Spete procedura insolventei. Decizia 337/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 337
Ședința publică din 8 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr. 1313//01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar Management T, și administratorul judiciar Reșița.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru recurentă, avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul debitoarei recurente depune la dosar note scrise la care a anexat copia recursului declarat de societate împotriva sentinței civile nr. 2099/ 19.12.2005 pronunțată de Judecătoria Oravița în dosarul nr. 3428/2005 și sentința civilă nr. 1030/01.06.2006 a aceleiași instanțe dată în dosarul nr. 1904/2005 prin care a fost respinsă cererea intimatei având ca obiect emiterea unei somații de plată, arătând că nu deține alte înscrisuri doveditoare în susținerea recursului, dar că în dosarul execuțional nr. 38/EX/2006 al G există mai multe documente cu privire la situația debitoarei. De aceea, solicită, în principal, ca instanța să emită o adresă către organul execuțional cu mențiunea de a comunica situația recuperării creanței în acest dosar, iar, în subsidiar, acordarea unui nou termen de judecată pentru a face demersuri în sensul obținerii acestor informații din dosarul execuțional deschis pe seama debitoarei, precizând, totodată, că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța văzând actele existente în dosarul de fond, precum și înscrisurile depuse în recurs, raportat la dispozițiile art. 167-168 Cod procedură civilă apreciază că cererea de probațiune formulată de reprezentantul recurentei, atât în varianta principală, cât și în cea subsidiară este inutilă pentru justa și legala soluționare a cauzei, în dosarul de fond existând acte emise de executorul judecătoresc cu privire la aspectele invocate de recurentă și văzând că alte cereri nu s-au mai formulat, acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de societatea debitoare, pentru motivele arătate în cererea de recurs și în notele scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1313/ din 1 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul C-S a admis cererea introductivă formulată de Management T, în calitate de lichidator judiciar al creditoarei, împotriva debitoarei și, în consecință, n temeiul art. 33 alin. 6 prima frază din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii insolvenței -procedura generală - împotriva societății debitoare, în calitate de administrator judiciar desemnând Reșița, care va îndeplini atribuțiile principale, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 20, precum și celelalte atribuții date în sarcina sa potrivit prevederilor din această lege, stabilindu-i, totodată, o retribuție provizorie în sumă de 500 lei aferentă perioadei de observație. În conformitate cu art. 35 judecătorul-sindic a obligat pârâta debitoare ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, în temeiul art. 61, raportat la art. 33 alin. 7, dispus ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii debitoarei, creditorilor acesteia, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, urmând ca notificarea să se publice, pe cheltuiala averii debitoarei, și într-un ziar de largă circulație, precum și în Buletinul procedurilor de insolvență, notificarea cuprinzând mențiunile prevăzute la art. 62 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar fiind autorizat să se adreseze Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S pentru înregistrarea cuvenitelor mențiuni cu privire la societatea debitoare, potrivit hotărârii. În baza art. 62 alin. 1 judecătorul-sindic a stabilit următoarele termene, care urmează să fie cuprinse în notificarea ce se va comunica potrivit art. 61 alin. 1, și anume: a) termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, fixat pentru data de 3 ianuarie 2008; b) termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar, fixat pentru data de 1 februarie 2008; c) termenul pentru depunerea eventualelor contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute în tabelul preliminar de creanțe, fixat pentru data de 22 februarie 2008; d) termenul de definitivare a tabelului creanțelor admise asupra averii debitorului, fixat pentru data de 3 martie 2008; e) prima ședință a adunării generale a creditorilor debitoarei, care a fost fixată pentru data de 10 martie 2008, ora 12,30, la sediul Tribunalului C-S, convocarea creditorilor urmând să fie făcută de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 instanța a mai dispus deschiderea de către debitoare, la o unitate bancară comercială, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa, a unui cont din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, dovada urmând să fie depusă la dosar în termen de 2 zile de la data deschiderii contului, în caz de neîndeplinire a acestei atribuții de către debitoare deschiderea contului făcându-se de către administratorul judiciar. În conformitate cu art. 37 din Legea nr. 85/2006 judecătorul-sindic a dispus comunicarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei cu Tribunalul C-S și Judecătoria Reșița pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 36 din același act normativ, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea introductivă înregistrată la Tribunalului C-S sub dosar nr- Management T, în calitate de lichidator judiciar al creditoarei, în contradictoriu cu debitoarea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate că societatea debitoare se află în stare de insolvență și, în consecință, să se deschidă față de aceasta procedura instituită prin Legea nr. 85/2006, în susținerea cererii arătând că prin sentința civilă nr. 2099/19.12.2005 a Judecătoriei Oravița dată în dosarul nr. 3428/2005, învestită cu formulă executorie, debitoarea a fost obligată la plata sumei de 10.899,28 lei cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă 1.080 lei onorariu de executare, suma totală datorată fiind de 11.979, 28 lei.
