Pretenţii. Decizia nr. 797/2013. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Decizia nr. 797/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 6176/176/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA NR. 797/R/2013

Ședința publică de la 20 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător D. C.

Judecător A. C. P. – președintele secției

Grefier M. P.

Pe rol se află recursul declarat de pârâta recurentă . împotriva sentinței civile nr. 838/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați G. V. și G. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței avocat O. C. B. în substituirea avocatului O. C. F. pentru pârâta recurentă cu delegație de substituire la dosar și avocat C. C. cu împuternicire avocațială la dosar pentru reclamanți .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mandatarul pârâtei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 30,49 lei și a timbrului judiciar în valoare de 1,5 lei Atașează la dovadă un înscris prin care se precizează că valoarea sumelor restituite cu titlu de comision de risc este de 171,6 CHF, echivalentul a 624,62 lei.

Mandatarul reclamanților intimați depune la dosar concluzii scrise și chitanța nr. 704 reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul pârâtei recurente . solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamanților .

Apărătorul pârâtei recurente în susținerea recursului arată că clauzele fac parte din prețul contractului. Apreciază că pct. 3 din Condițiile speciale nu poate constitui o clauză abuzivă . Reclamanții au avut posibilitatea de a citi și studia contractul de credit pe care și l-au însușit prin semnarea ca urmare a acceptării tuturor clauzelor existente în cuprinsul acestuia

Arată că în prezenta speță reclamanții s-au prezentat la sediul băncii, au acceptat contractul iar clauzele din contract nu au fost impuse reclamanților. Nu s-a dovedit un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților .

Arată că este de menționat faptul că costul contractului este aproape la fel la orice bancă, reclamanții s-au putut îndrepta la orice altă bancă. Aceștia au ales cu ce bancă să încheie contract. Arată că în motivarea recursului a expus considerentele pentru care se impune admiterea recursului formulat de pârâta recurentă. Solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, onorariu avocațial pe cale separată.

Apărătorul reclamanților solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă întrucât clauzele sunt nenegociate și a se reține considerentele expuse pe larg în concluziile scrise și depuse la dosar la termenul de astăzi. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 838/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._:

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții G. V. și G. C., în contradictoriu cu pârâtele . și . – SUCURSALA A. I., și în consecință:

S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/29.03.2007 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:

- pct.3 lit. d Data ajustării dobânzii din Condițiile speciale ale convenției, în conformitate cu care Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării;

- pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 Costuri a Condițiilor generale ale convenției în conformitate cu care D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) Costuri suplimentare sau prin acordul părților.

- pct. 5 lit. a Comision de risc din Condițiile speciale ale convenției, în conformitate cu care se percepe un comision de risc de: 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit;

- pct. 3.5 Comisionul de risc din Secțiunea 3 Costuri din Condițiile generale ale convenției, în conformitate cu care: Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

Au fost desființate clauzele constatate ca fiind abuzive din convenția de credit.

S-a constatat că prin art.3 din actul adițional la convenția de credit fără număr, nedatat și nesemnat pârâtele au modificat în mod unilateral și abuziv convenția de credit nr._/29.03.2007 prin transformarea comisionului de risc prevăzut în cuprinsul pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției în comision de administrare credit.

S-a constatat ca fiind abuzivă și nulă clauza prin care prin act adițional pârâtele au introdus în cuprinsul convenției de credit comisionul de administrare credit și dispus înlăturarea acesteia din cuprinsul actului adițional.

Au fost obligate în solidar pârâtele să restituie reclamanților sumele pe care le-au plătit cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu data de 20.09.2009 până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data pronunțării sentinței.

Au fost obligate în solidar pârâtele să plătească reclamanților dobânzi legale aferente sumelor pe care le-au plătit cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu data introducerii acțiunii, respectiv cu data de 20.09.2012, până la data restituirii acestora.

A fost obligată pârâta . – Sucursala A. I. ca în termen de 30 de zile de la data la care sentința civilă va rămâne irevocabilă să pună la dispoziția reclamanților un proiect de act adițional la convenția de credit și un nou plan de rambursare a creditului care să fie conforme cu cele dispuse.

Au fost respinse restul capetelor de cerere.

Au fost obligate în solidar pârâtele să plătească reclamanților 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 20.09.2012 sub nr._, reclamanții G. V. și G. C. a chemat în judecată pe pârâtele . și . - SUCURSALA A. I., solicitând:

- Să constate abuzive și nule clauzele de la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/29.03.2007, încheiat cu pârâtele și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției referitoare la comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, precum și de la pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției referitoare la data ajustării dobânzii și pct. 3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției referitoare la dobânda anuală efectivă (D.).

II. Să constate că prin act adițional pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc prev. de pct. 5 lit. a în comision de administrare.

III. Să constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare.

IV. Să dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare.

V. Să oblige pârâtele în solidar la restituirea către reclamanți a sumelor încasate de la reclamanți cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu luna septembrie 2009 și până la data introducerii acțiunii în cuantum de 1.088,44 CHF și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală,.

