Obligatia de a face. Decizia nr. 533/2013. Tribunalul BIHOR

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.- președintele instanței

Judecător D. V. E.

Judecător D. S.

Grefier A. B. G.

Pe rol fiind soluționarea recursului Litigii cu profesioniștii introdus de recurenta ., cu sediul în București, sector 1, P-ța Charles de Gaulle nr. 15, în contradictoriu cu intimatul M. P., cu dom. în Oradea, . nr. 49, ., jud. Bihor, împotriva Sentinței civile nr._/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus, după care:

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 15.11.2013, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 22.11.2013, 29.11.2013 zi în care s-a pronunțat prezenta hotărâre, după care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, instanța constată că prin Sentința civilă nr._/10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis excepția inadmisibilității în ce privește capătul de cerere de obligare la plata de daune cominatorii.

Instanța de fond a admis în parte cererea formulată de reclamantul M. P. cu domiciliul în ORADEA, PIAȚA INDEPENDENȚEI, nr. 49, .. 41, jud. Bihor, împotriva pârâtei . sediul în BUCUREȘTI, sector 1, ., nr. 15.

A obligat pârâta la dezafectarea și ridicarea stației de bază și a tuturor echipamentelor și accesoriilor instalate de pârâtă pe blocul A2 situat în Oradea, P-ta Independenței nr. 49, jud. Bihor.

Prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea la daune cominatorii.

Instanța de fond a reținut că între părți nu există o convenție care să reglementeze daune cominatorii, iar acestea au natura unei sancțiuni civile în cazul în care un debitor al unei obligații de a face sau a nu face nu își îndeplinește obligația prevăzută într-un titlu executoriu. Deși apărarea pârâtei este în sensul că în speță ar fi incidente prevederile art. 580 ind 3 alin. 5 C. pr. Civilă ce exclude posibilitatea acordării daunelor cominatorii, instanța de fond constatând că obligația de ridicare a echipamentelor nu este strict personală (echipamentele putând fi ridicate și de executorul judecătoresc) totuși a reținut că în speță nu există un titlu executor și nici o convenție a părților, astfel că a admis excepția invocată de pârâtă în ce privește capătul doi de cerere cu consecința respingerii acestui capăt de cerere.

Pe fond, instanța a reținut că, între părțile din prezentul dosar a existat un litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Oradea prin care reclamantul a solicitat anularea contractului de închiriere încheiat la data de 30.09.2003 între pârâta din prezentul dosar și Asociația de proprietari „Centrul Civic A 2” în vederea dezactivării Stației de Bază și ridicării tuturor echipamentelor și accesoriilor instalate pe acoperișul blocului A 2 din . nr. 49 Oradea, iar în subsidiar să dispună obligarea pârâtelor să mute instalația reprezentând antenele și dulapul RBS într-o altă locație, situată la o distanță de siguranță, care să garanteze evitarea câmpului neomogen de emisie și reflexie-la cel puțin 12 m de actualul amplasament.

Prin sentința civilă nr. 5838/2007 pronunțată în dosar_ instanța a admis în parte cererea reclamantului în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere încheiat între pârâtă și Asociația de Proprietari „Centrul Civic A 2” la data de 30.09.2003 respectiv a dispozițiilor cuprinse la art. 2 din contract privind amplasamentul echipamentelor de telefonie mobilă pe terasa de deasupra apartamentului nr. 41 situat în Oradea, P-ța Independenței nr. 49, . reclamantului și a obligat pe pârâtă și Asociația de Proprietari „Centrul Civic A 2” să modifice amplasamentul instalațiilor componente ale stației de telefonie mobilă de pe terasa de deasupra apartamentului nr. 41 situat în Oradea, P-ța Independenței nr. 49, ., într-o altă locație, respectiv pe terasa de deasupra casei scărilor și a cabinei troliului ascensor. Prin Decizia civilă nr. 286/A/2010 a Tribunalului Bihor, respectiv Decizia civilă nr. 1366/2011-R a Curții de Apel Oradea, sentința civilă a Judecătoriei Oradea a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului declarat de ambele părți.

Conform susținerilor pârâtei, aceasta s-a conformat dispoziției de mutare a echipamentelor.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 157/14.06.2010, pârâta a fost sancționată contravențional reținându-se fapta de modificare a amplasamentului stației de telefonie mobilă fără proiect tehnic și fără autorizație de construire.

