Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 275/2013. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Sentința nr. 275/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 38/107/2004

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1712/2004)

SENTINTA CIVILA Nr. 275/F/2013

Ședința publică de la 16 Aprilie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC - F. M. C. FLORENȚA

GREFIER - D. S.

Pe rol se afla judecarea cauzei privind pe creditoarele reclamante D.G.F.P. A., BCR S.A. Sucursala A. si A. București împotriva pârâților B. M. A., D. I. si S. M. C. având ca obiect atragerea răspunderii pentru suportarea pasivului debitoarelor S.C. NORRO CENTER SRL și ..

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.03.2013, când judecătorul sindic pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 02.04.2013, apoi pentru data de 16.04.2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cauzei de față:

Prin cererea de atrage a răspunderii formulată la data de 3.10.2005, creditoarea D.G.F.P. A. a solicitat in temeiul prevederilor art. 137 lit.a,c si d din Legea 64/1995 ( modificata ) ca pasivul societății comerciale . ajunsa in stare de insolventa sa fie suportat de către numiții: B. M. A., S. M. C. și aceste persoane sa fie obligate in solidar la plata prejudiciului in suma de_ lei cauzat bugetului de stat consolidat.
În motivare a arătat că în raportul final întocmit, lichidatorul judiciar precizează faptul ca nu a putut intra in posesia documentelor contabile ale societății debitoare, nu a putut stabili existenta faptica a bunurilor declarate scriptic in documentele de evidenta contabila preluate de la Administrația Finanțelor Publice A..
Din bilanțul contabil si balanța de verificare contabila încheiate la 31.12.2002, reiese faptul ca debitoarea a încheiat anul fiscal 2002 cu o pierdere de 2.581.139 mii lei.
Aceste pierderi sunt consecința unui management inadecvat si defectuos.
Prin neachitarea obligaților către bugetul de stat, TVA impozit pe veniturile din salarii, a prejudiciat atat societatea cat si pe creditorul bugetar. Sumele destinate achitării acestor obligații, au fost folosite in interes propriu sau in cel al unei alte societăți.
Conducerea societății ( administratorul ) a reținut si nu a vărsat către bugetul de stat impozit pe salarii, fapta care in conformitate cu prevederile art, 189 din OG.92/2003, privind Codul de proced. fiscala, constituie contravenție cu atat mai mult fapta culpabila prin care sa contribuit la încetarea plaților.
Prin cererea de atrage a răspunderii formulată la data de 10.10.2005, creditoarea BCR-Sucursala Județeană A., a solicitat in temeiul art. 137, lit. a), lit. d) si lit. e) din Legea 64/95 republicata, atragerea răspunderii, in solidar, a administratorilor sociali ai ., S. M. C. si B. M. A., pana la concurenta sumei de 608.661 lei (6._ lei (ROL))
În motivare a arătat că în raportul final (ca și în cele anterioare) se arată că nu s-a putut stabili existența faptică a bunurilor aparținând debitoarei deși conform bilanțului contabil încheiat la 31.12.2002 mai figurează scriptic cu active imobilizate, circulante și disponibilități (raport administrator judiciar din 18.01.2005). Cu toate ca banca este beneficiara unui drept real garanție mobiliara asupra unor scule de prelucrare mecanica (alezoare, filiere metric alezoare, tarozi, etc), conform contractului de garanție nr. 5/A/27.03.2003. Aceste bunuri nu au putut fi identificate nici de executorul bancar in procedura de executai silita (proces verbal de constatare a actelor de procedura din data de 6.09.2004), fapt care acesta in temeiul 371/5, lit. b) C.p.civ costată ca executarea silita încetează, (art 137 lit. e).
In raport se arata de lichidator ca nu a putut intra in posesia actelor si documentele-societății, imprejurare care creează prezumția culpei administratorilor debitoarei în ce privește modalitatea tinerii evidentei contabile in conformitate cu legea. (art. 137, lit. d)
In baza procurii autentificate sub nr. 2027/16.08.2002 de către BNP O. B. din S., administratorul social (actual) S. M. C. a mandatat pe B. Adria-(administratorul social inițial) cu puteri depline in ce privește administrarea societății, fara a prelua efectiv documentele societății (conform declarației aestuia din 8.03.2005) si fara a se interesa in vreun fel de bunul mers a societății. In acest fel bunurile si credite-societatii nu au fost folosite pentru buna funcționare a societății, (art. 137, lit. a).
F. de acestea, fiecare dintre administratori a contribuit la ajungea debitoarei in incapacitate de plata si mai apoi in faliment, prejudiciind creditorii societății ceea ce justifica antrenarea răspunderii fata de ambii administratori sociali.
Creditoarea A.V.A.S. BUCUREȘTI a solicitat in temeiul art. 137 lit. c) din Legea 64/1995, rep.si atragerea răspunderii patrimoniale a paraților: - B. M. A. administrator, și S. M. US C..
În motivare a arătat că din rapoartele lichidatorului judiciar privind cauzele insolventei debitoarei falite a rezultat ca administratorii debitoarei falite nu si-au îndeplinit toate obligațiile legale privind administrarea societății, dispunând practic în interes personal continuarea activității ce ducea în mod vădit la încetarea de plăți, faptă prevăzută de art. 137 lit. c) din Legea 64/1995.
In fapt, in cazul răspunderii civile instituite de art. 137 din Legea 64/1995 rep., prejudiciul creditorilor este prezumat, dovedirea faptului facandu-se prin simpla ajungere a debitorului in incapacitate de plata.
Din modul in care a fost conceput acest text de lege rezulta ca evidențierea existenței a cel puțin uneia din faptele prevăzute expres și limitativ este suficienta pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fara a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea civila obișnuita.
Prin raportul lichidatorului se face implicit dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a administratorilor, constând în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății și prejudiciul cauzat creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Intenția legiuitorului exprimată prin norma juridică incidență cauzei este evidentă în a oferi creditorilor încă un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele prin sancționarea membrilor organelor de conducere, iar pentru ca textul de lege să activeze este suficient să se constate îndeplinită una din faptele enumerate la art. 137 din Legea 64/1995, republicata.
In acest sens, art. 137 lit. c) din Legea nr. 64/1995 rep., trebuie interpretat în primul rând, pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când a edictat norma de drept analizată.
Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii fară de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societăților comerciale față de faptele administratorilor acestora care nu iau măsurile-cerutede lege in cazul m care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
Din analiza acestui art. 32 din Legea nr. 64/1995 rezultă că administratorii unei societăți comerciale, sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor Legii nr. 64/1995 rep. nu numai in situația apariției stării de încetare de plăți ci, chiar și in situația in care această stare este iminentă.
In această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 64/1995 rep. pentru stabilirea stării de insolventă, nu este o opțiune a debitorului, prin reprezentanții săi legali (administratori) ci o obligațiepe care administratorii nu o pot încălca.
