Pretenţii. Decizia nr. 1494/2013. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Decizia nr. 1494/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1128/176/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIE Nr.1494 /R/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. L.

Judecător C. M. C.

Judecător P. A. C. – președinte secție

Grefier D. M.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe recurent F. V., recurent F. I. împotriva sentinței civile nr. 2031/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. și intimat V. R. SA, intimat V. R. SA -SUCURSALA A. I., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță recurenta F. V. asistată de d-na avocat Hanches S. A. pentru recurenți și dl. avocat C. M. pentru intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Avocatul recurenților solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate și rejudecând cauza admiterea acțiunii introductive pentru criticile invocate în motivele de recurs pe care le susține și le dezvoltă.

În esență arată că, hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală având în vedere faptul că au fost nesocotite prev. art. 4 din Legea nr.193/2000, fiind creat un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, comisionul de risc fiind transformat în mod unilateral în comision de administrare. În concluzie susține că reclamanții nu și-au exprimat acordul de voință cu privire la actul adițional pe care nu l-au semnat . Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

Avocatul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărâri atacate. În esență arată că, la momentul efectuării refinanțării reclamanții au luat cunoștință despre noul contract cu care au fost de acord și l-au semnat. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 12.02.2013 sub dosar nr._ reclamanții F. V. și F. I. au chemat în judecată pe pârâtele . și . – SUCURSALA A. I., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- modificarea convenției de credit în sensul eliminării din aceasta a tuturor dispozițiilor privind comisionul de risc ( administrare ), reducerea cuantumului ratelor lunare cu sumele ce reprezintă comision de risc ( administrare ) și restituirea sumelor achitate reprezentând comision de risc ( administrare );

- obligarea pârâtelor la restituirea comisionului de risc prevăzut în mod ilegal la pct. 5.1 lit. d;

- obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale aferente sumei comisionului de risc introdus în mod abuziv în convenția de credit, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a acestei sume ;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată;

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că prevederile art. 5.1 lit. a și d, art. 3.5 din convenția de credit nr._/30.08.2007 sunt clauze abuzive ; că acestea au fost instituite deși banca beneficiază de ipotecă asupra imobilului situat în ., județul A..

În drept au fost invocate dispozițiile OUG nr. 50/2010, legea nr. 193/2000, OG nr. 9/2000 modificată cu OG nr. 13/2011, prevederile Codului Civil.

În probațiune reclamanții au depus la dosar, în copie: convenția de credit nr._/30.08.2007 (f 6-17).

Pârâta, ., legal citată s-a prezentat în instanță prin avocat C. M. și a depus la dosar întâmpinare (f 25-39) prin care a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca nefiind legale și excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că, contractul de credit prezintă următoarele caractere juridice: consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, este însoțit de garanții și constituie titlu executoriu; că toate clauzele invocate de reclamanți au fost negociate, nefiind preformulate, conținutul lor fiind stabilit de comun acord de către părți.

A precizat că fiecare clauză are două componente: o parte în care se stabilește conținutul juridic al acesteia, cuprinsă de cele mai multe ori în condițiile generale și o parte în care stabilește conținutul valoric și care este stabilit în condițiile speciale. Astfel, faptul că valorile ce se regăsesc sunt asemănătoare este în măsură a arăta faptul că produsul bancar nu poate îngloba orice clauză, nu poate fi croit pentru cerințele diferite ale fiecărui client.

Clauza prev. de art. 5 lit. a nu este clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, riscul se generează prin simpla acordare a unui credit și trebuie în permanență evaluat, enumerându-se riscurile pe care banca trebuie să le ia în calcul - riscul de țară, riscul produsului, riscul persoanei contractante a creditului, riscul devalorizării garanțiilor. Această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, comisionul de risc fiind parte a prețului contractului, nefiind un echivalent al garanției reale imobiliare.

Mai mult, clauza referitoare la comisionul de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de reclamanți ca urmare a semnării convenției, constituind un elemente determinant la formarea voinței de a contracta.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții solicită restituirea sumelor plătite în contul clauzelor a căror anulare se cere, pârâtele au învederat că fiind vorba în speță de un contract cu executare succesivă, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă în timp nu poate produce efecte retroactive.

S-a mai arătat că și clauza prev. de art. 3 lit. d din condiții speciale a fost negociată și că aceasta nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar prevederile contractuale nu îngrădesc în niciun mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea convenției de credit. S-a precizat că clauza referitoare la rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115-118 Cod pr. civ,. art. 969 Cod civ., Legii nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei 93/13/CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, Decretul nr. 167/1958, Decretul nr. 31/1954.

