Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 727/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 727/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 3031/107/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA Nr. 727/F/2013
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC - B. A. A.
GREFIER - D. S.
Pe rol se află cauza privind pe debitoarea . ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în instanță consilier juridic S. B. pentru creditoarea DGRFP BV-AJFP A. și consilier juridic F. L. pentru lichidatorul judiciar L. P. SPRL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:
La data de 24.09.2013 lichidatorul judiciar a depus raport sinteză.
La data de 17.10.2013 lichidatorul judiciar a depus raport cu propunere de închidere procedură la care a anexat decont, chitanțe, facturi, dovezi publicare BPI, proces verbal adunare creditori din 09.10.2013.
Reprezentantul lichidatorului judiciar depune adresa emisă către . și către AJFP A..
Judecătorul sindic supune dezbaterii propunerea de închidere procedură.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii în temeiul art. 131 din L.85/2006, radierea debitoarei din evidențele ORC, descărcarea de orice îndatoriri și responsabilități și aprobarea decontului.
Reprezentanta creditoarei DGRFP B. –AJFP A. este de acord cu închiderea procedurii.
Judecătorul sindic lasă cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra propunerii de închidere a procedurii:
Constatand ca Raportul cu propunerea de inchidere a procedurii in temeiul art. 131 din Legea 85/2006, depus la dosarul cauzei data de 17.10.2013, notificat celor doi creditori incsrisi la masa credala, care, astfel cum rezulta din Procesul verbal al Adunarii Creditorilor din data de 09.10.2013, nu au inteles sa avanseze sume in vederea continuarii procedurii,
Constatand ca, astfel cum rezulta din Raportul sinteza intocmit de catre lichidatorului judiciar si aprobat in sedinta Adunarii Creditorilor antementionata, au fost predate lichidatorului judiciar toate documentele prevazute de art. 28 din Legea 85/2006, nu au fost identificate fapte care sa atraga incidenta art, 138 din Legea 85/2006, nici dintre acelea care atrag incidenta art. 79 si urm. din acelasi act normativ,
Constatand ca potrivit art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, in orice stadiu al procedurii prevazute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii,prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat,
Constatand ca din Raportul cu propunerea de inchidere a procedurii rezulta ca nu au putut fi identificate bunuri sau disponibilitati in averea debitorului din a caror valorificare sa poata fi suportate cheltuielile ocazionate de continuarea procedurii si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, neexistand nici creante de recuperat,
Vazand si Decizia de recurs in interesul legii nr. 6/14.05.2012 din dosarul ICCJ nr. 6/2012, va admite propunerea de inchidere a procedurii si va dispune cuvenitele masuri.
Constatand ca potrivit Raportului antementionat si Decontului atasat, decontul lichidatorului se impune a fi acoperit din fondul de lichidare,
Constatand ca potrivit art. 136 alin.2 din Codul de procedura Fiscala, organele fiscale care administreaza creante fiscale, sunt abilitate sa duca la indeplinire masurile asiguratorii si sa efectueze procedura de executare silita,
Constand ca in temeiul art. 38 din Codul de Procedura Civila, raportat la prevederile art.13 alin.3 si art. 23 din HG 520/2013, hotararea se impune a fi pronuntata in contradictoriu cu noile structuri din cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Brasov,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006:
Inchide procedura insolventei debitoarei ., cu sediul in A. I., ., jud. A., înregistrată sub nr. J_, la ORC de pe lângă Tribunalul A., avand CUI_ .
Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
În baza art. 135 din Legea privind procedura insolvenței dispune notificarea prezentei sentințe: debitoarei, creditoarei introductive, direcției teritoriale a Finanțelor Publice (A. I.), O.R.C. de pe lângă Tribunalul A. și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
In temeiul art. 136 alin.2 din Codul de Procedura Fiscala coroborat cu art. 142 din Legea nr. 85/2006, dispune lichidatorului judiciar, L. P. SPRL, cu sediul in A. I., ., jud. A., sa comunice DGRFP BRASOV-prin AJFP A. si sa puna la dispozitia executorului judecatoresc, tabelul definitiv al creanțelor asupra averii debitoarei .
Aprobă decontul lichidatorului judiciar pentru suma de 3782,25 lei, incluzand TVA, care va fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006, la nivelul UNPIR.
Constata ca potrivit art.136 din Legea nr.85/2006, prin inchiderea procedurii, judecatorul sindic, administratorul, lichidatorul judiciar si toate persoanele care i-au asistat, sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilitati, cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociati.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul si motivele de apel se depun la Tribunalul A., sub sanctiunea nulitatii.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.10..2013.
.
Judecător Sindic, B. A. A. | ||
Grefier, D. S. |
Red.ABA/30.10.2013/TEhnored.ABA/30.10.2013/Ex. 6.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 150/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 728/2013.... → |
|---|








