Spete procedura insolventei. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 334
Ședința publică din 8.04.2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 2835/3.12.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar la data de 1.04.2008 întâmpinare la recursul creditoarei B de către lichidatorul judiciar al debitoarei și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2835/3.12.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arad - judecător sindic a aprobat raportul final, a închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea A împotriva debitoarei " VEST ", a descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei - A, de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.
A dispus plata retribuției lichidatorului judiciar în sumă totală de 2500 lei pentru intervalul 21 februarie 2005 - 19 noiembrie 2007, plată ce se va efectua din fondul de lichidare și radierea debitoarei VEST din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
A notificat sentința de închidere a procedurii și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță - judecător sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 1289/10.05.2004, s-a admis cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva debitoarei pentru aplicarea prevederilor L 64/1995 modificată și s-a numit administrator judiciar SC SA
Prin Încheierea nr.32/17.01.2005, în baza art.77 din L 64/1995 modificată s-a declanșat procedura falimentului față de aceeași debitoare, în calitate de lichidator judiciar fiind menținut fostul administrator judiciar.
Prin Sentința nr. 919 din 27.06.2005 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosar nr. 3142/2005, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă în parte acțiunea lichidatorului judiciar SC SA A, pârâtul, în calitate de fost administrator al debitoarei fiind obligat să plătească parte din pasivul societății debitoare "Euro Vest " SRL, suma de 737.992.089 lei vechi în condițiile art. 137 lit. și c, din Legea nr. 64/1995 republicată.
Prin Raportul final asupra activității, depus de lichidatorul judiciar, în condițiile art. 129 al.1 din Legea nr.85/2006, actualmente SC A la termenul anterior din 19 noiembrie 2007, s-a învederat judecătorului sindic că, creanțele debitoarei au fost achitate înainte de momentul deschiderii procedurii, că debitoarea nu deținut active, în timpul procedurii nefiind încasate sume din valorificări de bunuri ale acesteia solicitând în condițiile art. 132 al.2 din Legea insolvenței,să se dispună închiderea procedurii și radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
Judecătorul sindic, față de considerentele expuse, întrucât nu s-au formulat obiecțiuni la Raportul final, aprobat acest raport, iar în baza art. 132 al.2 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea DGFP A împotriva debitoarei SC " VEST " SRL.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat admiterea recursului său, modificarea sentinței recurate prin care s-a dispus închiderea procedurii de lichidare față de debitoare, în sensul continuării procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 cu motivarea căci conform art. 131 coroborat cu prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 " o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului judecătorul-sindic va pronunța sentința, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora."
Având în vedere conținutul dispozițiilor exprese citate mai sus, creditoarea consideră că în speță nu este situația prevăzută de lege, care ar justifica închiderea procedurii de insolvență. De asemenea, recurenta apreciază că în cauză nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul debitoarei SC " VEST " SRL nefiind astfel incidente prevederile art. 131 din Legea insolvenței.
În drept a invocat art. 131 și 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Lichidatorul judiciar Aaf ormulat întâmpinare față de recursurile creditoarelor A și B solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, întrucât în baza rapoartelor de activitate depuse la dosar, lichidatorul a efectuat toate demersurile legale posibile atât în vederea recuperării creanțelor debitoarei cât și în vederea identificării bunurilor din averea acestora, iar în ce privește punerea în executare a hotărârii de atragere a răspunderii patrimoniale, aceasta nu poate fi făcută decât de creditori chiar și după închiderea procedurii în condițiile prevăzute la art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
În schimb, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat casarea hotărârii atacate, continuarea procedurii falimentului și declanșarea în cadrul acesteia a executării silite împotriva persoanelor responsabile de insolvența falitei SC " VEST " SRL, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
În opinia recurentei sentința de închidere a procedurii insolvenței este prematur emisă, contrară spiritului Legii nr. 85/2006, dispozitivul hotărârii neconcordând cu prevederile art. 142 alin. 2 din acest act normativ, text de lege ce devine inaplicabil în condițiile descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. Prin închiderea procedurii anterior desemnării unui executor judecătoresc care să execute silit patrimoniul persoanelor culpabile de insolvența societății, creditorii sunt puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, creditorii (cu precădere cei bugetari) neavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile persoanelor respective.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B susține că analiza propunerii lichidatorului privind închiderea procedurii trebuie să pornească de la o interpretare sistematică a textelor de lege aplicabile în speță, respectiv: art. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, fie prin reorganizarea activității acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment; art. 5 alin. 1 - organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul și lichidatorul; art. 138 alin. 1 - judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere; art. 140 - sumele depuse potrivit art. 138 alin. 1 vor intra în averea debitorului și vor fi destinate, în caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment acoperirii pasivului; art. 136 - prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; art. 142 alin. 1 - executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă.
