Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 82/2013. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 82/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 5848/107/2010/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA Nr. 82/F/2013

Ședința publică din data de 05 Februarie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC - F. M. C. FLORENȚA

GREFIER - D. S.

Pe rol se află cererea formulată de lichidatorul judiciar L. I. IPURL împotriva pârâtului B. A. M. având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale pentru suportarea pasivului societății debitoare . A. I..

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.01.2013, când judecătorul sindic având nevoie de timp pentru a delibera asupra cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2013, apoi pentru data de 05.02.2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată la data de 29.11.2011, lichidatorul judiciar L. I. IPURL al debitorului ., în contradictoriu cu pârâtul BĂRDESCU A. M., a solicitat judecătorului sindic ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună atragerea răspunderii pârâtului pentru suma de_,49 lei, reprezentând lipsuri din activele societății, constând în lipsă în bunuri(mijloace de transport, mărfuri, ambalaje) în valoare de_,73 lei plus TVA, avansuri de trezorerie nejustificate înregistrate în contul 542 în sumă de_,17 lei și soldul de casă nepredat în sumă de_,82 lei.

În motivarea cererii lichidatorul judiciar a susținut că potrivit ultimei balanțe analitice întocmită de debitoare la data de 30.06.2010 în evidența scriptică a societății sunt înregistrate bunuri imobile-terenuri și construcții și bunuri mobile, reprezentând mașini, utilaje si instalatii de lucru, aparate si instalatii de masura, mobilier, aparatura, birotica, mărfuri si ambalaje in valoare totala de 668.461,2 lei.

Fostul administrator de fapt al debitoarei, B. A. M., nu a putut dovedi existenta faptica a bunurilor societatii respectiv, mijloace de transport, mărfuri, ambalaje in valoare de 125.405,73 lei plus TVA, nu a justificat avansurile de trezorerie inregistrate in contul 542 in suma de 234.373,17 lei si nu a predat soldul de casa in suma de 20.433,82 lei.

Potrivit procurii speciale autentificata la notar nr. 1695/2006, incepand cu data de 09.06.2006, asociatul unic B. N. C. E., a imputemicit pe B. A. M., pentru exercitarea tuturor drepturilor ce decurg potrivit legii si a actului constitutiv al societatii debitoare.

Din declaratia fostului administrator de fapt B. A. M., data lichidator judiciar a rezultat ca in perioada Iunie 2006 - Iunie 2010, data deschiderii procedurii insolentei, toate valorile bănești si materiale, au fost gestionate de către acesta, desi administrator de drept a fost d-na D. A., careia i-a ramas in sarcina numai evidenta contabila a acestor bunuri.

Acest aspect a fost confirma si de d-na D. A., careia lichidatorul judiciar ia luat o nota explicativa.

Dupa deschiderea procedurii insolventei, la data de 26.07.2010, lichidatorul judiciar a intocmit o lista cu bunurile lipsa neinventariate, care a fost confirmata prin semnare de d-nul B. A. M..

Cu adresa nr. 09/06.08.2010, a fost notificat pe numitul B. A. M., sa predea in cel mai scurt timp, soldul de casa in suma de 20.433,82 lei.

La data de 06.08.2010, numitul B. A. M., in calitatea sa de administrator de fapt, a dat un angajament de plata, prin care se obliga ca din totalul soldului de casa in suma de 20.433,82 lei, va restituii suma de 18.070,05 lei in patru transe, iar suma de 2.363,77 o va justifica cu documente de plata intocmite ulterior deschiderii procedurii.

Datorita faptului ca, administratorul de fapt B. A. M., nu a predat sumele conform angajamentului luat si nici nu a justificat cu documente suma de 2.363,77 lei, este imputabila suma de 20.433,82 lei, reprezentând sold de casa nejustificat.

P. avansuri de trezorerie inregistrate in contul 542 in suma de 234.373,17 lei, fostul administrator de fapt B. A. M. social nu a prezentat acte justificative de achitare a avansurilor.

Faptele comise de către fostul administrator social trebuie privite in contextul stării de insolventa a debitoarei ca fiind un complex de cauze si condiții care au dus sau favorizat ajungerea societatii in incetare de plați, intrucat, prin aceste fapte, falita a fost lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata necorespunzator, creditorii fiind in imposibilitatea de a-si mai recupera creanțele.

In drept, art. 138 alin. (1) lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

În probatiune, a depus la dosar înscrisuri.

În cauză procedura de citare și comunicare s-a efectuat și conform Regulamentului CE 1393/2007.

Pârâtul nu s-a prezentat și nu a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările de la dosar judecătorul sindic reține următoarele.

Prin procura speciala autentificată sub nr. 1695/2006 de BNP D. A. D. asociatul unic B. N. C. E. l-a imputemicit pe B. A. M., sa conducă societatea ..

Acesta a executat mandatul acordat, aspect care rezultă din nota explicativă scrisă și semnată de acesta-f 5, prin care confirmă că în perioada iunie 2006-iunie 2010 toate valorile materiale și bănești ale societății au fost gestionate de el, deși administrator a fost D. A., căreia i-a rămas în sarcină doar evidența contabilă.

În mod concordant, din nota explicativă scrisă olograf de D. A.-f 7, rezultă că aceasta nu a exercitat efectiv activitatea de gestionare a bunurilor materiale și valorice, activitatea societății fiind administrată în fapt de numitul B. A. M., care a primit toate drepturile ce se cuvin asociatului unic al societății.