VI. Să oblige pârâta de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.

VII. Să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 Codul de procedură civilă.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâtele convenția de credit nr._/29.03.2007 având ca obiect credit în valoare de 33.420 CHF pentru nevoi personale cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală cu o perioadă de rambursare de 300 de luni. Se arată că încă din momentul încheierii convenției reclamanții au acționat de pe poziții inegale în raport cu banca, dat fiind contractul încheiat care ar fi contract de adeziune.

La pct. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției se face referire la data ajustării dobânzii, iar la pct. 3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se face referire la dobânda anuală efectivă (D.).

Astfel, cu toate că dobânda curentă s-a stabilit ca fiind fixă, în cuantum de 4,25% pe an, din interpretarea clauzei de la pct. 3 lit. d), banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii.

La pct.3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției, se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 Costuri suplimentare cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă.

Clauzele prevăzute la pct.3 lit. d) DATA AJUSTĂRII DOBÂNZII din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției sunt abuzive pentru că îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a avea un motiv clar și întemeiat care să fie precizat în contract, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Sub un alt aspect consideră că această clauză contractuală este și contrară prevederilor art. 1 alin.1 din Legea 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Conținutul ei fiind confuz și echivoc prin aceea că nu se definește sintagma schimbare semnificativă pe piața monetară.

La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit comisionul de risc aplicat la soldul creditului plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a contractelor. Se susține că respectivul comision a fost prevăzut în convenție fără a se specifica ce reprezintă și ce riscuri acoperă și doar după ce s-a solicitat înlăturarea din convenții a acestor clauze banca a explicat că prin el se acoperă riscul de credit și riscul de piață.

Reclamantul învederează că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000 orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze comerciale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, or din cuprinsul convenției se constată că terminologia nu este decriptată și explicată în condițiile generale pentru ca reclamantul să fie în cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care e perceput comisionul de risc. Prin urmare, aceste clauze ar fi abuzive, neclare și echivoce.

Se consideră și că prin prisma destinației clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive și pentru că nu ar exista un risc de credit, deoarece a fost adus ca garanție un imobil asigurat la o societate de asigurări agreată de bancă, iar polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii și în condițiile plății comisionului în continuare banca beneficiază de o dublă garanție, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. În privința riscului pentru conduita culpabilă a clienților, element inclus în noțiunea generală de risc de credit, s-a prevăzut în convenții că se vor percepe penalități de întârziere în cazul în care reclamantul achită cu întârziere obligațiile de plată și, de asemenea, banca este îndreptățită să treacă la executarea silită a garanției imobiliare. Prin urmare, riscul unei eventuale conduite culpabile a reclamanților este acoperit prin perceperea penalităților de întârziere și executarea garanțiilor imobiliare și din acest punct de vedere din nou banca beneficiază de o dublă garanție.

Riscul de piață este suportat în întregime de consumatorul reclamant căruia acordându-i-se un credit în monedă străină, este ținut să suporte diferențele de curs valutar, banca nesuportând riscuri.

Pe de altă parte, banca nu a negociat cu reclamantul nici o clauză privind comisionul de risc, iar convențiile nu conțin clauze de protecție prin care clienții să fie protejați de acest risc. În fapt, comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă, iar față de disp. art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000 constituie și clauză abuzivă.

Se arată că, în fapt, comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă, iar clauzele referitoare la comisionul de risc sunt abuzive

Se arată că este abuziv și comisionul de administrare introdus în actul adițional raportat la disp art. 4 din Legea 192/2000 întrucât nu a fost negociat, având aceeași destinație ca și comisionul de risc.

Apreciază că sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare reprezintă o plată nedatorată care potrivit art. 1092 Codul civil trebuie restituită

În dovedirea cererii s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate prev. art. 274 codul de procedură civilă și Legii 193/2000.

Reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri în dovedirea celor susținute.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997, raportat la art. 1 alin. 2 din OG nr.32/1995.

Pârâta . depus întâmpinare (filele 47-49), prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În dovedirea întâmpinării s-a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri și interogatoriu.

În drept, pârâta a invocat prevederile Legii nr.193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, precum și celelalte prevederi legale la care s-a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Se constată că prin acțiunea înregistrată la data de 20.09.2012 reclamanții G. V. și G. C. au cerut instanței de judecată să constate și să desființeze clauzele abuzive prin care pârâtele . și . A. I. își rezervă dreptul de a modifica dobânda, îi obligă la plata unui comision de risc și au modificat în mod unilateral convenția de credit transformând acest comision în comision de administrare credit.

De asemenea, au mai cerut obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei pe care au achitat-o cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu luna septembrie 2009 și până la data introducerii acțiunii, în sumă de 1.088,44 euro și în continuare până la data restituirii efective, precum și la plata de dobânzi legale.

Cercetând actele dosarului sub aspectul clauzelor puse în discuție se constată că raporturile juridice dintre părți sunt de natură contractuală, provenind din Convenția de credit nr._/2007 pe care au încheiat-o la data de 29.03.2007, urmare căreia pârâta de ord.1, prin angajații Sucursalei A. I. a acordat reclamanților un credit pentru acoperirea cheltuielilor personale curente în sumă totală de 33.420 CHF pentru o perioadă de 300 luni, iar aceștia s-au obligat să-l restituie prin plata unor rate lunare conform unui Plan de rambursare – filele 7-11 și 12-14.

