Pretenţii. Decizia nr. 62/2016. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 62/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 62/2016
Ședința publică din data de 19.01.2016
Președinte: C. A.
Judecător: O. M.
Grefier: M. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-pârâtă G. R. SRL, cu sediul în Bacău, .. 10 A, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă EON G. DISTRIBUȚIE SA cu sediul procesual ales în Iași, ., ., jud. Iași, cu privire la sentința civilă nr. 1285/2014/CC pronunțată de Judecătoria Bacău în data de 18 decembrie 2014, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – cerere valoare redusă”.
La apelul nominal a răspuns apelanta prin avocat L. F., lipsă fiind intimata.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La întrebarea instanței, apelanta arată că are o cerere de probatorii. Solicită proba cu expertiză energetică gaz metan, proba cu martori și cu înscrisuri. Cu referire la teza probatorie, la solicitarea instanței, arată că dorește să se verifice dacă a existat sau nu o ingerință cu privire la sigilii, pe fondul apelului.
În temeiul prevederilor art. 470 alin. 3 C.proc.civ, având în vedere că probele trebuiau propuse prin cererea de apel, că nu este aplicabil textul art. 479 alin. 2 C.proc.civ întrucât nu este vorba de niciuna din ipotezele avute în vedere de acest text, care face referire la administrarea probelor noi propuse prin cererea de apel sau întâmpinare în condițiile art. 478 alin. 2 C.proc.civ, tribunalul constată decăzută apelanta din dreptul de a administra probe noi în apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul acordă cuvântul cu privire la apelul formulat.
Apelanta solicită admiterea apelului întrucât operează sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată conform art. 196 C.proc.civ, nu a fost semnată de reprezentantul legal ci de avocat cererea, este insuficientă motivarea în fapt, cererea de chemare în judecată trebuie să fie motivată în drept, nu este suficient să se pronunțe instanța, trebuie motivată în fapt și în drept. În hotărâre instanța a avut în vedere un imobil doin . B, ți 18, controlul e la Digul Barnat, e în erooare cu privire la adevărata situație de fapt. Pe fond arată că nu s-a comunicat factura, s-a detaliat în apel, nu s-a intervenit asupra contorului de gaz, nu s-a dovedit dacă urmare a găurilor se înregistra în plus sau în minus, nu se știe dacă a fost sau nu influențat consumul, nu pot fi identificate fire de gaz metan. Solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 01.07.2014 sub nr._ reclamanta E.ON G. DISTRIBUTIE S.A. a chemat în judecată pe pârâta G. R. S.R.L., solicitând ca pe calea cererii de valoare redusă, instanța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 7070,54 lei, și la plata dobânzii legale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat textual următoarele: G. R. SRL reprezentată prin administrator P. I. cu domiciliul în loc. Bacău, st.r Carpați, 16/B/18 în calitate de consumator în urma constatării unei intervenții realizate asupra mijlocului de măsurare ce deservea imobilul de la adresa din localitatea Bacău . A. G. R. SRL reprezentată prin administrator P. I. Posesor CI . nr._ CNP_ se obligă să achite contravaloarea gazelor consumate la imobilul sus-menționat, respectiv 3379 mc, plus contravaloarea mijlocului de măsurare în valoare de 878 lei fără TVA și taxa de montare/demontare contor în valoare de 45,16 lei fără TVA acceptând achitarea sumei de 5702,56 lei fără TVA respectiv 7070,81 lei cu TVA în două rate până la data de 15.05.2013.
În dovedirea susținerilor din cerere au fost depuse la dosar înscrisuri.
II. Prin sentința civilă nr. 1285/2014/CC din data de 18 decembrie 2014 Judecătoria Bacău a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 7070,81 lei reprezentând contravaloare factură neachitată și plata dobânzii legale de la data scadenței facturii, 17.05.2013 până la plata efectivă a debitului, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 50 lei către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în esență că în urma unei verificări efectuate la contorul de la locul de consum al pârâtei din Bacău, ./B/18 s/a constatat că s-a intervenit asupra aparatului de măsurare a consumului de gaz, că sunt aplicabile prevederile Noului cod civil și ale Noului Cod de procedură civilă. A reținut incidența art. 1357 C.civ privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, a stabilit că sunt întrunite elementele răspunderii, că debitul a fost recunoscut prin semnarea procesului-verbal de constatare, fiind emisă factura fiscală din 18.03.2013, fiind aplicabile prevederile art. 142 din HG 1007/2004.