Judecătorul-sindic, constatând că societatea debitoare se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită prin împrejurarea că nu a făcut plata obligațiilor față de creditoare în termen de 30 de zile de la data scadenței, aflându-se astfel în stare de insolvență prezumată de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, că creditoarea are o creanță certă, lichidă și exigibilă de 11.979,28 lei, din dosarul execuțional al Biroului executor Judecătoresc G rezultând numai că s-au sechestrat anumite bunuri din averea debitoarei, dar nu și că s-ar fi recuperat creanța datorată, până în prezent debitoarea nefăcând dovada vreunei plăți către societatea creditoare, a apreciat că se află în stare de insolvență, în sensul prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, fiind întrunită și valoarea-prag pretinsă de pct. 12 al art. 3 din același act normativ, în raport de care poate fi introdusă o cerere de declanșare a procedurii insolvenței, a admis acțiunea introductivă dispunând deschiderea acestei proceduri împotriva societății debitoare.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs debitoarea solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că judecătorul-sindic nu a ținut cont de faptul că în recuperarea creanței datorate în sumă de 11.979,28 lei a fost întocmit dosarul execuțional nr. 38/EX/2006 și executorul judecătoresc a sechestrat mai multe bunuri ale societății debitoare care au o valoare mult mai mare decât creanța în sine, recurenta neavând cunoștință despre soarta bunurilor ridicate de către organul de executare, nefiind încunoștințată în acest sens. Pe de altă parte, hotărârea primei instanțe nu i-a fost comunicată la adresa corectă, motiv pentru care a declarat calea de atac abia în data de 7 decembrie 2007.
La termenul de judecată din 8 aprilie 2008 debitoarea recurentă a depus note scrise (fila 27) prin care a arătat că hotărârea tribunalului este netemeinică și nelegală întrucât în speță nu sunt îndeplinite condițiile necesare deschiderii procedurii insolvenței, în sensul că creanța datorată către nu este certă, lichidă și exigibilă, sentința în baza căreia s-a deschis procedura fiind atacată cu recurs, care se află în curs de soluționare, calea de atac fiind exercitată abia acum întrucât nici hotărârea pronunțată în dosarul nr. 3428/2005 a Judecătoriei Oravița nu i-a fost comunicată la sediul social. Ca atare, până la momentul soluționării recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2099/2005 intimata nu se află în posesia unei hotărâri irevocabile și, implicit, a unei creanțe certe. De asemenea, valoarea bunurilor preluate de executorul judecătoresc este cu mult mai mare decât cuantumul creanței, nefiind, deci, întrunită nici condiția cu privire la valoarea-prag de 10.000 lei. Nu în ultimul rând, recurenta a mai învederat faptul că imediat după depunerea cererii de către creditoare și-a arătat intenția de a achita debitul, însă aceasta a refuzat, împrejurare care poate fi dovedită cu martori, impunându-se astfel casarea hotărârii și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea audierii acestora, societatea neaflându-se în insolvență.