Potrivit convenției de credit raporturile contractuale deduse judecății au fost precizate sub forma unor Condiții speciale ale convenției și unor Condiții generale ale convenției, precum și unui Plan de rambursare credit.

Pentru judecarea prezentei cauze instanța reține incidența următorului cadru legislativ: Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și art. 969 și art.1092 din Codul civil, în vigoare la data încheierii convenției de credit.

Analizând acțiunea formulată de reclamanți prin prisma dispozițiilor legale menționate și probelor din dosar se constată că aceasta este în parte fondată.

A. În privința capetelor de cerere I și parțial IV prin care se solicită constatarea caracterului abuziv și nulității convenției de credit, urmată de înlăturarea clauzelor abuzive.

Instanța constată că în convenția de credit nr._/2007 există următoarele clauze contractuale care sunt contestate:

- la pct.3 lit. d Data ajustării dobânzii din Condițiile speciale ale convenției, clauză în conformitate cu care Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării;

- la pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 Costuri a Condițiilor generale ale convenției, clauză în conformitate cu care D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) Costuri suplimentare sau prin acordul părților.

- la pct.5 lit. a Comision de risc din Condițiile speciale ale convenției, clauză în conformitate cu care se percepe un comision de risc de: 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit;

- la pct. 3.5 Comisionul de risc din Secțiunea 3 Costuri din Condițiile generale ale convenției, clauza în conformitate cu care: Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

Reclamanții susțin că cele patru clauze invocate sunt abuzive pentru că: dau băncii dreptul să modifice contractul în mod unilateral fără a avea un motiv clar și întemeiat care să fie precizat în contract; conținutul ei – clauza de la art.3.d - este confuz și echivoc prin aceea că nu se definește sintagma schimbare semnificativă pe piața monetară; comisionul de risc nu specifică ce reprezintă și ce riscuri acoperă; clauzele fac parte dintr-un contract de adeziune care nu au putut fi negociate, conținutul lor fiind prestabilit de către împrumutător; comisionul de risc reprezintă o dobândă ascunsă.

Prin întâmpinarea de la filele 47-49 pârâta de ord.1 a susținut, în esență, că: pct. 3 lit. d din convenția de credit nu reprezintă o clauză abuzivă deoarece reclamanții au avut posibilitatea de a citi și studia contractul de credit pe care și l-au însușit prin semnătură; clauza din art.3.10 prevede că D. reprezintă costul total al creditului și câtă vreme în contract s-a prevăzut posibilitatea modificări anumitor costuri în funcție de modificarea anumitor indici independenți de voința băncii, considerăm că este normal să se modifice și D.; clauzele privind comisionul de risc nu sunt abuzive pentru că reclamanții le-au cunoscut și acceptat la încheierea contractului.

Cu titlu de apreciere generală.

Instanța constată că părțile au încheiat o convenție de credit în care, după prezentarea datelor referitoare la bancă și la împrumutați, clauzele sunt grupate în două părți intitulate Condițiile speciale ale convenției și Condițiile generale ale convenției.

Se va reține că în conformitate cu dispozițiile art. 3 par. 2 alin. 3 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii: În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei, or în prezenta cauză pârâta nu a făcut o astfel de dovadă.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 3 par. 1 și 2 al. 1 și 2 din Directiva nr.93/13 CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art. 4 din Legea nr.193/2000:

Art. 3 din Directivă: (1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.

Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune.

Art.4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens”.

Văzând convenția de credit, răspunsurile la interogatoriu și reținând că pârâtele nu au făcut dovada celor susținute, respectiv că au oferit posibilitatea reală de negociere, instanța constată că partea privind Condițiile generale ale convenției apare în mod evident ca fiind un contract de adeziune în înțelesul art. 3 din Directivă.

În privința părții Condiții speciale ale convenției se constată de asemenea că pârâtele nu au făcut dovada unor negocieri individuale în înțelesul art.3 din Directivă.

Instanța ajunge la o astfel de concluzie deoarece împrejurarea că reclamanții au cunoscut întinderea obligațiilor menționate în convenția pe care au semnat-o și că prin plățile pe care le-au făcut și-au onorat aceste obligații, nu înseamnă automat că toate sau parte din clauzele convenției au fost negociate.

Punctual, sub aspectul clauzelor invocate ca fiind abuzive.

1. Procedând la analizarea primelor două clauze, instanța reține că la pct. 3 lit. d Data ajustării dobânzii din Condițiile speciale ale convenției, a fost stipulat: Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând Împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, iar la pct.3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 Costuri a Condițiilor generale ale convenției, există clauza: D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) Costuri suplimentare sau prin acordul părților.

Analiza acestor două clauze și a susținerilor părților se va face reținând următorul context legislativ comunitar și intern.

Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii:

Art.3: (1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.

În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.

(3) Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.

Art.5: În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2).

