Pretenţii. Decizia nr. 328/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 328/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 20915/301/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 328/R/.>

Ședința publică de la 10 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. C.

Judecător L. D. J.

Judecător I. C. M.

Grefier V. Onchiș

Pe rol fiind judecarea recursului comercial înaintat de recurenta . cu sediul social în Sibiu, ..5, turnul A, .,6, jud. Sibiu în contradictoriu cu intimații G. A. REASIGURARE SA, CU SEDIUL ALES LA C..AV.I. M. SALAPA cu sediul în București, ..51, . și A. M. cu domiciliul în A., sat. V., ., jud A., împotriva sentinței civile_/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentei – cons. jur. Bucsa R., în baza delegației depuse la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, recursul este motivat și se află la primul termen de judecată, după care

Se constată că s-a depus dovada achitării taxei de timbru și intimata G. A. REASIGURARE SA a depus întampinare prin Serviciul Registratură al Tribunalului Bihor la data de 21 mai 2013.

Instanța comunică un exemplar de pe întâmpinare cu reprezentanta recurentei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, în baza art.150 C.pr.civ. socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat cu cehltuieli de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă_/12.12.2012 s-a admis acțiunea precizată de reclamanta S.C. G. A. S.A. cu sediul ales la C.. Avocat I. M. Salapa, cu sediul în București, .. 51, . S.C. C. A. S.A., cu sediul în Sibiu, .. 5, turnul A, ., 6 - Centrul de Afaceri Sibiu, jud. Sibiu și în contradictoriu cu intervenienta A. M., domic. în ., și în consecință:

Instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 6057,71 lei, reprezentând diferență de despăgubire neachitată, plus penalități de întârziere în cuantum de 1681,12 lei, calculate de la data de 06.01.2011 și până la data de 07.06.2011 (data introducerii acțiunii), precum și penalități de întârziere de 0,1%/zi de întârziere, calculate asupra sumei de 6057,71 lei, începând cu data de 07.06.2011 și până la plata efectivă și integrală a debitului.

A obligat pârâta să-i plătească reclamantei, suma de 2165,38 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 19.10.2010, în parcarea din supermarketul REAL din A., a avut loc un eveniment rutier din culpa conducătoarei autoturismului marca FORD MONDEO, cu nr. înmatriculare_, A. M., beneficiara poliței de asigurare R.C.A. ./17/G17/HR0 nr._, emisă de S.C. C. A. S.A., cu valabilitate de la data de 18.04.2010 până la data de 17.04.2011 (fila 20 din dos. Jud. Sector 3 București).

Urmare a acestui incident, autoturismul VW P. cu nr. înmatriculare_ a suferit mai multe avarii, proprietarul acestuia, numitul Ș. F., fiind beneficiarul poliței de asigurare CASCO nr._ X emisă de societatea reclamantă, (fila 17 dos.).

Între cei doi conducători auto s-a încheiat o constatare amiabilă de daune, conform procesului-verbal încheiat la data de 19.10.2010 (filele 27-28 al Judecătoriei sect. 3 București), avizat de inspectorul de daune al societății reclamante, C. A..

Pentru acordarea despăgubirilor, reclamanta, în calitate de asigurator CASCO, a deschis dosarul de daună nr._-14S în care i-a achitat propriului asigurat, suma de_,71 lei, cu O.P. nr. 8/04.11.2010 (fila 11 din dos. Jud. Sector 3 București), sumă justificată cu F.F. . nr._/29.10.2010 emisă de . (fila 12 din dos. Jud. sect. 3 București).

Reclamanta s-a adresat societății pârâte cu cererea de despăgubire înregistrată sub nr._/21.12.2010, prin care a solicitat plata sumei de 11.064,71 lei, însă societatea pârâtă a formulat obiecțiuni prin adresa nr._/03.01.2011, solicitând comunicarea planșelor foto și a declarațiilor de la producerea evenimentului rutier, apreciind că din documentele anexate cererii nu rezultă răspunderea civilă a asiguratului lor.

