Pretenţii. Decizia nr. 783/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 783/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 4013/175/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 783/R/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător D. C.
Judecător A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta recurentă S. R. DE RADIODIFUZIUNE împotriva Sentinței civile nr. 93/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta intimată S.C. E. E. S.R.L. AIUD, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta intimată S.C. E. E. S.R.L. AIUD.
Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare .
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se constată lipsa părților .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța din oficiu, în baza art.1591 (4) Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
Se constată că la dosar reclamanta recurentă a înregistrat un înscris la data de 19 iunie 2013 prin fax din care rezultă că a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 14 lei și timbrului judiciar de 0,75 lei .
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și lasă cauza în pronunțare .
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud sub dosar nr._ la data de 28.11.2012 reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta S.C. E. E. S.R.L. AIUD a solicitat ca pe calea hotărârii judecătorești să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei totale de 269, 66 de lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radio difuziune facturată în perioadele ianuarie 2010 – august 2010, octombrie 2010- decembrie 2011 (240 lei), precum și penalități de întârziere calculate la data de 06.11.2012 ( 29,66 lei), pentru facturile anexate cererii;
- obligarea pârâtei la cheltuieli ocazionate de acest proces.
În motivarea cererii reclamanta arată că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din legea nr. 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre aplicabilă la momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată și care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În conformitate cu prevederile HG nr. 977/2003 art. 5 alin. 1 „Taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia, prevăzuți la art. 1 și 3 de către S. Comercială de Distribuție și furnizare a Energiei Electrice” Electrica „- SA prin filialele sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice consumate”.
Potrivit art. 6 alin.1 și 2 din HG nr. 977/2003 „ Pentru neplata la termen a taxei lunare pentru serviciu public de radiodifuziune plătitorii plătesc penalități pentru fiecare zi de întârziere”.
În drept au fost invocate prevederile art. 112 Cod procedură civilă, art. 40 alin. 3 și 4 din legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și societății române de Televiziune, republicată, Hotărârea Guvernului nr. 977/2003.
În probațiune s-au depus la dosarul cauzei adresa nr._/_ ( fila 5-6 ), extras de pe site-ul ONRC ( fila7), copii de pe facturi ( filele 8-31).
Pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe în apărare.
Prin sentința civilă nr. 93/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. R. de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instnță a reținut că potrivit art. 3 alin. 1 din HG 977/2003 „persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale”.
Potrivit al. 2 al aceluiași articol, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul de radiodifuziune.
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal nr. 2.102 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 691 din 14 octombrie 2009, prin care s-a examinat recursul declarat de S. Comercială Kart Construct - S.R.L. Cluj-N. împotriva sentinței civile nr. 712/2008 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a anulat art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 și art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
Art. 40 al. 3 din Legea 41/1994 prevede că “Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii”.
Potrivit art. 1169 C. civ . „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, iar conform art. 129 alin. 1 teza finală C.pr. civ., reclamantul are îndatorirea să-și probeze pretențiile. Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, instanța constată că reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada că pârâta este beneficiara serviciului public de radiodifuziune, respectiv că ar deține aparat radio.
Având în vedere aceste considerente de fapt și drept, instanța va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu pârâta ., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR) care a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta a invocat următoarele aspecte:
Prin sentința mai sus menționată, instanța de fond a respins în mod eronat cererea de chemare în judecată, raportând soluția dată, la Decizia ICCJ nr.2102/2009, fără a avea în vedere în mod corect rațiunile pentru care s-a pronunțat decizia menționată si nici punerea acesteia în aplicare, în sensul modificării si completării prevederilor HG nr.977/2003. Prin decizia amintită s-au anulat prevederile art.3 alin 1 din HG nr.977/2003, care făceau trimitere la obligația microîntreprinderilor de a achita taxa lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, raportat la prevederile art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.
Prin urmare, în vederea punerii în aplicare a Deciziei ICCJ nr. 2102/2009, s-a adoptat HG nr.1012/2009 prin care au fost exceptate de la plata taxei radio acele microîntreprinderi care au activitatea suspendată, stabilindu-se totodată și condițiile în care acestea beneficiază de exceptarea la plată și anume prin formularea unei cereri în acest sens, precum și prin prezentarea de dovezi, respectiv certificat constatator emis de ONRC din care să rezulte suspendarea activității.