ANEXĂ Clauze menționate la art.3 al.3 1. Clauzele care au ca obiect sau ca efect: ….. (c) încheierea unui acord care creează obligații pentru consumator și prin care furnizarea de servicii de către vânzător sau furnizor este supusă unei condiții a cărei îndeplinire depinde doar de voința acestuia; ….. (j) autorizarea vânzătorului sau furnizorului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Legea nr.193/2000: Art.1 (1) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art.4: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

Art.5: În cazul contractelor standard preformulate, comerciantul are obligația să remită, la cerere, oricărei persoane interesate un exemplar din contractul pe care îl propune.

ANEXĂ Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive:

(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul; b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului.

Prin raportare la legislația europeană și internă menționată se constată caracterul abuziv al acestor două clauze, deoarece este cert că reprezintă un caz de modificare unilaterală a contractului prin raportare la un indicator care este menționat în mod generic, sub formula: banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, iar nu la un indicator ori la mai mulți indicatori punctuali, obiectivi, previzibili și ușor de verificat.

Procedând în acest fel este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea să cunoască modul în care va evolua dobânda și să decidă dacă mai înțeleg să-și onoreze obligațiile contractuale sau să ceară rezilierea contractului, în timp ce banca poate în mod arbitrar și imprevizibil să invoce și să aplice modificări ale dobânzii.

Se reține deci că la data la care s-a încheiat convenția de credit reclamanții s-au aflat pe o poziție inegală în raport cu banca, clauza fiind prestabilită de către împrumutător, fără a da împrumutaților în mod real și efectiv posibilitatea să o negocieze, să o modifice sau să o elimine.

De asemenea, se constată că nefiind menționați indicii de referință care-i permit împrumutătorului să modifice dobânda, nevoia unei astfel de modificări este lăsată la libera apreciere a băncii, deci clauza apare din nou ca fiind abuzivă.

Față de cele ce preced, instanța a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a convenției de credit în privința clauzelor care sunt menționate la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției și la pct. 3.10 din Condițiile generale ale convenției și a dispus înlăturarea acestora.

2. Procedând la analizarea celorlalte două clauze instanța reține că la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției s-a stipulat perceperea unui Comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit, iar la pct. 3.5 din Condițiile generale ale convenției, există clauza potrivit căreia: Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată durata creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale.

Analiza acestor clauze și a susținerilor părților se va face reținând următorul context legislativ comunitar și intern.

În conformitate cu dispozițiile art.3 par.1 și art.5 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii:

Art. 5: În cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru consumator. Această normă de interpretare nu se aplică în contextul procedurilor prevăzute la articolul 7 alineatul (2).

Legea nr.193/2000 conține în cuprinsul art.1 al.1 și art.4 al.1 și 4 dispoziții conform cărora:

Art.1: (1) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

ANEXA Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive

(1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: ….. b) obligă consumatorul să se supună unor condițiicontractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului”.

Prin raportare la contextul legislativ reținut instanța constată că ambele clauze sunt abuzive.

În primul rând, atât în condițiile speciale cât și în cele generale ale convenției nu este indicat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune perceperea comisionului de risc.

În al doilea rând, comisionul de risc nu se justifică, câtă vreme nu există vreo dovadă că reclamanții nu și-au achitat ratele lunare și există potrivit pct. 7 din Condițiile speciale o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang II asupra unui imobil apartament situat în A. I..

Cum în dosar nu există vreo dovadă că prin valorificarea garanțiilor nu s-ar acoperii prejudiciul care ar putea să fie creat prin neplată, comisionul de risc apare ca fiind nejustificat, impus din alte rațiuni care profită doar băncii.

În al treilea rând, analizând Planul de rambursare de la filele 12-14 se constată că invocatul comision de risc se ridică la un total de 5.903,85 CHF, ceea ce raportat la suma împrumutată de 33.420 CHF reprezintă 17,66%, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu constituie o sumă disproporționată și nejustificat de mare față de suma împrumutată.

Reținând cele menționate, în temeiul art. 3 par. 1 și art.5 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și art. 14 din Legea nr. 193/2000 instanța a constatat caracterul abuziv la clauzelor privind comisionul de risc consemnate la pct. 5 lit. a Comision de risc din Condițiile speciale ale convenției și la pct.3.5 Comisionul de risc din Secțiunea 3 Costuri din Condițiile generale ale convenției, nulitatea absolută a convenției de credit în privința lor și a dispus înlăturarea acestora.

B. În privința capetelor de cerere II, III și parțial IV prin care se solicită instanței să constate modificarea abuzivă a convenției de credit și perceperea abuzivă a unui comision de administrare, cu consecința înlăturării acesteia.

Văzând înscrisul Act adițional fără număr, nedatat și nesemnat de la filele 19-21 se constată că prin art. 3, în vederea aplicării OUG nr.50/2010, pârâta de ord.1 a procedat la modificarea unilaterală a convenției de credit, prin transformarea comisionului de risc prevăzut în cuprinsul pct. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției în comision de administrare credit, enunțat la pct. 5.1. lit. b.

Modificarea convenției de credit a constat în redenumirea comisionului de risc în comision de administrare credit cu menținerea procentului de 0,1% pe lună, dar de această dată cu enumerarea riscurilor pentru care se percepe.

