Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 545/2013. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 545/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-08-2013 în dosarul nr. 15458/107/2011/a2

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINTA Nr. 545/F/2013

Ședința publică de la 20 August 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC - M. P.

Grefier D. S.

Pe rol se află contestația formulată de creditoarea . IFN SA împotriva refuzului lichidatorului judiciar C.I.I. O. F. de a o înscrie în tabelul suplimentar al creanțelor debitoarei . INSTALAȚII SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

La data de 08.08.2013 lichidatorul judiciar CII O. F. a depus întâmpinare la care a anexat în copie dovada transmiterii acesteia prin fax creditoarei . IFN SA.

La data de 19.08.2013 creditoarea . IFN SA a depus răspuns la întâmpinare.

Judecătorul sindic constată că Tribunalul A. este competent să soluționeze prezenta contestație.

Constată de asemenea că s-a depus întâmpinarea de către lichidatorul judiciar și dovada comunicării acesteia prin fax cu creditoarea apreciind că nu se mai impune comunicarea acesteia prin mijlocirea instanței.

Din dispoziția judecătorului sindic s-a atașat în copie declarația de creanță formulată de creditoarea . IFN SA și o copie după sentința nr. 574/F/2012 pronunțată la data de 03.07.2012 în dosar nr._ 11/a1.

Față de actele depuse la dosar judecătorul sindic lasă cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra contestației de față;

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului A., la data de 17.06.2013, sub dosar asociat nr._, creditoarea . IFN SA a solicitat judecătorului sindic să dispună înscrierea creanței sale în valoare de 39.439 lei în tabelul suplimentar de creanțe privind pe debitoarea . Instalații SRL.

În motivarea contestației, legal timbrate, creditoarea arată că a fost încheiat contractul de leasing nr._, între I. LEASING ROMÂNIA IFN S.A., în calitate locator/proprietar a încheiat cu S.C. A. CONSTRUCȚII Șl INSTALAȚII S.R.L., contractul de leasing nr._, având ca obiect dreptul de folosință al unui autovehicul marca RENAULT MEGANE, . VF1LMSFC_, număr de inmatriculare_ .

Fiind îndeplinite condițiile imperative prevăzute de legea specială privind procedura insolvenței, la data de 24.04.2012 a formulat cerere de inregistrare a creanței împotriva debitoarei S.C. A. CONSTRUCȚII Șl INSTALAȚII S.R.L., pentru înregistrarea creanței certe, lichide si exigibile in valoare de 27.841.30 lei, din care a fost acceptată in Tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 9.072,94 lei.

Ulterior, in temeiul art. 3 pct.18 din Legea 85/2006 modificata prin Legea nr. 177/2010 privind procedura insolvenței, amsolicitat suplimentarea creanței inscrise deja in Tabelul preliminar, cu 39.439 LEI.

Prin notificarea comunicata de administratorul judiciar la data de 10.06.2013 acesta a învederat respingerea cererii de admitere a creanței in cuantum de 39.439 LEI pe motiv ca ar privi aceeași suma pentru care instanța de judecata s-a pronunțat fata de declarația de creanța inițiala.

Fiind îndeplinite condițiile imperative prevăzute de legea specială privind procedura insolvenței, la data de 24.04.2012 a formulat cerere de înregistrare a creanței împotriva debitoarei S.C. A. CONSTRUCȚII Șl INSTALAȚII S.R.L., pentru înregistrarea creanței certe, lichide si exigibile in valoare de 27.841,30 lei, (9.072,94 LEI reprezentând rate de leasing restante, taxe de somație si alte cheltuieli la contractul de leasing nr._ si 18.768,36 LEI reprezentând valori finanțare neacoperita) din care a fost acceptată in Tabelul preliminar al creanțelor cu suma de 9.072,94 lei.

Potrivit art. 3 pct. 18 si art. 108 alin 3) din legea insolvenței, creanțele născute dupa data deschiderii procedurii sunt susceptibile de a fi inscrise in urma verificărilor efectuate de judecătorul sindic, in Tabelul Suplimentar al creanțelor societății debitoare.

Astfel, la data de 22.05.2013 a solicitat suplimentarea creanței inscrise in Tabelul preliminar cu 39.439 LEI - 385 LEI, reprezentând cheltuieli de recuperare la contractul de leasing nr._, încheiat cu aceasta emisa in timpul procedurii si 39.053,39 LEI, reprezentând finanțare neacoperita la contractul de leasing nr._ conform calculului de insolventa emis dupa data valorificării bunului din 14.06.2012, deci in timpul procedurii).

Prin urmare, soluția acordata de instanța in ceea ce privește inscrierea creanței in Tabelul preliminar al creanțelor nu prezintă nici o relevanta fata de creanța declarata in cadrul Tabelului suplimentar al creanțelor.

Creanța in valoare de 39.053,39 LEI reprezintă finanțare neacoperita, iar potrivit dispozițiile art. 64 alin. 4 din Legea nr. 85/2006: „Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi îndreptățite sa participe la distribuiri de sume in măsura ingaduita de prezenta lege." Mai mult decât atat, invoca totodată si dispozițiile art. 66 alin. 1: „Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii".

