Pretenţii. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Decizia nr. 431/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 806/298/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 431/R/2013

Ședința publică de la 18 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. C.

Judecător: D. C.

Judecător: A. C. P. – președintele secției

Grefier: M. P.

Pe rol se află recursul recursul declarat de reclamantul recurent L. A. împotriva sentinței civile nr. 1027/2012 a Judecătoriei S. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.

Obiectul cauzei: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță avocat S. S. cu împuternicire avocațială la dosar pentru reclamantul L. A. și consilier juridic T. L. C. cu delegație la dosar pentru pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la dosar pârâta BCR a înregistrat prin serviciul registratură la data de 12 aprilie 2013 întâmpinare .

Instanța procedează la comunicarea unui exemplar din întâmpinare cu partea adversă.

Reprezentanta pârâtei depune la dosar bon fiscal în sumă de 214,45 lei, preț carburant, pentru a dovedi cheltuielile de deplasare la instanță.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatara avocat S. S. al recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate împotriva pârâtei, constatarea nulității contractului de credit bancar încheiat între recurent și pârâta BCR. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.

În susținerea recursului învederează că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală având în vedere considerentele pe care le-a expus în motivarea recursului în sensul că acest contract este lovit de nulitate față de împrejurarea că printr-o hotărâre penală definitivă s-a dispus anularea înscrisurilor false în baza cărora a fost acordată creditarea. Apreciază că instanța care a fost investită cu judecarea procesului penal trebuia să se pronunțe și cu privire la legalitatea contractelor de credit încheiate. Acest contract este lovit de nulitate fiind încheiat prin fraudarea legii în temeiul unor înscrisuri false.

Mandatara recurentului mai susține că pârâta a procedat la formalitățile de executare silită împotriva reclamantului pentru recuperarea debitului decurgând din contractul de credit, însă nu reclamantul este cel care a beneficiat de suma de bani ridicată de la bancă, aceasta fiind încasată și utilizată exclusiv de către P. M., astfel că banca nu-și poate întemeia pretenții pe un contract lovit de nulitate. Toate documentele au fost făcute de celălalt coinculpat.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta consilier juridic T. L. C. a pârâtei BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA solicită respingerea recursului formulat de reclamantul L. A. împotriva sentinței atacate și menținerea acesteia ca fiind legală și temeinică.

Contractul de credit a fost legal încheiat. Susține că nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpă, astfel că nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine, necinste. În atare situație aspectele invocate de reclamant nu poate constitui cauza de nulitate a contractului de credit.

Apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamantul este titularul de cont, urmând ca acesta să achite creditul .

Pentru aceste aspecte dar și pentru cele inserate pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, solicită respingerea recursului formulat de reclamant și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Solicită cheltuieli de judecată, cheltuieli de deplasare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față.

Constată că prin sentința civilă nr. nr. 1027/2012 a Judecătoriei S. pronunțată în dosarul nr._, s-au respins excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsa capacității de folosință, respectiv excepția prescripției dreptului la acțiune, iar apoi s-a respinge acțiunea formulată de reclamantul L. A., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA - SUCURSALA A..

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că:

Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul L. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA -SUCURSALA A., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:

- să se constate nulitatea contractului de credit bancar nr. 1237/16.11.2007 încheiat între reclamantul L. A. și pârâta B. C. Română SA - Agenția S..

În motivare se arată că, contractul de credit bancar nr. 1237/16.11.2007 este lovit de nulitate, având în vedere împrejurarea că prin hotărârea penală definitivă s-a dispus anularea înscrisurilor false în baza cărora a fost acordată creditarea, respectiv adeverințele de venit și cartea de muncă.

De asemenea, se arată că reclamantul consideră că instanța investită cu judecarea procesului penal trebuia să se pronunțe și cu privire la legalitatea contractelor de credit încheiate.

Potrivit art. 969 Codul civil (în vigoare la încheierea contractului), doar convențiile legal făcute au putere de lege între părți, acestea putând fi revocate prin acordul părților sau din cauze prevăzute de lege.

Totodată, se arată că, în speță, contractul de credit este lovit de nulitate, fiind încheiat prin fraudarea legii, în temeiul unor înscrisuri false.

Se arată de asemenea că reclamantul își justifică interesul în formularea prezentei cereri de chemare în judecată, prin faptul că pârâta a inițiat formalitățile de executare silită împotriva reclamantului, pentru recuperarea debitului decurgând din contractul de credit. După cum s-a reținut și în hotărârile penale la care reclamantul a făcut referire, reclamantul nu a beneficiat de suma de bani ridicată de la bancă, aceasta fiind încasată și folosită exclusiv de către P. M..