Pentru că modificarea convenției de credit prin transformarea comisionului de risc în comision de administrare credit s-a făcut potrivit celor menționate în actul adițional pentru punerea în aplicare a dispozițiilor OUG nr.50/2010, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.36 și art.95 din acest act normativ:

Art. 36: Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Art. 95: (1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.

Analizând demersurile pârâtei de modificare unilaterală a convenției de credit prin înlocuirea comisionului de risc cu un comision de administrare, fără ca să rezulte necesități sau aspecte noi care ar impune o protecție specială peste cea oferită de garanțiile reale aduse și de polița de asigurare, și capetele de cerere II, III și parțial IV apar ca fiind fondate.

Este în afara oricărei îndoieli că procedând la înlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare în considerarea acelorași rațiuni, pârâtele au încălcat atât legislația Uniunii Europene cât și legislația națională, respectiv art. 3 par. 1 și par. 2 al. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE, care interzice impunerea unilaterală a unor clauze care nu au fost negociate.

Art. 3: (1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.

ANEXA Clauze menționate la art. 3 al. 3:

1. Clauze care au ca obiect sau ca efect: …..(j) autorizarea vânzătorului sau furnizorului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

De asemenea, prin redenumirea comisionului de risc în comision de administrare au fost nesocotite și dispozițiile art. 95 al. 4 din OUG nr.50/2010.

Se mai reține că acest nou comision este în realitate vechiul comision de risc, despre care instanța a arătat anterior că reprezintă o clauză abuzivă.

În temeiul art. 3 par. 1 și 2 din Directiva nr. 93/13/CEE și art. 94 al.4 din OUG nr. 50/2010, urmează ca instanța să constate că prin actul adițional fără număr și nedatat pârâtele au modificat în mod unilateral și abuziv convenția de credit prin transformarea comisionului de risc în comision de administrare credit, astfel că această clauză este abuzivă și nulă și să procedeze la înlăturarea acesteia din cuprinsul actului adițional.

C. În privința capetelor de cerere V și VI prin care se solicită restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu luna septembrie 2009 până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 1.088,44 CHF, și în continuare până la restituirea efectivă, obligarea la plata de dobânzi legale și la prezentarea unui nou act adițional la convenția de credit.

Se constată că în conformitate cu dispozițiile art.6 par.1, art.7 par.1 și 2 și par.8 din Directiva nr. 93/13/CEE:

Art.6: (1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.

Art. 7: (1) Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori. (2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă în cauză, pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare.

Art.8: Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.

Se mai reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000: Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Pentru considerentul că la pct. A și B s-a constatat existența unor clauze abuzive, iar potrivit dispozițiilor legale menționate consumatorii au dreptul să fie protejați la nivel maxim, context în care au dreptul la restituirea sumelor pe care le-au plătit fără a fi datorate, instanța apreciază că în parte și capătul V de cerere și în întregime capătul VI de cerere sunt fondate.

În privința capătului V de cerere se constată că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 20.09.2012, astfel că văzând dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data încheierii convenției de credit, pârâtele vor fi obligate în solidar la restituirea comisionului de risc și de administrare pentru un interval de timp de 3 ani calculat prin raportare la această dată, respectiv începând cu data de 20.09.2009.

Cum potrivit dispozițiilor art.720/8 din Codul de procedură civilă în materie comercială hotărârile pronunțată în primă instanță sunt executorii, cererea de obligare a pârâtelor la plata comisionului de risc și de administrare după data pronunțării hotărârii va fi respinsă.

În temeiul art. 1088 și art. 1084 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data încheierii convenției de credit, și văzând dispozițiile art. 2 și 3 din OG nr.13/2011 va fi admis și capătul de cerere privind obligarea solidară a pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumelor ce au fost plătite cu titlu de comision de risc și comision de administrare începând cu data introducerii acțiunii, respectiv cu data de 20.09.2012, până la data restituirii acestora.

Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.088,44 CHF care ar reprezenta totalul comisioanelor de risc și de administrare ce au fost plătite se va respinge.

Fără a nega dreptul reclamanților la restituirea comisioanelor plătite, în lipsa unei expertize contabile prin care verificând extrasele de cont și alte documente contabile să se stabilească ce sume au plătit sau a unui înscris care să fie emis de către pârâte prin care să confirme că au fost făcute plăți cu un astfel de titlu în sumă de 1.088,44 CHF, instanța nu poate să dispună neavând dovezile și cunoștințele necesare pentru o expertiză în domeniul bancar-contabil, astfel că urmează ca în faza de punere în executare a sentinței să se stabilească totalul comisioanelor de risc și de administrare ce au fost plătite.

Față de cele constatate și dispuse anterior capătul VI de cerere a fost admis, astfel că pârâta de ord. 2 ..A. – Sucursala A. I. a fost obligată ca în termen de 30 de zile de la data la care sentința civilă va rămâne irevocabilă să pună la dispoziția reclamanților un proiect de act adițional la convenția de credit și un nou plan de rambursare a creditului care să fie conforme cu cele dispuse.

