Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 336/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 336
Ședința publică din 8 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 301/S din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (nr. în format vechi 116/S/2006) în contradictoriu cu debitoarea intimată L, reprezentată prin administrator judiciar Insolvency Management T, creditoarele intimate Administrația Finanțelor Publice L și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, precum și pârâta intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru lichidator Insolvency Management T, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta lichidatorului depune la dosar delegație de reprezentare, copia deciziei civile nr. 246/18.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- și întâmpinarea pe care a formulat-o în acest dosar, conformându-se astfel dispoziției instanței din data de 11 martie 2008 și învederează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Văzând că nu mai sunt alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra celor două recursuri.
Reprezentanta lichidatorului solicită respingerea ambelor recursuri ca fiind nefondate, pentru motivele detaliate în întâmpinările depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 301/S din 14 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr- (nr. în format vechi 116/S/2006) Tribunalul Timișa respins atât cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice L având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social, cât și cererea de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentată prin Casa Județeana de Asigurări de Sănătate T, cerere formulată de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, dispunând, totodată, închiderea procedurii de insolvență față de debitoarea L, radierea acestei societăți din registrul comerțului și din evidențele Direcției Generale a Finanțelor Publice T, urmând ca hotărârea să fie comunicată creditorilor, debitoarei, administratorului social al acesteia, administratorului judiciar, precum și notificată către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș și Direcției teritoriale a finanțelor publice pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1742//11.05.2006 a aceluiași tribunal, la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice L, față de debitoarea L s-a declanșat procedura reorganizării judiciare și a falimentului, în vederea administrării dosarului de insolvență constituindu-se dosarul sindic nr. 116/S/ 2006, renumerotat -, în calitate de administrator judiciar fiind desemnată Insolvency Management T, care s-a reorganizat în Insolvency Management, potrivit adresei nr. C 7929/08.05.2006 emisă de de pe lângă Tribunalul Timiș administrator și asociat unic al debitoarei fiind d-na..
Deși la masa credală a debitoarei și-au declarat creanțele creditorul declanșator, cu suma de 23.244,26 lei, și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B cu suma de 231,15 lei, practicianul a respins cererea ultimei instituții întrucât declarația acesteia nu a fost însoțită de dovada existenței titlurilor de creanță, motiv pentru care împotriva preliminar s-a formulat contestație, sentința judecătorului-sindic nemaifiind atacată cu recurs. Ulterior, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat cerere de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, reprezentată prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, învederând că în baza nr.OUG 95/2003 a preluat datoriile acesteia, subrogându-se în drepturile și-n obligațiile respectivei instituții, creanța cu care a înțeles să se înscrie la masa credală fiind cea preluată de la aceasta.
Lichidatorul judiciar, prin raportul de activitate, a arătat că debitoarea nu are bunuri mobile, dintre debitorii societății insolvente fiind identificată doar Mondial L, dar creanța față de aceasta era prescrisă. Din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvență a rezultat că societatea debitoare avea ca obiect de activitate cultura cerealelor, își desfășura activitatea în spatii închiriate, principalele cauze ale insolvenței fiind conjunctura economică nefavorabilă și lipsa de experiență și a aptitudinilor manageriale ale conducerii debitoarei.
Pe parcursul administrării procedurii creditoarea Administrația Finanțelor Publice Laf ormulat cerere de antrenare a răspunderii administratorului în baza art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006 arătând că din datele prezentate de lichidator societatea avea față de Mondial o creanță în cuantum de 8.000 lei pe care nu a mai recuperat-o întrucât s-a prescris, împrejurare imputabilă administratorului deoarece a dus la mărirea artificială a pasivului.
Prin raportul final practicianul a arătat că din verificările pe teren de la sediul debitoarei s-a constatat că aceasta nu mai desfășoară activitate din anul 1998, că nu au fost identificate bunuri care să fie vandabile, că administratorul social a pus la dispoziția sa actele contabile, astfel încât nu se impune antrenarea răspunderii sale patrimoniale în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, continuarea activității administratorului judiciar nemaijustificându-se în condițiile în care societatea debitoare nu mai deține nici un bun în patrimoniu, din totalul sumei de 3.229 lei, cheltuielile de administrare a procedurii fiind de 1.700 lei, către instituția creditoare distribuindu-se suma de 1.286,23 lei. În aceste condiții, judecătorul-sindic a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și a dispus închiderea procedurii, cu toate consecințele care decurg din aceasta.