În probațiune a depus la dosar adresele nr. 2245/25.10.2010 și nr. 1056/15.09.2010 (f 41-43).

Pârâta . – Suc. A. I., legal citată, nu a depus întâmpinare.

La termenul din data de 22.04.2013 instanța a supus dezbaterii excepțiile netimbrării cererii, prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca nefiind legale și inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, invocate de pârâta . prin întâmpinare, excepțiile fiind respinse (f 44-45).

Prin sentința civilă nr. 2032/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. s-a respins acțiunea reclamanților F. V. și F. I.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 30.08.2007 reclamanții, în calitate de împrumutați, au încheiat cu pârâtele, în calitate de împrumutător, convenția de credit nr._/30.08.2007, având ca obiect acordarea unui împrumut de 29.000 CHF, în scopul refinanțării unui credit acordat anterior tot de către aceleași pârâte în sumă de 29.000 Euro.

Creditul a fost garantat cu ipotecă de rang I constituită asupra unui imobil care a fost asigurat, iar asigurarea cesionată în favoarea băncii.

Din cuprinsul contractului s-a arătat în mod clar că scopul acordării este refinanțarea unui alt împrumut existent între aceleași părți, or dacă nu i-ar fi convenit condițiile contractuale nu ar fi apelat la aceeași unitate bancară pentru refinanțarea unui credit vechi.

Instanța a reținut că în aceste condiții reclamanții sunt consumatori avizați care cunoșteau ce fel de contracte încheie și mai ales care le sunt clauzele, pentru că o refinanțare a unui credit anterior nu poate fi contractată decât după o cunoaștere foarte exactă a condițiilor refinanțării. Nimeni nu încheie astfel de contracte fără să știe suma care poate fi acordată, dobânda și comisioanele percepute, ori cunoscând aceste lucruri și semnând contractul înseamnă că între părți a avut loc negocierea.

Întregul parcurs al relațiilor contractuale dintre părți nu duc la altă concluzie decât la aceea că toate contractele încheiate de părți au fost negociate.

Așa fiind, nu pot fi invocate în drept prev. art. 4 din Legea nr. 193/2000 care califică drept abuzivă acea clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului, prin înfrângerea cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

După cum s-a arătat mai sus contractul a fost negociat, astfel că o primă condiție de existență a clauzei abuzive - aceea de a nu fi negociată – nu este îndeplinită în cauză.

Având în vedere acest lucru și date fiind relațiile dintre părți nu se poate susține nici existența dezechilibrului semnificativ între prestații și nici înfrângerea cerințelor bunei credințe; relația dintre părți rămâne a fi una pur juridică reglementată prin contract și în temeiul acestuia obligațiilor lor reciproce există așa cum ele au fost negociate.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamanții F. I. și F. V., solicitând:

I. Admiterea recursului,modificarea în totalitate a sentinței de fond și rejudecând cauza,

admiterea acțiunii introductive, în baza Art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. și 304 ind.l Cod proc.civ. raportat la Art. 312 Cod proc.civ;

II. Cu cheltuieli de judecată, în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorar avocat, justificat prin chitanța nr.38/2013,anexată, în temeiul Art. 274 Cod proc.civ.

În expunerea motivelor scrise arată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2032/20.05.2013, pronunțată în Dosar C.Nr._, Judecătoria A. I. a respins ca nefondată acțiunea civilă, apreciindu-se printr-o motivare lacunară și fără raportare la normele juridice în materie, că toate clauzele ar fi fost negociate, deoarece, citează, dacă reclamanților nu le-ar fi convenit condițiile contractuale, nu ar fi apelat la aceeași unitate bancară pentru refinanțarea unui credit vechi,,.

Arată că reclamanții,, în calitate de împrumutați, au încheiat la data de 30.08.2007 Convenția de credit Nr._/2007 cu pârâtele-intimate, refînanțând anteriorul credit contractat la 25.08.2008(prin Convenția nr._/2008), respectiv având drept obiect acordarea împrumutului în sumă de 29.000 CHF (creditul anterior fiind de 29.000 euro). Solicită să se observe că apar justificate solicitările reclamanților din acțiunea civilă, întrucât convenția mai sus-indicată, a cărei nulitate absolută parțială este evidentă prin prisma caracterului de adeziune al contractului încheiat, reclamanții -clienți fiind obligați să –și de acordul, în întregime, în forma propusă de bancă asupra tuturor prevederilor-clauzelor contractuale, banca înmânându-le forma tipizată a actului pe care nu l-au negociat. în această împrejurare, lor nu le rămânea decât cele două variante: fie să semneze convenția, în forma propusă de bancă, fie nu.

