Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 756/2013. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 756/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 6656/107/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 756/F/2013

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Judecător sindic C. C.

Grefier sef E. B.

Pe rol soluționarea cauzei de F. privind pe debitoarea . SRL, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță cons.jr.G. P. pentru lichidatorul judiciar și cons.jr.T. I. pentru creditoarea D. A., lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar prin Serviciul de registratură:

La data de 05.11.2013 raportul cuprinzând propunerea de închidere a procedurii, Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar delegație de reprezentare și susține că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, judecătorul sindic declară închisă probațiunea și acordă cuvântul asupra cererii de închidere procedurii.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii insolvenței.

Reprezentantul creditoarei D. A. solicită închiderea procedurii.

Judecătorul sindic în baza art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față:

Prin cererea formulată la data de 23.07.2010 și înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . SRL pentru recuperarea creanței în valoare de 185.196 lei, sumă ce reprezintă datorii față de bugetul de stat.

Cererea a fost comunicată debitoarei, însă aceasta nu a înțeles să formuleze contestație conform disp.art.33 alin.2 din Lege, iar la termenul de judecată din 10.11.2010, prezent în instanță, reprezentantul acesteia a recunoscut că societatea se află în stare de insolvență și a fost de acord cu deschiderea procedurii simplificate prevăzută de Legea nr.85/2006.

Prin sentința civilă nr. 613/F/10.11.2010 judecătorul sindic a reținut că creanța are natură fiscală, constând în obligații legale față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj în sumă totală de 185.196 lei. Ca atare, raportat la prevederile art.33 alin.6 coroborat cu art.1 alin.1 și art.3 alin.12 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii simplificate prevăzută de prezenta lege față de debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu practicianul D. M. .

La data de 09.02.2011 a fost afișat tabelul definitiv consolidat al creanțelor împotriva debitoarei falite, totalul creanțelor fiind în sumă de 379.598,92 lei.

Bunurile identificate faptic în averea debitoarei, constând în placă compactoare de 550 kg, defectă și miniîncărcător Mustang 940 au fost valorificate conform hotărârii adunării creditorilor din data de 23.05.2013, obținându-se suma totală de 4.035,07 lei.

Nu au fost efectuate distribuiri de sume către creditorii menționați în tabelul definitiv de creanțe deoarece fondurile bănești obținute nu au acoperit decât cheltuielile cu procedura.

Deoarece nu mai existau bunuri în averea debitoarei și creanțele în sumă de 30.964 lei nu puteau fi recuperate, fiind prescrise la data deschiderii procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat creditorilor să avanseze sumele corespunzătoare în vederea continuării procedurii, însă nici unul dintre creditori nu s-a arătat dispus să avanseze fonduri suplimentare pentru continuarea procedurii falimentului societății debitoarei. Ca atare, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.

În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei . SRL și radierea acesteia din registrul comerțului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei, CII D. M. și, în consecință:

În temeiul art. 131 alin.1 din Legea nr.85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei . SRL, cu sediul social în Aiud, ., județul A., nr. de ordine în registrul comerțului J_, CUI_.

Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2013

Judecător sindic,

C. C.

Grefier sef,

E. B.

Red. C.C.

Tehnored. EB/8 ex./15 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 756/2013. Tribunalul ALBA