Spete procedura insolventei. Decizia 462/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR.- -

DECIZIE NR.462/Com/2009 -

Ședința publică din 17 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător

- - -JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de creditoareaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B,- - 11, sector 1 în contradictoriu cu intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în O, str. -, nr.2 B, jud. B, intimatOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHORcu sediul în O,-, jud. B și intimata debitoareSC""SRL O, J-, - - prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂcu sediul în O,-,.7, jud. B împotriva sentinței nr.278/F din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, s-a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă a părților de la proces, după care:

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr. 278/F/2009 din 10 februarie 2009, Tribunalul Bihorad ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul în O,-, -,. 55, jud. B, cod de identificare fiscală - și număr de ordine în registrul comerțului J-, și radierea acestuia din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a încuviințat onorariul lichidatorului CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ în sumă de 4573 lei care va fi achitat din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

A dispus notificarea sentinței cu debitorul, creditorii și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, la data de 10.02.2009 lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în O,-, - 4/1, 12, județul B, - desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL, cu sediul în O,-, -,. 55, jud. B, cod de identificare fiscală - și număr de ordine în registrul comerțului J-, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 16.09.2008, Sentința nr. 698/F/2008, a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și a constatat că notificarea a fost publicată și în ziar, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen recurenta AVAS B solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul de a se dispune continuarea procedurii insolvenței debitoarei falite.

În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, prin nerecuperarea creanței sale fiind prejudiciată. Instanța de fond a dispus închiderea procedurii aplicând greșit dispozițiile art.131 din Legea nr. 85/2006 și fără a permite creditorilor să apeleze la prerogativa conferită de art.138 din lege. Lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii fără a pune în discuția creditorilor formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale și fără a convoca comitetul creditorilor în acest sens. Consideră că se impune atragerea răspunderii fostului administrator în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicare a art. 138 alin. 1 lit. c ) din lege. Potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și comercial operează doua reguli principale, respectiv că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului este integrală. Instanța de fond trebuie să aibă în vedere prev. art. 72 din Legea nr.31/1990 privitoare la răspunderea administratorului și prev. art. 347 Cod Comercial privitoare la mandat. Răspunderea administratorului reglementată de art. 138 din lege este una specială care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei, culpa administratorului fiind prezumată. Prejudiciul produs există el fiind creanța creditoarei nerecuperată. Este evident că prin închiderea procedurii prematur creditorii sunt în imposibilitate de a-și îndestula creanțele rămase neacoperite și că sub acest aspect nu s-a întreprins nimic în cauză. De asemenea arată că în cauză nu s-au respectat prevederile art.129 nefiind întocmit raport final cu situații finale în condițiile în care nici cauzele insolvenței nu au fost identificate.

În drept, au fost invocate prev. art. 299-316 CPC, Legea nr.85/2006 și OUG nr.95/2003 aprobată prin Legea nr.557/2003.

Intimații legal citați în cauză nu au depus întâmpinare și nici nu s-au înfățișat la dezbateri.

Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prevederilor art.312 CPC să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 511/F/27.05.2008 a Tribunalului Bihors -a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC "" SRL O, iar prin sentința nr. 672/F/09.09.2008 s-a dispus trecerea în procedura falimentului, fiind desemnat în cauză administrator/lichidator judiciar Cabinetul individual de insolvență.

În îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege și de judecătorul sindic, lichidatorul judiciar a procedat la analiza activității desfășurate de debitoare în perioada anterioară deschiderii procedurii, la stabilirea cauzelor și împrejurărilor ce au dus la insolvența debitoarei, a masei pasive și active a falitei, activitățile întreprinse fiind descrise în rapoartele de activitate depuse de acesta pe parcursul desfășurării procedurii.

În urma demersurilor efectuate, lichidatorul a învederat instanței și creditorilor că societatea falită nu dispune de bunuri valorificabile în patrimoniu și nici nu are disponibilități bănești pentru acoperirea cheltuielilor de procedură ori a creanțelor înscrise la masa credală.