Susține că este de notorietate că în acea perioadă, rata lunară ce urma s-o achite către S.C. V. România S.A. era cea mai avantajoasă de pe piață, astfel încât au semnat convenția. Așadar, negocierea diverselor clauze nu a fost posibilă.Cu toate acestea, anumite prevederi din contract, și anume cele referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii ori de modificare a acesteia,ori instituirea comisionului de risc, sunt evident abuzive și vădit nelegale,astfel cum au fost catalogate prin dispozițiile imperative ale Legii nr. 193/2000. Concret, banca își rezervă dreptul de-a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, a se vedea Art. 3 lit. d secțiunea condiții speciale din convenție.în aceeași ordine de idei, la Art. 3.10 din convenție-condiții generale- se stipulează că D.(dobânda anuală efectivă) poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și-n condițiile prevăzute la secțiunea 10/costuri suplimentare/,ori prin acordul părților .

Aceste prevederi, mai sus-amintite,au fost stabilite deși dobânda este fixă, a se vedea Art. 3 lit. a din contract-condiții speciale.

Reiterează dispozițiile imperative regăsite în Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „ o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract,creează,în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,,. De asemenea, conform Art. 4 alin. 2 „ o clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate,,.

Deși se arată în motivarea sentinței atacate că„ nu ar exista niciun dezechilibru semnificativ între prestații și nici înfrângerea cerințelor bunei credințe,, apreciază că au fost grav nesocotite dispozițiile Art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât posibilitatea pe care o are banca de-a proceda la o revizuire în mod unilateral a ratei dobânzii, cu toate că s-a stabilit că este fixă, în funcție de niște criterii de-a dreptul ambigue,vădit subiective și unilaterale, conduce automat la generarea unui dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților. Se impune așadar constatarea nulității absolute a punctului 3 lit.d din convenție și punctului 3.10 referitor la dobânda anuală efectivă. La fel, s-a instituit un comision de risc(mascat ulterior prin denumirea comision de administrare), fără a se preciza ce reprezintă și ce fel de riscuri ar acoperi.. Consideră că este vorba despre o dobândă ascunsă, clauzele fiind neclare și echivoce,nefiind negociate de către părți.

Prin apariția O.G. nr. 50/2010, banca a transformat unilateral,fără acordul clientului comisionul de risc în comision de administrare, doar pentru a crea o aparență de legalitate. D. consecință, sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare, trebuie restituite.

Solicită a se observa, de asemenea, că reclamanții nu și-au exprimat acordul cu privire la conținutul Actului adițional, nu au semnat acest act, iar creditul a fost garantat cu ipotecă de rang I consituită asupra unui imobil care a fost asigurat, iar asigurarea cesionată tot instituției bancare. Deci, riscul de credit nu poate fi luat în considerare ca destinație a comisionului de risc, banca fiind dealtfel, beneficara unei duble garanții.

În concluzie arată că, prin modul derulării convenției de credit a cărei anulare o solicită, în calitate de consumatori, sunt grav prejudiciați de efectele directe, imediate, ale unui Contract-convenție de credit devenit CONTRACT STANDARD PREFORMULAT.

În drept: Art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.Art. 304/1 ,312 Cod proc.civ.Art. 274 Cod proc.civ. Art. 299 și urm Cod proc.civ, Art. 302 Cod proc.civ. Art. 969 Cod civil, Art. 948 Cod civil, art. 4 din Legea nr. 193/2000 OUG nr. 50/2010 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și Consumatori.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma criticilor expuse dar și din oficiu Tribunalul reține următoarele:

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârâta recurentă și din oficiu conform disp. art. 304 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

In privința aspectelor privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de recurs apreciază că acestea sunt întemeiate, astfel că recursul va fi admis cu privire la acest aspect.

Astfel, independent de cauza de nulitate invocată, acțiunea în restituirea prestațiilor este patrimonială și prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 am, conform art. 3 al. 1 și art. 12 din Decretul 167/1958, având în vedere că deși acțiunea în restituirea prestațiilor este condiționată de admiterea acțiunii în constatarea nulității absolute, cea dintâi acțiune își păstrează totuși un caracter autonom, depinzând de voința părții de a acționa, cu respectarea termenului general de prescripție.