Împotriva acestui proces verbal pârâta a promovat o plângere contravențională ce a fost respinsă irevocabil (prin Sentința Civilă nr. 6144/2011 a Judecătoriei Oradea și Decizia Civilă nr. 1038/R/CA/2012 a Tribunalului Bihor).

Instanța de fond a reținut că în esență motivarea reclamantului pentru admiterea cererii principale privește două aspecte.

Pe de o parte s-a invocat lipsa autorizației de efectuare lucrări cu ocazia mutării locației antenelor de pe planșeul blocului de deasupra apartamentului reclamantului pe planșeul casei scării, iar pe de altă parte, s-au invocat aspecte privind dreptul său la viață și sănătate.

În ce privește prima apărare prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție nr. 157/14.06.2010 (fila 77) s-a dispus si sistarea lucrărilor si . prevederilor legii 50/1991 republicată până la data de 31.12.2010.

Art. 28 din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prevede ca: „(1) O data cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea masurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, . in procesul-verbal de constatare a contravenției.

….(3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.”, iar in conformitate cu prevederile art. 32 din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții: „(1) În cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) Încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.”

Până la data prezentei hotărâri, pârâta nu a făcut dovada obținerii autorizației de modificare a amplasamentului antenelor și aparaturii.

Instanța de fond a reținut că în speța de față nu organul care a aplicat sancțiunea contravențională solicită desființarea construcției. Deși reclamantul nu este organul ce a aplicat sancțiunea, instanța de fond a reținut că aceasta este persoana ce este afectată de existența acelor antene pe planșeul blocului A2 situat în Oradea, P-ta Independenței nr. 49, jud. Bihor. Se mai reține că reclamantul nu și-a dat acordul în baza pct. 2.5.6 din anexa 1 din Legea 453/2001 (ce a modificat Legea 50/1991) în procedura emiterii autorizației de construire.

Prin Sentința Civilă nr. 6144/2011 a Judecătoriei Oradea și Decizia Civilă nr. 1038/R/CA/2012 a Tribunalului Bihor s-a reținut irevocabil că pârâta deși avea o sentință de mutare a instalațiilor era obligată la obținerea unei autorizații de construire.

Așa cum s-a reținut deja în sentința nr. 5838/2007 pronunțată în dosar_ „chiar dacă nu există o certitudine și probe absolute privind efectul nociv al radiațiilor electromagnetice asupra sănătății umane, această posibilitate nici nu poate fi exclusă în mod cert și absolut, motiv pentru care adaptarea unei atitudini prudențiale este recomandabilă ținând cont de situația concretă în care se află reclamantul care este o persoană mai sensibilă, cu anumite antecedente medicale și raportat la persoana concretă a acestuia nu se poate exclude în mod cert efectul dăunător al radiațiilor electromagnetice chiar și sub limita parametrilor legali admiși”.

Ori atâta vreme cât din actele depuse la dosar de reclamant (fila 30-35 a dosarului de fond) rezultă recomandarea medicală de evitare a expunerii prelungite la câmpuri electromagnetice, protejarea dreptului la sănătate a reclamantului se impune cu necesitate, lipsa unei certitudini în ce privește efectele undelor electromagnetice asupra corpului uman neputând duce la concluzia că undele nu produc nici un efect nociv corpului uman.

Instanța de fond a mai reținut că în această speță se impunea o soluție care să fie conform cu indicațiile medicale, soluția așteptării unor efecte concrete dovedite nefiind în concordanță cu principiul precauției reglementat și de art. 191 TFUE (fost art. 174 TCE).

Concluzionând, instanța de fond, reținând pe de o parte lipsa autorizației de construire, iar pe de altă parte dreptul reclamantului la sănătate, prima instanță a admis în parte cererea reclamantului în sensul că a admis capătul principal de cerere și a obligat pârâta la dezafectarea și ridicarea stației de bază și a tuturor echipamentelor și accesoriilor instalate de pârâtă pe blocul A2 situat în Oradea, P-ta Independenței nr. 49, jud. Bihor.

În ce privește cheltuielile de judecată, constatând culpa procesuală a pârâtei, a obligat-o pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declara recurs în termenul legal recurenta ., solicitând admiterea recursului formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pentru autoritate de lucru judecat absolută și în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, în esență, recurenta arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția puterii de lucru judecat invocate de recurentă.