În ceea ce privește cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice L având ca obiect angajarea răspunderii administratorului debitoarei tribunalul a reținut că aceasta nu poate fi primită întrucât art. 138 din lege arată că la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute la literele a) - g). Răspunderea membrilor organelor de conducere, precum și a oricărei persoane care a contribuit la aducerea debitorului în insolvență este o răspundere civilă delictuală, care trebuie să cumuleze îndeplinirea tuturor condițiilor, și anume: săvârșirea uneia dintre faptele expres enumerate de art.138, vinovăția autorului, existența unui prejudiciu patrimonial și un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Practicianul desemnat în cauză, din cercetările actelor contabile, a concluzionat că nu au fost folosite bunuri sau credite ale debitoarei în interes personal de către membrii organelor de conducere, că bunurile au fost utilizate în scopul desfășurării normale a activității societății, că nu au fost întreprinse acte de comerț în interes personal, continuarea activității nefăcându-se în interesul personal al acestora, ci în redresării persoanei juridice și a obținerii unor venituri care să permită acoperirea datoriilor sale, contabilitatea fiind ținută în mod real, nefiind efectuate acte de genul celor prevăzute de art. 138 lit. e) - g) din lege.
Legislația în vigoare privitoare la antrenarea răspunderii organelor de conducere nu prevede că nerecuperarea unei sume datorate de debitoare creditorilor săi antrenează,ab initio, această formă de răspundere, așa cum ar dori creditorii, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile articolului menționat, instituția creditoare nefăcând nici o dovadă că administratorul social ar fi efectuat vreuna dintre activitățile descrise de lege ca fiind culpabile. De asemenea, tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție formulată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B reținând că această instituție nu are calitate procesuală activă, declarația sa de creanță nefiind înscrisă la masa credală.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T, în numele Administrației Finanțelor Publice L, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
Creditoarea recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al societății debitoare, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
La solicitarea instituției creditoare prima instanță a deschis procedura de insolvență față de debitoarea L, în cadrul acestei proceduri recuperându-se doar o parte din creanță, nefiind suficiente fonduri pentru acoperirea ei integrală, astfel că în cauză s-a formulat, în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, cerere de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei falite, cerere care în mod eronat a fost respinsă întrucât din greșeala administratorului pârât, care a condus defectuos societatea, s-a ajuns la starea de insolvență a persoanei juridice și la acumularea de obligații către bugetul de stat, care au generat apoi dobânzi și penalități, fapt constatat, de altfel, și de către practician prin raportul depus la dosar.
În fapt, pârâta intimată nu a făcut nici un demers pentru încasarea sumei de 8.000 lei pe care i-o datora Mondial L, dacă această sumă ar fi fost recuperată la timp societatea falită ar fi putut să-și acopere o mare parte din propriile debite acumulate. Mai mult decât atât, cu toate că de mai mulți ani debitoarea nu mai are nici o activitate, administratorul său nu a făcut demersuri pentru a închide societatea, preferând să stea în pasivitate, lucru care a dus la acumularea datoriilor bugetare.
Recurenta a mai arătat că, în opinia sa, fapta administratorului trebuia încadrată la lit. e) a art. 138 din Legea nr. 85/2006 fiindcă acesta a mărit artificial pasivul debitoarei, societatea neachitându-și doar obligațiile către bugetul de stat, la masa credală neexistând alte creanțe, împrejurare ce duce la concluzia că pârâta intimată cu rea-credință a păgubit numai bugetul general consolidat al statului. De asemenea, întrucât hotărârea atacată este dată fără drept de apel, calea de atac nu este limitată la motivele prevăzute de art. 304 din Codul procedură civilă, instanța de recurs nefiind limitată doar la prevederile exprese ale acestui text de lege.
În drept a invocat prevederile art. 299 și următ. art. 304 pct. 9, art. 3041Cod procedură civilă și art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În schimb, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât prin hotărârea pronunțată tribunalul a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5), aceasta necuprinzând motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7), instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, judecătorul-sindic pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9). De asemenea, întrucât sentința primei instanțe este dată fără drept de apel, recursul nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 din Codul procedură civilă, Curtea având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041din același cod.