Convocată la conciliere pentru data de 05.11.2011, pârâta și-a menținut refuzul de plată, pe care l-a justificat, de această dată, pe împrejurarea că valoarea despăgubirilor ar fi supraevaluată în raport cu furnizorii autorizați, agreați la nivel național.

Ulterior promovării acțiunii, cu ordinul de plată nr. 3398/15.06.2011, societatea pârâtă i-a achitat reclamantei suma de 5007 lei, sumă apreciată ca fiind corespunzătoare pentru readucerea autoturismului avariat la starea de dinaintea producerii evenimentului rutier.

Conform raportului de expertiză tehnică auto întocmit de către expertul M. Z. (filele 47 - 49 dos.), valoarea reală a reparațiilor avariilor produse în incidentul rutier, este de 13.678 lei, deci mai mult decât s-a achitat de către societatea reclamantă asiguratului ei.

Conform concluziilor aceluiași raport, contrar susținerilor pârâtei, soluția tehnică corespunzătoare este de înlocuire a motorului, iar toate avariile ce au constituit obiectul reparațiilor, conform facturii emise, au rezultat din același eveniment.

Valoarea prejudiciului reparat de reclamantă, în sumă de_,71 lei, are caracter cert și determinat, fiind justificată cu factura emisă, iar întinderea acestuia - confirmată prin raportul de expertiză efectuat în cauză, rețineri în raport de care urmează a fi înlăturate apărările pârâtei că despăgubirile ar fi fost supraevaluate.

Întrucât din valoarea totală a despăgubirilor datorate, a rămas neachitată suma de 6057,71 lei, pârâta a fost obligată la plata acestei sume.

Cu referire la penalitățile de întârziere, sunt incidente disp. art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, care la alienatul 2, prevede că, în cazul în care, în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul R.C.A. efectuează plata despăgubirilor în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, în cazul în care nu există obiecții, iar dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termen de 15 zile, urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor, să se efectueze plata.

Conform alineatului 4 al aceluiași articol, dacă asigurătorul R.C.A. nu își îndeplinește obligațiile în termen sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului R.C.A. se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Întrucât obiecțiile pârâtei nu au fost întemeiate, iar aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată în termenul legal de 15 zile, ea datorează și penalități de întârziere de 0,1%/zi întârziere, care se vor aplica asupra sumei de 11.064,71 lei, începând cu data de 06.01.2011 - data expirării celor 15 zile și până la data introducerii acțiunii - 07.06.2011, conform solicitării reclamantei, deși plata parțială s-a făcut abia în data de 15.06.2011. De asemenea, pârâta va datora penalități de întârziere de 0,1% și asupra sumei neachitate de 6057,71 lei, în continuare, până la data achitării acestei sume.

Cu referire la modul de calcul al penalităților, instanța a reținut că un mod de calcul real impune ca acesta să aibă în vedere data plății parțiale și nu data introducerii acțiunii, care este anterioară, însă întrucât aceasta a fost solicitarea reclamantei, iar acest mod de calcul profită pârâtei, instanța s-a pronunțat în aceste limite.

În consecință, instanța a apreciaat ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 C. Civ., fapta ilicită necontestată, prejudiciul cert și nereparat, precum și raportul de cauzalitate, îndeplinirea acestor din urmă două condiții rezultând din coroborarea înscrisurilor de la dosar și a concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, iar răspunderea pârâtei a fost angajată în temeiul disp. art. 22 din Legea nr. 136/1995, urmând a admite acțiunea.

Pârâta, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C. Pr. Civ., a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2165,38 lei, reprezentând c/val taxei de timbru, timbrului judiciar și a onorariului avocațial, justificat și dovedit cu înscrisurile de la filele 4 - 6 dosar.