In acest context, dispozițiile art. 137 lit. c) din Legea nr. 64/1995 rep.. în care se stipulează răspunderea "administratorilor care, au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți ne apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 32 alin. 2 și/sau alin. 1 din Legea nr. 64/1995 rep.
În această situație, interesul personal al administratorilor de a continua activitatea in cadrul unei societăți comerciale este prezumat, deoarece mandatul comercial este prezumat a fi oneros.
Răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, iar cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
In cazul de față, indiferent de faptul că pârâții, în calitate de administratori, au încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care le impuneau să înceteze activitatea și să solicite tribunalului deschiderea procedurii prevăzute de art. 25 alin. 1 (actualul art. 32) din Legea nr. 64/1995 rep., aceștia se fac vinovați de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Pârâtul B. M. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de atragere a răspunderii personale formulata in cauza intrucat motivele faptice invocate nu se încadrează in prev. art 137 din Legea 64/1995 republicata.
Pârâtul a arătat că societatea NORRO CENTER SRL A.-I., a ajuns in stare de faliment ca urmare a unei conjucturi economice total nefavorabile, respectiv a intrării in incapacitate de plata a principalei firme cu care a colaborat, respectiv ..
De la aceasta societate are de incasat mai multe miliarde de lei vechi, împrejurare constatata prin hotărâri judecătorești definitive.
Întrucât nu s-au putut incasa sumele in cauza . A.-I. a intrat in incapacitate de plata.
Printr-o a doua întâmpinare – f 301-v I pârâtul B. M. A. a arătat că nu a fost niciodată administratorul . și nici una din activitățile legate de aceasta societate nu a avut ca efect starea de insolventa si declararea falimentului.
În acest context reclamanații trebuie sa dovedească cu probe certe asa zisul prejudiciu cauzat.
In aceasta materie se aplica principiile ce decurg din prevederile art.998-999 C.civil in sensul ca atragerea răspunderii organelor de conducere ale societății debitoare se poate face doar atunci cand se dovedește ca persoanele vinovate au săvârșit una sau mai multe fapte din cele enumerate in art.137 din lege,ca exista prejudiciu si o legătura de cauzalitate intre fapta si ajungerea societății in stare de insolventa.
Reclamanata Direcția Generala a Finanțelor Publice a jud. A. a depus răspuns la întâmpinarearătând că la dosarul cauzei au fost depuse acte ( BILANȚ, BALANȚA, RAPORT DL GESTIUNE ) din care rezulta ca numitul B. M. A. a avut calitatea de administrator social la ..
Pârâtul nu a depus documentele contabile administratorului judiciar motiv pentru care acesta a solicitat Administrației Finanțelor Publice A. lulia dosarul fiscal al debitoarei.
Situațiile financiare anuale depuse ia organul fiscal nu sunt insotite de note explicative din care sa rezulte cauzele care au condus la producerea de pierderi, acumularea de datorii si . insolventa a societății.
Gestionarea patrimoniului societății este in sarcina administratorului desemnat in cazul nostru in sarcina administratorului statutar care este răspunzător de faptul ca societatea nu a plătit contribuțiile pe care le datora bugetului consolidat al statului in valoare de 71.690 lei RON.
Cererea privind angajarea răspunderii administratorului este intemeiata si pe faptul ca, prin nepredarea documentelor contabile, precum si a altor documente solicitate de lichidatorul judiciar sunt îndeplinite condițiile de atragere a răspunderii fostului administrator in temeiul art.137 din Legea nr.64/1995.
Prin neindeplinirea acestei obligații, fostul administrator statutar a făcut in mod efectiv sa dispară actele contabile ale societății debitoare, nepermitand accesul pârtilor interesate( lichidator judiciar, judecător sindic, creditori) la acestea
Nedepunere a la dosarul cauzei de faliment de către fostul administrator a actelor si informațiilor prevăzute de lege se in cadrează in motivul de antrenare a răspunderii patrimoniale a acestora prevăzut de art.137 alin.1 lit.d din lege. Motivul pentru care s-a instituit prin lege aceasta obligație consta in faptul ca din analiza acestor acte se desprind elementele necesare îndeplinirii de către administratorul/lichidatorul judiciar a atribuțiilor care ii revin prin lege si prin sentința de deschidere a procedurii. Prin urmare faptul ca fostul administrator al debitoarei ., a făcut sa dispară unele din actele contabile ale acesteia este un fapt dovedit fara putința de tăgada, prin simpla nedepunere de către acesta a acteior prevăzute de art.26 si art.39 din lege la dosarul de faliment, adica suntem in prezenta unei fapte ilicite.
Paratul este in culpa pentru ca nu a respectat o obligație instituita in sarcina lui.
In cazul netinerii contabilității in conformitate cu legea, se prezuma existenta raportului de cauzalitate intre fapta ilicita ( nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea )si prejudiciul produs care consta in incetarea de plați a debitoarei si subsecvent in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor.
Aceasta prezumție are ia baza faptul ca activitatea contabila, printre numeroasele funcții pe care le îndeplinește, asigura prin intermediul indicatorilor pe care ii conține, o imagine de ansamblu asupra evoluției societății
Chiar faptul ca paratul a făcut sa dispară actele contabile ale debitoarei constituie un indiciu ca aceste acte nu sunt conforme cu legea si/sau pot dovedi acțiunile prin care acesta a prejudiciat patrimoniul debitoarei si implicit pe cel al creditorilor acesteia, paratul fiind conștient de aceasta urmare.
Suma pentru care solicita atragerea răspunderii administratorului social al debitoarei este de 71.690 lei RON.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 4.12.2008 sun nr._ reclamanta B. C. Română a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. M. A. și D. I. obligarea acestora la plata sumei de_,51 LEI reprezentând credit și dobânzi restante conform cererii de constituire parte civilă formulată în cadrul dosarului penal_ a Judecătoriei Alba Iulia.
În motivare a arătat că prin sentința penală 1627/2006 Judecătoria A. I. a condamnat pârâții la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de acordare credite cu încălcarea normelor de creditoare, utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind admisă și acțiunea civilă a reclamantei.
Prin Dec. pen 164/A/2007 Tribunalul A. a desființat sentința penală 1627/2006 și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de BCR.
Arată că în lumina art. 20 al 1 Cpp și art. 998 Cciv, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în privința existenței prejudiciului - din nerestituirea creditelor, fapta ilicită constatată și pedepsită prin Dec. pen. 43/2008, legătura de cauzalitate și vinovăția autorilor care rezultă din aceeași decizie penală.
Pârâtul B. M. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în pretenții.
În motivare a arătat că acțiunea in pretenții dedusa judecații, chiar daca se susține că este bazata pe comiterea unei fapte penale, nu poate fi analizată in prezenta procedura, cat timp aceeași reclamanta, in cadrul procedurii insolvenței a solicitat angajarea răspunderii, pentru aceeași suma si raportat la aceleași împrejurări de fapt.