În primul rând este de reținut faptul că judecătorul-sindic este în eroare, instituția creditoare declarând recurs împotriva încheierii de respingere a contestației la tabelul preliminar deoarece tribunalul a săvârșit mai multe greșeli procedurale, precum: în dispozitivul încheierii nu a fost inserat modul în care instanța a înțeles să respingă contestația (ca neîntemeiată, ca nedovedită, ca prescrisă etc.); mai mult decât atât, dacă totuși judecătorul-sindic a înțeles să respingă creanța Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B ca nedovedită, ceea ce cu greu se poate deduce din considerentele hotărârii, acest aspect nu a fost pus în discuția contradictorie a părților, după cum prevăd normele de procedură; nu în ultimul rând, soluția de respingere a declarației de creanță ca nedovedită este una eronată datorită necercetării tuturor actelor depuse la dosar. Având în vedere că instanța de fond, prin erorile procedurale consecutive săvârșite, a ajuns la concluzia că instituția recurentă nu are calitate procesuală în cauză și i-a limitat dreptul la apărare, prezenta cauză prin care s-a soliționat procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea L este nulă de drept.
În ceea ce privește calitatea sa procesuală, creditoarea a arătat că potrivit nr.OUG 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bau nor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, recurenta s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Asigurări de Sănătate T, în temeiul art. 2 cele două instituții ale statului încheind Protocolul nr. 16/25.02.2004 având ca obiect transferul creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale celei din urmă (inclusiv creanța față de ), conform art. 6 alin. 2 titlurile de creanță aferente creanței bugetare preluate constituind titluri executorii. Ca atare, creanța instituției recurente are o valoare nominală de 231,15 lei, sumă cu care aceasta a solicitat înscrierea la masa credală a falitei, judecătorul-sindic având obligația de a verifica întreaga documentație ce confirma existența creanței Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B întrucât la data semnării protocolului în evidențele contabile ale cedentului - Casa de Asigurări de Sănătate T societatea debitoare figura cu debite neachitate.
În drept a invocat prevederile art. 299 - 316 Cod procedură civilă și art. 73 din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul debitoarei intimate, legal citat, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare solicitând respingerea ambelor recursuri pentru următoarele motive:
Față de recursul creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice Taa rătat că acesta nu este întemeiat întrucât din cercetarea actelor contabile ale falitei a rezultat că administratorul social nu a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în interes personal, bunurile fiind utilizate în scopul desfășurării normale a activității societății, nefăcând nici acte de comerț în interes personal, continuarea activității fiind făcută în redresării și obținerii unor venituri care să acopere datoriile acumulate. De asemenea, practicianul a arătat că nu a constatat o ținere fictivă a contabilității, nefiind efectuate acte de genul celor prevăzute la lit. e) - g) ale art. 138 din Legea nr. 85/2006. De altfel, societatea debitoare a fost radiată de drept în anul 2001, neputându-se, astfel, reproșa fostului administrator că nu a ținut contabilitatea și nu a mai depus situații financiare și declarații, conform principiului neretroactivității, în speță neimpunându-se angajarea răspunderii pentru neținerea contabilității sau continuarea activității după perioada de inexistență a societății (2001-2003, între radierea persoanei juridice și radierea mențiunii de radiere) întrucât acestea nu reprezintă cauze ale insolvenței.
Pe de altă parte, practicianul nu a omis, așa cum susține recurenta, să indice cauzele insolvenței debitoarei, acestea fiind arătate în raportul de constatare a cauzelor și a împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, raport ce a fost depus la dosar și în care s-a precizat că ele nu sunt imputabile fostului administrator social. De altfel, comitetul creditorilor nu a solicitat judecătorului-sindic autorizarea introducerii vreunei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, o asemenea cerere putând fi fomulată numai în cazul în care s-ar putea reține vreo omisiune a lichidatorului judiciar sub acest aspect.
Și în ceea ce privește recursul creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B practicianul a solicitat respingerea căii de atac, prima instanță neîncălcând formele de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, cum eronat susține recurenta, având în vedere că deși soluționarea contestației Autorității s-a prorogat pentru ca instituția contestatoare să depună la dosar titlurile de creanță privitoare la sumele pe care le solicită, aceasta nu s-a conformat. De aceea, în mod corect judecătorul-sindic a reținut că în speță nu este dovedită existența creanței față de societatea debitoare, ci numai cesiunea de creanță, contestația Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B fiind neîntemeiată. Referitor la recursul pe care această creditoare l-a declarat împotriva sentinței de respingere a contestației la tabelul de creanțe, s-a arătat că la momentul pronunțării hotărârii de închidere a procedurii de insolvență la dosar nu se afla înregistrată o asemenea cerere.