III. Împotriva acestei hotărâri pârâta G. R. SRL a declarat apel, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că înțelege să invoce excepția nulității cererii de chemare în judecată în raport cu prevederile art. 196 C.proc.civ. motivat de faptul că aceasta a fost semnată de o persoană care nu are calitatea de reclamant, fiind semnată de avocat fără să se menționeze că ar fi acționat în numele și pentru client, înțelegându-se că a semnat în nume propriu, că, deși cererea a fost completată pe formularul prescris de lege, ea nu a fost motivată în drept, contrar art. 194 alin. 1 lit. d, doar instanța de judecată a complinit aceste lipsuri prin motivare.
Susține că instanța de fond greșit a considerat că factura este aferentă imobilului din . locuința administratorului societății și nu sediul firmei ori vreun punct de lucru al acesteia, nu există la dosar dovada comunicării facturii, nu s-a constatat ruperea sigiliului, nu s-a dovedit vinovăția sa în fisurarea contorului, în factura fiscală se menționează prejudiciu constatat la data de 14.11.2012, în timp ce în cererea introductivă și în motivarea instanței se indică procesul verbal de constatare din 14.03.2013.
IV. Analizând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Susținerile apelantei vizează nelegalitatea sentinței întrucât ar fi fost soluționată o cerere de chemare în judecată lovită de nulitate pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal, nemotivare în fapt și în drept, fapt ce atrage și nulitatea sentinței, netemeinicia sentinței întrucât nu ar ține cont de probatoriul administrat care, în opinia sa, nu dovedește întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale.
Tribunalul constată că se impune analizarea cu prioritate a criticilor constând în nelegalitatea sentinței de fond întrucât ar fi fost pronunțată în soluționarea unei cereri de chemare în judecată lovite de nulitate, această analiză prevalând față de analiza modului de soluționare a fondului pretențiilor reclamantei.
Analizând motive de apel, este de observat că se invocă nulitatea cererii pe motiv că nu ar fi fost semnată de reprezentantul legal al apelantei, ci de avocat fără a se menționa că acționează în numele părții, nulitatea cererii pe motiv că nu cuprinde motivele de fapt și de drept.
Față de finalitatea semnării actului de sesizare a instanței, se impune prealabil să fie analizată critica privind semnarea acțiunii, tribunalul reținând incidența art. 82 alin. 2 C.proc.civ privind imposibilitatea invocării excepției lipsei dovezii calității de reprezentant înaintea primei instanțe direct în apel. Constatând că în fața instanței de fond pârâta apelantă nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocarea acesteia direct în apel nu poate fi primită întrucât se opun prevederile art. 82 alin. 2 C.proc.civ, urmând a fi înlăturată această critică de nelegalitate a hotărârii primei instanțe.
Cu privire la criticile constând în lipsa motivării în fapt a acțiunii, fapt ce atrage nulitatea cererii de chemare în judecată și a sentinței pronunțate, tribunalul reține că sunt întemeiate. Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, conform art. 194 alin.1 lit. d C.proc.civ, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, sancțiunea pentru nerespectarea acestui text fiind nulitatea absolută expresă în ipoteza lipsei motivelor de fapt, conform art. 196 alin. 1 C.proc.civ, și nulitatea absolută virtuală în ipoteza lipsei motivelor de drept.
Cu referire la nulitatea ce intervine în cazul lipsei motivării în drept, tribunalul constată că actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale de fond și de formă este lovit de nulitate conform art. 174 alin. 1 C.proc.civ, că motivarea în drept reprezintă o condiție esențială a acțiunii ce determină limitele învestirii instanței, interesul ocrotit fiind nu doar al părții adverse (de a cunoaște motivele pentru care este acționată în justiție și temeiul în drept pentru a putea face apărări corespunzătoare), ci și public, privind buna administrare a justiției, instanța neputându-se pronunța în alte limite decât cele stabilite prin cererea introductivă și neputându-se substitui părții în indicarea unui mijloc procesual sau altul sau a unor temeiuri în drept substanțial sau procesual.
Lipsa motivării în drept ar putea fi acoperită în condițiile art. 177 C.proc.civ.dacă ar fi posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului de procedură nelegal întocmit, spre exemplu atunci când motivarea în fapt este detaliată și nesusceptibilă de interpretări fiind clară voința părții sub aspectul cauzei juridice a acțiunii, chiar fără indicarea temeiului de drept. În această din urmă ipoteză, instanța ar putea stabili calificarea juridică exclusiv pe baza elementelor neechivoce de fapt indicate de parte, pentru a arăta cauza acțiunii. Or, dacă nici argumentarea în fapt nu este suficient de clară pentru a se putea stabili fără echivoc ce dorește partea și din ce motive (obiectul și în special cauza acțiunii), instanța nu poate face aplicarea prevederilor art. 177 raportat la art. 152 C.proc.civ în sensul calificării corecte a acțiunii.