Creditoarea este îndreptățită sa fie inscrisa in Tabelul Suplimentar al creanțelor atat cu creanța certa, lichida si exigibila la momentul deschiderii procedurii insolvenței cat si cu alte creanțe care nu intrunesc aceste trei condiții, creanțe care vor fi inscrise in Tabelul de creanțe, prin extinderea creanței inițiale.

Astfel, creanțele nescadente, neexigibile si cele sub condiție trebuie admise in mod provizoriu la masa credala, urmând a fi distribuite in condițiile art. 127 din Legea nr. 85/2006.

Creanța solicitata de I. LEASING ROMÂNIA IFN S.A, izvorăște din contractul de leasing nr._, iar potrivit art. 1.270 cod civil care prevede: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante" reiese ca intre parti se vor aplica dispozițiile contractuale semnate si acceptate de către acestea.

Potrivit dispozițiilor art.13 din contractul de leasing, in cazul încetării inainte de termen a Contractului din culpa exclusiva a Utilizatorului, acesta este obligat sa plătească Finanțatorului toate obligațiile financiare prevăzute in sarcina sa. „In acest sens Finanțatorul are dreptul sa calculeze toate creanțele ce decurg din Contract (de exemplu: dobânda de prefinantare neachitata, valoarea insumata a tuturor ratelor de leasing neplatite, a primelor de asigurare CASCO, RCA pana la radierea Bunului de pe numele Finanțatorului din evidentele organelor abilitate, (....) totalitatea cheltuielilor ocazionate de încetarea înainte de termen a Contractului, incluzând fara insa a se limita la cheltuielile efectuate de către Finanțator cu incetarea Contractului, recuperarea Bunului si valorificarea acestuia către terți, (....), Aceste cheltuieli vor fi deduse din prețul obținut din vânzarea bunului."

Mai mult decât atat in conformitate cu prevederile art. 10 lit f) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing modificată prin Legea nr. 287/2006: utilizatorul „isi asuma pentru intreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pieirii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea plaților cu titlu de rate de leasing pana la achitarea integrala a valorii contractului de leasing" coroborate cu dispozițiile generale reglementate de art. 1.270 alin 1 Cod Civil - utilizatorul contractului de leasing este obligat sa achite integral ratele de leasing pana la finalizarea contractului.

In speța contractul a incetat inainte de termen ca urmare a rezilierii sale din culpa utilizatorului ceea ce a dus la reposesia bunului.

Potrivit art. 13 din contract la incetarea contractului de leasing toate obligațiile ramase devin scadente (rate, taxe de somații si alte cheltuieli). Totodata finanțatorul va proceda la valorificarea bunului iar din prețul obținut se vor scădea aceste obligații si in situația in care nu se vor acoperi, diferența se imputa utilizatorului.

In calculul atașat declarației de creanța a invederat atat prețul la care a fost evaluat bunul cat si valoarea capitalului rămas neacoperit pana la finalizarea contractului cat si a celorlalte obligații (penalități, asigurare) - care nu pot fi acoperite din prețul de evaluare.

Astfel suma de 39.053,39 lei - reprezintă o obligație contractuala pe care fostul utilizator si-a asumat-o prin semnarea si acceptarea contractului de leasing. Totodata bunul a fost valorificat la data de 14.06.2012, astfel incat la data de 20.05.2013 data la care s-a efectuat calculul de insolventa in baza căruia a solicitat suplimentarea creanței, s-a constatat ca diferența rămasa este in cuantum de 39.053,39 lei.

F. de faptul ca sumele ce compun valoarea de finanțare neacoperita au fost detaliate in mod concret in calculul de insolventa depus la dosarul cauzei, si calculate in conformitate cu clauzele contractuale convenite intre parti, se impune a se constata ca susținerile administratorului judiciar sunt lipsite de interes.

Toate sumele datorate de către contestator au fost facturate având la baza dispozițiile contractuale si scadentarul, parte componenta a contractelor semnate si acceptate de către acesta. Este lesne de inteles ca din conținutul contractului nu are cum sa rezulte exact cuantumul debitului pretins, intrucat la momentul încheierii acestuia a operat prezumția de buna credința in derularea contractuala, fiind inserate ca in orice convenție, clauze aplicabile in caz de nerespectare a dispozițiilor însușite, care devin incidente in funcție de felul obligației neonorate. Sumele datorate pot fi cu ușurința calculate raportat la obligațiile încălcate, durata incalcarii si dispozițiile exprese ale contractului in acest sens.

Debitoarea are obligația de a achita prețul folosinței bunului până în momentul predării acestuia si cheltuielile ocazionate de recuperarea bunului, fapt prevăzut expres si de lege, căci art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing modificată prin Legea nr. 287/2006 prevede că: „Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

Societatea I. LEASING ROMÂNIA IFN S.A. in calitate de proprietar al bunului a fost prejudiciată, prin neachitarea ratelor si a cheltuielilor conform contractului, intrucât bunul a fost achiziționat de către societate la solicitarea expresă a debitoarei fiind achitat integral si fiind ulterior puse la dispoziția S.C. A. CONSTRUCȚII SI INSTALAȚII S.R.L.