În drept a invocat dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, precum și cele ale art. 108 alin. 3 și art. 309 - 316 Cod procedură civilă.
Pârâta intimată, deși legal citată, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice T și menținerea hotărârii tribunalului deoarece în speță nu sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii administratorului, prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală. Astfel, din ansamblul probelor administrate a rezultat că în cauză lipsește atât fapta ilicită, cât și culpa administratorului, răspunderea organelor de conducere putând angajată numai dacă au săvârșit vreuna dintre faptele limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, managementul defectuos neregăsindu-se printre acestea. În realitate, insolvența se datorează, după cum a arătat și lichidatorul judiciar, unor cauze obiective, precum: diferențe negative de curs valutar, conjunctura economică nefavorabilă etc.
Pe de altă parte, fapta de la litera e) se referă la deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori la mărirea, în mod fictiv, a pasivului acesteia, fiind imperios necesară existența unei intenții frauduloase a administratorului debitoarei, lucru care, de asemenea, nu există. În același timp, culpa este o condiție indispensabilă a răspunderii civile, organele de conducere ale societății putând răspunde patrimonial doar dacă săvârșirea faptelor care au dus la încetarea de plăți este una culpabilă, aceasta trebuind să fie dovedită și nicidecum prezumată, faptul că la masa credală există doar obligații bugetare fiind explicată prin aceea că societatea nu a mai avut nici o activitate începând din anul 2001. Mai mult decât atât, însuși lichidatorul judiciar a arăta fără echivoc că nu se impune antrenarea răspunderii pârâtei intimate.
În drept a invocat prevederile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă și art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursurile creditoarelor, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7-9 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând să le respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T sentinței civile nr. 301/S din 14 iunie 2007 Tribunalului Timiș se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitei, fost administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Insolvency Management T, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea L, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie, ci doar instituția recurentă a formulat la data de 21 noiembrie 2006 o cerere de antrenarea a răspunderii materiale a administratorului cu motivarea că societatea falită a fost greșit manageriată, ceea ce ar fi dus la intrarea ei în incapacitate de plată, pârâta intimată lăsând să se prescrie o creanță pe care o avea de recuperat de la Mondial L, această faptă ducând la mărirea artificială a pasivului debitoarei, ea încadrându-se la litera e) a articolului menționat.
Este adevărat că prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Cu toate acestea, um bine a reținut și tribunalul, acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 138 are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de articolul de lege amintit, simpla enumerare a faptelor imputate pârâtei intimate neputând duce automat la antrenarea acestei răspunderi. Tot în mod corect judecătorul-sindic a constatat și faptul că reclamanta nu s-a conformat exigențelor impuse de art. 1169 Cod civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Răspunderea întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
În prezenta cauză recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas usținut incidența prevederilor art. 138 alin. 1 lit. e) din Legea insolvenței, în sensul că din greșeala administratorului, care a condus defectuos societatea, s-ar fi ajuns la starea de insolvență a persoanei juridice și la acumularea de obligații către bugetul de stat, care au generat apoi dobânzi și penalități, pârâta nefăcând nici un demers pentru încasarea sumei de 8.000 lei pe care i-o datora Mondial Mai mult decât atât, cu toate că de mai mulți ani debitoarea nu mai are nici o activitate, intimata nu a întreprins demersuri pentru a închide societatea, preferând să stea în pasivitate, lucru care a dus la acumularea datoriilor bugetare, toate aceste fapte trebuind să fie încadrate la lit. e) a articolului menționat întrucât în acest fel s-a mărit artificial pasivul debitoarei, societatea neachitându-și doar obligațiile către bugetul de stat, administratorul pârât cu rea-credință păgubind numai bugetul general consolidat al statului.
În primul rând este de reținut că printre faptele enumerate de textul art. 138 nu se regăsește și aceea de "management defectuos", enumerarea legiuitorului fiind una limitativă și nu enunțiativă.