Împotriva sentinței menționate, în termen, legal timbrat, a declarat recurs pârâta S.C. C. A. S.A., cu sediul social în Sibiu, .. 5, turnul A, etajele 3, 4, 5, 6 - Centrul de Afaceri Sibiu, județul Sibiu, solicitand: admiterea recursului promovat și pe cale de consecință modificarea sentinței date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul exonerării de la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1681,12 lei, precum și de la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0.1% pe zi calculate asupra sumei de 6057,71 lei începând cu data de 07.06.2011 până la plata efectivă.

Cu cheltuieli de judecată ocazionate cu prezentul recurs.

În fapt, recurenta menționează că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. G. ASIGURĂRI S.A. a solicitat instanței obligarea societății pârâte recurente la plata sumei de 6057,71 lei reprezentând diferență despăgubire, plata penalităților de întârziere în cuantum 1681,12 lei calculate de la expirarea celor 15 zile de la avizarea de daună și până la data de 07.06.2011 de 0.1 % pe zi, precum și la plata penalităților de întârziere calculate asupra debitului principal de la data de 07.06.2011 și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, înregistrată la data de 21.05.2013, pârâta recurentă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că a achitat suma de 5007 lei cu titlu de despăgubire, diferența solicitată nefiind acceptată pe motiv că pentru unele repere nu s-a respectat soluția tehnologică, recurgându-se la înlocuirea unor piese, deși acestea puteau fi remediate prin reparație, iar pentru alte repere s-au practicat prețuri maximale în raport cu prețurile practicate de alte unități specializate în comercializarea de părți componente.

Cu privire la penalitățile de întârziere, pârâta recurentă a solicitat respingerea acestora pe motiv că societatea pârâtă recurentă a calculat și a achitat despăgubirile, iar faptul că reclamanta a fost nemulțumită de suma acordată nu o îndreptățește să solicite acordarea unor penalități de la data expirării celor 15 zile de la avizare.

Luându-se în considerare prevederile art. 64 din Ordinul C.S.A. 5/2010 se observă foarte clar că în situația în care despăgubirea se stabilește prin hotărâre judecătorească penalitățile de întârziere încep să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii, acestea fiind operabile doar în situația stabilirii despăgubirii prin convenția părților.

Susține că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor legale și reținând culpa exclusivă a recurentei pârâte în întârzierea despăgubirii la care reclamanta era îndreptățită, a obligat-o la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1681,12 lei calculate de la expirarea celor 15 zile de la avizarea de daună și până la data de 07.06.2011 de 0,1 % pe zi, precum și la plata penalităților de întârziere calculate asupra debitului principal de la data de 07.06.2011 și până la data plății efective. Or, textul art. 64 din Ordinul C.S.A. 05/2010 stabilește cu exactitate cadrul legal de acordare a acestor penalități, mai precis acordarea acestor penalități este strict legată de neîndeplinirea de către asigurător a obligațiilor de plată în termenele legale, or raportat la faptul că stabilirea despăgubirilor se va face prin hotărâre judectaorească societatea recurentă nu se află în situația în care să nu fi respectat vreun termen de plată.

Despăgubirile pentru autovehicule se stabilesc conform art 43 si 49 din Legea 136/1995, iar conform art. 54, în situația în care despăgubirile sunt stabilite de către instanța de judecată, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civila, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.

Consideră că societatea recurentă pârâtă ar fi putut fi obligată la plata penalităților de întârziere doar în situația în care nu și-ar fi îndeplinit obligația de plată ce îi revenea în baza contractului de asigurare, însă această societate și-a îndeplinit obligațiile achitând despăgubirile prin O.P. nr. 3398/15.06.2011.

Învederează instanței de recurs că, având în vedere faptul că numai cu ocazia soluționării acțiunii introduse de către reclamanta sub număr de dosar_ s-a stabilit fără echivoc cuantumul total al despăgubirii care trebuie acordată, consideră că nu se poate reține că, în mod defectuos societatea recurentă nu și-a îndeplinit obligațiile în termenele prevăzute de Ordinul C.S.A. 5/2010 pentru a putea deveni aplicabile penalitățile de 0.1% pe zi de întârziere.