Căzând în pretenții, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă pârâtele au fost obligate în solidar să plătească reclamanților 3.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ., solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată

În motivarea recursului, arată că:

În primul rând, instanța de fond în mod netemeinic a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prevăzute de Legea 193/2000.

Temeiul de drept pe care se bazează acțiunea este Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Articolul 8 al acestui act normativ prevede: "Controlul respectării dispozițiilor prezentei legi se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor. " Art. 9 precizează că organele de control efectuează verificări atât la sesizarea persoanelor ce se consideră prejudiciate, cât și din oficiu.

De asemenea, art. 11 menționează că "Organele de control abilitate încheie procese verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum și articolele din lege încălcate de comerciant.", urmând ca apoi să sesizeze instanța de judecată dacă în urma verificării se constata încălcări ale legii mai sus menționate.

Conform Legii nr. 193/2000 "Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedura civilă." (art. 14)

Așadar, potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000 intimații ar fi trebuit să sesizeze Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor, să urmeze calea procedurii prevăzute la art. 8-14 din legea menționată, iar în cazul in care s-ar fi întocmit un proces verbal de constatare a unor clauze abuzive în contract, acesta să fie înaintat instanței printr-o sesizare. Instanța ar fi fost investită cu soluționarea sesizării și ar fi putut constata ca fiind abuzive anumite clauze din contract, urmând ca persoanele prejudiciate să fi urmat calea unei cereri de intervenție în acel dosar sau să formuleze o acțiune separată pentru restituirea sumelor încasate în baza clauzelor care ar fi fost considerate de instanță ca fiind abuzive.

Intimații s-au substituit practic organului de control investit de Legea nr. 193/2000 cu autoritatea de a controla convențiile dintre comercianți și consumatori cu privire la legalitatea clauzelor contractual și au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, așadar acțiunea este inadmisibilă.

În principal, motivarea instanței pentru declararea abuzivă a clauzelor indicate în cererea de chemare în judecată, se bazează pe dispozițiile art. 4 din Legea 193/2000 și anume pe faptul că, clauzele prevăzute in contractul de credit nu au fost negociate cu consumatorul și că, clauzele invocate creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pârtilor.

În ceea ce privește considerarea contractului de credit ca fiind unul de adeziune și a faptului că clauzele acestuia nu puteau fi negociate, societatea a dat dovadă de bună credință (contrar celor reținute de instanța de fond) prin transmiterea unui act adițional de implementare a dispozițiilor OUG 50/2010 (act adițional prin care sunt prevăzuți indici de referința verificabili și cu o variabilitate independentă de voința băncii in funcție de care variază rata dobânzii) și prin introducerea în contractul de credit a art. 13.1 care prevede faptul că "La cererea împrumutatului, banca poate aproba modificarea clauzelor convenției" Deci, în cazul în care împrumutații ar fi dorit modificarea anumitor clauze contractuale ar fi putut solicita băncii acest lucru, caz în care s-ar fi încheiat un act adițional. Intimații reclamanți nu au făcut această dovadă (a faptului că a încercat negocierea anumitor clauze), aceștia solicitând băncii și instanței de judecată, nu modificarea clauzelor contractuale, ci eliminarea în totalitate a acestora.

În ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5.1 lit. a din Condițiile speciale și clauzele prevăzute la pct. 3 5 din Condițiile generale, nu sunt clauze abuzive iar intimații le-au cunoscut și acceptat la încheierea contractului

În primul rând, acest comision de risc a fost inclus în D.. Rata anuală a dobânzii, comisionul de risc și toate celelalte taxe și comisioane au fost prevăzute distinct în cuprinsul convenției de credit pentru ca intimații în calitate de consumatori să cunoască din ce este formată D. (dobânda anuală efectivă). Atâta timp cât aceștia au fost de acord cu dobânda anuală efectivă, lucru care rezulta inclusiv din faptul că nici nu au solicitat sa se constate nulitatea clauzei prevăzute în contract la pct. 3 lit. e, este evident că au fost de acord și cu acest comision de risc, care este un cost al creditului

Clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate și sunt dimensionate în funcție de valori concrete, verificabile și anume la soldul creditului. Consideră că nu se poate susține că societatea și-a asigurat excesiv riscul la care se supune prin perceperea unei sume de bani lunar, deși împrumutul este acordat în CHF și este ipotecat, deoarece orice monedă și orice activ sunt supuse riscului devalorizării într-o perioadă de 300 de luni Nu este necesar ca suma astfel cerută să compenseze o pierdere concretă, fiind legitim pretinsă și păstrată cu simplul titlu de preț al posibilității de pierdere.

Buna credință a societății rezultă și din faptul că intimații nu au putut face dovada că acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât are valoarea avută în vedere de către intimați la semnarea contractului.

Oricum din motivarea instanței de fond rezultă că, chiar și aceasta admite posibilitatea că acest comision de risc să fie parte componenta a prețului, lucru care evident ar conduce la aplicarea art. 4 a Directivei Europene nr. 93/13/CEE, directivă care a exclus prețul contractului de la caracterul controlului abuziv. Acest lucru este întărit de faptul că comisionul de risc este parte integrantă a D. care reprezintă costul total al creditului și este o noțiune acceptată de toate băncile și țările europene.