În drept: art. 73 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, O.G 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestației.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:

Prin sentința nr.199/F/2012 pronunțată în dosar nr._ 11 al Tribunalului A. s-a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei . INSTALAȚII SRL; contestația creditoarei . IFN S.A împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei, a fost respinsă prin sentința nr.574/F/2012, irevocabilă prin respingerea recursului, astfel că această creditoare este titulara unei creanțe în cuantum de 9072,94 lei, din totalul solicitat de_,30 lei (f.31).

Ulterior deschiderii procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei . INSTALAȚII SRL, creditoarea . IFN S.A. a depus o cerere de înscriere în tabelul suplimentar de creanțe.

Potrivit acestei declarații de creanță (f.25), creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul suplimentar cu suma de 39.439 lei rezultând din contractul de leasing nr._, din care 385 lei, reprezentând cheltuieli de recuperare si 39.053,39 lei, reprezentând finanțare neacoperita.

La data de 03.06.2013, lichidatorul judiciar al debitoarei a emis o notificare, prin care îi aduce la cunoștință creditoarei că nu a admis declarația sa suplimentară de creanță (f.9).

Potrivit art.3 pct.18 din Legea insolvenței, tabelul suplimentar cu prinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale și până la data începerii procedurii falimentului.

Deși susține că este îndreptățită să fie înscrisă în tabelul suplimentar de creanțe, creditoarea nu a făcut în niciun fel dovada că, în fapt, creanța solicitată s-a născut după data deschiderii procedurii generale împotriva debitoarei . INSTALAȚII SRL, înscrisurile anexate declarației de creanță nerelevând acest aspect.

Dimpotrivă, din chiar motivele contestației, rezultă că în realitate creanța solicitată s-a născut anterior deschiderii procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.

În acest sens, se reține că încă de la data formulării contestației împotriva tabelului preliminar de creanțe, creditoarea a invocat că debitoarea are obligația de a achita prețul folosinței bunului până la momentul predării acestui, concluzia fiind că în realitate, la data respectivă bunul era deja predat. De altfel, nicio clipă creditoarea nu a susținut că bunul a fost predat de către debitoare ulterior deschiderii procedurii generale, așa încât, în mod firesc, nici eventualele cheltuieli de recuperare, nedovedite de altfel prin nicio factură, nu puteau fi ulterioare acestui moment; în consecință, cheltuielile de recuperare ar fi putut fi solicitate în cadrul cererii inițiale, de înscriere în tabelul preliminar și în nici un caz printr-o declarație suplimentară de creanță.

Referitor la suma solicitată cu titlu finanțare neacoperita din contractul de leasing nr._, se reține că împrejurarea că bunul – obiect al contractului, preluat de către creditoare ar fost valorificat ulterior deschiderii procedurii generale, nu-i conferă acesteia dreptul de a solicita înscrierea sumei de 39.053,39 lei, în tabelul suplimentar de creanțe. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în declarația inițială de creanță, creditoarea a solicitat și suma de_,64 lei – diferența de capital finanțat de la data stopării, sumă neacceptată, așa cum rezultă din sentința nr.574/F/2012. Or, este evident că noțiunile de finanțare neacoperita și diferența de capital finanțat de la data stopării sunt identice.

Așadar, atâta timp cât s-a statuat irevocabil că, în fapt, creditoarea nu poate pretinde diferența de capital finanțat de la data stopării, respingându-se cererea sa de înscriere în tabelul preliminar al creanțelor cu suma de_,64 lei, în mod evident, nu se poate accepta că ulterior valorificării bunului, creditoarea poate pretinde înscrierea sa în tabelul suplimentar cu suma reprezentând finanțare neacoperită.

În aceeași ordine de idei, se reține că înscrisurile depuse în dovedirea creanței nu pot fi luate în considerare, câtă vreme creditoarea a anexat doar un extras cu facturi clienți și un „calcul de insolvență”, nu și documentele avute în vedere pentru emiterea acestor înscrisuri.

Față de cele de mai sus, judecătorul sindic apreciază neîntemeiată contestația creditoarei . SA motiv pentru care în temeiul art.107 alin.4 corob. cu art.73 din Legea 85/2006, urmează a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de creditoarea . SA, cu sediul ales în București, . B., nr.3, sector 5 (la C. Avocat Criana M.), împotriva refuzului lichidatorului judiciar C. I. DE INSOLVENȚĂ O. F. de a o înscrie pe creditoare în tabelul suplimentar al creanțelor privind pe debitoarea . INSTALAȚII SRL.

În dosarul inițial a fost stabilit termen de verificare la data de 17.09.2013.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.08.2013.

Judecător sindic,

M. P.

Grefier,

D. S.

Red./Tehnnored.M.P.

23.08.2013/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 545/2013. Tribunalul ALBA