Astfel, prin HG nr.1012/2009, au fost modificate și completate normele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.977/2003, astfel încât prevederile normative să fie corelate cu constatările instanțelor judecătorești, fiind întregit cadrul legal privind plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. Prin HG nr.1012/2009, a fost instituită o exceptare la plata a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune pentru persoanele juridice care se încadrează în categoria microîntrepinderilor și care au activitatea suspendată, conform legii. S-a răspuns în acest mod atât hotărârilor judecătorești menționate, cât și necesității sociale ca microîntreprinderile aflate în dificultate, care au ales să își suspende activitatea, să nu mai fie supuse unor obligații de plată suplimentare. Raportat la cele prezentate pârâta trebuia să facă dovada suspendării activității sale, în calitate de microîntreprindere, și a depunerii cererii la care am făcut trimitere, pentru a putea beneficia de scutire la plata taxei radio, fapt nedovedit de că&e pârâtă. Până la momentul de față pârâta nu a făcut dovada încadrării sale în această categorie și nici nu a prezentat dovezile la care am făcut trimitere mai sus, pentru perioada în litigiu.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată fără să tină seama de prevederile art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994 din care decurge în mod clar obligația de plată a pârâtei a taxei radio și de asemenea fără să tină seama de mențiunile Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004 si Deciziei ICCJ nr. 1930/02.04.2009.
Prin cererea de chemare în judecată am arătat faptul că pârâta are obligația de a achita taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în baza Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, și invocăm în acest sens art.40 alin 3, în vigoare la momentul de fată, potrivit căruia „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii". Prin urmare, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar in accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3.. iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, fată de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr.297/2004 că textul de lege este constituțional.
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1930/02.04.2009 și pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la adoptarea sentinței, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004. Astfel, în interpretarea acestei sintagme, trebuie să se aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.
In acest sens precizează că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția. Redă alăturat criticile: „...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...". Rezultă din cele prezentate că prin pronunțarea deciziei, Curtea Constituționala a clarificat problema obligativității plații taxei, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile HG nr.977/1994 art. 3 alin. 2 nu contravin cu nimic celor prevăzute de art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.
Astfel, prin Decizia nr. 1930/02.04.2009, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar ...obligativitatea plății acestor două taxe". „ De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..." „Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, menționăm faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei ra6lo iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
A.. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de Interes personal iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligata statului de a-i informa corect, atât 6reptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.
Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate 6reptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin. 5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că ari. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In acest context, fundamentul plății taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).
In drept, art. 299, 304 pct.9, 304/1 Cod pr civ.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul formulat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art. 3 alin. 2 din HG 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune
Prin sentința civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Curtea De Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 și a art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
Ulterior prin Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și S. R. de Radiodifuziune împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
În partea relevantă a Deciziei nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Nicăieri însă, în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicata, nu se regăsește o definiție a noțiunii de beneficiar, astfel încât sensul acesteia nu poate fi decât cel comun, respectiv cel care beneficiază de ceva sau o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare.
În cazul de față recurenta SRR nu a dovedit prin nici o probă faptul că pârâta ar utiliza receptor radio și, astfel societatea în cauză ar avea calitatea de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune.
Atât în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 – menționată de recurentă cât și în Decizia ÎCCJ nr. 607/2011 se face referire la calitatea reală de beneficiar a serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune și nu la prezumția legală potrivit căreia toate persoanele juridice ar avea calitatea de beneficiari ai serviciului public de televiziune.
Astfel, în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 s-a reținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din legea nr. 41/1994 a fost respinsa cu motivarea că obligația prevăzută in text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective. Așa cum s-a arătat mai sus, în Decizia nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Recurenta invocă de fapt o așa numită prezumție legală absolută în sarcina persoanelor juridice, care ar trebui astfel să suporte taxa radio, indiferent dacă beneficiază sau de aceste servicii, ceea ce nu poate fi acceptat, tocmai având în vedere cele mai sus expuse.
Tribunalul mai reține că legislația comunitară și recomandările europene permit statelor să impună plata unei taxe pentru serviciul de radiodifuziune independent de calitatea de beneficiar real sau doar prezumat. Însă, aceasta rămână o opțiune lăsată la latitudinea fiecărui stat membru și nu o obligație.
Prin legea fundamentală nu s-a impus plata unei taxe de radio independent de calitatea de beneficiar, iar dreptul la informație sub toate aspectele sale, astfel cum este reglementat de art. 31 din Constituție nu pot fi interpretate decât în favoarea cetățeanului.
În final, tribunalul mai reține că diversele amendamente susținute și/sau respinse în procesul legislativ nu pot avea relevanță întrucât interpretarea legii este atributul judecătorului. Voința legiuitorului rezultă din interpretarea logică, gramaticală a textelor analizate și nu din diferitele amendamente susținute de-a lungul timpului.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE împotriva sentinței civile nr. 93/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.06.2013.
Președinte, C. C. în concediu de odihnă, semnează pentru judecătorul lipsă C. M., președintele tribunalului | Judecător, D. C. | Judecător, A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă |
Grefier, M. P. în concediu medical, semnează pentru grefierul lipsă A. B., prim grefier |
Red. PAC
Tehn. P.M. /2ex
13.08.2013
Jud. fond: M. L. C.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 435/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 1208/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
