Spete procedura insolventei. Decizia 338/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 338
Ședința publică din 8 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea T împotriva sentinței comerciale nr. 552 din 4 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu creditorii intimați Z și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, precum și administratorul judiciar
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru recurentă, avocat G, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de 7 aprilie 2008 s-a depus la dosar de către recurentă, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei prin chitanța nr. - PJ potrivit mențiunilor din citativ.
Reprezentantul recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, în principal, în sensul modificării în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii creditoarei, iar în subsidiar casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 552 din 4 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins contestația formulată de debitoarea T și a admis cererea creditoarei Z, dispunând, în temeiul art. 32 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii generale de ență față de societatea debitoare, numind în calitate de administrator judiciar T, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din același act normativ. De asemenea, în baza art. 107 din Legea enței, judecătorul-sindic a notificat deschiderea procedurii debitoarei, asociaților, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, precum și tuturor băncilor unde societatea are deschise conturi, dispunând și publicarea ei în Buletinul procedurilor de ență.
Prima instanță a stabilit următoarele termene: a) termenul limită pentru depunerea creanțelor pentru data de 15 noiembrie 2007, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar pentru 30 noiembrie 2007, termenul pentru depunerea eventualelor contestații pentru 15 decembrie 2007, afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 30 decembrie 2007, data ședinței adunării creditorilor la 30 decembrie 2007, creditorii urmând să fie convocați în acest scop, iar primul termen după deschiderea procedurii pentru 17 ianuarie 2008, administratorul judiciar având obligația de a trimite notificări tuturor creditorilor. În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006 tribunalul a mai dispus deschiderea de către debitoare, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a acestei atribuții deschiderea contului făcându-se de către administratorul judiciar, ventualele disponibilități bănești ale societății fiind păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub dosar nr- creditoarea 3000 a solicitat deschiderea procedurii enței reglementată de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea T pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 22.468,69 lei, conform facturilor fiscale nr. - și nr. - din 3 noiembrie 2005, acceptate la plată și neachitate de către societatea debitoare, întrucât biletul la ordin emis de aceasta a fost refuzat la plată pentru lipsa disponibilului. Ulterior, prin cererea adresată aceleiași instanțe și înregistrată sub dosar nr- creditoarea a solicitat, de asemenea, deschiderea procedurii enței față de aceeași debitoare pentru o creanță în sumă de 12.892,25 lei, reprezentând marfă livrată și neachitată.
Societatea debitoare a formulat contestație împotriva cererii creditoarei solicitând respingerea acesteia cu motivarea că nu se află în ență, ci doar trece printr-o perioadă mai dificilă datorată gripei aviare, cerând, totodată, obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea debitului pretins. Dosarul nr- a fost conexat la dosarul nr-, reținându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 164 Cod procedură civilă privitoare la identitatea de părți, obiect și cauză, precum și cele din art. 31 alin. 3 din Legea enței referitoare la obligativitatea conexării cererilor formulate de creditori împotriva aceluiași debitor.
Dat fiind faptul că creditoarea 3000 a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată deoarece debitoarea și-a achitat integral datoria față de ea, prin încheierea din 17 ianuarie 2007 judecătorul-sindic a luat act de această manifestare de voință.
În ceea ce privește cererea celeilalte creditoare, prima instanță a constatat că aceasta îndeplinește condițiile expres prevăzute de Legea enței, în sensul că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă, dovedită prin sentința civilă nr. 277 din 7 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 6893/2005, învestită cu formulă executorie prin încheierea nr. 1269/C din 5 iunie 2006 aceleiași instanțe dată în dosarul nr. 3923/2006, de la scadență trecând mai mult de 30 zile, conform art. 3 pct. 6 din același act normativ, cuantumul creanței depășind valoarea-prag de 10.000 lei stabilită prin pct. 12 al art. 3, în timp ce contestația debitoarei este neîntemeiată.
Legea nr. 85/2006 definește ența ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului, care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a achitat datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. În speță, debitoarea nu și-a plătit datoria față de creditoarea și nici nu a făcut dovada deținerii de fonduri bănești suficiente pentru plata la scadență a datoriilor exigibile angajate.