Intimata creditoare, deși legal citată prin lichidator judiciar, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat de debitoare prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, raportat la probele dosarului și la susținerile părților, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Instanța de recurs este ținută să analizeze dacă tribunalul, prin judecătorul-sindic, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, precum și dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, societatea debitoare a susținut, în esență, că cererea creditoarei în mod greșit a fost admisă de tribunal, în speță nefiind îndeplinite condițiile necesare deschiderii procedurii insolvenței, în sensul că creanța datorată către nu este certă, lichidă și exigibilă, recurenta neaflându-se în încetare de plăți și deși în susținerea căii de atac partea nu a invocat nici unul din cazurile reglementate de textul menționat, instanța, în temeiul art. 306 alin. 2 din Codul d e procedură civilă a încadrat recursul în cel de la pct. 9 - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Însă, aceste critici nu sunt întemeiate motivat de împrejurarea că societatea creditoare a dovedit, cu înscrisurile anexate cererii introductive, că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 10.899,28 lei, conform sentinței civile nr. 2099 din 19 decembrie 2005 Judecătoriei Oravița, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 4 februarie 2006, la care se adaugă 1080 lei cheltuieli de executare, în total, deci, 11.979,28 lei, sumă care nu a fost achitată de debitoare până la momentul pronunțării hotărârii recurate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar conform pct. 1 al aceluiași articol, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, ea fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Articolul 31 din același act normativ statuează că orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza: a) cuantumul și temeiul creanței; b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii; c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare, anexând, totodată, documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții. Nu în ultimul rând, potrivit pct. 12 al art. 3, valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanței necesară pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, ea fiind de 10.000 lei, iar pentru salariați, de 6 salarii medii pe economie.
Ca atare, dispozițiile legale privind procedura insolvenței se aplică dacă sunt îndeplinite cele două condiții de fond prevăzut de art. 1 și art. 3 pct. 1 din legea amintită, respectiv debitorul să aibă calitatea de comerciant, să fie o societate agricolă, un grup de interes economic sau orice altă persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice, și debitorul să se afle în insolvență.
Debitoarea recurentă este o societate comercială cu răspundere limitată și este știut faptul că societățile constituite cu respectarea formalităților prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, au calitate de comerciant de la data înmatriculării în registrul comerțului.
Insolvența debitorului, fiind o condiție a aplicării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, cel care solicită declanșarea acestei proceduri trebuie să administreze dovezi din care să rezulte: neplata la scadență a datoriilor și lipsa lichidităților, iar pentru a veni în sprijinul creditorilor legiuitorul român, prin art. 3 pct. 1 lit. a), a prezumat starea de insolvență a patrimoniului debitorilor în situația în care aceștia, după 30 de zile de la scadență, nu au plătit datoria față de unul sau mai mulți creditori. Sub acest aspect, în mod corect judecătorul-sindic a reținut că din înscrisurile depuse la dosar de creditoarea intimată rezultă fără putință de tăgadă că ea deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile al cărei cuantum este mai mare de 10.000 lei, ceea ce impune concluzia că societatea debitoare se află în stare de insolvență, astfel cum este aceasta definită de litera a) pct. 1 al art. 3 din Legea nr. 85/2006, susținerile recurentei privitoare la neîntrunirea condiției privitoare la valoarea-prag fiind neîntemeiate. De altfel, în motivarea acestei critici debitoarea se referă la faptul că valoarea bunurilor ridicate de executorul judecătoresc ar fi mult mai mare decât suma totală datorată - 11.979,28 lei (cuantumul debitului nefiind contestat, ci chiar recunoscut, afirmându-se că s-a încercat și achitarea lui după data introducerii cererii de deschidere a procedurii), aspect care nu prezintă nici o relevanță juridică în condițiile în care din cuprinsul procesului-verbal din 5 iunie 2006 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc G în dosarul execuțional nr. 38/2006 rezultă doar sechestrarea unor bunuri din patrimoniul debitoarei, nu și vânzarea silită a acestora, din nici un înscris nereieșind că debitul ar fi fost stins ori, măcar, diminuat.
Potrivit art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Din punctul de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei. La rândul său, în măsura în care debitorul pretinde stingerea ei prin plată, va trebui să dovedească tocmai faptul efectuării plății. Lichidatorul judiciar al creditoarei a făcut dovada creanței pretinse în sarcina debitoarei, în schimb, însă, societatea recurentă nu a făcut dovada stingerii acestei creanțe.