Astfel, pârâta nu își poate întemeia pretențiile pe un contract lovit de nulitate, motiv pentru care se impune a se constata nulitatea contractului de credit bancar nr.1237/16.11.2007 încheiat între reclamantul L. A. și pârâta B. C. Română SA - Agenția S..

În probațiune, reclamantul a depus la dosar, în fotocopie: Sentința penală pronunțată în dosarul nr._ ; contractul de credit bancar nr.1237/16.11.2007 încheiat între reclamantul L. A. și pârâta B. C. Română SA - Agenția S..

În drept, au fost invocate dispozițiile: art.969 Cod civil, art.274 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată și depusă în scris, la dosar, pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. (f. 23-24), a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA.

În motivare se arată că între reclamantul din prezenta cauza L. A. și BCR S.A. - Agenția S. a fost încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice 1237/16.11.2007.

Ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale cu privire la rambursarea creditului, acesta a fost declarat scadent anticipat și ulterior cesionat către societatea Creditexpress Financial Services, cu sediul în București, Central Business Park, Calea S. Voda nr. 133, sector 4 București.

Așadar, pârâta BCR SA nu mai are în portofoliul său creditul al cărei titular era reclamantul L. A., BCR nemaiavând calitatea de creditoare a sumelor de încasat de la împrumutatul cedata.

Cu referire la contractul de cesiune de creanță, acesta fiind un contract sinalagmatic, principalele obligații (prestații) la care s-au obligat părțile sunt ale cedentului de a ceda, transfera și vinde cesionarului creanțele cedate și respectiv ale cesionarului de a achita prețul cesiunii în schimbul creanțelor cedate.

De asemenea, se arată că, pârâta consideră că excepția formulată este întemeiată atât prin prevederile art. 1391 -1398 Cod civil, cât și art. 969 Cod civil, contractul de cesiune fiind legal încheiat și reprezentând voința reală a părților semnatare.

Având În vedere cele arătate mai sus, se impune admiterea excepției formulate și respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, se arată că între reclamantul din prezenta cauza L. A. și BCR SA - Agenția S. a fost încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice 1237/16.11.2007.

Față de cesiunea intervenită, BCR S.A. și-a recuperat creanța din contractul de credit menționat anterior și pe cale de consecința nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

De asemenea, se arată că pârâta consideră că prezenta acțiune trebuie îndreptată împotriva creditorului actual care poate fi prejudiciat prin anularea contractului de credit - titlul sau, în recuperarea creanței și de asemenea pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunța.

În drept, au fost invocate dispozițiile: art. 115 și următoarele Codul de procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, formulat și depus în scris, la dosar (f.27), reclamantul L. A., a solicitat respingerea excepției.

În motivare se arată că, contractul de credit s-a încheiat între L. A. și BCR.

De asemenea, se arată că, cesionarea ulterioară a datoriei către Creditexpress Financial Services nu are nici o relevanță, întrucât a intervenit după mai mult de un an de la încheierea contractului.

Totodată, se arată că, acțiunea reclamantului vizează nulitatea contractului de credit unde părți sunt reclamantul și pârâta, astfel că în prezenta acțiune, pârâtul are calitate procesuală pasivă.

Prin notele de ședință, formulate și depuse în scris, la dosar (f.45-46), pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A, a arătat că își menține excepția prescripției dreptului la acțiune invocată oral de către reprezentantul acesteia la termenul de judecată din data de 25.09.2012 și solicită admiterea acesteia.

În fapt, se arată că, contractul de credit bancar nr. 1237/16.11.2007, a cărui nulitate este solicitată de către reclamantul L. A., a fost încheiat la data de 16.11.2007. Acest contract nu privește un interes general, obștesc, al întregii societăți, ci un interes privat, particular, al persoanei împrumutate. În atare condiții, nu se poate discuta în speța dedusă judecății despre nulitatea absolută a acestuia, ci despre o eventuală nulitate relativă.

Potrivit art. 3 al Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă (dispoziții legale aplicabile prezentei spețe în conformitate cu prevederile art. 3 și 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod Civil) acțiunea în anulabilitate (în nulitate relativă) este o acțiune prescriptibilă în termenul general de prescripție de 3 ani.

Potrivit art.9 din același act normativ în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării.