Sub acest aspect s-a arătat că la data depunerii întimpinării la instanța de fond, pe 24 ianuarie 2011 era vorba despre o putere de lucru judecat provizorie.Totodată s-a arătat că, prin soluționarea definitiva si irevocabila a dosarului_ . la data de 26 mai 2011, de către Curtea de Apel Oradea, prin respingerea recursurilor, autoritatea de judecata relativă s-a transformat în autoritate de lucru judecat absolută la data pronunțării sentinței de către instanța de fond.

S-a arătat că între capătul de cerere din dosarul nr._ privind dezactivarea echipamentelor instalate pe acoperișul blocului A2 și capătul de cerere principal din prezentul dosar există identitate de părți, obiect si cauză.

Recurenta mai arată că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor de fond ale recurentei. Astfel, susține recurenta că, actualul amplasament al stației de bază și al echipamentelor accesorii a fost determinat prin hotărâre judecătorească beneficiind de prezumție absolută de legalitate. Prin mutarea stației de bază și a echipamentelor accesorii de pe vechiul amplasament pe actualul amplasament, recurenta nu a făcut decât să se conformeze dispozițiilor unei hotărâri judecătorești pronunțată în contradictoriu si opozabilă față de recurentă.

S-a arătat în continuare că față de dispozitivul sentinței pronunțate în dosarul_, dispoziția instanței de mutare a stației de bază și echipamentelor accesorii nu a fost dată condiționat de obținerea vreunei autorizații sau a vreunor avize suplimentare; pe de altă parte, susține recurenta că ar fi și absurd să interpreteze astfel efectele unei hotărâri judecătorești, fiindcă ar însemna să accepte concluzia că efectul hotărârii judecătorești ar putea fi contracarat/anulat printr-o dispoziție contrară de natură administrativă. În opinia recurentei, față de lipsa unei motivări raportat la argumentele acesteia, instanța de fond admite posibilitatea ca efectul unei hotărâri judecătorești sa fie anulat printr-o dispoziție de natura administrativă. Totodată s-a arătat că acțiunile întreprinse în conformitate cu dispozițiile unei hotărâri judecătorești beneficiază de o prezumție absolută de legalitate, neavând nevoie de alte aprobări / avize / autorizații de natură administrative după cum tacit admite instanța de fond.

Recurenta arată că, prin sentința Judecătoriei Oradea si a Tribunalului Bihor din dosarul_/271/2010, s-a decis definitiv si irevocabil doar respingerea unei plângeri contravenționale față de efectul unei hotărârii judecătorești care a fost contracarată printr-o dispoziție contrară de natură administrativa. De asemenea, s-a arătat că, nici în sentința si decizia amintită, surprinzător însușite de instanța de fond ca practica judiciara, nu exista o motivare temeinica care sa răstoarne prezumția absoluta de legalitate a unei hotărâri judecătorești definitive care are putere de lege inclusiv pentru intimatul reclamant.

S-a arătat în continuare că în situația în care se va trece peste aceste motive, solicită ca instanța de recurs să observe că, cel puțin față de motivarea instanței cu privire la documentele de urbanism, nu era îndreptățita să dispună îndepărtarea tuturor echipamentelor V., întrucât deține autorizație de construire valabilă si legală, act administrativ individual pentru terasa blocului A2.

În opinia recurentei, instanța de fond putea cel mult, să dispună doar ridicarea echipamentelor instalate pe casa liftului. D. echipamentele de pe casa liftului au fost mutate în baza sentinței judecătorești, restul stației de baza funcționează în baza contractului de închiriere cu Asociația de proprietari si a autorizațiilor de construire din 1997 si 1999.

Recurenta arată în continuare că al doilea motiv de admitere a acțiunii reclamantului, doar simplu enunțat o reprezintă principiul precauției. Față de controversele aplicării unui asemenea principiu în dreptul roman recurenta consideră că era nevoie de mai mult decât o simpla enunțare. Sub acest aspect s-a arătat că în teoria clasică a dreptului, răspunderea civilă "se concretizează, de regulă, într-o obligație de despăgubire, de reparare a unui prejudiciu cauzat prin faptă ilicită”.

În continuare recurenta arată că în concepția clasică, răspunderea civilă nu funcționează decât în măsura în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. În cauza dedusă judecății, admiterea acțiunii, respectiv antrenarea/consacrarea unei răspunderi preventive, întemeiată exclusiv pe ideea unei răspunderi preventive și pe principiul precauției afectează securitatea juridică și lipsește de conținut și de efecte principiile clasice ale dreptului public și privat.