În drept, a invocat pârâta principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, art. 299 și urm. Codul de procedură civilă, precum și celelalte prevederi legale la care a făcut referire în cuprinsul recursului.

Reclamanții nu au formulat întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la dosar au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Deliberând asupra recursului pârâtei, prin prisma motivelor invocate de recurentă, dar și a dispozițiilor art. 304/1 Codul de procedură civilă, tribunalul reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește solicitarea recurentei pârâte de respingere a cererii reclamanților ca inadmisibilă.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Art.4 alin.1 din același act normativ prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Actul normativ permite consumatorilor să urmeze procedura sesizării Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care efectuează verificări și încheie procese verbale prin care consemnează faptele constatate sau să se adreseze organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

În prima variantă, textul de lege stabilește prin art. 12 că procesul verbal se transmite la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială, contravenientul își are sediul.

Potrivit art. 13, instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.

În a doua variantă, art. 14 prevede că acei consumatori prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecătorești.

Interpretarea sistematică și logică a textului de lege impune concluzia că rămâne la latitudinea consumatorului dacă optează pentru sesizarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ori se adresează direct instanței de judecată, aceasta cu atât mai mult cu cât practica Curții Europene de Justiție este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

De altfel, dacă voința legiuitorului ar fi fost aceea de a se parcurge în mod obligatoriu procedura prealabilă a sesizării ANPC, anterior sesizării instanței de judecată, cu siguranță actul normativ ar fi prevăzut în mod expres acest lucru.

Așa fiind, contrar apărărilor recurentei, se constată că acțiunea reclamanților este admisibilă.

Cu privire la cererea recurentei pârâte de respingere a acțiunii reclamanților ca nefondată, se reține că, în fapt:

La data de 29.03.2007 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/29.03.2007 (f. 7 și urm. dosar fond), conform căreia reclamanții au obținut un credit de 33.420 CHF, rambursabil în 300 de luni de la data încheierii convenției.

La pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit și la pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc de 0,1%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit. De asemenea, s-a stabilit o rată a dobânzii de 4,25% pe an dobândă fixă.

Prin Actul adițional nr. 1 fără număr și fără dată, pe care reclamanții nu l-au semnat (f. 19 și urm. dosar fond), s-a înlocuit denumirea comisionului de risc cu denumirea comision de administrare, păstrând cuantumul comisionului și al ratei dobânzii.

Cu privire la convenția inițială de împrumut.

Susține recurenta că sentința judecătoriei este dată cu aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Această susținere a recurentei este neîntemeiată.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Pentru a determina dacă o anumită prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul al doilea al art. 4 din legea nr. 193/200 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Cea de a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul dintre contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.

De esența raporturilor juridice izvorând din contracte sinalagmatice este corelativitatea drepturilor și obligațiilor, respectiv faptul că o parte este obligată să dea, să facă sau să se abțină să facă de la ceva știind că și cealaltă parte va efectua o contraprestație. Dacă uneia dintre părți îi incumbă numai obligații, fără a beneficia în schimb de și de drepturi, există un dezechilibru contractual, părțile nemaifiind în situație de egalitate, ceea ce este injust.

Dată fiind impunerea acestei condiții, a dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților pentru a declara o clauză ca fiind abuzivă, clauza abuzivă reglementată de Legea nr. 193/200 trebuie asimilată unei clauze lezionare, astfel cum este leziunea reglementată în Codul civil la art. 1157, dar și dezvoltată în doctrină

Leziunea este un viciu de consimțământ care constă în disproporția vădită de valoare între două prestații. Structura leziunii, în concepția obiectivă care stă la baza reglementării ei, este disproporția de valoare între contraprestații.

Singura diferențiere constă, în cazul clauzei abuzive, care este o aplicație particulară a leziunii, cu impunerea condițiilor speciale descrise de art. 4 Legea nr. 193/2000, sancțiunea clauzei abuzive, potrivit doctrinei, sancțiunea nulității absolute, iar nu cea a nulității relative, ca în cazul leziunii în dreptul comun.

În ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale pentru a justifica respectiva clauză.

În fine, cea de a treia cerință pentru a declara o clauză abuzivă se referă la caracterul contrar bunei credințe, aspect ce vizează comportamentul loial al comerciantului și al consumatorului.

De asemenea, trebuie să se aibă în vedere că potrivit art. 4 alin. 5 și 6 din Legea nr. 193/200:: "(5) (…) natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr. 193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă.

Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.

În cauză nu s-a făcut dovada că respectivele clauze invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul. Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.

În privința obligațiilor reclamanților raportat art. 1312 Codul civil, nu se poate pune problema diligenței, pe care teoretic, ar fi trebuit să o manifeste reclamanții la încheierea contractului, întrucât aceștia în mod obiectiv nu au avut posibilitatea de a modifica în vreun fel conținutul clauzelor contractuale, tribunalul reținând că raportat la nevoile acestora din urmă la momentul încheierii contractului nu aveau altă alternativă, deoarece condițiile de credit pe piață erau în linii generale aceleași, iar la momentul respectiv orice consumator nu putea să modifice clauzele contractuale indiferent de denumirea băncii.