Un al doilea aspect care se impune a fi avut in vedere in cauză este legat de faptul ca in cauza nu exista solidaritate pasiva intre cei doi pârâți. In care ar exista un prejudiciu al reclamantei rezultat din emiterea unor bilete la ordin, fara acoperire in relațiile comerciale dintre cele doua societății, fiecare dintre cei doi parați trebuie sa răspundă de eventualul prejudiciu rezultat din biletele la ordin emise de el si nu de cele emise si de partenerul comercial.
Nerambursarea unor credite, datorita unei activități nerentabile a societății comerciale, nu poate duce la existenta unui prejudiciu de natura delictuala, asa cum este formulata prezenta acțiune.
Astfel, nu exista o legătura de cauzalitate intre emiterea de bilete la ordin, chiar daca ele nu aveau la baza o vânzare sau o prestare de servicii intre cele doua societăți, ci activități comerciale de alta natura, si nerambursarea creditului contractat de cele doua societăți de la banca reclamantă.
Prin urmare, nici prejudiciul si nici legătura de cauzalitate dintre acesta si asa zisa fapta culpabila, emiterea de bilele la ordin, nu sunt subînțelese in cauză, astfel încat o răspundere civila delictuala nu poate fi angajata.
Semnificativ este pentru creditele obținute de societatea administrata in fapt de pârât ca aceasta a solicitat si a obținut credite garantate pe baza de documente in curs de încasare, iar sumele obținute au fost folosite pentru acoperirea unor credite mai vechi fala de aceeași bancă reclamanta si a accesoriilor la aceste credite.
Existenta unor înscrisuri false, pentru care instanța penala a pronunțat condamnarea, nu are nici o legătura cu prejudiciul în cauza, aceasta fiind rațiunea pentru care acțiunea civila in cadrul procesului penal a fost lăsata nesoluționata de instanța penala. In caz contrar, daca ar fi fost o legătură de cauzalitate între fapta de fals și prejudiciu, acțiunea civila ar soluționata de instanța penala.
Pârâtul D. I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat că nu sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere neexistând raport de cauzalitate. S-a mai arătat că se contestă și suma solicitată cu titlul de credit și dobânzi restante, acestea nefiind calculată corect.
În probațiune a fost încuviințată proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâților, fiind administrat interogatoriul pârâtului B. M. A. cu răspunsurile depuse la f 94 și pârâtului D. I., cu răspunsurile depuse la f 89.
Prin încheierea din 16.06.2009 în dosar _ s-a dispus conexarea acțiunii în pretenții la dosarul _ având ca obiect atragerea răspunderii administratorului.
În probațiune ulterior conexării a fost administrată proba cu expertiză contabilă-f 68-vol. 3, fiind depuse și răspunsuri la obiecțiuni- f 180-vol 3.
Analizând cererea de atrage a răspunderii formulată de creditoarea D.G.F.P. A. care a solicitat in temeiul prevederilor art. 137 lit.a,c si d din Legea 64/1995 ( modificata ) ca pasivul societății comerciale . ajunsa in stare de insolventa sa fie suportat de către pârâții B. M. A., S. M. C. și aceste persoane sa fie obligate in solidar la plata prejudiciului in suma de_ lei cauzat bugetului de stat consolidat, judecătorul sindic o va respinge ca nefondată pentru următoarele motive:
Prealabil se constată că în urma modificării legislative survenite pe parcursul prezentei cauze prin abrogarea Legii 64/1995, cazurile de atragere a răspunderii prevăzute de art. 137 lit.a,c si d din Legea 64/1995 sunt reluate identic în art. 138 lit. a, c și d din legea 85/2006.
Apărarea pârâtului B. M. A. privind lipsa calitții de administrator nu poate fi primită.
Atragerea răspunderii patrimoniale a conducătorului de fapt Legiuitorul a așezat în cuprinsul art. 137 din Legea 64/1995 (138 din Legea nr. 85/2006) verbul „a cauza” pentru a desemna legătura de cauzalitate între conduita conducătorilor societății și starea de insolvență comercială. Textul nu distinge între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori. Pentru aplicarea dispozițiilor art. 137 din Legea 64/1995 (138 din Legea nr. 85/2006), nu este necesară ca învestirea în funcție de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au executat atribuțiile acestei funcții.
Din actele dosarului de insolvență rezultă că pârâtul B. M. A. a exercitat în fapt calitatea de administrator al ., semnând contrate în numele acestei debitoare în baza procurii autentificată sub nr. 2027/16.08.2002, astfel încât poate fi subiectul răspunderii conform art.137 din Legea 64/1995 (138 din Legea nr. 85/2006).
Creditoarea D.G.F.P. A. nu susține punctual motivele pentru atragerea răspunderii pentru fiecare caz în parte. susține
Răspunderea reglementată de art. 137 din Legea 64/1995 (art. 138 din Legea nr.85/2006) nu este o extindere a falimentului asupra administratorului, ci una personală, care intervine numai atunci când prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societății în stare de faliment. În consecință, răspunderea patrimonială a administratorului are natura juridică a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale. Acesta presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 998 – 999 Cod civil, în mod cumulativ: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, condiții care primesc în această situație unele conotații speciale. Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că, textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă categoriile faptelor, respectiv de la litera a la litera g, considerate nelegitime introducând condiții specifice pentru fiecare dintre acestea.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 137 lit.a din Legea 64/1995 care constă în folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul propriu sau în cel al unei alte peroane, esențial pentru atragerea răspunderii in baza art. art. 137 din Legea 64/1995 (138 alin.1 litera a din Legea 85/2006) este atat necesitatea stabilirii despre care bunuri sau credite ale societatii este vorba, cat si necesitatea dovedirii interesului personal propriu al persoanei chemate in judecata sau al unei alte persoane.
Creditoarea nu indică ce bunuri sau credite al . au folosit pârâții în interes propriu sau al altor persoane.
Cererea privind atragerea răspunderii în condițiile art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată atâta timp cât aceasta se rezumă în general la invocarea unor aspecte teoretice fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții. Reclamanta trebuie să facă dovada faptelor invocate teoretic și să arate care este legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoare
Actele contabile depuse în probațiune, respectiv balanța de verificare lunară, reprezintă doar faptul vecin și conex faptului generator de răspundere, acesta trebuind coroborat cu alte probe directe pentru a fundamenta atragerea răspunderii administratorului. Prezumțiile reprezintă probe indirecte, astfel încât, pentru a putea atrage o formă a răspunderii juridice trebuiesc coroborate cu alte probe directe.
Pe cale de consecință cererea creditoarei pentru angajarea răspunderii pârâților conform art. 137 lit.a din Legea 64/1995 este nefondată.
Cu privire la cazul prevăzut de 137 lit.c din Legea 64/1995 (138 alin.1 litera c din Legea 85/2006), textul prevede ca administratorii să fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vadit societatea la încetarea de plati.
Creditoarea susține că pârâții au săvârșit fapta prevăzută de art. 137 lit. C din legea 64/1995 (138 alin.1 litera c din Legea 85/2006), dar nu a fost în măsură să probeze elementul esențial din deschiderea legală a acesteia, referitor la interesul personal al pârâților în dispunerea continuării activității societății debitoare.