Recurenta arată că prin modul în care acțiunea introductivă si a fost formulată, intimatul a solicitat si instanța a admis: să încalce principiul forței obligatorii a contractului în care el înșiși este parte prin efectul legii ( fiind membru al Asociației de Proprietari); să ignore executorialitatea actelor administrative în baza cărora au fost montate stațiile GSM, respectiv autorizațiile de construire din 1997 si 1999; să sancționeze un prejudiciu eventual prezumat împotriva prevederilor exprese ale unui act administrativ normativ și sa se ignore Codul Civil R. sau sa se pronunțe o hotărâre întemeiata atât pe răspunderea civila delictuala cât si pe răspunderea preventiva, deși rezultă cu claritate ca cele doua concepte se exclud reciproc .

Recurenta arată că față de dreptul la sănătate al intimatului invocat de către instanța de fond recurenta arată că în ceea ce privește art. 34 din Constituție, acesta "consacră un drept complex la ocrotirea sănătății" al cărui titular este cetățeanul. Obligațiile corelative, prin care se realizează efectiv acest drept cad in sarcina statului și autorităților publice.

S-a arătat că, Statul roman și-a îndeplinit obligațiile constituționale privind reglementarea domeniilor prin care se realizează direct sau indirect dreptul ia ocrotirea sănătății. În această sfera intră reglementările privind limitele maxime ale radiațiilor electromagnetice, regimul juridic al autorizării amplasării antenelor GSM, etc.

De asemenea, recurenta arată că instanța de fond avea la îndemâna texte legale, respectiv Recomandarea Uniunii Europene I999/519/EC din 12 iulie 1999 privind limitarea expunerii publicului general la câmpuri electromagnetice de la 0 la 300 GHz, preluată in legislația interna prin Ordinul Ministrului Sanatatii Publice 1193/2006. Ambele texte de lege nu prevăd distante minime fața de zonele populate sau fata de clădiri cu diferite destinații, la care sa le poată amplasa antenele de comunicații de orice tip, inclusiv cele de telefonie mobila, dat fiind faptul ca mărimile fizice care măsoară expunerea populației, depind de puterea de emisie a antenelor si nu de distanță. Totodată s-a arătat că, în general, nivelul emisiei de radiații ale acestor stații GSM sunt cu până la 100 de ori sub nivelul maxim admisibil .

Prin întâmpinarea formulată, intimatul M. P., a solicitat respingerea recursului formulat de recurentă ca neîntemeiat.

În motivare în esență intimatul arată că toate criticile aduse de recurentă hotărârii primei instanțe sunt neîntemeiate. Sub acest aspect s-a arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat așa cum rezultă chiar din hotărârea atacată, fila 9 primul aliniat, că prin încheierea din 24.01.2011 prima instanța a analizat si a respins excepția autorității de lucru judecat invocata de parată, reținând că cele două dosare au obiecte cu totul diferite.

De asemenea, intimatul arată că instanța de fond a analizat toate motivele invocate de recurentă pronunțând o sentință legală și temeinică.

În ce privește susținerea recurentei că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor de fond ale paratului, intimatul arată că această apărare este greșită întrucât, pe de o parte, simpla încheiere a unui contract de închiriere nu permitea recurentei sa monteze sau sa mute instalațiile în lipsa autorizațiilor administrative corespunzătoare; faptul ca instanța a validat în primul dosar contractul de închiriere nu o obligă pe ce-a de-a doua instanța la a retine ca instalațiile nu aveau autorizație valabila de funcționare.

Pe de alta parte, susține intimatul că, dispoziția judiciara a instanței de mutare a instalațiilor nu putea complini autorizarea administrativa obligatorie în cazul unor asemenea lucrări.

Cu alte cuvinte, instanța nu a statuat altceva decât ca d.p.v. juridic pentru realizarea anumitor proceduri este necesara mutarea instalațiilor recurentei pe casa scării, modalitatea concreta in care d.p.v. tehnic se realiza aceasta mutare, ținea de competenta autorităților administrative, si nu de atribuțiile unei instanțe judecătorești.

În ce privește greșita aplicare a principiului precauției, intimatul arată că reținerea principiului precauției nu a fost unicul motiv în baza căruia a fost admisa acțiunea. Sub acest aspect s-a arătat că, hotărârea de admitere a avut un dublu temei: pe de o parte, lipsa autorizației de construire, cu toate implicațiile tehnice aferente si cu consecința obligării recurentei la demolarea instalațiilor neautorizate, pe de alta parte, necesitatea protejării dreptului la viață si sănătate a reclamantului cu aplicarea si cu reținerea efectelor principiului precauției.