În aceste condiții, singura concluzie care se impune este aceea că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a faliților este parte componentă a procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, ea putând fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară, cât și în cadrul falimentului. Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al falitului față de aceștia pentru sumele la care instanța i-a obligat, ea nedând naștere unui drept de creanță al creditorilor față de respectivele persoane, sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor judecătorului-sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere fiind destinate în caz de faliment (ca în speța de față) pentru acoperirea pasivului, ele urmând să fie distribuite de lichidatorul judiciar conform art. 123 din Legea nr. 85/2006, întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (așa cum este și cazul creanței pe care acesta o are față de foștii membri ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări fiind în sarcina practicianului.
De aceea, recurenta susține că nu subzistă nici un motiv legal de a se da curs propunerii lichidatorului de închidere a procedurii, întrucât executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitoarei pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138 se efectuează de către lichidator în cadrul procedurii de lichidare judiciară prin intermediul executorului judecătoresc.
Pe de altă parte, sentința recurată nu precizează cum va fi pusă în executare hotărârea de atragere a răspunderii, nestabilind procedura exactă de executare, neindicându-se nici destinația sumelor recuperate, față de care legea spune că vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului, astfel încât autorizarea creditorilor să pună în executare această dispoziție, conform art. 142 din Legea nr. 85/2006, apare ca fiind insuficientă și inoperantă practic.
Referitor la modificarea alin. 1 al art. 142, potrivit căruia "executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă", s-a apreciat că legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care practicianul o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent de titlul din care provin și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere) de la debitorii falitului, și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care, de altfel, nu are această competență), ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură. Aceasta nu înseamnă că judecătorul-sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate în temeiul art. 138), iar practicianul nu are obligația (conform Legii nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitate de reprezentant al debitorului) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care falitul le are față de debitorii săi.
În acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2, în care se arată că "după închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate, de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", se poate deduce că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și ea ar putea continua după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.
În opinia instituției recurente interpretarea corectă a acestei norme trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială trebuie efectuată de lichidatorul judiciar prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, deoarece art. 142 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii. Astfel, potrivit dispozițiilor alin. 2 al articolului menționat, după închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator, cerință legală a cărei îndeplinire este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât, potrivit art. 136, prin închiderea procedurii judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, fiind evident faptul că dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu mai este posibil, deoarece nu se cunoaște executorul judecătoresc care va executa hotărârea și nici data la care se va face executarea, hotărârea putând fi executată oricând în termenul de prescripție.
Prin interpretarea alin. 2 al art. 142 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și a dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea. Acest lucru rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti tocmai Legea insolvenței, care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și instanțele abilitate să le soluționeze (în cazul Legii nr. 85/2006, judecătorul-sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului, iar în cazul Codului d e procedură civilă, instanța de executare), fiind evident faptul că prin închiderea procedurii creditorii sunt în imposibilitatea de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite în cadrul procedurii insolvenței.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă și cele ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar prin întâmpinarea depusă la dosar față de recursul creditoarei B și prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și menținerea hotărârii dată de prima instanță ca temeinică și legală, întrucât chiar și în situația în care sentința de închidere a procedurii rămâne irevocabilă și judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sun t descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, creanța împotriva membrilor organelor de conducere conservată într-o sentință pronunțată de judecătorul sindic poate fi pusă în executare de către creditorii debitoarei falite, executorul judecătoresc trecând la executarea silită pe baza sentinței pronunțate de judecătorul sindic, iar sumele rezultate fiind distribuite conform tabelului definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator.