Având în vedere faptul că reclamantul a înregistrat acțiunea în anulare la data de 17.05.2012 la Judecătoria S., este evident că a fost depășit termenul general de 3 ani, ceea ce face ca acțiunea să fie prescrisă în prezent.

În ceea ce privește termenul procedural al invocării excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâta arată că este în termenul legal de a invoca această excepție, întrucât prescripția este o excepție peremptorie, absolută, ce poate fi invocată oricând în fața primei instanțe, de către partea interesată sau chiar din oficiu, de către instanța de judecată.

Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, se impune admiterea excepției invocate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

În drept au fost invocate dispozițiile: art. 137 Cod procedură civilă, art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958, art.3 și 5 din Legea nr. 71/2011.

Prin notele de ședință formulate și depuse în scris, la dosar (f.53), reclamantul L. A., a solicitat respingerea ca nefondată a excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.

În motivare se arată că, reclamantul a investit instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat să se constatate nulitatea absolută a contractului de credit bancar nr. 1237/16.11.2007 încheiat între reclamantul L. A. și B. Comerciala R. S.A. -Agenția S..

În virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, reclamantul, a stabilit cadrul procesual dedus judecății și a solicitat instanței să se constate că nulitatea absolută este sancțiunea care operează în ceea ce privește contractul de credit atacat. Fiind vorba de acest tip de sancțiune civilă, cererea în constatarea acesteia este una imprescriptibilă, putând fi invocată oricând.

De asemenea se arată că, argumentarea pârâtei, în sensul că acest contract nu privește un interes general, obștesc, ci unul particular, nu are relevanță cu privire la calificarea excepției ca fiind una relativă, întrucât convenția a fost încheiată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative privitoare la condițiile de validitate, întemeindu-se pe înscrisuri întocmite în fals.

Pe de alta parte, chiar dacă reclamantul ar accepta această susținere, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data de 15.06.2011, când sentința penală nr.177/2010 a Judecătoriei S. a dobândit caracter definitiv și executoriu, prin pronunțarea Deciziei civile nr.1215/2011 a Curții de Apel A. I..

Or, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în prezenta cauză în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, raportat la această dată.

Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul nr.167/1958.

Astfel, având în vedere cele arătate mai sus, se impune respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Între reclamantul din prezenta cauza L. A. și BCR SA. - Agenția S. a fost încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice 1237/16.11.2007 (f.5).

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea contractului de credit bancar nr. 1237/16.11.2007 încheiat între reclamant și pârâta B. C. Română SA - Agenția S..

Susținerea reclamantului este aceea potrivit căreia, contractul de credit este lovit de nulitate, având în vedere împrejurarea că prin hotărârea penală definitivă s-a dispus anularea înscrisurilor false în baza cărora a fost acordată creditarea, respectiv adeverințele de venit și cartea de muncă. se arată că, în speță, contractul de credit este lovit de nulitate, fiind încheiat prin fraudarea legii, în temeiul unor înscrisuri false.

Prin întâmpinarea formulată și depusă în scris, la dosar, pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR S.A.

Susținerea pârâtei este aceea că fost declarat scadent anticipat creditul și ulterior cesionat către societatea Creditexpress Financial Services, cu sediul în București, Central Business Park, Calea S. Voda nr. 133, sector 4 București.

Așadar, pârâta BCR SA nu mai are în portofoliul său creditul al cărei titular era reclamantul L. A., BCR nemaiavând calitatea de creditoare a sumelor de încasat de la împrumutatul cedata.

Instanța reține cu privire la excepția invocată că, potrivit actului depus la dosarul cauzei, aceste a fost încheiat cu pârâta, nulitatea fiind o cauză de ineficiență a actului juridic, ca urmare a nerespectării condițiilor de validitate de la momentul încheierii actului, astfel încât chiar dacă, ulterior, pârâta a cesionat drepturile și obligațiile sale contractuale, aceasta are calitate procesuală raportat la obiectul cererii de chemare în judecată. Potrivit celor reținute, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și lipsa capacității de folosință.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține că reclamantul a investit instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat să se constatate nulitatea absolută a contractului de credit bancar iar prin petitul dedus judecății, pe care l-a mai precizat și prin răspunsul la întâmpinare prin răspunsul a stabilit limitele investirii instanței.

Reclamantul a precizat că, în virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, a stabilit cadrul procesual dedus judecății și a solicitat instanței să se constate că nulitatea absolută este sancțiunea care operează în ceea ce privește contractul de credit atacat.