Raportat la cele de mai sus solicită instanței să admită recursul formulat și să modifice sentința dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul exonerării de la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1681,12 lei, precum și de la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate asupra sumei de 6057,71 lei începând cu data de 07.06.2011 până la plata efectivă. Cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, solicită instanței să dea eficiență prevederilor art. 304 ind. 1 C. p. c.

În drept, invocă prevederile art. 299 C. p. c; art. 300 C. p. c.; art. 304 C. p. c.

Procedând la analizarea sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod proc. civilă, instanța apreciază că recursul este nefondat, urmând a fi admis ca atare.

Criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate.

În mod corect instanța de fond a admis în totalitate cererea de despăgubiri formulată de către reclamanta intimată S.C. G. A. S.A., deoarece, după cum au relevat și concluziile reportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, înregistrat la data de 24.10.2012 (fil. 46 - 49 din dosarul instanței de fond), de către ing. M. Z., expert tehnic auto atestat, valoarea reală a reparațiilor, stabilită pe baza procesului-verbal de constatare a avariilor și fotografiilor sub format digital despre avarii, printr-un deviz estimativ neutru, generat cu programul AUDATEX, anexat raportului de expertiză, este în cuantum de 13.678 lei, iar soluția tehnologică adecvată la capotă motor este înlocuirea, având în vedere topografia și caracterul deformației.

Prin urmare, este evident că, susținerea recurentei privind pretinsa nerespectare a soluției tehnologice prin recurgerea la înlocuirea unor piese și nu la remedierea acestora este în totală contradicție cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară auto, care recomandă argumentat înlocuirea și nu repararea pieselor avariate ca urmare a evenimentului rutier invocat în cauză, astfel cum rezultă din punctul 3 al concluziilor raportului de expertiză (fila 49 din dosarul instanței de fond, conform căruia: „Reperele: bandou semnalizator dreapta bară față, absorbant bară șoc față, proiector față dreapta, ghidaj inferior far dreapta față, ghidaj dreapta față, calandru și radiatoare, deflector radiator dreapta, deflector superior radiator - toate au fost avariate în același eveniment (cel invocat în dosar).

Referitor la pretinsa supraestimare a costului unor piese în raport cu prețurile practicate pe piața specializată în comercializarea de părți componente auto, în cuprinsul concluziilor raportului de expertiză se menționează că nu este prevăzută nici o reglementare legală în sensul de a stabili „valoarea medie de piață prin solicitarea a cel puțin trei oferte de prețuri”.

Cu privire la cuantumul penalităților de întârziere, în mod justificat acesta a fost validat de către instanța de fond, ca fiind de 1 % pe zi de întârziere, calculată conform art. 64 alin. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aflat în vigoare la momentul producerii evenimentului asigurat, penalități calculate de la data expirării termenului de 15 zile calendaristice de la data avizării scrise a asiguratorului R.C.A. - în speță data de 06.01.2011, cererea de despăgubire fiind datată la 21.12.2010 (fila 10 din dosarul primei instanțe - și până la data introducerii cererii de chemare în judecată - 07.06.2011.

Pentru considerentele de fapt și juridice anterior menționate, în cauză nefiind incidente alte motive de modificare sau casare, în temeiul art. 312 alin. 1 - 3 raportat la art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta S.C. C. A. S.A. Sibiu, în contradictoriu cu intimații G. ASIGURARE REASIGURARE S.A. București și A. M., menținând în totul sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul introdus de de recurenta . cu sediul social în Sibiu, ..5, turnul A, .,6, jud. Sibiu în contradictoriu cu intimații G. A. REASIGURARE SA, CU SEDIUL ALES LA C..AV.I. M. SALAPA cu sediul în București, ..51, ., sector 2 și A. M. cu domiciliul în A., sat. V., ., ., jud A., împotriva sentinței civile_/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2013.

Președinte,

A. C. C.

Judecător,

L. D. J.

Judecător,

I. C. M.

Grefier,

V. Onchiș

Red. J.L.D

Tehnored. V.O

2 ex/15.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 328/2013. Tribunalul BIHOR