Opoziţie la executare. Decizia nr. 9/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 10819/271/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 9/A/.>
Ședința publică din 01 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. C. O.
JUDECĂTOR: A. T.
GREFIER: M. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului comercial introdus de apelanta . cu sediul în Băile F., comuna S., ., Jud. Bihor prin adm. jud. T. O. cu sediul în Oradea, ., . în contradictoriu cu intimatele M. M. domiciliată în Băile F., nr. A4, . și . cu sediul în Nojorid, DN 79, KM 108 jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr._/30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect opoziție la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul intimatei . av. C. F. din Baroul Bihor în baza delegației avocațiale de la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul apel este la primul termen de judecată, după repunerea pe rol, este motivat și este scutit de taxă de timbru. Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Se constată că prin Serviciul Registratură al instanței intimata M. M. a depus note de ședință, care se comunică cu reprezentantul intimatei . av. C. F..
Reprezentantul intimatei . av. C. F. arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de propus și solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, i n s t a n ț a, constată cauza în stare de judecată, în baza art.150 C.pr.civ. socotește cauza lămurită, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei . av. C. F. solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, în cauză nu a fost administrată nici o probă, nu s-a dorit nici efectuarea raportului de expertiză în cauză; fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr._/30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă excepția netimbrării opoziției la executare formulată de oponenta M. M..
A fost anulată cererea formulată de oponenta M. M. în contradictoriu cu pârâta ., ca netimbrata.
A fost respinsă opoziția la executare formulată de reclamanta . prin adm. jud. T. O.
în contradictoriu cu intimata . ca nefondată.
Au fost obligați oponenții la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei in cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepțiile subiective invocate de oponentă privind completarea abuzivă a cambiei în alb și inexistența raportului fundamental dintre părți fiind de grabnică soluțiune trebuie întemeiate pe o probă scrisă și propuse în apărare până la prima zi de înfățișare, obligație prevăzută de art. 63 din Legea nr. 58/1934, raportat la prevederile pct. 329 din Normele cadru nr. 6/1994, oponenta nerespectând aceste dispoziții imperative.
Față de această situație și ținând seama că emitentul biletului la ordin este obligat nu în virtutea raportului juridic fundamental, ci exclusiv în virtutea semnării titlului, sunt nefondate apărările oponentei de rând 1.
În consecință instanța de fond a constatat că nu există nici un motiv pentru admiterea opoziției la executare, constatarea nulității biletului la ordin si anularea executării silite.
De asemenea instanța a constatat că analizarea fondului pretențiilor decurgând din raporturile juridice care au la bază titluri comerciale de valoare nu se poate realiza pe calea opoziției la executare, ci, eventual, în cadrul unei contestații la executare propriu-zise, potrivit art. 399 și urm. Cod procedură civilă.
Oricum oponenta nu a făcut dovada inexistenței raportului fundamental dintre părți, aceasta n-a dovedit că la completarea biletului la ordin nu s-a respectat înțelegerea dintre trăgător și beneficiar de la momentul emiterii acestuia.
Pentru toate aceste motive instanța a respins acțiunea formulată și în baza art. 274 C.Pr.Civ., instanța a obligt oponentele la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei, suma reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs, ulterior recalificat apel, apelanta ., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței nr._/2012 în sensul admiterii opoziției la executare formulate și în consecință, anularea biletului la ordin în alb ., anularea executării silite începute în baza acestui bilet la ordin în dosarul execuțional nr.72/2012 al B. P. G..
În motivarea apelului, au fost reluate argumentele învederate prin opoziția la executare, anume că din contabilitatea societății nu rezultă că ar datora suma menționată în biletul la ordin a cărui anulare se solicită, precum și faptul că biletul la ordin a fost completat și introdus pentru decontare cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de Norma BNR 6/08.03.1994 și de art.70-72, 78 din L.58/1934.
Se mai arată că în mod greșit a fost îndrumată societatea să promoveze contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art.399 C.pr.civ., în condițiile în care se solicită anularea unui bilet la ordin.
În fine, în opinia apelantei, instanța de fond a încălcat unul dintre principiile esențiale care guvernează procesul civil, anume principiul rolului activ al organelor judiciare în judecarea cauzelor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9, art.312 al.3 C.pr.civ.
Intimata ., prin reprezentant convențional, pe cale de întâmpinare, s-a opus admiterii apelului, solicitând menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Intimata M. M., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. somația emisă în dos execuțional nr.72/2012 al B. P. G., la data de 21.05.2012, s-a început executarea silită împotriva apelantei contestatoare, la stăruința intimatei ., pentru recuperarea sumei de 126.593,45 lei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de BO . emis la data de 27.07.2011.
Referitor la prima critică a apelantei, în sensul că biletul la ordin a fost completat și introdus pentru decontare cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de Norma BNR 6/08.03.1994 și de art.70-72, 78 din L.58/1934, instanța reține că recurenta, atât în opoziția la executare formulată, cât și în cererea de apel, nu face decât să invoce anumite dispoziții legale și să redea conținutul acestora, fără a arăta, concret care sunt lipsurile ori neregulile biletului la ordin a cărui anulare se solicită.
Procedând la verificarea BO . emis la data de 27.07.2011, instanța reține că îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de dispozițiile L. 58/1934 și este investit cu formulă executorie de către Judecătoria Oradea.
Împrejurarea potrivit căreia din contabilitatea societății nu rezultă că ar datora suma menționată în biletul la ordin nu a fost dovedită în fața primei instanțe, apelanta renunțând la proba cu expertiza contabilă solicitată prin cerere. De altfel, deși avea posibilitatea de a solicita această probă și în apel, apelanta nu a uzat de acest beneficiu.
Pentru identitate de rațiune vor fi înlăturate susținerile apelantei și cu privire la lipsa rolului activ al instanței de fond, aceasta manifestând rol activ și supunând dezbaterii contradictorii a părților toate probele și excepțiile invocate.
În fine, este judicioasă aprecierea instanței de fond cu privire la oportunitatea promovării unei contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art.399 C.pr.civ., în condițiile în care, la capătul al doilea din petit se solicită anularea executării silite.
Față de cele reținute, în temeiul art. 296 C.pr.civ., instanța va respinge, ca nefundat apelul, menținând în totalitate sentința atacată.
Va constata că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de apelanta . cu sediul în Băile F., comuna S., ., Jud. Bihor prin adm. jud. T. O. cu sediul în Oradea, ., .. 3, Jud. Bihor în contradictoriu cu intimatele M. M. domiciliată în Băile F., nr. A4, . și . cu sediul în Nojorid, DN 79, KM 108 jud. Bihor împotriva Sentinței civile nr._/30.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din 01 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C. C. O. A. T. M. B.
Red. Fond
R. N.
RED: T.A.
DAC: M.B.
2 exe/ 2013
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 10/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|