Pe de altă parte, rin p. faptele de deturnare sau ascundere a unei părți din activul persoanei juridice se înțeleg acele fapte ilicite de natură contabilă prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinația lor normală ori sunt ascunse terților. Intră în această categorie faptele ilicite prin care se realizează dispariția unor documente justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinației sau a naturii bunului intrat în patrimoniul societății etc. Prin mărirea, în mod fictiv, a pasivului se înțelege orice faptă ilicită de natură contabilă prin care se mărește în mod artificial pasivul patrimonial al persoanei juridice, în această categorie intrând fapte, precum: falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligații inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite.
Din cuprinsul raportului lichidatorului privind cauzele insolvenței întocmit în urma studierii actelor financiar-contabile ale debitoarei a rezultat că administratorul social nu a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în interes personal, ci doar în scopul desfășurării normale a activității societății, el nefăcând nici acte de comerț în interes personal, continuarea activității fiind făcută numai în redresării și obținerii unor venituri care să acopere datoriile acumulate. De asemenea, practicianul a arătat că nu a constatat o ținere fictivă a contabilității, nefiind efectuate acte de genul celor prevăzute la lit. e) - g) ale art. 138 din Legea nr. 85/2006. Este adevărat că pârâta nu a recuperat la timp de la o altă societate comercială o creanță de 8.000 lei, ceea ce a dus la împlinirea termenului de prescripție pentru aceasta, însă nu acest lucru a determinat intrarea în incapacitate de plată, cauzele insolvenței fiind unele obiective, neimputabile administratorului social, cum, de altfel, a arătat și practicianul.
Sarcina probei incumbă celui care face o afirmație în fața judecății, iar invocarea prevederilor articolului ce reglementează răspunderea membrilor organelor de conducere nu atrage implicit angajarea răspunderii acestora, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, cum în mod neîntemeiat susține instituția creditoare, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi doar după administrarea de dovezi care să conducă fără nici un dubiu la concluzia că, prin faptele enumerate limitativ de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Nici recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu este fondat, judecătorul-sindic neîncălcând formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, hotărârea cuprinzând motivele pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii ori străine de natura pricinii, instanța neinterpretând greșit actul juridic dedus judecății, neschimbând natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, sentința nefiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține recurenta. De altfel, cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7-9 Cod procedură civilă, deși au fost invocate, nu sunt motivate în nici un fel, ceea ce atrage imposibilitatea analizării lor de către instanța de control judiciar.
Motivul de casare reglementat de pct. 5 al art. 304 din Codul d e procedură civilă nu este întemeiat, creditoarea în mod greșit susținând că s-ar impune casarea hotărârii tribunalului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru că judecătorul-sindic a fost în eroare atunci când a reținut că Autoritatea nu ar fi declarat recurs împotriva încheierii de respingere a contestației la tabelul preliminar, săvârșind mai multe greșeli procedurale. Aceasta, deoarece asemenea erori nu pot fi analizate în cadrul prezentului recurs, care vizează exclusiv închiderea procedurii insolvenței, neantrenarea răspunderii fostului administrator și respingerea cererii de chemare în garanție a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, eventualele greșeli de procedură referitoare la faptul că în dispozitivul încheierii nu a fost inserat modul în care instanța a înțeles să respingă contestația, că deși judecătorul-sindic a înțeles să respingă creanța ca nedovedită, acest aspect nu a fost pus în discuția contradictorie a părților, că soluția de respingere a declarației de creanță ca nedovedită este una eronată datorită necercetării tuturor actelor depuse la dosar neputând fi valorificare decât în cadrul căii de atac declarate împotriva acelei hotărâri, cum, de altfel, s-a și întâmplat, recursul formulat de această instituție împotriva încheierii de ședință din 10 mai 2007 pronunțată în dosarul nr- fiind admis cu consecința modificării hotărârii în sensul admiterii contestației creditoarei și înscrierea acesteia în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 2.311.471 lei (ROL).
Deși este adevărat că statul român, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentelor de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod implicit fostul administrator al societății debitoare la plata creanțelor.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041Cod procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 (și nu la toate motivele prevăzute de acest text de lege, cum greșit susțin creditoarele recurente), instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisso mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, iar recursurile creditoarelor nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 301/S/14.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (număr format vechi 116/S/2006) în contradictoriu cu debitoarea intimată L, reprezentată prin administrator judiciar Insolvency Management T, creditoarele intimate Administrația Finanțelor Publice L și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate T, precum și pârâta intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 24.04.2008
Tehnored. - 29.04.2008/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