Nedepunerea documentelor la administratorul judiciar este o faptă ulterioară intervenirii insolvenței și prin urmare nu putea duce la încetarea de plăți. Mai mult, nedepunerea actelor și informațiilor cerute de dispoziția prevăzută de art. 28 ca urmare a refuzului administratorilor se sancționează conform art. 147 din Legea nr. 85/2006, și nu potrivit art. 138 lit. d) din aceeași lege.
Mai mult, nu orice deficiență de natură managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii organelor de conducere, textul de lege sancționând practic acele fapte care implică o deturnare a activității societății de la scopul comercial în vederea căruia a fost înființată și o utilizare a societății în vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terți, fapt neprobat în speță.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 137 lit. d) din Legea 64/1995 (138 lit. d) din Legea nr. 85/2006). Potrivit acestor dispoziții, se poate dispune ca o parte a pasivului debitoarei să fie suportată de membrii organelor de conducere care au contribuit la starea de insolvență, prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară documentele contabile sau nu au ținut contabilitatea conform legii. Împrejurarea că la dispoziția administratorului judiciar și, ulterior, a lichidatorului nu au fost puse documentele contabile nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci, cel mult, poate crea o prezumție în acest sens, insuficientă însă, în lipsa dovedirii în concret, în condițiile art. 1169 C. civ., a instalării stării de insolvență, ca efect al neținerii contabilității ori al distrugerii ei. Mai mult, Legea nr. 85/2006 consacră, pe de o parte, sancțiuni penale pentru persoana care, deși avea obligația de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 28 alin. (1)lit. a)-f) (art. 147 din Legea nr. 85/2006), iar, pe de altă parte, mecanisme de remediere a unei asemenea situații, statuând în sarcina administratorului judiciar și lichidatorului obligația de a întocmi actele prevăzute la art. 28 alin. (1), în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligația respectivă înlăuntrul termenelor legale, precum și sancțiuni pentru debitorul care împiedică, cu rea-credință, întocmirea documentației respective.
Nici nevărsarea impozitului pe salarii nu este de natură să determine atragerea răspunderii patrimoniale, pe de o parte pentru că omisiunea nu constituie, în sine, o dovadă a neîndeplinirii obligației de organizare și conducere a contabilității și, pe de altă parte, nu s-a probat legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul constând în contribuirea la ajungerea în insolvență a societății.
Cu privire la pârâtul S. M. C., din actele dosarului de insolvență, rezultă că acesta, în calitate de administrator social al debitoarei . și-a delegat toate atribuțiile către Brurde M. A. prin procura autentificată sub nr. 2027/16.08.2002. Din declarația acestuia dată administratorului judiciar rezultă că nu a îndeplinit niciun act în calitate de administrator al ..
Creditoarea D.G.F.P. A. nu a administrat probe din care să rezulte săvârșirea de către acest pârât a faptelor prevăzute de art. 137 lit.a,c si d din Legea 64/1995 cum au fost anterior administrate, cererea față de acest pârât urmând a f respinsă.
Analizând cerere de atragere a răspunderii formulate de creditoarea A.V.A.S. BUCUREȘTI în baza art.. 137 lit. c) din Legea 64/1995, rep. privind atragerea răspunderii patrimoniale a paraților B. M. A. administrator, și S. M. US C. este de asemenea nefondată.
Contrar susținerilor creditoarei, răspunderea pârâților nu se poate atrage dacă nu au formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Mai mult, nu este suficient ca administratorul societății debitoare să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuia probată și împrejurarea că pârâta a dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.
Nu poate fi primită nici susținerea creditoarei privind prezumția culpei conform art. 1082 C. civ., întrucât răspunderea administratorului reglementată de art. 138 din lege nu este o răspundere contractuală, ci delictuală, raporturile de mandat fiind prevăzute doar în relația administratorului cu societatea care îl mandatează să o reprezinte în relațiile cu terții.
Considerentele suplimentare privind respingerea acțiunii creditoarei D.G.F.P. A. împotriva pârâtului S. M. C. prezentate mai sus se mențin i în privința acțiunii creditoarei A.V.A.S. BUCUREȘTI.
Analizând cererea de atrage a răspunderii formulată de creditoarea BCR-Sucursala Județeană A., in temeiul art. 137, lit. a), lit. d) si lit. e) din Legea 64/95 republicata se constat că este nefondată.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială. Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a se îndeplini condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, conform art. 998-999 C. civ.: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu. În cauză, reclamanta nu a dovedit existența raportului de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul cauzat în cadrul condițiilor stabilite de art. 137 lit. a, d, e din Legea 64/1995 (138 a, d, e din Legea nr. 85/2006).
Creditoare BCR- S.C. S. C. SRL-în urma transmiterii convenționale a calității procesuale active - fundamentează antrenarea răspunderii pârâților pe art. 137 lit. a din Legea 64/1995 (138 lit. a din Legea nr. 85/2006) pe împrejurarea că deși debitoarea figura cu active imobilizate banca, titulara unui drept real de garanție asupra unor bunuri mobile nu le poate identifica și executa silit.
Deși conform bilanțului la 31.12.2002 debitoarea . figura cu active imobilizate care nu au mai fost identificate de către administratorul judiciar la momentul inventarierii bunurilor debitoarei, în cauză nu s-a făcut dovada folosirii acestor bunuri în interesul administratorilor succesivi S. M. C. sau B. M. A..
Lipsa acestor bunuri poate fi determinată de multe cauze, printre care și folosirea lor în interesul pârâților sau a altor persoane, dar această situație trebuie dovedită de creditoarea care o invocă, întrucât, așa cum s-a arătat și mia sus legea nu a instituit o prezumție de culpă și nici o prezumție de folosire a bunurilor în interes personal, textele de lege nepermițând o asemenea abordare.
Nici invocarea faptei prevăzute de art. 137 lit. d Legea 64/1995 nu poate fi primită întrucât, simpla invocare a prevederilor art.137lit. d din legea 64/1995( 138lit. d din Legea nr. 85/2006) nu este de natură a atrage în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele săvârșite s-a cauzat insolvența societății.
Împrejurarea că, la dispoziția administratorului judiciar și, ulterior, a lichidatorului, nu au fost puse documentele contabile, nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau a distrugerii acestor documente, ci, cel mult, poate crea o prezumție în acest sens, insuficientă însă în lipsa dovedirii în concret, în condițiile art. 1169 C. civ., a instalării stării de insolvență, ca efect al neținerii contabilității.
De asemenea după cum s-a arătat și cu ocazia cererii creditoareiD.G.F.P. A., încălcarea obligației de a pune la dispoziția administratorului judiciar a documentelor contabile al debitoarei este o împrejurare prin definiție ulterioară instalării insolvenței care nu poate cauza starea de insolvență.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art.137 lit. e legea 64/1995 ( 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 probele de la dosar nu fac dovada ascunderii vreunor bunuri ale debitoarei sau a măririi fictive a pasivului.