S-a arătat că, instanța retine ca încă din dosarul la care se face trimitere de către instanța de judecata pentru reținerea autorității de lucru judecat că si în acea pricina judecătorul cauzei a dat eficacitate principiului precauției dispunând mutarea (autorizata) a instalațiilor cu argumentul ca "chiar daca nu exista o certitudine si probe absolute privind efectul nociv al radiațiilor electromagnetice asupra sănătății umane aceasta posibilitate nici nu poate fi exclusa in mod cert si absolut...".

Cu alte cuvinte susține intimatul că, dispoziția de îndepărtare a instalațiilor a fost acordata apriori tocmai în aplicarea principiului precauției. A veni cu ocazia punerii in executare a hotărârii si a ignora dispozițiile relative la aplicarea acestui principiu ar fi tocmai o încălcare a autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

De asemenea, s-a mai arătat că, principiul precauției este un concept juridic nou, care pornește de la ideea ca nimeni nu poate prevedea viitorul si nici noile riscuri generate de dezvoltarea nestăpânita a științei si tehnicii, astfel încât trebuie sa existe un remediu al dreptului care sa-i sancționeze pe cei care nu adopta un comportament apropiat acestei noi situații existențiale. Acest principiu a văzut lumina zilei odată cu alte doua principii, respectiv principiul ca Poluatorul plătește si Principiul Prevenirii.

Totodată s-a arătat că, principiul Poluatorul plătește se integrează . clasica: exista un autor care acționează mai mult sau mai puțin necugetat acțiunea lui produce un prejudiciu, intre acțiunea autorului si prejudiciu exista o relație de cauzalitate, el trebuie sa plătească.

Intimatul arată în continuare că principiul Prevenirii se situează pe o treapta superioara. El prevede obligația de a interveni înainte ca prejudiciul sa se producă. Dar prejudiciul este cert si relația cauzala intre acțiunea care trebuie împiedicata sau omisiunea, pasivitatea care trebuie sa ia sfârșit, este evidenta .

Principiul Precauției este mult mai complex ; el este unul de anticipare: prejudiciul nu s-a produs, iar eventualitatea producerii lui nu este demonstrata in mod incontestabil si nici demonstrabila. Riscul este nesigur, realizarea lui este numai posibila, eventual plauzibila. Este vorba despre o acțiune preventiva anticipata in contextul incertitudinii cu privire la risc, dificil de definit, dar care are totuși o aplicare in dreptul pozitiv.

Precauția reclama ca masurile de protejare a sănătății umane si a mediului sa fie adoptate, chiar daca actualul nivel de dezvoltare tehnico-științifica nu prefigurează un pericol, dar nici nu il exclude. Din punct de vedere juridic, sarcina probei se inversează: ea revine acum celui care susține ca activitatea sa nu are ori nu va avea niciun impact negativ, si nu celui care afirma temerea justificata a existentei lui.

S-a arătat de asemenea că, prima instanța retine foarte clar ca din actele depuse de intimat rezulta recomandarea medicala de evitare a expunerii la câmpuri electromagnetice astfel ca protejarea dreptului la sănătate se impune cu necesitate, prin luarea unor soluții juridice in acord cu aceste recomandări medicale. Se retine foarte corect ca soluția așteptării unor efecte concrete dovedite nu ar fi în-concordanță cu principiul precauției reglementata de art. 191 TFUE (fost art. 174 TCE), iar raportat la aceste considerente criticile aduse de recurentă in legătura cu reținerea principiului precauției sunt total neavenite.

În ceea ce privește interesul intimatului în susținerea prezentei cereri s-a arătat că acesta se justifica prin atingerea adusa drepturilor sale subiective, dreptul la integritate fizica si psihica (art. 22 din Constituția României), dreptul la proprietate privata (art. 41 din Constituția României) si finalmente dreptul la viata.

Sub acest aspect s-a arătat că, fara a mai relua pe larg argumentația oferita in cadrul dos. nr._ intimatul arată că, la câțiva ani după montarea instalațiilor deasupra apartamentului său, au început sa-i apară dureri persistente de cap, in special dimineața dupa orele de somn;a efectuat un examen de tomografie si aa suferit o intervenție chirurgicala. Conform biletului de ieșire din spital - scrisoare medicala din 7.11.2003 diagnosticul a fost "hematoame subdurale cronice, etajate, la nivelul emisferei stângi, operate, bolavul in vârsta de 53 de ani, fara antecedente patologice cunoscute " . Cauza afecțiunii a fost "expunerea prelungita la câmpuri electromagnetice" conform recomandării medicale ,,bolnavul trebuind se evite expunerea prelungita la câmpuri eletromagnetice "

S-a arătat că, dupa intervenția chirurgicala intimatul a continuat sa locuiască în apartament, reapărându-i durerile de cap si o afecțiune a urechii interne care se manifesta prin vuiet ascuțit continuu. În anul 2004 a fost internat la Spitalul profesor dr. V. V. - Clinica Neurologie, București 4, conform biletului de ieșire din spital din 18.06.2004 diagnosticul de externare constând in "hematom subdural T-P stâng operat, expunere la câmpuri electromagnetice din banda radiofrecventelor. Nu va fi expus câmpurilor electromagnetice din banda radio frecventelor." In scrisoarea medicala din 17.06.2004 se arata ca "expunerea la radiații eletromagnetice in banda radiofrecvențelor constituie un risc pentru hematom"

De asemenea s-a arătat că, din aceste motive, fata de înverșunarea categorica a paratei de a-si ridica instalațiile si pentru a evita cat mai mult consecințele îmbolnăvirii, intimatul a ajuns sa nu mai poată folosi apartamentul său si sa locuiască în Alparea de unde face naveta zilnic, fiind profesor universitar la Universitatea din Oradea

S-a mai arătat că, odiseea luptelor purtate cu VODAFON S.A. este mult mai mare, iar incidența normele legale care ar trebui sa protejeze atat dreptul său la sănătate cat si pe cel de proprietate este mult mai larga, atat in plan intern (inclusiv Legea 114/1996) cat si pe plan european Tratatul Uninunii Europene de la Mastricht din 7.02.2002 care consacra principul precauției in sensul ca în absenta unor certitudini sau probe absolute, ținând cont de cunoștințele științifice si tehnice ale momentului autoritățile trebuie a protejeze cetățenii contra riscului si prejudiciilor cauzate de expunerea la câmpuri electromagnetice.

Cu toate acestea susține intimatul că justificarea interesului său procesual si a calității procesuale, singura pretenție legitima de a putea trai în apartamentul său afirmată în cadrul mai multor dosare pe parcursul a 7 ani de procese.

Intimatul arată în continuare că, practica judiciara interna invocata in fata primei instanțe a relevat că Sent. civ. 229/16.06.2005 a Tribunalului D. (irevocabila prin respingerea recursurilor declarate) in care dupa ce instanța constata nelegalitatea autorizației de construire emisa în favoarea S.C. V. S.A. dispune anularea acesteia si obliga V. S.A. la ridicarea construcției (stație fixa de emisie recepție) nelegalitatea constata de instanța a fost lipsa acordului vecinilor (exprimat in forma autentica) la eliberarea autorizației de construire pentru aceste construcții care au conform art. art. 2.5.6. din Legea nr. 453/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1991 natura unor ,,construcții cu alta destinație decât cea a clădirilor învecinate".

De asemenea s-a mai arătat că,Dec. civ. nr. 1219/1.11.2007 a Curții de Apel Ploiești din dos.nr._ - în care (similar) dupa ce instanța constată nelegalitatea autorizației de construire emisa in favoarea paratei S.C. ORANGE S.A. dispune anularea acesteia si obliga ORANGE S.A. la ridicarea construcției (stație de telefonie mobila). Similar - nelegalitatea constată de instanța a fost lipsa acordului vecinilor exprimat in forma autentica la eliberarea autorizației de construire.

Intimatul arată că, față de hotărârile sus citate: dacă în situația în care instanțele au dispus ridicarea instalaților firmelor de telefonie mobila urmare a constatării neregularității emiterii autorizației de construire înseamnă cu atât mai mult ca in situația inexistentei unei autorizații de construire se impune admiterea cererii de ridicare a unei asemenea instalații. Ori, în prezenta cauza, potrivit Legii nr. 50/91 privind autorizarea lucrărilor de construcții (actualizata pana la data de 18.05.2008), in activitatea recurentei din septembrie 2008, de modificare a amplasamentului stației de baza de telefonie mobila, de pe blocul A2, p-ta Independentei nr. 49, Oradea, au fost încălcate următoarele prevederi legale:

Sub acest ultim aspect, intimatul arată că, recurenta nu deținea autorizație de construire pentru modificarea amplasamentului stației de baza de telefonie mobila, conform disp. art. 1, alin. (1) si urm. din legea 50/91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Totodată s-a arătat că, recurenta nu deținea autorizație de desfiintare potrivit art. 8, alin (1) din Legea 50/91 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții

Intimatul susține că, pe de o parte, lucrările s-au efectuat cu nesocotirea oricărei norme legale in materie si ca nu au la baza nici un temei legal, convențional sau consfințit de instanță; pe de alta parte, că lucrările reprezintă un real pericol public neavând nici măcar una din cerințele tehnice minime pentru amplasarea unor astfel de instalații pe planșeul unui . și reprezintă un real pericol personal-privat la adresa stării sănătății intimatului.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, potrivit disp.art.304/1 C.pr.civ., instanța apreciază că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentă, instanța apreciază că instanța de fond în mod corect a respins excepția ca fiind neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art 201 C.civ ,, Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Obiectul dedus judecății îl reprezintă cererea formulată de reclamantul – intimat M. P., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta-recurentă . pârâtei la dezafectarea și ridicarea Stației de bază și a tuturor echipamentelor și accesoriilor instalate pe ., . și obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului de daune cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii până la îndeplinirea obligației de dezafectare și ridicare a instalațiilor.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 03.08.2004, și precizată ulterior prin completarea de acțiune din data de 19.12.2004, în dosar nr_ reclamantul-intimat M. P. domiciliat în Oradea, în contradictoriu cu pârâții Asociația de Proprietari „Centrul Civic A 2” cu sediul în Oradea și . prezent .) a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în principal anularea contractului de închiriere încheiat la data de 30.09.2003 între pârâta de rând 1 și pârâta de rând 2 în vederea dezactivării Stației de Bază și ridicării tuturor echipamentelor și accesoriilor instalate pe acoperișul blocului A 2 din . nr. 49 Oradea, iar în subsidiar să dispună obligarea pârâtelor să mute instalația reprezentând antenele și dulapul RBS într-o altă locație, situată la o distanță de siguranță, care să garanteze evitarea câmpului neomogen de emisie și reflexie-la cel puțin 12 m de actualul amplasament, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5838/9.10.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. P. în contradictoriu cu pârâții ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „CENTRUL CIVIC” A 2” și ., s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere încheiat între pârâta de rând 1 și pârâta de rând 2 la data de 30.09.2003 respectiv a dispozițiilor cuprinse la art. 2 din contract privind amplasamentul echipamentelor de telefonie mobilă pe terasa de deasupra apartamentului nr. 41 situat în Oradea, P-ța Independenței nr. 49, . reclamantului; au fost obligate pârâtele să modifice amplasamentul instalațiilor componente ale stației de telefonie mobilă de pe terasa de deasupra apartamentului nr. 41 situat în Oradea, P-ța Independenței nr. 49, ., într-o altă locație, respectiv pe terasa de deasupra casei scărilor și a cabinei troliului ascensor; au fost respinse celelalte cereri(….). Sentința civilă nr. 5838/9.10.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursurilor formulate.

Analizând excepția invocată prin prisma prevederilor art. 166 Cod proc. civilă, ca excepție de fond, absolută și peremptorie, și art. 1201 Cod civil, ca prezumție legală absolută irefragabilă, instanța reține că aceasta este neîntemeiată.

Doctrina juridică a statuat că puterea de lucru judecat are un aspect pozitiv, în sensul că partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă într-o nouă judecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului, și un aspect negativ, în sensul că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Sub aspectul condițiilor cumulative ale efectului negativ al puterii de lucru judecat, din cuprinsul prevederilor art. 1201 cod civil rezultă că legea civilă indică trei condiții cumulative: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți, aceleași elemente care configurează cererea de chemare în judecată.

Din perspectiva art. 1201 Cod civil, noțiunea de obiect se referă la însăși pretenția formulată prin cerere, în sfera noțiunii de obiect se înscriindu-se nu numai obiectul material, ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material. Există identitate de obiect chiar dacă acesta este diferit formulat în cele două cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este același.

Referitor la cauză, element ce are în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă cu cauza acțiunii, cu dreptul subiectiv sau cu mijloacele de probă ale temeiului juridic, din perspectiva art. 1201 Cod civil, are în vedere fundamentul juridic al noii cereri.

Referitor la cel de-al treilea element – părțile – constant se subliniază în literatura de specialitate că art. 1201 Cod civil, referindu-se la „aceleași părți… în aceeași calitate” are în vedere nu numai prezența lor fizică, ci și cea juridică, adică participarea lor în proces în nume propriu sau în calitate de reprezentant.

În speță, instanța de recurs apreciază că deși există identitate de părți ca și în dosarul_, obiectul este diferit. Astfel, dacă prin cererea formulată în prezentul dosar, intimatul recurent M. P. a solicitat obligarea pârâtei la dezafectarea și ridicarea Stației de bază și a tuturor echipamentelor și accesoriilor instalate pe ., ., cu obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului de daune cominatorii, iar în dosarul_, reclamantul-intimat a solicitat instanței anularea contractului de închiriere în vederea dezactivării Stației de Bază și ridicării tuturor echipamentelor și accesoriilor instalate pe acoperișul blocului A 2 din . nr. 49 Oradea, iar ca și capăt subsidiar, a solicitat obligarea pârâtelor să mute instalația reprezentând antenele și dulapul RBS într-o altă locație de pe terasa de deasupra apartamentului nr. 41 situat în Oradea, P-ța Independenței nr. 49, ., respectiv pe terasa de deasupra casei scărilor și a cabinei troliului ascensor.

Pe fond, instanța de recurs reține că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 157/14.06.2010, pârâta a fost sancționată contravențional reținându-se fapta de modificare a amplasamentului stației de telefonie mobilă fără proiect tehnic și fără autorizație de construire.

Împotriva acestui proces verbal pârâta a promovat o plângere contravențională ce a fost respinsă irevocabil (prin Sentința Civilă nr. 6144/2011 a Judecătoriei Oradea și Decizia Civilă nr. 1038/R/CA/2012 a Tribunalului Bihor).

Susținerea recurentei că, actualul amplasament al stației de bază și al echipamentelor accesorii a fost determinat prin hotărâre judecătorească și că beneficiază de o prezumție absolută de legalitate, este neîntemeiată având în vedere că prin procesul verbal de contravenție nr. 157/14.06.2010 s-a dispus si sistarea lucrărilor si . prevederilor legii 50/1991 republicată până la data de 31.12.2010.

Or recurenta nu a făcut dovada nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de recurs că a obținut autorizația de modificare a amplasamentului antenelor și aparaturii.

De asemenea, nefondată este și susținerea recurentei că efectul hotărârii judecătorești ar putea fi contracarat/anulat printr-o dispoziție contrară de natură administrativă, întrucât activitățile de mutare a amplasamentului antenelor și aparaturii, sau a desființării lor trebuie urmată de respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 28 și 32 din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Instanța de recurs mai reține că, în mod corect, instanța de fond a reținut că în speța de față reclamantul deși nu este organul ce a aplicat sancțiunea, a reținut că aceasta este persoana afectată de existența acelor antene pe planșeul blocului A2 situat în Oradea, P-ta Independenței nr. 49, jud. Bihor, întrucât reclamantul nu și-a dat acordul în baza pct. 2.5.6 din anexa 1 din Legea 453/2001 (ce a modificat Legea 50/1991) în procedura emiterii autorizației de construire.

Instanța de recurs apreciază că lipsa autorizațiilor prevăzute de lege pentru schimbarea amplasamentului este suficient pentru a se aprecia temeinicia acțiunii reclamantului intimat,iar în ce privește cel de al doilea motiv invocat de reclamantul intimat pentru susținerea acțiunii sale, respectiv cel privind dreptul său la viață și sănătate, instanța de recurs apreciază că nu există o dovadă indubitabilă prin care să se stabilească o legătură de cauzalitate între existența antenelor și aparaturii recurentei și starea de sănătate a intimatului.

Față de cele reținute, instanța de recurs, în temeiul art 312 C.pr.civ va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta ., cu sediul în București împotriva Sentinței civile nr._ din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o va păstra ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta ., cu sediul în București, sector 1, P-ța Charles de Gaulle nr. 15, în contradictoriu cu intimatul M. P., cu dom. în Oradea, . nr. 49, ., jud. Bihor, împotriva Sentinței civile nr._ din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 29 Noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Pt. judecător,

C. M. D. V. E. D. S.

Transferată la Tribunalul O.

semnează președintele instanței

d-l C. M.

Grefier,

A. B.

G.

Jud. fond: R.C.H

Red.: C.M.

Dact.: A.G. 2 exemplare/7.03.2014