În fapt, pentru a argumenta nulitate invocată, reclamantul arată că este vorba nulitate absolută deoarece contractul de credit a fost încheiat prin fraudarea legii, în temeiul unor înscrisuri false.

Instanța față de nulitatea invocată a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei așa cum a arătat și reclamantul, contractul de credit în speță a fost încheiat în baza unor documente false prezentate băncii și prin inducerea în eroare a acesteia, reclamantul fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, și 3 din Codul penal și pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prevăzută art. 291 din Codul penal, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei, prin Sentința penală nr. 177/2010 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ (f. 9).

Instanța constată că sunt neîntemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora contractul de credit este nul întrucât a fost emis în baza unor documente false prezentate de acesta băncii, întrucât nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține anularea unui act juridic. D. creditoarea care a fost vătămată prin faptele persoanelor condamnate penal, ar putea cere anularea contractului de credit dedus judecății, însă aceasta nu are interes, interesul legal al creditoarei fiind recuperarea creditului acordat contestatorului, inclusiv prin executare silită. Chiar în ipoteza anulării contractului de credit, prin repunerea părților în situația anterioară, reclamantul ar trebui să restituie suma împrumutată la care s-ar adăuga dobânzile până la data achitării efective a debitului, însă după cum s-a arătat mai sus, doar intimata creditoare ar putea cere în speță anularea contractului.

Față de cele reținute, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. A., solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii formulate împotriva pârâtei, constatarea nulității contractului de credit bancar nr. 1237/16.11.2007.

În motivarea recursului, arată că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, față de următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin sentința penala nr. 177/2010 a Judecătoriei S., pronunțată în dosarul penal nr._, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Codul penal și de art. 291 Codul penal. S-a reținut că în perioada august - noiembrie 2007, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a convenit cu coinculpatul P. M. să ia mai multe credite pe numele lui, folosind adeverințe de venit și cartea de munca falsificate de către acesta. În consecință, în această modalitate au fost contractate trei credite de la BancPost S. și BCR S., fără ca ulterior să se mai achite ratele.

Sub aspectul laturii civile, instanța a dispus ca, în temeiul art. 998, 999 cod civil și art. 346 Codul de procedură penală, împreună cu P. M. să plătească în solidar B. POST SA. suma de 8545,04 lei, cu titlu de credit nerambursat la scadență și penalități de întârziere.

Prin decizia penala nr. 74/2011 a Tribunalului A. a fost desființată în parte sentința primei instanțe cu privire la latura penală a cauzei, neanularea actelor false și a modalității de soluționare a cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În aceste limite, s-a menținut soluția de condamnare a ambilor inculpați, iar în baza art. 14 alin. 3 rap. .la art. 445 Codul de procedură penală au fost anulate înscrisurile întocmite în fals de inculpatul P. M., respectiv adeverințele de venit și cartea de munca, în baza cărora au fost emise contractele de creditare nr. 879/08.08.2007 și nr. 1237/16.11.2007 (cu BCR S.) și nr. 014CIS_/14.08.2007 ( cu BancPost S.).

Ulterior, prin decizia penala nr. 1614/2010 a Curții de Apel A., a fost casată decizia instanței de apel doar în ceea ce privește soluționarea laturii penale, menținându-se toate dispozitiile cu privire la latura civilă.

Că a investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității antractului de credit nr. 1237/2007, încheiat cu BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA - SUCURSALA A., având în vedere că:

Acest contract este încheiat lovit de nulitate, față de împrejurarea că printr-o hotărâre penală definitivă s-a dispus anularea înscrisurilor false în baza cărora a fost acordată creditarea, respectiv adeverințele de venit și cartea de munca. Consideră că instanța investită cu judecarea procesului penal trebuia să se pronunțe și cu privire la legalitatea contractelor de credit încheiate.

Potrivit art. .969 Codul civil (în vigoare la încheierea contractului), doar convențiile legal făcute au putere de lege între părți, acestea putând fi revocate prin acordul părților sau din cauze prevăzute de lege.

În speță, contractul de credit este lovit de nulitate, fiind încheiat prin fraudarea legii, în temeiul unor înscrisuri false.

Și că își justifică interesul în formularea cererii de chemare în judecată, prin faptul că pârâta a inițiat formalitățile de executare silită împotriva lui, pentru recuperarea debitului decurgând din contractul de credit. După cum s-a reținut și în hotărârile penale la care a făcut referire, nu a beneficiat de suma de bani ridicată de la bancă, aceasta fiind încasată și folosită exclusiv de către P. M..

Pârâta nu își poate întemeia pretențiile pe un contract lovit de nulitate, motiv pentru care m solicitat instanței să constate nulitatea acestuia.

Instanța de fond a reținut în mod neîntemeiat faptul că ar fi predat băncii adeverințele de indemnizație și de venit false, întrucât la data când s-a prezentat pentru semnarea contractului de credit (16.11.2007), aceste înscrisuri se aflau deja depuse în dosar de către inculpatul P. M., fără ca el să aibă cunoștință de acest lucru. Nu i s-a spus de către ofițerul de credit ce documente au stat la baza acordării creditului și nu i s-a solicitat depunerea de documente. B. deținea toate datele de identificare și se bucura de credibilitate, întrucât era de mai mulți ani clientul acesteia.

În acest sens, face trimitere la declarațiile date în dosarul penal nr._ .

Instanța mai reține că numai parata ar fi îndreptățită să solicite constatarea nulității contractului, aspect care nu este întemeiat. Fiind în discuție o nulitate absolută a contractului de credit, orice parte interesată poate să solicite constatarea acesteia, astfel că el a înțeles să ceară acest lucru în urma executării silite începute împotriva sa

Și în situația în care se constată nulitatea contractului, banca nu este păgubită, întrucât își poate valorifica pretențiile pe calea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală.

În drept, a invocat art. 304 pct. 7, 9, art. 312 alin. 5 Codul de procedură civilă.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Deliberând asupra recursului de față, prin prisma motivelor invocate de reclamant, dar și a dispozițiilor art. 304/1 Codul de procedură civilă, tribunalul reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Indiferent de modalitatea în care reclamantul și-a formulat petitul acțiunii (constatare nulitate/acțiune în anulare) tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod corect că, de fapt, reclamantul recurent solicită anularea unui contract încheiat în urma acțiunilor dolosive efectuate chiar de el.

Instanța de fond a expus succint motivele pentru care se impune respingerea acțiunii reclamantului, astfel că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare. Anularea înscrisurilor false folosite pentru inducerea în eroare a unei persoane pentru a semna în contract nu transformă dolul într-o cauză de nulitate absolută.

De altfel, problema în speță nu constă în determinarea efectelor dolului, ca viciu de consimțământ (nulitate relativă sau absolută) ci dacă se poate dispune anularea unei convenții de credit încheiată în urma manoperelor frauduloase ale reclamantului recurent.

Simplul fapt că instanța penală a anulat înscrisurile false folosite de reclamantul recurent L. A. la obținerea creditului nu poate duce la concluzia că se impune și anularea convenției de credit.

Însă, în cazul de față, ne aflăm în situația clasică de viciere prin dol a consimțământului unei părți cu ocazia încheierii unui contract. D. cel al cărui consimțământ a fost viciat poate solicita anularea contractului, în caz contrar s-ar putea ajunge la încălcarea principiului nemo audiatur propriam turpitudinem allegans potrivit căruia nimănui nu îi este îngăduit a se prevala de propria culpa în afirmarea unui drept.

Astfel, recurentul după ce a indus-o în eroare pe intimată folosind înscrisuri false și a obținut o sumă de bani ca urmare a semnării convenției de credit, pretinde anularea contractului pentru a paraliza executarea silită pornită de intimată în vederea recuperării prejudiciului suferit, după cum a arătat explicit atât la fond cât și în recurs.

Faptul că doar coinculpatul P. M. a beneficiat de suma de bani obținută fraudulos nu poate duce la anularea contractului. Acesta este un aspect ulterior încheierii convenției și poate avea efect doar între recurentul L. A. și coinculpatul P. M., fără să se răsfrângă în detrimentul persoanei indusă în eroare de cei doi.

Având în vedere cele mai sus expuse, tribunalul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, având la bază o interpretare judicioasă a probelor administrate, astfel încât, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de reclamantul L. A..

Pentru aceste motive.

În numele legii,

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul recurent L. A. împotriva sentinței civile nr. 1027/2012 a Judecătoriei S. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.

Obligă recurentul să plătească intimatei 214,45 RON, cheltuielile de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.04.2013.

Președinte,

C. C.

Judecător,

D. C.

Judecător,

A. C. P. președintele secției

Grefier,

M. P.

Redactat/Tehnoredactat DC/2 exemplare/22.05.2013

Judecător fond: S. R.

← Pretenţii. Decizia nr. 428/2013. Tribunalul ALBA		Pretenţii. Decizia nr. 793/2013. Tribunalul ALBA →

Pretenţii. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul ALBA