Cu privire la motivele de recurs invocate în cauză, privitoare la închiderea prematură a procedurii insolvenței falitei, datorită neanalizării incidenței prevederilor art.138 din lege, se reține că sunt nefondate.

Lichidatorul judiciar a arătat că nu a reușit să intre în posesia actelor contabile ale debitoarei cu toate demersurile efectuate, situație în care nu s-a putut analiza activitatea debitoarei, neputându-se pronunța nici asupra incidenței în cauză a prev.art.138 din lege, solicitând închiderea procedurii în baza prev. art. 131 din lege.

Creditorii falitei nu au contestat pe parcursul procedurii aceste constatări ale lichidatorului judiciar. Acesta nu avea vreo obligație legală de a proceda la convocarea creditorilor în vederea discutării oportunității formulării unei cereri de antrenare a răspunderii, atâta vreme cât legiuitorul i-a conferit legitimare procesuală în nume propriu de a formula o asemenea cerere, dacă consideră necesar, independent de poziția creditorilor înscriși la masa credală. Această legitimare procesuală activă a fost conferită în condiții expres prevăzute și comitetului creditorilor, care la rândul său este îndreptățit, în situația prevăzută expres, să formuleze cerere în temeiul art.138 din lege.

În speță, însă nu s-a desemnat un comitet al creditorilor astfel că nu se poate invoca necesitatea convocării lui pentru discutarea oportunității introducerii cererii de antrenare a răspunderii.

Cât privește motivele de recurs referitoare la îndeplinirea sau nu în cauză a condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator se reține că, în această fază procesuală, acestea nu pot fi analizate atâta vreme cât o asemenea cerere nu a făcut obiectul judecății primei instanțe.

Conform prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori dacă acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii.

În speță, debitoarea falită nu are nici un fel de bunuri valorificabile și nici disponibilități bănești, iar creditorii înscriși la masa credală nu au dorit să avanseze sumele necesare continuării procedurii (fila 164).

În această situație a lipsei fondurilor necesare continuării procedurii legiuitorul a prevăzut că ea se poate închide înorice stadiuar fii, indiferent dacă s-au parcurs toate etapele prevăzute de lege ori dacă s-au clarificat toate aspectele legate de activitatea debitoarei.

Creditoarea recurentă nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii nici în fața judecătorului sindic și nici în recurs, situație în care nu poate invoca cu drept temei că s-a solicitat prematur închiderea procedurii.

Cu privire la motivul de recurs privind neîntocmirea raportului final se reține că este nefondat câtă vreme în cauză s-a propus închiderea procedurii în temeiul art.131 din lege caz în care nu se aplică dispozițiile art. 129 invocate de recurentă.

În consecință, instanța de recurs constatând ca nefondate motivele de recurs invocate, precum și inexistența unor motive de ordine publică care să ducă la casarea ori modificarea sentinței atacate, va dispune respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurentaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B,- - 11, sector 1, în contradictoriu cu intimata creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEcu sediul în O, str. -, nr.2 B, jud. B, intimatOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHORcu sediul în O,-, jud. B și intimata debitoareSC""SRL O, J-, - - prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂcu sediul în O,-,.7, jud. B, împotriva sentinței nr.278/F din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, sentință pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IRE VO CABILĂ.

ronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

Red.hot.; __.01.2010

Jud. fond

Dact..; __.01.2010; 6 ex.

- patru exemplare comunicate cu:

- recurentaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B,- - 11, sector 1

- intimata creditoareDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Bcu sediul în O, str. -, nr.2 B, jud.

- intimatOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHORcu sediul în O,-, jud. B și

- intimata debitoareSC""SRL O, J-, - - prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂcu sediul în O,-,.7, jud.

- patru comunicări emise la __. 01 2010; predate la expediție la __. 01. 2010

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 462/2009. Curtea de Apel Oradea