Pe de altă parte, potrivit art. 3715Cod procedură civilă, executarea silită încetează, printre altele, dacă s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii, caz în care, executorul va preda debitorului titlul executoriu, menționând pe acesta stingerea totală a obligațiilor sau dacă nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri, situații în care, executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia titlul executoriu, menționând pe acesta cauza restituirii și partea de obligație ce a fost executată. Or, pe copia titlului anexat de creditoare cererii introductive (fila 3 din dosarul supliment) nu apare înscrisă nici o mențiune în acest sens.
În conformitate cu Legea nr. 85/2006 creditorul nu poate declanșa procedura decât pentru creanțe certe, lichide și exigibile, condiții reglementate de art. 379 Cod procedură civilă, care se aplică, potrivit art. 149 din lege, și în această materie, cel din urmă text statuând că dispozițiile Legii insolvenței se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului d e procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român și ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței. Caracterul cert al creanței vizează atât existența acesteia, cât și cuantumul său, iar caracterul lichid al creanței presupune că întinderea acesteia, având ca obiect o sumă de bani, să fie determinată sau determinabilă. În plus, creanța trebuie să fie exigibilă, adică să fie ajunsă la scadență, toate aceste condiții fiind, fără nici un dubiu, îndeplinite în speță. Astfel, societatea creditoare se află în posesia unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, învestită cu formulă executorie, care cu toate că a fost pusă în executare silită nu s-a obținut recuperarea datoriei, recurenta debitoare nefăcând dovada contrară, deși aceasta era în sarcina sa, fiind irelevante măsurile de executare silită întreprinse de creditor atâta timp cât debitul nu a fost stins.
Împrejurarea, reală de altfel, că la data de 10 martie 2008, adică la mai mult de trei ani de la pronunțarea sentinței care a stat la baza formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței, debitoarea a declarat recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești nu poate duce automat la admiterea căii de atac și modificarea sentinței judecătorului-sindic în sensul respingerii cererii creditoarei, cum fără temei susține recurenta, pentru că în prezent, sentința civilă nr. 2099 din 19 decembrie 2005 Judecătoriei Oravița, fiind învestită cu formulă executorie și purtând mențiunea irevocabilă prin nerecurare, se bucură de puterea lucrului judecat, cu toate consecințele care rezultă din această împrejurare, susținerile debitoarei potrivit cărora până ce nu se soluționează recursul său formulat împotriva sentinței menționate nu poate fi vorba de o hotărâre irevocabilă și, deci, de o creanță certă neavând nici o bază legală.
Cum creanța pe care această hotărâre o constată nu a fost contestată de societatea debitoare potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 și nici achitată până la momentul pronunțării în fond, în mod corect judecătorul-sindic a apreciat că recurenta este în încetare de plăți și a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva sa, în speță prezumția de insolvență nefiind răsturnată.
Nu în ultimul rând, nici susținerile debitoarei privitoare la necesitatea casării hotărârii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea audierii unor martori care sunt în măsură să declare că imediat după depunerea cererii de către creditoare și-a arătat intenția de a achita debitul, însă aceasta a refuzat, ceea ce face ca societatea recurentă să nu se afle în stare de insolvență nu pot fi primite din cel puțin două considerente. În primul rând, casarea unei hotărâri judecătorești cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare nu poate fi dispusă decât în cazurile strict reglementate de Codul d e procedură civilă, împrejurarea invocată de neîncadrându-se în nici unul dintre acestea (în susținerea cerererii nefiind, de altfel, invocat nici un temei juridic). Pe de altă parte, faptul că societatea debitoare nu se află în stare de insolvență, în sensul Legii nr. 85/2006, nu se poate dovedi cu martori, ci în modul evocat mai sus. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în primă instanță partea chemată în judecată, deși s-a prezentat la dezbateri, nu a solicitat o atare dovadă, ea fiind invocată pentru prima oară direct în calea de atac a recursului.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materie de insolvență și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă recursul de față va fi respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței comerciale nr. 1313//01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu creditoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar Management T, și administratorul judiciar Reșița.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 21.04.2008
Tehnored. - 24.04.2008/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