Astfel, se poate concluziona că respectiva clauză nu a fost negociată individual cu consumatorul în cauză, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia.

Apoi, s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceea că pentru un credit de 33.420 CHF acordat pe o durată de 300 luni, clientul băncii achită, pe lângă dobânda de 21.185,46 CHF și comision în valoare de 5.903,85 CHF.

Așa cum s-a arătat mai sus, în ipoteza în care o clauză apare inechitabilă, trebuie analizat dacă se oferă o explicație rezonabilă de către comerciant, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.

În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct. 5 din condițiile speciale ale convenției și de pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc procentual aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive întrucât, în contract nu este identificat suficient de clar și pe interesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar, ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.

Reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului. În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de rang I, imobil care a fost asigurat conform pct. 7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art. 11 din Regulamentul BNR nr. 5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit. Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat. Din punct de vedere fiscal, provizioanele de risc sunt deductibile la calculul profitului impozabil, în sensul că se diminuează impozitul pe profit cu sumele aferente provizioanelor de risc constituite pe seama cheltuielilor în conformitate cu regulamentul BNR 5/2002, astfel încât, în limitele menționate, aceste instituții financiare au posibilitatea să suporte astfel de provizioane (implicit și pierderile în final, dacă aceste provizioane rămân definitive) pe seama cheltuielilor, nefiind justificată încasarea unui comision cu aceeași destinație (acoperirea pierderilor, respectiv a riscurilor) de la clienții instituțiilor financiare respective (conform art. 22 pct.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal: contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel: d) provizioanele specifice, constituite potrivit legilor de organizare și funcționare, de către instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare înscrise în registrul General ținut de banca națională a României, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice similare).

Mai mult, pârâta, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.

Chiar dacă pârâta bancă avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul.

Banca a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Sub acest aspect, nu există o explicație rezonabilă a comerciantului, în concordanță cu prevederile contractuale, pentru a justifica respectiva clauză.

Și, de asemenea, pentru că a transferat întregul risc contractual pe seama clientului, se poate deduce și reaua credință a băncii la momentul încheierii contractului.

Așadar, se concluzionează că sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera clauza contractuală în discuție, cuprinsă în contractul inițial de împrumut, ca fiind abuzivă.

Scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit, chiar cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, tribunalul apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.

Susținerea că art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE (transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată, întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului.

Art. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. Acest art. 6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr. 193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Deoarece art. 14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă.

Cererea reclamanților este apreciată întemeiată cu privire la contractul de împrumut inițial încheiat între părți, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.

La judecarea cauzei trebuie să se aibă în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunității Europene articolului 6 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art. 6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C-240/98, Curtea a stabilit că art. 6 alin.1 din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.

Și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art. 4 al Directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului. Dealtfel, practica Curții Europene de Justiție (C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C-240/98), este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Cu privire la Actul adițional nr. 1 fără număr și fără dată, pe care reclamanții nu l-au semnat (f. 19 și urm. dosar fond), prin care s-a înlocuit denumirea comisionului de risc cu denumirea comision de administrare, păstrând cuantumul comisionului și al ratei dobânzii, tribunalul apreciază că, pentru aceleași considerente de fapt și drept ca în cazul contractului inițial de împrumut, se impune anularea clauzelor în discuție cuprinse în acest act adițional.

Mai trebuie arătat, în ceea ce privește actul adițional de implementare a OUG nr. 50/2010, prin prisma dispozițiilor Legii 288/2010, că art. 95 alin.4 din OUG nr. 50/2010 interzice introducerea în actele adiționale, a altor prevederi decât cele din ordonanța de urgență, iar OUG 50/2010 impune eliminarea comisionului de risc, care reprezintă astfel cum s-a reținut anterior o clauză abuzivă în contractele de credit, or, transformarea comisionului de risc în comision de administrare, (prin redenumire), reprezintă în esență tot o clauză abuzivă, nu schimbă cu nimic situația și, mai mult, echivalează cu eludarea dispozițiilor OUG nr. 50/2010.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă prezentul recurs va fi respins ca nefondat, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică.

Întrucât recursul a fost respins, pârâta, fiind în culpă procesuală, potrivit art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, va fi obligată să achite intimaților 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, onorariul avocatului, conform chitanței depuse la dosar.

Pentru aceste motive.

În numele legii,

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta recurentă . împotriva sentinței civile nr. 838/2013 a Judecătoriei Alba Iulia pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați G. V. și G. C..

Obligă recurenta să plătească intimaților 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013.

Președinte,

C. C.

Judecător,

D. C.

Judecător,

A. C. P. președintele secției

Grefier,

M. P.

Redactat/Tehnoredactat DC/2 exemplare/26.06.2013

Judecător fond: F. S. C.

← Pretenţii. Decizia nr. 794/2013. Tribunalul ALBA		Pretenţii. Decizia nr. 1201/2013. Tribunalul ALBA →

Pretenţii. Decizia nr. 797/2013. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 797/2013. Tribunalul ALBA