Spete procedura insolventei. Decizia 241/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 241/R-
Ședința publică din 13 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Judecător - -, președinte secție
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE", cu sediul în B,-, sector 1, cu sediul procesual ales la și Asociații, din B,-, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr. 949/F din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind debitoarea, cu sediul în Pitești, Pasajul Școlii nr. 70, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurenta-creditoare și consilier juridic pentru intimata-debitoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată conform chitanței nr. -/12.03.2009, emisă de Trezoreria Pitești și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei-creditoare depune la dosar împuternicire avocațială nr. 601/12.03.2009 și dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul intimatei-debitoare depune împuternicire de reprezentare juridică și invocă excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului recurentei, având în vedere că împuternicirea avocațială nu este semnată de reprezentantul legal al recurentei.
Instanța apreciază că semnătura și ștampila avocatului certifică conținutul împuternicirii, confirmat și de contractul de asistență juridică, pe care îi pune în vedere apărătorului ales al recurentei să îl depună la dosar.
Apărătorul recurentei se obligă să depună la dosar contractul de asistență juridică încheiat între recurentă și cabinetul de avocatură din care face parte, până la sfârșitul ședinței de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului, sub rezerva depunerii de către apărătorul recurentei a contractului de asistență juridică.
Apărătorul recurentei-creditoare "APELE ROMÂNE" solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței în sensul înlăturării dispoziției de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanței pretinse.
Reprezentantul intimatei-debitoare SA solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, apreciind că, potrivit art. 7231alin. 3 Cod pr. civ. prejudiciul ce s-ar putea produce debitoarei prin formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței nu trebuie dovedit dinainte.
După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare asupra acesteia, se prezintă avocat, care depune la dosar copia contractului de asistență juridică încheiat la data de 26.11.2003 între ANAR și " și Asociații".
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 17.08.2007, creditoarea Administrația Națională "Apele Române" a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SA motivat de faptul că are față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 1.109.943,91 lei. S-a mai arătat și că parte din această creanță a fost confirmată de către debitoare, iar diferența nu rezultă nici ea că a fost acoperită prin livrarea mărfurilor în contul creanței cedate.
La 5 septembrie 2007 debitoarea a formulat contestație, solicitând și obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea sumei pretinse. În motivarea acesteia s-a arătat că suma solicitată nu este certă, lichidă și exigibilă, aspect ce rezultă și din ordonanțele pronunțate în anul 2006, în care se solicita emiterea unei somații de plată pentru aceeași sumă.
Asupra aceluiași fond a mai existat o judecată, definitivată prin sentința nr.152/C/2007, în care pretențiile creditoarei au fost respinse. În ceea ce privește contractul de novație din anul 2003, invocat de către reclamantă, urmează a se observa că nici în raport de acesta nu există vreo datorie de achitat și, oricum, noul debitor nu era insolvabil.
La 17 septembrie 2008, judecătorul sindic a acordat termen pentru lipsă de procedură cu debitoarea, și pentru achitarea de către creditoare a cauțiunii ce fusese fixată la termenul din 26 septembrie 2007, așa cum de altfel s-a solicitat de reprezentantul acesteia.
Prin sentința comercială nr.949/F/2008, Tribunalul Comercial Argeșa respins acțiunea reținând că nu s-a îndeplinit cerința de plată a cauțiunii, iar excepția de neconstituționalitate invocată de către creditoare a fost respinsă de Curtea Constituțională.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă și invocând dispozițiile art.3041din același act normativ, astfel:
- s-a susținut că textul de lege invocat pentru plata cauțiunii instituie o facultate și nu o obligație a instanței, iar rațiunea sa este aceea de a acoperi eventuale prejudicii pe care le-ar putea suporta debitoarea, prejudiciu care, în cauză, nu a fost dovedit și, de altfel, nici nu a fost invocat;
- este fără acoperire încercarea debitoarei de a susține că raportul de obligații dintre părți își are izvorul într-un contract de livrări de mărfuri;
- creditoarea este o instituție publică cu un buget bine determinat la începutul anului, la care orice cheltuială presupune o sursă de finanțare, și prin măsura dispusă îi este limitat accesul la justiție ajungându-se să fie imobilizată o sumă pentru acoperirea unor pagube nedovedite ale debitoarei;
- nu poate fi primită teza debitoarei, potrivit căreia cauțiunea are valoarea unei sancțiuni când, în realitate, ea nu este decât o garanție care nu poate fi asimilată amenzilor judiciare.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
În conformitate cu dispozițiile art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006, la cererea debitorului judecătorul sindic îl poate obliga pe creditorul semnatar al cererii introductive ca în termen de 15 zile să consemneze o cauțiune de până la 10% din valoarea creanțelor pretinse. Această cauțiune va fi restituită creditorilor dacă cererea de deschidere este admisă, iar dacă va fi respinsă, va fi folosită pentru acoperirea pagubelor suferite de debitor.
Principala justificare a cauțiunii este împiedicarea abuzului de drept din partea creditorului, dar și aceea a acoperirii prejudiciului pe care l-ar putea încerca debitorul prin faptul introducerii cererii de deschidere a procedurii.
Așa cum rezultă din economia textului precitat, la momentul la care se pretinde plata cauțiunii nu se poate vorbi încă de un prejudiciu efectiv și trebuie subliniat faptul că, soarta cauțiunii ce urmează a se achita, nu se definitivează la închiderea procedurii de insolvență, ci la momentul soluționării cererii de deschidere. Textul arată în mod expres că ea va fi restituită sau va primi ca destinație repararea pagubelor, în momentul soluționării cererii de deschidere a procedurii.
Este adevărat că judecătorul sindic este dator să cântărească necesitatea plății cauțiunii, însă legiuitorul nu a înțeles să condiționeze dispoziția dată de instanță de dovedirea anumitor elemente la momentul care se decide asupra nevoii de achitare a sumei de până la 10%.
În absența unor astfel de elemente concrete impuse de legiuitor, judecătorul sindic, fără a manifesta un arbitrariu, poate avea în vedere întregul probatoriu de până la acel moment, dar și poziția procesuală a părților.
În această ordine de idei nu este de neglijat faptul că între părți au mai existat judecăți, cel puțin la nivel de aparență, având același obiect, și cu acea ocazie s-a decis că actuala creditoare nu este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul art.1 din OG nr.5/2001 (88-91) și o alta în care pretențiile formulate nu au putut fi soluționate în fond, întrucât nu s-a îndeplinit cerința achitării taxei de timbru.
Aceste elemente erau de natură să justifice aprecierea judecătorului sindic și nu există nici un considerent legal pentru care ea să fie înlăturată.
Statutul de instituție publică al creditoarei nu este de natură să impună o altă concluzie, observând și că de la data fixării cauțiunii și până la cea a pronunțării hotărârii criticate a trecut mai mult de 1 an, dar și că legea nu face nici un fel de distincție și nu instituie norme de favoare care să poată fi invocate de către actuala recurentă.
În aceste condiții nu se poate vorbi de o vătămare a unor drepturi procesuale recunoscute prin lege creditoarei-recurente și nici de o îngrădire a accesului la justiție, dat fiind răstimpul extrem de dintre momentul fixării obligației de plată și cel al sancționării neconformării acesteia.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE", cu sediul în B,-, sector 1, cu sediul procesual ales la și Asociații, din B,-, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr. 949/F din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind debitoarea, cu sediul în Pitești, Pasajul Școlii nr. 70, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
23.03.2009
Red.GC
EM/2 ex.
Jud.sindic.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Ingrid Emina Giosanu
