Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 9800/111/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR ORADEA

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr._

SENTINȚA COMERCIALĂ_ /2013

Ședința publică din data de 21.02.2013

Președinte: D. J. L.

Grefier: D. B.

Pe rol fiind pentru azi soluționarea cauzei comerciale în primă instanță înaintată de reclamanta . SRL cu sediul în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în București, .. 132, . 1, ., pentru pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

Instanța, rămâne în pronunțare asupra cererii.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND,

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 04.10.2012, legal timbrată, reclamanta S.C. T. A. .., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. N. S.R.L. cu sediul în București, .. 132, . 1, ., sector 4, a solicitat instanței a dispune rezoluțiunea Contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la datele de 04.01.2012; 05.01.2012 și 29.02.2012 încheiate între pârâta, în calitate de furnizor, și societatea reclamantă, precum și anularea facturilor nr._/04.01.2012;_/05.01.2012 și nr._/29.02.2012, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale reclamanta a menționat că, în fapt, prin cele trei contracte susmenționate, încheiate între aceasta în calitate de beneficiar, și pârâta (care la acea dată purta denumirea de S.C. DUCTIL ROM S.A., având sediul în București), în calitate de furnizor, pârâta s-a obligat să-i livreze profile pentru centrele logistice pe care societatea reclamantă intenționează să le dezvolte în diferite puncte de lucru din țară, în termen de 90 de zile de la data primirii unei comenzi ferme din partea beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. V din contract.

De asemenea, în conformitate cu art. V alin. 2 din același contract, dacă nu există nici o comandă fermă din partea beneficiarului în termen de trei ani de la data încheierii contractului, acesta se consideră nul de drept, facturile emise de furnizor în baza acestora urmând a fi stornate, societatea reclamantă neavând obligația de plată a acestora.

Cu toate că au existat comenzi din partea societății reclamante, pârâta nu înțeles să onoreze nici o comandă în termenul de 90 de zile de la data comunicării acesteia, iar în plus, din primăvara anului 2012 reclamanta nu a reușit să contacteze nici un reprezentant al societății pârâte.

În aceste condiții, reclamanta a notificat pârâta cu privire la intenția de reziliere a acestui contract, solicitându-i de asemenea stornarea facturilor emise în baza acestora, în conformitate cu prevederile contractuale menționate mai sus, însă aceasta nu s-a conformat, reclamanta fiind obligată să promoveze prezenta acțiune.

Din cercetările făcute de societatea reclamantă a rezultat faptul că societatea pârâtă și-a schimbat denumirea în S.C. D. N. S.R.L., sediul și acționariatul, în acest moment asociat unic fiind un cetățean tunisian necunoscut.

Reclamanta consideră că ne aflăm în condițiile de rezoluțiune judiciară a contractului în cauză, având în vedere faptul că nu există nici o perspectivă ca acesta să-și producă vreodată efectele, deoarece în acest moment nu poate fi contactat nici un reprezentant legal al societății pârâte și datorită faptului că societatea nu mai desfășoară activitate.

În drept s-au invocat prevederile art. 1549 - 1555 din Noul Cod Civil.

În susținerea cererii s-au anexat la dosarul cauzei: Contractele de livrare din 04.01.2012; 05.01.2012 și 29.02.2012; facturile nr._/04.01.2012;_/05.01.2012 și nr._/29.02.2012; comanda; Notificare de punere în întârziere.

Legal citată, pârâta nu s-a prezentat la dezbaterea cauzei pentru a-și preciza punctul de vedere și nici nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că, prin Contractele de livrare din 04.01.2012; 05.01.2012 și 29.02.2012, depuse în copie certificată la dosarul cauzei (f. 10 - 18) încheiate între pârâta, în calitate de furnizor, și societatea reclamantă, în calitate de beneficiar, pârâta s-a obligat să livreze către beneficiar hala metalică în suprafață de 1.880 mp. conform specificațiilor din contract, potrivit art. V din contract termenul de livrare fiind de 90 de zile de la data primirii unei comenzi ferme din partea beneficiarului.

În conformitate cu clauza prevăzută în art. V alin. 2 din aceleași contracte, „în cazul în care, în termen de un an de la data încheierii prezentului contract nu există nici o comandă fermă din partea beneficiarului, contractul se consideră nul de drept, facturile emise de furnizor în baza acestora urmând a fi stornate, beneficiarul neavând obligația de plată a acestora.”

În baza Contractelor susmenționate furnizorul a emis facturile nr._/04.01.2012;_/05.01.2012 și nr._/29.02.2012 (f. 7-9 din dosar), iar reclamanta a emis Comanda fermă din 23.01.2012 (fila 6 din dosar). Prin Notificarea din data de 01.06.2012 (fila nr. 4 din dosar), reclamanta a notificat pârâta că, având în vedere că nu a făcut livrarea comandată la termenele stabilite, de 04.01.2012, 05.01.2012 și 29.02.2012, în ciuda repetatelor solicitări din partea reclamantei, îi notifică intenția de rezoluțiune a acestor contracte, solicitându-i să procedeze la stornarea facturilor emise în baza acestora.

Analizând cererea formulată sub aspectul condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1549 – 1555 din Noul cod civil privind rezoluțiunea judiciară a contractelor, respectiv: neexecutarea obligației asumate de către una din părți; vinovăția părții respective, sub forma intenției sau culpei; prejudiciul; punerea în întârziere; inexistența unei clauze de nerăspundere, instanța apreciază că acțiunea este fondată.

În conformitate cu prevederile art. 1549 din Noul Cod Civil, „Dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin.”

Pârâta nu a prezentat probe judiciare certe în sensul îndeplinirii obligațiilor contractuale.

Cum în cauză aceste condiții cumulative sunt îndeplinite, față de neexecutarea culpabilă a contractului de către pârâtă, în condițiile existenței și a unei clauze rezolutorii, în temeiul art. 1549 – 1555 din Noul Cod Civil, instanța va admite acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată, dispunând rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți, conform dispozitivului prezentei.

Față de culpa procesuală a pârâtei, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod pr.civ., va obliga pârâta la plata sumei de 19,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. T. A. .., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâta pârâta S.C. D. N. S.R.L. cu sediul în București, .. 132, . 1, ., și în consecință:

Dispune rezoluțiunea Contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la datele de 04.01.2012; 05.01.2012 și 29.02.2012 încheiate între pârâta, în calitate de furnizor, și societatea reclamantă.

Dispune anularea facturilor nr._/04.01.2012;_/05.01.2012 și nr._/29.02.2012.

Obligă pârâta la plata sumei de 19,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21.02.2013.

Președinte,Grefier,

D. J. L. D. B.

red. JLD/11.06.2013

tehnored. .>

ptr. conf.

2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR