Pretenţii. Decizia nr. 793/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 793/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 3202/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 793/R/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător D. C.
Judecător A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă
Grefier M. P.
Pe rol se află cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 62/R/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ formulată de recurenții reclamanți C. Nicușor și C. Vicuța
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în fața instanței avocat C. M. pentru pârâta recurentă cu împuternicire avocațială la dosar și avocat C. C., cu împuternicire avocațială la dosar pentru reclamanții recurenți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul reclamanților recurenți solicită a se dispune completarea dispozitivului deciziei civile nr. 62/R/2013 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului A. în sensul inserării în cuprinsul dispozitivului a dispozițiilor instanței cu privire la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în recurs.
Mandatarul pârâtei solicită respingerea cererii .
INSTANȚA
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 16.05.2013, în dosar nr._, recurenții C. Nicușor și C. Vicuța au solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 62/R/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în sensul inserării în cuprinsul dispozitivului a dispozițiilor instanței cu privire la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în recurs.
În drept: art.281 ind.2 Cod pr. civ.
Analizând cererea formulată, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 62/R/2013 pronunțată în dosar nr._/176/2012, Tribunalul A. Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de pârâta recurentă V. R. SA împotriva sentinței civile nr. 2919/2012 a Judecătoriei Alba Iulia și de către reclamanții recurenți C. Nicușor și C. Vicuța.
În esență, deliberând asupra recursului, Tribunalul a arătat că sunt nefondate criticile pârâtei cu privire la soluția adoptată de instanța de fond de anulare a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare, precum și criticile reclamanților privind respingerea solicitării acestora de acordare integrală a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.
Așadar, instanța de recurs s-a pronunțat asupra recursului reclamanților, dispunând respingerea acestuia în totalitate, deci și a cheltuielilor de judecată solicitate în recurs. În caz contrar, se menționa obligația pârâtei de suportare a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți sau efectuarea de către instanță a compensării cheltuielilor de judecată din recurs.
Așadar, nu se poate accepta susținerea că Tribunalul nu s-a pronunțat asupra solicitării recurenților reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată din recurs pentru a se reține incidența disp. art.281 ind. 2 Cod pr.civ., deoarece soluția de respingere viza atât petitul principal de modificare a hotărârii atacate cât și cel accesoriu, de plată a cheltuielilor de judecată.
Respingerea solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată este justificată de culpa procesuală a ambelor părți recurente, în condițiile în care pârâta a contestat, în mod nefondat, temeinicia pretențiilor reclamanților admise de către instanța de fond, iar reclamanții au solicitat, în mod neîntemeiat, mai mult decât li se cuvenea.
Deci, culpa procesuală pentru faza recursului aparține atât pârâtei, cât și reclamanților, așa încât fiecare parte căzând în pretenții, își va suporta propriile cheltuieli de judecată efectuate în această fază procesuală.
În consecință, se va respinge cererea formulată de recurenții C. Nicușor și C. Vicuța de completare a dispozitivului deciziei nr. 62/R/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de recurenții C. Nicușor și C. Vicuța de completare a dispozitivului deciziei nr. 62/R/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013
Președinte, C. C. | Judecător, D. C. | Judecător, A. C. P. Președinte secție |
Grefier,
M. P.
Red. C.C
Tehn. P.M. /2 ex./02.09.2013
Jud. recurs: P. C., C. C., C. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 431/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 794/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|