În prezenta cauză, în mod eronat s-a procedat de către instanța de fond la soluționarea cauzei în baza dispozițiilor referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie (1357 C.civ), deoarece nu există absolut nicio referire în acțiune la cauza pretențiilor ca fiind fapta culpabilă a pârâtului. În motivarea acțiunii se indică faptul că societatea prin administrator în calitate de consumator (nu rezultă în concret cine avea calitatea de consumator, societatea sau administratorul, mai ales că societatea este profesionist și nu consumator) în urma constatării unei intervenții realizate asupra mijlocului de măsurare ce deservea imobilul de la adresa din Bacău . rezultă al cui era imobilul, al societății sau al administratorului, fiind indicate în motivare atât adresa administratorului cât și cea a societății, nici cine a încheiat vreun contract de furnizare a gazelor cu privire la imobilul respectiv, societatea sau administratorul), societatea prin administrator s-a obligat să achite contravaloarea gazelor consumate la imobil acceptând achitarea sumei pretinse (nu se face nicio referire la răspunderea delictuală pentru fapta proprie, la vreun fapt ilicit al societății sau al administratorului, dimpotrivă, referirea la obligarea la achitarea contravalorii gazelor consumate trimite la răspunderea contractuală, și nu la cea delictuală, fiind evident că nu se săvârșește un delict civil în scopul asumării unor obligații de plată, ci obligațiile de plată ale celui care săvârșește un delict civil se nasc în temeiul legii, art. 1357 C.civ, pentru repararea prejudiciului cauzat printr/un delict civil).
Nu rezultă ce s-a întamplat în concret, cine a săvârșit și ce anume, dacă fapta a fost săvârșită în executarea sau, dimpotrivă, neexecutarea obligațiilor contractuale asumate anterior sau reprezintă un delict civil, din ce motiv s-a obligat societatea prin administrator să achite contravaloarea sumei facturate și cum a acceptat achitarea sumei pretinse, referirile la o obligație asumată de plată a unor sume de bani nu implică răspunderea delictuală, ci pe cea contractuală, iar referirile la acceptarea plății unei facturi de asemenea nu conduc la răspunderea delictuală, ci la cea contractuală.
Formularea unei acțiuni în pretenții (indiferent de mijlocul procesual ales, respectiv pe calea unei acțiuni de drept comun, pe calea ordonanței de plată sau a procedurii referitoare la cererile de valoare redusă, pe cale incidentală sau principală) poate avea drept cauză fie răspunderea contractuală, fie răspunderea civilă delictuală, fie răspunderea pentru faptul juridic licit, însă pentru a stabili care dintre formele răspunderii este incidentă partea trebuie să facă referire în mod neechivoc la o formă sau alta a răspunderii, chiar dacă nu menționează un temei în drept.
Or, în prezenta acțiune partea a indicat mai multe forme ale răspunderii prin maniera de redactare a motivelor de fapt (trimiterea la constatarea unei intervenții asupra mijlocului de măsurare vizând răspunderea civilă delictuală, trimiterea la obligația asumată de a achita contravaloarea gazelor vizând răspunderea civilă contractuală, iar trimiterea la acceptarea achitării sumei facturate vizând de asemenea răspunderea civilă contractuală) și nu a indicat absolut niciun temei de drept, în pofida faptului că a beneficiat de asistență juridică din partea unui profesionist al dreptului, cererea fiind redactată și semnată de avocat cu împuternicire la dosarul cauzei, singurul lucru clar ce rezultă din cerere fiind că se dorește de la pârât să achite o sumă de bani determinată reclamantei. Or, obiectul acțiunii (pretenții pe calea cererii de valoare redusă, ce se deduce din completarea formularului aprobat pentru cererile de acest timp) nu este suficient pentru a se soluționa cauza în situația în care partea nu motivează în fapt în mod clar de ce dorește de la pârât suma respectivă de bani, iar instanța nu se poate substitui părții în determinarea cauzei juridice a acțiunii, element esențial în lipsa căruia pârâtul este în imposibilitate de a face apărări iar cererea nu poate fi soluționată.