Instanța de recurs constată că motivarea instanței de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune nu privește acțiunea în restituirea prestațiilor, deși față de acest capăt de cerere fusese invocată prescripția, ci acțiunea în constatarea nulității absolute, astfel că motivarea în fapt și drept este neavenită.

Instanța constată că părțile au încheiat contractul de credit_/30.08.2007, iar reclamanții au solicitat restituirea sumelor plătite în plus până la data introducerii acțiunii și în continuare. D. urmare, prin raportare la data introducerii acțiunii, instanța admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la comisionul de risc/ administrare achitat în perioada 30.08._10 și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanți cu privire la comisionul de risc/ administrare achitat în perioada 30.08._10 ca prescrisă.

In privința argumentelor prezentate de recurenți, instanța apreciază următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Art.4 alin.l din același act normativ prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credmțe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

La data de 30.08.2007 între părți s-a încheiat convenția de credit nr._, conform căreia recurenții au obținut un credit de 29.000 CHF, rambursabil în 276 de luni de la data încheierii convenției.

La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit. De asemenea, s-a stabilit o rată a dobânzii curente de 4,25% pe an dobândă fixă.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează in detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.

Pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul al doilea al ar7. 4 din legea nr. 193/200 defineste noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată in contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Cea de a doua condiție esențiala ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul dintre contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.

De esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte este obligată să dea,să facă sau să se abțină să facă de la ceva știind că si cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă uneia dintre părți ii incumbă numai obligații, fără a beneficia în schimb și de drepturi, există un dezechilibru contractual, părțile nemaifiind în situație de egalitate, ceea ce este injust.

Dată fiind impunerea acestei condiții, a dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților pentru a declara o clauză ca fiind abuzivă, clauza abuzivă reglementată de Legea nr. 193/200 trebuie asimilată unei clauze lezionare, astfel cum este leziunea reglementată în Codul civil la art. 1157, dar și dezvoltată în doctrină

Leziunea este un viciu de consimțământ care constă în disproporția vădită de valoare între două prestații. Structura leziunii, în concepția obiectivă care stă la baza reglementării ei, este disproporția de valoare între contraprestații.

Singura diferențiere constă, în cazul clauzei abuzive, care este o aplicație particulară a leziunii, cu impunerea condițiilor speciale descrise de art. 4 Legea nr. 193/2000, sancțiunea clauzei abuzive, potrivit doctrinei, sancțiunea nulității absolute, iar nu cea a nulității relative, ca în cazul leziunii în dreptul comun.

In ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.

In fine, cea de a treia cerință pentru a declara o clauză abuzivă se referă la caracterul contrar bunei credințe, aspect ce vizează comportamentul loial al comerciantului și al consumatorului.

De asemenea, trebuie să se aibă în vedere că potrivit art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/2000: "(5) (...) natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de piară, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr. 193 2000. el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești in conformitate cu dispozițiile Codului civil si (iodului de procedură civilă.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Contractul de credit în cauză a fost transformat in mod tacit de bancă ., deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de recurenți, întregul contract fiind impus in forma respectivă de bancă.

In cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar ti fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele părți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.

In privința obligațiilor recurenților raportat art. 1312 Codul civil, nu se poate pune problema diligentei, pe care teoretic, ar fi trebuit să o manifeste la încheierea contractului, întrucât aceștia în mod obiectiv nu au avut posibilitatea de a modifica în vreun fel conținutul clauzelor contractuale, tribunalul reținând că raportat la nevoile acestora din urmă la momentul încheierii contractului nu aveau altă alternativă, deoarece condițiile de credit pe piață erau în linii generale aceleași, iar la momentul respectiv orice consumator nu putea să modifice clauzele contractuale indiferent de denumirea băncii.

Astfel, se poate concluziona că respectiva clauză nu a fost negociată individual cu consumatorul în cauză, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia.

Așa cum s-a arătat mai sus, în ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.

In ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct. 5 din condițiile speciale ale convenției și de pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc procentual aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive întrucât, în contract nu este identificat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.

Recurenții au adus garanții pentru executarea contractului. In acest sens au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, imobil care a fost asigurat conform pct. 7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art. 11 din Regulamentul BNR nr. 5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat. Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în conformitate cu regulamentul BNR 5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art. 22 pct.l din Legea 571/2003 privind Codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în registrul General ținut de banca națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare).

Mai mult, intimata, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.

Banca avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul.

Banca a preferat să transfere tot acest risc asupra recurenților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Sub acest aspect, nu există o explicație rezonabilă a comerciantului, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.