Referitor la cererea de obligare a creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea creanțelor judecătorul-sindic a apreciat că și aceasta este neîntemeiată, ea având un caracter formal întrucât creditoarea deține un titlu executoriu - sentința civilă nr. 277/07.02.2006 a Judecătoriei Zalău, învestită cu formulă executorie, neexistând, astfel, dubii cu privire la cuantumul și caracterul creanței de care partea reclamantă se prevalează, neinvocându-se nici reaua-credință a societății creditoare câtă vreme debitoarea nu a achitat în întregime suma datorată, depășind cu mult termenul de 30 zile prevăzut de lege. Sub un alt aspect, plata parțială a obligației echivalează cu recunoașterea debitului, cererea creditoarei urmând să fie admisă, cu toate consecințele care decurg din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs debitoarea T, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând, în principal, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei să se respingă cererea creditoarei având ca obiect deschiderea procedurii de ență, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se face punctajul ce se impune în privința mărfurilor livrate reciproc de cele două societăți și a se cunoaște suma ce mai trebuie achitată, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului debitoarea a arătat că deși a solicitat în primă instanță efectuarea unui punctaj comun privitor la mărfurile livrate reciproc de cele două societăți aflate în litigiu și, ulterior, compensarea valorilor rezultate, stabilindu-se, eventualele, ce sume de bani mai trebuie plătite, judecătorul-sindic nu a dat curs acestei solicitări, neavând, astfel, rol activ în aflarea adevărului. Pe de altă parte, intimata nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, neexistând vreun titlu executoriu, în mod greșit aplicându-se prevederile Legii nr. 85/2006 în sensul deschiderii procedurii de ență deoarece facturile fiscale emise nu constituie titluri certe, lichide și exigibile din moment ce între cele două societăți comerciale au avut loc vânzări reciproce de mărfuri, modalitatea de plată fiind compensarea, în caz de diferență livrându-se tot marfă.
În drept a invocat dispozițiile art. 299 și următ. art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041Cod procedură civilă, precum și cele ale Legii nr. 85/2006.
Intimații, deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat de debitoare prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și la susținerile părților, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Instanța de recurs este ținută să analizeze dacă tribunalul, prin judecătorul-sindic, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, precum și dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, societatea debitoare a susținut, în esență, că cererea creditoarei în mod greșit a fost admisă de tribunal, în speță nefiind îndeplinite condițiile necesare deschiderii procedurii enței, în sensul că creanța datorată către Z nu este certă, lichidă și exigibilă, recurenta neaflându-se în încetare de plăți. Însă, aceste critici nu sunt întemeiate motivat de împrejurarea că societatea creditoare a dovedit, cu înscrisurile anexate cererii introductive, că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 12.892,25 lei, conform sentinței civile nr. 277 din 7 februarie 2006 Judecătoriei Zalău, rămasă definitivă și irevocabilă, sumă care nu a fost achitată de debitoare până la momentul pronunțării hotărârii recurate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii enței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiași articol, ența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Articolul 31 din același act normativ statuează că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 împotriva unui debitor prezumat în ență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare, anexând, totodată, documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Nu în ultimul rând, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței necesară pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozițiile legale privind procedura enței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 și art. 3 pct. 1 din legea amintită, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în ență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată, a cărei durată de funcționare este nelimitată, astfel cum rezultă din adresa nr. C 15579/11.10.2006 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș (filele 11-12 dosar de fond), și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
ența debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților, iar pentru a veni în sprijinul creditorilor legiuitorul român, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de ență a patrimoniului debitorilor în situația în care aceștia, după 30 de zile de la scadență, nu au plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori. Sub acest aspect, în mod corect judecătorul-sindic a reținut că din înscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimată rezultă fără putință de tăgadă că ea deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile al cărei cuantum este mai mare de 10.000 lei, ceea ce impune concluzia că societatea debitoare se află în stare de ență, astfel cum este aceasta definită de litera a) pct. 1 al art. 3 din Legea nr. 85/2006, susținerile recurentei privitoare la neîntrunirea condițiilor necesare pentru deschiderea procedurii enței fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Din punctul de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei. La rândul său, în măsura în care debitorul pretinde stingerea ei prin plată, va trebui să dovedească tocmai faptul efectuării plății. Creditoarea Zaf ăcut dovada creanței pretinse în sarcina debitoarei T, în schimb, însă, societatea recurentă nu a făcut dovada stingerii acestei creanțe.