În ceea ce privește mijlocul procesual ales de parte, este de observat că, de regulă, procedura cererii de valoare redusă vizează obligații contractuale clar stabilite, întrucât presupune un probatoriu mai redus și celeritate în soluționare, chiar dacă nu sunt limitate mijloacele de probă ce pot fi folosite, însăși alegerea procedurii cererii de valoare redusă ridicând dubii asupra cauzei acțiunii, tocmai datorită faptului că pretențiile derivând din răspunderea civilă delictuală (în ipoteza în care faptul ilicit constând în intervenția asupra contorului ar fi temeiul pretențiilor) presupun un probatoriu amplu, de plano, în care să se stabilească toate elementele răspunderii și în special faptul că intervenția a determinat înregistrarea unui consum inferior celui care ar fi fost înregistrat dacă nu s-ar fi intervenit asupra contorului. Prin urmare, atât prin alegerea mijlocului procesual, cât și prin indicarea obligației asumate de plată și a acceptării la plată a facturii se face trimitere la răspunderea contractuală, nu la răspunderea delictuală.
Tribunalul constată că motivele de fapt ce fac trimitere la mai multe forme ale răspunderii civile sunt total ambigue, nu s-a indicat niciun temei în drept, fiind imposibilă determinarea cauzei acțiunii și a dispozițiilor legale de drept substanțial aplicabile, ceea ce echivalează cu lipsa motivelor de fapt, sanțiunea aplicabilă fiind nulitatea absolută expresă reglementată de art. 196 alin. 1 C.proc.civ. Lipsa motivelor de drept, în ipoteza în care fără indicarea temeiului de drept este imposibilă stabilirea cauzei acțiunii, atrage de asemenea nulitatea absolută, însă virtuală, așa cum s-a arătat mai sus.
Tribunalul reține, de asemenea, că dispozițiile art. 1026 alin. 3 C.proc.civ privind soluționarea cererii pe calea dreptului comun sunt aplicabile exclusiv în faza judecății în primă instanță, în apel neputând fi schimbate obiectul și cauza acțiunii față de prevederile art. 478 alin. 1 și 3 C.proc.civ.
Concluzionând, tribunalul reține incidența unui motiv de nulitate absolută a cererii de chemare în judecată și, implicit, a procedurii urmate și a hotărârii pronunțate, constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre care a dezlegat fondul pretențiilor, fiind aplicabile prevederile art. 480 alin. 6 C.proc.civ. Din această cauză, reține că nu pot fi analizate criticile din apel privind fondul pretențiilor soluționat prin hotărârea pronunțată. Având în vedere că în rejudecare nu ar putea fi schimbat obiectul sau cauza acțiunii iar viciile cererii de chemare în judecată nu mai pot fi acoperite întrucât au fost depășite momentele procesuale până la care putea fi modificată acțiunea (primul termen de judecată în fața primei instanțe), reținând totodată că motivul de nulitate a procedurii urmate la prima instanță are la bază culpa procesuală a părții reclamante, care a redactat o acțiune informă, și nu o cauză independentă de culpa părții (precum vicii ale procedurii de citare/comunicare încă din etapa scrisă și pe tot parcursul procedurii din fața primei instanțe), pentru a se justifica reluarea procedurii de la primul termen de judecată, tribunalul, în rejudecare, va admite excepția nulității absolute a cererii de chemare în judecată și va constata nulă cererea de chemare în judecată în temeiul art. 196 alin. 1 C.proc.civ.
Reținând culpa procesuală a reclamantei, în temeiul prevederilor art. 453 alin. 1 C.proc.civ, tribunalul va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferentă apelului, către pârâtă.
Prezenta decizie este definitivă, conform art. 634 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă G. R. SRL, cu sediul în Bacău, .. 10 A, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă EON G. DISTRIBUȚIE SA cu sediul procesual ales în Iași, ., ., ., jud. Iași, cu privire la sentința civilă nr. 1285/2014/CC pronunțată de Judecătoria Bacău în data de 18 decembrie 2014, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – cerere valoare redusă”.
Anulează în tot procedura urmată și hotărârea atacată.
Admite excepția nulității absolute a cererii de chemare în judecată.
Constată nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta EON G. DISTRIBUȚIE SA în contradictoriu cu pârâta G. R. SRL având ca obiect pretenții.
Obligă reclamanta la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2016.
Președinte, Judecător,
C. A. O. M.
Grefier,
M. A.
Tehnored. 2 ex, C.A., 26.01.2016
Jud. Fond C. I. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 61/2016. Tribunalul BACĂU | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 67/2016. Tribunalul BACĂU → |
|---|