S-a mai arătat de către lichidatorul judiciar al debitoarei SC " VEST " SRL, că prevederea legală referitoare la punerea la dispoziție de către lichidator a tabelului definitiv consolidat nu intră în contradicție cu prevederile art. 136 referitoare la descărcarea de îndatoriri pentru simplul motiv că acest articol se referă doar la închiderea procedurii insolvenței și nu și a procedurii reglementate de art. 138 - 142 din Legea nr. 85/2006, teză susținută și de doctrina în materie.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de creditoarea a Județului A, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul nu este fondat. Judecătorul sindic a stabilit în mod corect starea de fapt și a aplicat tot astfel dispozițiile Legii nr. 85/2006, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.
Actele dosarului confirmă că împotriva debitoarei a fost declanșată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, iar prin Încheierea nr. 32/17.01.2005 s-a declanșat procedura falimentului față de aceeași debitoare.
Prin raportul final, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic că debitoarea nu a deținut active, în timpul procedurii nefiind încasate sume din valorificări de bunuri ale acesteia, neexistând bunuri în averea debitoarei și nici sume de bani pentru distribuire, iar creanțele debitoarei au fost achitate înainte de momentul deschiderii procedurii. Raportul final astfel întocmit, a fost aprobat de judecătorul sindic și cum textul art. 132 al. 2 din legea nr. 85/2006 statuează fără echivoc că o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor legale dispunându-se închiderea procedurii declanșate împotriva debitoarei. Prin urmare, afirmația recurentei conform căreia nu suntem în situația care ar justifica închiderea procedurii de lichidare nu are suport legal, critica acesteia fiind neîntemeiată.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentei potrivit căreia nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor, întrucât actele și lucrările dosarului confirmă că lichidatorul judiciar a întreprins toate demersurile pentru identificarea bunurilor debitoarei, însă aceste demersuri au rămas fără rezultat.
Este nejustificată și critica recurentei referitoare la faptul că se impune continuarea procedurii întrucât prin sentința civilă nr. 919/27.06.2005 pronunțată de Tribunalul Arada fost angajată răspunderea administratorului pentru suma de 737.992.089 ROL sumă care poate fi urmărită de lichidator. Textul art. 142 al Legii privind procedura insolvenței stabilește în mod categoric, că executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin. (1 ), se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi distribuite tot de către executorul judecătoresc, luând în considerare ordinea plăților din tabelul definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator.
Față de dispozițiile imperative ale legii, solicitarea de către recurentă a continuării procedurii și declanșarea în cadrul ei a executării silite, apare ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, recursul declarat de creditoarea a Județului A este nefondat urmând a fi respins în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea B, Curtea examinând cu prioritate în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția tardivității acestuia, o apreciază ca fiind întemeiată, recursul urmând a fi respins ca tardiv pentru motivele ce succed:
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Ori, în cazul nostru, art. 8 din Legea nr. 85/2006 reglementează calea de atac și termenul de exercitare împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, care este recursul în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Din analiza actelor dosarului, rezultă că sentința civilă nr. 2835/3.12.2007 pronunțată de judecătorul sindic a fost comunicată creditoarei B la data de 16 ianuarie 2008, iar recursul a fost trimis prin poștă la data de 6 februarie 2008.
Termenul de recurs de 10 zile fiind un termen legal imperativ - onerativ, nerespectarea lui atrage sancțiuni ferme. Astfel, neexercitarea recursului în termenul prevăzut de lege, atrage decăderea conform prevederilor art. 103 al. 1 Cod procedură civilă.
Constatând că recurenta a depășit termenul pentru declararea recursului, Curtea urmează a respinge recursul creditoarei ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 2835/3.12.2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalului Arad nr. 2429/2004.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 5.05.2008.
Tehnored. - 5.05.2008/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