Pe de altă parte, potrivit art. 3715Cod procedură civilă, executarea silită încetează, printre altele, dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii, caz în care, executorul va preda debitorului titlul executoriu, menționând pe acesta stingerea totală a obligațiilor sau dacă nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri, situații în care, executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia titlul executoriu, menționând pe acesta cauza restituirii și partea de obligație ce a fost executată. Or, pe copia titlului anexat de creditoare cererii introductive (filele 6-7 din dosarul de fond) nu apare înscrisă nici o mențiune în acest sens.
În conformitate cu Legea nr. 85/2006 creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile, condiții reglementate de art. 379 Cod procedură civilă, care se aplică, potrivit art. 149 din lege, și în această materie, cel din urmă text statuând că dispozițiile Legii enței se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul enței. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia, cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență, toate aceste condiții fiind, fără nici un dubiu, îndeplinite în speță. Astfel, societatea creditoare deși se află în posesia unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, învestită cu formulă executorie, nu a putut recupera datoria, recurenta debitoare nefăcând dovada contrară, deși aceasta era în sarcina sa, situație în care sunt irelevante susținerile referitoare la neefectuarea unui punctaj comun privitor la mărfurile livrate reciproc de cele două societăți aflate în litigiu în vederea compensării valorilor rezultate, precum și cele privitoare la lipsa de rol activ a instanței în vederea aflării adevărului. De altfel, în primă instanță, debitoarea, nici prin contestația formulată în temeiul art. 33 alin. 2 din lege și nici prin vreun alt înscris nu a solicitat judecătorului-sindic acest lucru, contrar celor afirmate prin cererea de recurs. De asemenea, cu toate că în recurs societatea debitoare susține că intimata nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, neexistând vreun titlu executoriu în acest sens și, ca atare, în mod greșit tribunalul a făcut aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006 și a deschis procedura de ență, Curtea constată că aceste afirmații sunt absolut gratuite, în contradicție cu înscrisurile aflate la dosarul de sindic, Z aflându-se în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile, învestită cu formulă executorie, care se bucură de puterea lucrului judecat, cu toate consecințele care rezultă dintr-o asemenea împrejurare, creanța sa fiind confirmată de către o instanță română și nu numai prin facturile fiscale emise pentru mărfurile vândute, nemaiprezentând nici o relevanță juridică modul în care părțile au înțeles să facă plata, respectiv prin compensare, în caz de diferență livrându-se tot marfă.
Cum creanța pe care această hotărâre o confirmă, deși contestată de societatea debitoare potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, nu a fost achitată până la momentul pronunțării în fond, în mod corect judecătorul-sindic a apreciat că recurenta este în încetare de plăți și a dispus deschiderea procedurii enței împotriva sa.
Nu în ultimul rând, nici susținerile debitoarei privitoare la necesitatea casării hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea realizării punctajul ce se impune în privința mărfurilor livrate reciproc de cele două societăți și a se cunoaște suma ce mai trebuie achitată nu pot fi primite din cel puțin două considerente. În primul rând, casarea unei hotărâri judecătorești cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare nu poate fi dispusă decât în cazurile strict reglementate de Codul d e procedură civilă, împrejurarea invocată de T neîncadrându-se în nici unul dintre acestea (în susținerea cererii nefiind, de altfel, invocat nici un temei juridic). Pe de altă parte, faptul că societatea debitoare nu se află în stare de ență, în sensul Legii nr. 85/2006, nu se poate dovedi în acest fel, ci în modul evocat mai sus. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în primă instanță partea chemată în judecată, deși legal citată, nu a solicitat o atare dovadă, ea fiind invocată pentru prima oară direct în calea de atac a recursului.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materie de ență și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul de față va fi respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea T împotriva sentinței comerciale nr. 552/04.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu creditorii intimați Z și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, precum și administratorul judiciar
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 21.04.2008
Tehnored. - 24.04.2008/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
