s-a susținut că, în cauză nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.
Creditoarea AVAS Bai nvocat critici încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii făcând în mod greșit aplicarea art.131 din lege, deși nu au fost epuizate toate modalitățile legale de recuperare a creanțelor, una dintre acestea fiind reprezentată de atragerea răspunderii în temeiul art.138 - răspundere delictuală. Astfel putea fi reținută situația de la lit.c și faptul că obligația de recuperare a prejudiciului cauzat de administrator privește dauna în totalitatea sa, indiferent de gravitatea vinovăției;
- date fiind dispozițiile legale cuprinse în prevederile art.72 din Legea nr.31/1990, art.1540, 1080 și 1600 din Codul civil și art.374 din Codul comercial se impunea să se rețină că fostul administrator avea calitatea unui mandatar, care, de principiu, este remunerat și activitatea sa se apreciază în raport de a unei persoane diligente. În ceea ce privește prejudiciul acesta este cert, nu a fost recuperat de către creditor, iar raportul de cauzalitate este prezumat.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Susținerile recurentei, la nivel de principiu, sunt valabile însă aplicarea lor nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.
În condițiile în care în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.
Continuarea în aceste condiții a procedurii nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.
De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 prevede expres că, procedura insolvenței poate fi închisă dacă s-a aprobat raportul final și dacă nu există bunuri în averea debitoarei care să fie valorificate și astfel să se acopere cheltuielile de lichidare, iar nici unul dintre creditori nu se oferă să avanseze sumele necesare (art.131).
În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.
Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură folosindu-se fondul de lichidare, deși, nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.
Criticile formulate de B nu pot fi reținute ca fiind întemeiate, urmând să se observe, în principal, faptul că ele realizează o combinație între răspunderea contractuală și răspunderea delictuală.
Deși se pretinde că natura răspunderii ce revine organelor de conducere ale societăților aflate în faliment este una de natură delictuală, recurenta face trimitere la dispoziții legale care reglementează contractul de mandat, atât în dreptul civil cât și în materie comercială.
Este de principiu că cele două categorii de răspunderi nu se suprapun, iar din modul de redactare al art.138 din Legea nr.85/2006 se impune aprecierea că legiuitorul a avut în vedere posibilitatea stabilirii în sarcina organelor de conducere a unei răspunderi de natură delictuală.
Nimic nu se opune ca administratorul unui agent economic să răspundă și pe tărâm contractual, însă o astfel de răspundere nu-și are temeiul în prevederile art.138 din Legea insolvenței.
Se reproșează instanței încuviințarea cererii de închidere a procedurii, cerere formulată de către lichidator, deși acesta nu a efectuat toate demersurile pentru o creștere a activelor falitei, inclusiv formulând acțiunea la care se referă textul precitat.
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, legitimare procesuală activă în formularea unei acțiuni de această natură are, de principiu, lichidatorul, însă, " Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Așadar, s-a prevăzut la îndemâna creditorilor un mijloc juridic prin care să-și valorifice drepturile în măsura în care practicianul în lichidare nu exercită - sau o face necorespunzător - drepturile recunoscute de lege.
Creditoarele-recurente, titulare ale unei creanțe totale de 98,05% (fila 63), nu au înțeles că facă nici un demers prin care să valorifice drepturile procedurale recunoscute de lege, în măsura în care ar fi apreciat că el ar fi fost util.
Starea de pasivitate a acestora sau faptul că la acel moment au apreciat că nu se impune formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii fostului administrator nu le îndreptățește pe acestea să formuleze critici privind activitatea altor organe, în măsura în care dreptul putea fi valorificat într-o altă modalitate.
De observat în această ordine de idei și că, din raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență, raport necontestat de către creditoare (fila 37), nu rezultă săvârșirea vreuneia din faptele la care se referă art.138 din lege.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursurile sunt nefundate și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civlă, urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. nr. 1170/F din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea CEREALE - punct de lucru, cu sediul în,-, județul A, debitoarea, cu sediul în P, str. - -, -. A4,. 4,. 11, județul A, lichidator judiciar, domiciliat în Curtea de A, str. - -, -. 22, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi13 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
19.03.2009
Red.GC
EM/2 ex.
Jud.sindic.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Ingrid Emina Giosanu