Din probele administrate și analizate mai sus, se constată că susținerile reclamantei nu sunt dovedite, iar simpla invocare a dispozițiilor art. 137 lit. a), d), e) din Legea nr. 64/1995 nu conduce automat la atragerea răspunderii administratorului la plata pasivului societății, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor expres instituite pentru fiecare caz în parte.
Cu privire la pârâtul S. M. C., din actele dosarului de insolvență, rezultă că acesta, în calitate de administrator social al debitoarei . și-a delegat toate atribuțiile către Brurde M. A. prin procura autentificată sub nr. 2027/16.08.2002. Din declarația acestuia dată administratorului judiciar rezultă că nu a îndeplinit niciun act în calitate de administrator al ..
Creditoarea S.C. S. C. SRL nu a administrat probe din care să rezulte săvârșirea de către acest pârât a faptelor prevăzute de art. 137 lit.a, d si e din Legea 64/1995 cum au fost anterior administrate, cererea față de acest pârât urmând a f respinsă și pentru aceste considerente suplimentare.
Analizând acțiunea din dosarul conex_ privind cererea creditoarei cesionare S.C. S. C. SRL în contradictoriu cu pârâții B. M. A. și D. I., se constată următoarele:
Prin Sentința Penală nr. 1627/2006 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._, pârâții B. M. A. și D. I. au fost condamnați în baza art. 31 C. pen., raportat la art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al 2 C. pen. La pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare.
Pârâții au fost condamnați în baza art. 10 lit. c din Legea nr. 78/ 2000 cu aplicarea art. 41 al 2 C.p. la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
În baza art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art.290 Cod pen., cu aplicarea art. 41 al 2 Cod pen., pârâții au fost condamnați la pedepse cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B. C. Română – Sucursala A. I. și în baza art. 14 și art. 346 Cod pr.pen., raportat la art. 998 și 1003 cod civil au fost obligați în solidar inculpații B. M. A. și D. I. la plata sumei de 1.155.556,903 RON cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părții civile B. C. Română - Sucursala A. I..
Prin Decizia pen. 164/A/2007 în urma admiterii apelului inculpaților a fost desființată S.p. nr. 1627/2006 și în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală au fost achitați pârâții B. M. A. și D. I. pentru comiterea infracțiunilor de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare prev. de art. 31 Cod penal raportat la art. 10 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prin Decizia penală 43/2008 în urma admiterii recursului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial A. I., a fost casată decizia penală atacată sub aspect penal, privind încadrarea juridică a faptelor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, și rejudecând pârâții au fost condamnați la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal.
Reclamanta a invocat prin prezenta acțiune dispozițiile art. 20 al 1 Cpp și art. 998 Cciv, arătând că latura civilă a fost lăsată nesoluționată.
Se observă că în primă instanță, prin Sentința Penală nr. 1627/2006 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._ cu privire la infracțiunea de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare și cea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate pentru care pârâții de față au fost condamnați s-a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 2002 inculpații B. M. A. și D. I. s-au înțeles ca prin crearea aparentei derulării unor operațiuni comerciale între S.C Norro Center SRL pe de o parte si S.C. Lira . altă parte, care în fapt nu a avut loc, să obțină credite de la BCR - Agenția Zlatna.
Pentru obținerea acestor credite inculpații au emis bilete la ordin atât în numele S.C Norro Center SRL cât și în numele . care nu aveau acoperire în relațiile comerciale între cele două societăți. Tot pentru obținerea acestor credite inculpatul D. I. a întocmit în fals și a depus la BCR Agentia Zlatna balanțe de verificare aferente lunilor noiembrie 2001- ianuarie 2002 și bilanțul contabil al . pe anul 2001, aceste documente contabile fiind întocmite în fals întrucât S.C Lira . activitate pentru perioada la care se refereau balanțele de verificare și bilanțul contabil; iar în condițiile în care nu avea activitate în mod evident societatea în cauză nu avea nici profit așa cum atestau acele documente false.
S-a mai reținut că în perioada februarie 2002 – decembrie 2002 S.C Lira . inculpatul D. I. a obținut de la BCR Agenția Zlatna un număr de 12 credite de scont în valoare totală de 19._ ROL, toate aceste credite fiind garantate cu bilete la ordin emise de .. În aceeași perioadă S.C Norro Center SRL reprezentată în fapt de inculpatul B. M. A. care s-a prezentat ca fiind administratorul acestei societăți având și ștampila societății, a încheiat cu aceeași instituție bancară, BCR Agenția Zlatna un număr de 25 de credite de scont în valoare totală de 28._ ROL; cea mai mare parte a creditelor fiind garantate cu bilete la ordin emise de ., iar restul cu bilete la ordin emise de ..
Creditele obținute de . au fost folosite contrar scopului pentru care au fost acordate fie pentru rambursarea unor credite acordate anterior acestor societăți, fie pentru susținerea financiară a ..
Garantarea obținerii celor 20 de credite acordate S.C.Lira . obținerii a 21 de credite de către . s-a făcut prin emiterea unor bilete la ordin încrucișat între cele două societăți, aceste bilete la ordin fiind întocmite în fals în scopul creării aparentei că între cele două societăți existau relații comerciale ( aspect contrar realității) iar după obținerea creditelor acestea erau folosite tot încrucișat pentru restituirea creditelor anterioare.
Această stare de fapt nu a fost modificată în căile de atac, find menținută de instanțele superioare care au admis apelul și recursul pentru motive de drept.
Astfel, în Decizia pen. 164/a/2007 s-a reținut că starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, fără a fi contestată de părți, inițial contestându-se doar consecințele juridice pe care le atrage..
In apel au fost achitați inculpații pârâți în prezentul dosar în baza art 10 lit. b Cpp întrucât a intervenit dezincriminarea implicită a faptei prin Legea 69/2007 prin care a fost modificat substanțial conținutul art. 10 din legea 78/2000.
De asemenea, prin Dec. P. 43/2008 Curtea de Apel Alba Iulia a menținut starea de fapt reținută prin sentința primei instanțe și, ulterior prin decizia din apel, arătând că din probatoriul administrat rezultă că, la intervale de timp diferite, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul B. M. A. a completat în fals bilete la ordin pe care le-a prezentat la bancă, cu scopul de a crea impresia unor relații de afaceri licite, iar inculpatul D. I. a falsificat balanțele de verificare și bilanțul contabil al . Câmpeni și a emis bilete la ordin în fals în favoarea . A. I..
Inculpații au contrafăcut înscrisuri sub semnătură privată pentru a obține astfel o probă scrisă neconformă cu adevărul, le-au folosit și au produs consecințe juridice, în scopul de a ascunde comiterea unor infracțiuni de corupție.