Și, de asemenea, pentru că a transferat întregul risc contractual pe seama clientului, se poate deduce și reaua credință a băncii la momentul încheierii contractului.

Așadar, se concluzionează că sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera clauza contractuală în discuție, cuprinsă în contractul inițial de împrumut, ca fiind abuzivă.

Scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit, chiar cu riscul încălcării Legii nr. 193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, Tribunalul apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.

Susținerea că art. 4 al Directivei nr. 93/ 13/CEE (transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului.

Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitare prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua..

Deoarece art. 14 din Legea nr. 193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă.

Cererea recurenților este apreciată întemeiată cu privire la contractul de împrumut inițial încheiat între părți, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze si restituirea prestațiilor efectuate.

La judecarea cauzei trebuie să se aibă în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunității Europene articolului 6 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art. 6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza G243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, G240/98, Curtea a stabilit că art. 6 alin.l din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.

Și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art. 4 al Directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului. Dealtfel, practica Curții Europene de Justiție (C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C-240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Pentru cele ce preced Tribunalul în temeioul dispoz. art. 312 cod procedură civilă va admite recursul declarat de recurenții F. I. și F. V. împotriva sentinței civile 2032/2013 pronunțată în dosar_ .

Va modifica sentința recurată astfel:

Va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la comisionul de risc/ administrare achitat în perioada 30.08._10 și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanți cu privire la comisionul de risc/ administrare achitat în perioada 30.08._10 ca prescrisă.

Va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții – recurenți F. I. și F. V., în contradictoriu cu pârâta – intimată S.C. V. ROMÂNIA SA și în consecință:

Va constata nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/30.08.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:

-pct.5.1 lit. a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”.

-pct.3.5 ”Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale ale convenției”.

Va desființa clauzele contractuale menționate.

Va obligă pârâta- intimată să restituie reclamanților – recurenți comisionul de risc/administrare, achitat de reclamanți, începând cu data de 08.02.2010 și până la data rămânerii irevocabile, precum și în continuare, până la eliminarea acestuia din contract.

Va respinge cererea reclamanților - recurenți în privința comisionului de gestiune și dobândă legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții F. I. și F. V. împotriva sentinței civile 2032/2013 pronunțată în dosar_ .

Modifică sentința recurată astfel:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la comisionul de risc/ administrare achitat în perioada 30.08._10 și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanți cu privire la comisionul de risc/ administrare achitat în perioada 30.08._10 ca prescrisă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții – recurenți F. I. și F. V., în contradictoriu cu pârâta – intimată S.C. V. ROMÂNIA SA și în consecință:

Constată nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/30.08.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:

-pct.5.1 lit. a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”.

-pct.3.5 ”Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale ale convenției”.

Desființează clauzele contractuale menționate.

Obligă pârâta- intimată să restituie reclamanților – recurenți comisionul de risc/administrare, achitat de reclamanți, începând cu data de 08.02.2010 și până la data rămânerii irevocabile, precum și în continuare, până la eliminarea acestuia din contract.

Respinge cererea reclamanților - recurenți în privința comisionului de gestiune și dobândă legală.

Ia act că recurenții și-au exprimat opțiunea de a obține cheltuieli de judecată împotriva intimatei pe cale separată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

L. CARMENCOSTEA C. M. P. A. C.

președinte secție

GREFIER

M. D.

Red LC

Jud. fond C. H. D.

Tehnored. MD/2ex/21.01.2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

COPIA MINUTEI DECIZIEI Nr.1494 /R/2013

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții F. I. și F. V. împotriva sentinței civile 2032/2013 pronunțată în dosar_ .

Modifică sentința recurată astfel:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții – recurenți F. I. și F. V., în contradictoriu cu pârâta – intimată S.C. V. ROMÂNIA SA și în consecință:

Constată nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/30.08.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:

-pct.5.1 lit. a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”.

-pct.3.5 ”Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale ale convenției”.

Desființează clauzele contractuale menționate.

Respinge cererea reclamanților - recurenți în privința comisionului de gestiune și dobândă legală.

Ia act că recurenții și-au exprimat opțiunea de a obține cheltuieli de judecată împotriva intimatei pe cale separată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Decembrie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

SS INDESCIFRABIL SS INDESCIFRABIL

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1493/2013. Tribunalul ALBA		Pretenţii. Decizia nr. 1439/2013. Tribunalul ALBA →

Pretenţii. Decizia nr. 1494/2013. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1494/2013. Tribunalul ALBA