În această calitate de administrator de fapt al ., pârâtul B. A. M. a fost notificat în 6.08.2010 ca, în calitate de persoană împuternicită să gestioneze averea societății să predea în cel mai scurt timp soldul de casă în sumă de_,82 lei.

În urma acestei notificări s-a întocmit de către acesta, împreună cu lichidatorul judiciar L. I. IPURL un angajament de plată prin care pârâtul s-a obligat să restituie în patru tranșe suma de_,05 lei „ridicată din caseria societății pentru utilizarea unor nevoi personale” . Cu privire la diferența de 2363,77 lei pârâtul a arătat că o va justifica cu documente ulterioare deschiderii procedurii.

Din probele administrate nu rezultă că pârâtul a restituit cele patru tranșe ale sumei de_,05 lei cu privire la care a recunoscut că a folosit-o în interes personal și cu privire la care s-a obligat să o restituie atât prin angajamentul de plată din 6.08.2010 cât și prin nota explicativă din 26.07.2010-f 6.

De asemenea, nu s-a dovedit nici justificarea cu documente de plată ulterioare deschiderii procedurii a utilizării sumei de 2363,77 lei.

Din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență, raport necontestat de pârât sau de alți participanți la procedură, rezultă că administratorul de fapt nu a justificat nici avansuri de trezorerie înregistrate în contul 542 în sumă de_,17 lei.

Cu privire la aceste sume, în nota explicativă olografă semnată de acesta la data de 26.07.2010 -f 6, pârâtul B. A. M. a arătat că a ridicat personal suma de_,67 lei, iar suma de_ lei reprezintă avansuri achitate pentru fermele agricole din Cricău. Prin același înscris pârâtul s-a obligat să restituie cele două sume în 36 luni.

Probațiune administrată nu relevă faptul că suma de_ lei ar fi fost utilizată în scopul indicat, respectiv pentru ferme agricole.

De asemenea, pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de achitare a celor două sume în termenul de 36 luni.

În aceeași calitate de administrator de fapt, pârâtul a semnat și o listă a bunurilor neinventariate la data efectuării inventarului 26.07.2010.

Din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la insolvență, raport necontestat de pârât sau de alți participanți la procedură, rezultă că în evidența contabilă a societății sunt înregistrate bunuri mobile și imobile în valoare de_,2 lei, dar pârâtul nu a putut dovedi existența faptică a bunurilor în valoare de_,73 lei, reprezentând mijloace de transport, mărfuri, ambalaje.

Cererea formulată lichidatorul judiciar pentru atragerea răspunderii pârâtei în calitate de fost administrator al debitoarei este întemeiată în parte pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse.

În calitatea sa de administrator de fapt, pârâtul era singura persoană în măsură să justifice în cadrul procedurii insolvenței, situația financiară a debitoarei.

Pârâtul B. A. M. a recunoscut calitatea sa de administrator de fapt, calitate conferită de procura speciala autentificată sub nr. 1695/2006 de BNP D. A. D., încadrându-se astfel în sfera persoanelor care pot fi obligate la suportarea pasivului debitoarei conform art. 138 al 1 din Legea 85/2006.

Pârâtul nu a contestat cele constatate de lichidatorul judiciar în urma analizei documentelor contabile, recunoscând implicit prin nota explicativă din data de 26.07.2010 că a săvârșit fapta prevăzută de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, constând în aceea că a folosit în folosul propriu sumele societății în cuantum total de_,49 lei compusă din suma de_,82 lei reprezentând sold de casă și suma totală de_,17 lei reprezentând avansuri de trezorerie înregistrate în contul 542.

În condițiile nedovedirii unei cauze obiective exoneratoare de răspundere, pârâtul în calitate de administrator de fapt este singura responsabilă pentru sumele constatate lipsă.

Existența și întinderea prejudiciului suferit de creditori este incontestabilă, acesta fiind dovedit prin actele depuse în dosarul de faliment și pe baza cărora a fost întocmit tabelul definitiv al creditorilor.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită, așa cum au fost mai sus descrisă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență, respectiv între prejudiciul suferit de creditori prin imposibilitatea acoperirii creanței ca urmare a lipsei fondurilor debitoarei, este implicită, rezultând din însăși succesiunea în timp a faptelor care au determinat imposibilitatea achitării datoriilor.

Cu privire însă la suma de_,73 lei plus TVA reprezentând lipsă bunuri - mijloace de transport, mărfuri, ambalaje din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă folosirea acestora în folosul propriu al pârâtului.

Aceste bunuri nu au fost evidențiate distinct în prezenta acțiune, nu au făcut obiectul recunoașterii prin nota explicativă întocmită de pârât și nici nu s-au administrat de către lichidatorul judiciar alte probe care să permită concluzia că au fost folosite în interes personal de către pârât.

Având în vedere considerentele expuse, în baza disp. art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 prezenta cerere va fi admisă în parte și, în consecință se va dispune atragerea răspunderii pârâtului pentru pasivul debitoarei . până la concurența sumei de_,49 lei.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar L. I. IPURL, în contradictoriu cu pârâtul BĂRDESCU A. M..

Atrage răspunderea pârâtului pentru pasivul debitoarei . până la concurența sumei de_,49 lei.

Prezenta hotărâre va fi pusă în executare conform dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 85/2006.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 5.02.2013.

Judecător Sindic,

F. M. C. FLORENȚA

Grefier,

D. S.

Tehnored. F.F.M.C.

Ex.4./11.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 82/2013. Tribunalul ALBA