Reținând însă achitarea inculpaților pe art. 10 lit. b Cpp pentru faptele dezincriminate prevăzute de att. 17 lit. c Legea 78/2000, a admis recursul parchetului sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii de fals prev. de art. 17 lit. c Legea 78/2000 în infracțiunea de fals sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal.
Potrivit art. 22 alin 1 Cpp, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Dată fiind achitarea inculpaților - pârâți în prezenta cauză - pentru infracțiunile de rezultat prev. de art. 17 lit. c Legea 78/2000 (care au atras în primă instanță și admiterea acțiunii civile a BCR –S.J. Zlatna) nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a întregii Sentințe Penale nr. 1627/2006 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._, definitivă prin Decizia 43/2008 a Curții de Apel A. I..
În aceste condiții nu se pot aplica direct dispozițiile art. 22 alin 1 Cpp decât cu privire la infracțiunile de fals prev. de art. art. 290 Cod penal.
Cu toate acestea, situația de fapt reținută prin Sentința Penală nr. 1627/2006 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._, definitivă prin Decizia 43/2008, reprezintă un tot unitar. Activitatea pârâților de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată-bilete la ordin, ordine de plată balanța contabilă, bilanț – reprezentă infracțiunea mijloc pentru infracțiunile scop- de instigare la acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare și cea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fapte pentru care pârâții au fost achitați, nu ca urmare a unor modificări în situația de fapt în căile de atac, ci ca urmare a dezincriminării.
Aspectul este confirmat de chiar considerentul reținut de Curtea de Apel Alba Iulia odată cu admiterea recursului parchetului, reținându-se că, chiar dacă infracțiunea prevăzută de art. 17 lit. c din Legea 78/2000 nu subzistă fiind dezincriminate fraudele bancare sub forma acordării de credite cu încălcarea normelor de creditare și a utilizării unui credit cu schimbarea destinației pentru care a fost acordat (literele b și c ale art. 10 din Legea 78/2000 modificate prin Legea 69/2007), adică tocmai scopul care acorda infracțiunii tipice de fals în înscrisuri sub semnătură privată o diferență specifică, sancționată distinct, printr-o lege specială, rămâne în conținutul tipic, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În aceste condiții, nu poate fi primită apărarea pârâtului B. M. A. din întâmpinare în sensul că fapta pentru care a fost condamnat nu avea legătură cu latura civilă lăsată nesoluționată.
Lăsarea nesoluționată a laturii civile s-a datorat achitării pentru infracțiunile de rezultat reținute ca încadrare juridică din situația de fapt rezultată din probe, prin aplicarea art. 346 alin 4 CPP pentru situația achitării conform art. 10 lit. b- „fapta nu este prevăzută de legea penală”, în cazul de față intervenind dezincriminarea faptei.
Distincția care se face in planul dreptului penal între infracțiunile de pericol și cele de rezultat vizează în principal consumarea acestora, în cazul infracțiunilor de pericol pentru a se consuma, nefiind nevoie de producerea unui rezultat vătămător, fiind îndeajuns ca prin săvârșirea unei acțiuni sau inacțiuni dintre cele incriminate, să se fi născut o situație periculoasă pentru valorile sociale ocrotite de lege.
Lăsarea ca nesoluționată a laturii civile nu coincide însă cu respingerea laturii civile sau cu prevederile 346 al 3 Cpp privind neacordarea despăgubirilor pentru cazul achitării pe motiv că fapta nu există, ori nu a fost săvârșită de inculpat.
Prin lăsarea nesoluționată a laturii civile s-a deschis doar calea unei acțiuni de drept comun, nejustificându-se soluționarea acesteia în cadrul procesului penal față de dezincriminarea faptei.
În niciun caz, prin lăsarea nesoluționată a acțiunii civile, exercitate în legătură cu infracțiunile de instigare la acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare și cea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, nu s-au înlăturat din antecedența cauzală a rezultatului final păgubitor pentru partea civilă infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care pârâții au fost condamnat definitiv.
Prin urmare, în această situație nu se poate înlătura incidența dispozițiilor art. 22 alin 1 Cpp cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia în legătură cu infracțiunile de fals prev. de art. art. 290 Cod penal, fapte în legătura cauzală directă cu fraudele privind creditarea, cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, aplicarea dispozițiilor art. 22 alin 1 Cpp nu pot fi în totalitate înlăturate nici cu privire la infracțiunile de instigare și acordare de credite cu încălcarea normelor de creditare și cea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate pentru care s-a dispus achitarea.
Astfel, achitarea datorită dezincriminării, s-a produs în final ca urmare a lipsei unei trăsături esențiale a infracțiunii prevăzute de art. 17 Cpen. respectiv datorită lipsei prevederii în legea penală.
In acest sens, art. 17 Cpen prevede că infracțiunea este fapta care prezint pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.
Pe cale de consecință, cum constările instanței de fond din Sentința Penală nr. 1627/2006 privind situația de fapt nu au fost înlăturate sau modificate în căile de atac ci, dimpotrivă au fost constatate ce temeinice prin Decizia pen. 164/a/2007 și Dec. P. 43/2008 Curtea de Apel Alba Iulia, se poate conchide că în privința existenței faptelor de rezultat privind fraudele în creditare, săvârșirea acestora de către pârâții B. M. A. și D. I. și vinovăția lor se poate reține cel puțin efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârii penale în fața instanței civile, lipsind exclusiv posibilitatea încadrării juridice în normele dreptului material penal.
Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat recunoscut și în doctrină și în jurisprudență, nu permite ca cele constatate într-o hotărâre rămasă irevocabilă (definitivă în cazul de față) să fie contrazise într-o nouă judecată în fața instanțelor, manifestându-se când sunt dezbătute consecințele juridice decurgând dintr-o chestiune litigioasă tranșată definitiv printr-o hotărâre anterioară
În consecință, în prezenta acțiune formulată de BCR –S.J. Zlatna și continuată de S.C. S. C. SRL derivată din cauza penală soluționată prin Sentința Penală nr. 1627/2006 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._, definitivă prin Decizia 43/2008, nu s-ar putea reține o altă situație de fapt care să contrazică constatările instanței penale intrate sub efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în privința fraudelor în acordarea creditelor săvârșite de către pârâții B. M. A. și D. I.
Cum s-a arătat deja, Sentința Penală nr. 1627/2006 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar penal nr._, definitivă prin Decizia 43/2008 se impune cu autoritate de lucru judecat în fața intanței civile învestite cu soluționarea acțiunii civile în baza art, 22 al 1 C. în privința săvârșirii de către pârâții B. M. A. și D. I. a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Mai mult, în cuprinsul interogatoriului administrat în prezenta cauză, pârâtul D. I. fiind întrebat (întrebarea 1) dacă recunoaște că între S.C Norro Center SRL și S.C. Lira . încheiat contracte în vederea creării unei aparente operațiuni comerciale și care în fapt nu au avut loc, recunoaște că „ inițial pentru primele două contracte de credit dar nu s-au putut realiza din cauză că S.C Norro Center SRL nu a putut face aprovizionarea cu mărfurile contractate. Pentru următoarele contracte de credit operațiunile comerciale nu au mai fost reale adică în fapt nu au avut loc”.
