Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 861/2013. Tribunalul ALBA

Încheierea nr. 861/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 3793/107/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

INCHEIERE nr. 861/F/2013

Ședința publică de la 06 Decembrie 2013

Completul compus din:

Judecător sindic A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă

Grefier C. F.

Pe rol se află soluționarea contestației la tabelul de creanțe al debitorului . formulată de creditor F. H. SRL.

La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele:

La data de 4 decembrie 2013 administratorul judiciar a depus Întâmpinare.

La data de 6 decembrie 2013 creditoarea contestatoare a depus Cerere de renunțare la judecată.

Judecătorul sindic, față de cererea de renunțare a creditoarei, lasă cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cauzei de față:

Prin contestația formulată la data de 18 octombrie 2013 creditoarea F. H. SRL a formulat contestație la tabelul preliminar, în sensul înscrierii creanței sale de 4379,74 lei în tabelul de creanțe.

La data de 6.12.2013 creditoarea contestatoare a depus o cerere prin care învederează instanței că renunță la judecată.

Conform art. 406 NCPC. „ reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă .

Față de această dispoziție legală care concretizează principiul disponibilității părților în procesul civil și față de poziția procesuală a reclamanților, instanța va lua act de renunțarea la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art.406 NCPC ia act de renunțarea contestatoarei F. H. SRL, cu sediul în B., ., camera 50, jud. B. la judecarea contestației la tabelul preliminar de creanțe debitorului ..

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6.12.2013.

Judecător sindic Grefier,

A. C. P. F. C.

Red. CP/13.12.2013

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 861/2013. Tribunalul ALBA