Completarea pârâtului că între părți plata a avut loc prin emiterea de bilete la ordin care au fost decontate efectiv la scadență nu are relevanță asupra caracterului fictiv al operațiunilor comerciale care au fost prezentate BCR - Agenția Zlatna în vederea obținerii de credite, cum recunoaște la întrebarea 3.
Prin expertiza efectuată în cauză și prin răspunsul la obiecțiuni expertul arată confirmă că principala destinație a creditelor obținute au fost folosite pentru rambursări de credite.
Concluzia expertului în sensul că suma de_ lei vechi acordată prin contractul de credit de exploatare 123 din 14.03.2002 și suma de_.000 lei vechi aferentă contractului de scont putea fi folosită și pentru operațiuni de rambursări credite mai vechi, nu poate fi primită în condițiile în care activitatea de exploatare este strict delimitată obiectivului exploatat în scopul producerii de profit. Rambursarea datoriilor mai vechi, chiar dacă sunt la același creditor- BCR – nu intră în noțiunea de exploatare a obiectivului economic.
Potrivit art. 998, ”orice fapta a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara ", iar conform art.999, ”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa ,dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa ".
Din prevederile legale menționate rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii, si anume:1.existenta unui prejudiciu;2.existenta unei fapte ilicite; 3.existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; 4.existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constind in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
În sarcina pârâților se pate reține fapta ilicită constând în aceea că au conlucrat pentru a crea aparenta derulării unor operațiuni comerciale nereale între S.C Norro Center SRL si S.C. Lira . și utilizarea unor bilete le ordin, ordine de plată, balanța contabilă, bilanț false cu scopul de a obține credite de la BCR - Agenția Zlatna, credite care nu au fot deturnate de la scopul pentru care au fost acordate.
Mai mult, faptele pârâților de determinare la acordarea de credite cu încălcarea normelor de creditare și cea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, sunt fapte ilicite în sensul art. 998-999 Cciv. Dezincriminarea infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. b și c din Legea 78/2000 reținute în sarcina pârâților -par 100-102, a însemnat doar scoaterea acestor fapte din sfera ilicitului penal, ceea ce nu echivalează însă cu transformarea lor în fapte licite, în condițiile în care, în funcție de gradul de pericol social generic, faptele ilicite pot fi încadrate în diferite forme de ilicit juridic (civil, administrativ, disciplinar, penal).
Este întrunit și raportul de cauzalitate dintre această faptă ilicită și prejudiciul suferit de reclamantă, în condițiile în care banca reclamantă nu a mai putut obține restituirea creditelor acordate societăților, tocmai datorită imposibilității de verificare obiectivă și reală a condițiilor de acordare a acestor credite determinată de operațiunile comerciale false prezentate de cei doi pârâți în vederea obținerii creditelor, dar și ca urmare a modului de utilizare de către pârâți a creditelor. Astfel, dacă un credit de exploatare nu a fost folosit în vederea exploatării, ci doar pentru plata unor datorii preexistente, nu se puteau realiza premisele unei activități economice reale a societăților debitoare, care să le permită achitarea ulterioară a creditelor.
Prejudiciul suportat de reclamantă nu este cauzat de o activitate economică nerentabilă, așa cum susține pârâtul B. M. A. prin întâmpinare, ci a fost determinat de faptele ilicite ale celor doi pârâți, respectiv infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care se rețin cu autoritate de lucru judecat conform art. 22.
Cum s-a arătat anterior –par. 123 și 129, acțiunile pârâților de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată-bilete le ordin, ordine de plată balanța contabilă, bilanț – a reprezentat infracțiunea mijloc pentru infracțiunile scop - obținerea de credite cu încălcarea normelor de creditare prevăzute de art. 10 b și c din Legea 78/2000 fapte dezincriminate.
Prejudiciul este reprezentat de suma de_,51 lei vechi.
In raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză se arată că nu au fost onorate următoarele contracte: contract de scont nr.493/ 23.10.2002 în valoare de 1._ lei vechi, contractul de scont nr. 524 / 15.11.2002 în valoare de 1._ lei vechi,, contractul de scont nr. 544 / 25.11.2002 în valoare de 1._ lei vechi și contractul de credit global de exploatare nr 123/14.03.2002, în valoare de_. lei vechi.
Cu privire la cuantumul prejudiciului se reține că suma reprezentând creditul, dobânzile și cheltuielile de procedură aferente creditelor acordate către . în cuantum de 6._ lei vechi, iar suma reprezentând creditul, dobânzile și cheltuielile de procedură aferente creditelor acordate către . ete în cuantum de 5._ lei vechi.
Deși în lucrarea de expertiză s-a arătat că din dosarul de insolvență și din procesul verbal de declarare a insolvabilității nu rezultă exact modul de calcul al acestor sume, nu s-a reușit dovada că sumele înscrise la masa credală a S.C. Lira Com SRL și . fi eronate sau în alt cuantum.
Nici cu privire la nivelul dobânzile aferente contractelor de credit contestate de pârâtul D. I. expertul nu a constatat erori de stabilire a nivelului acestora sau de calcul, arătând că au fost calculate conform normelor de creditare ale BCR valabile la momentul acordării creditelor.
Din starea de fapt reținută rezultă și vinovăția pârâților care au urmărit obținerea de credite pe baza unor raporturi comerciale fictive, deturnând sumele acordate de la scopul economic pentru care au fost acordate.
Invocata denaturare a posibilităților economice ale S.C Norro Center SRL din cauza neachitării către aceasta a debitelor înregistrate de către ., reprezintă o faptă a terțului care nu este exoneratoare de răspundere, pe aceasta grefându-se și culpa pârâților. Aceștia au încercat acoperirea deficitului provenit din nerecuperarea creanțelor reale, prin crearea aparenței unor relații economice generatoare de profit dar în fapt fictive, așa cum s-a arătat, ceea ce evidențiază vinovăția acestora, cu atât mai mult cu cât răspunderea civilă delictuală este antrenată și pentru culpa levissima.
Cu privire la solidaritatea răspunderii pârâților potrivit dispozițiilor art. 1003 din Codul civil, când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, acestea răspund în solidar pentru despăgubire.
Din starea de fapt raportată la faptele ilicite reținute prin – par 107-112, 144 și 145, rezultă că prejudiciul creat de pârâți este rezultatul unor acțiuni conjugate, aceștia conlucrând pentru a prezenta reclamantei relații economice fictive între . cărui administrator de fapt a fost pârâtul B. M. A. și . administrator a fost pârâtul D. I., garantându-și reciproc contractele de credit cu bilete la ordin false și utilizând reciproc sumele obținute pentru acoperirea creditelor restante ale ambelor societăți. Datorită acestui mod de operare, nu se poate susține că fiecare pârât ar trebui să suporte doar prejudiciul aferent creditelor acordate societății pe care o administra (în fapt sau în drept), întrucât au cauzat în egal măsură și prejudiciul aferent creditelor acordate celeilalte societăți.

Reținându-se întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților D. I. și B. M. A. și faptul că delictele le sunt imputabile în egală măsură celor doi pârâți, aceștia vor fi obligați în solidar la plata către reclamanta S.C. S. C. SRL care a preluat calitatea procesuală activă a sumei de_,51 lei vechi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea creditoarei D.G.F.P. A. - A. I., Primăverii, nr. 10 privind atragerea răspunderii pârâților B. M. A. - A. I., Arnsberg, nr. 13, ., și S. M. C.- S., ., . pentru pasivul debitoarei ..

Respinge cererea creditoarei cesionare S.C. S. C. SRL ., . II,II parțial IV, nr. 22, . atragerea răspunderii pârâților B. M. A. - A. I., Arnsberg, nr. 13, ., și S. M. C.- S., ., . pentru pasivul debitoarei .

Respinge cererea creditoarei A.V.A.S. BUCUREȘTI -București, ., nr. 9-11 privind atragerea răspunderii pârâților B. M. A. - A. I., Arnsberg, nr. 13, ., și S. M. C.- S., ., . pentru pasivul debitoarei ..

Admite cererea creditoarei cesionare S.C. S. C. SRL ., . II,II parțial IV, nr. 22, . în dosarul conex_ în contradictoriu cu pârâții B. M. A. - A. I., Arnsberg, nr. 13, . și D. I. - A. I., Iașilor, nr. 37.

Obligă în solidar pe pârâții B. M. A. și D. I. la plata către S.C. S. C. SRL a sumei de_,51 lei.

Cu apel în 15 zile de la comunicare pentru acțiunea în dosarul conex_ .

Cu recurs în 7 zile de la comunicare în rest.

Pronunțată în ședința publică azi, 16.04.2013.

Judecător Sindic,

F. M. C. FLORENȚA

Grefier,

D. S.

Red FF /10.05.2013 Tehnored FF 3.06.2013

← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 882/2013....		Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 861/2013.... →

Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 275/2013. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 275/2013. Tribunalul ALBA