Acţiune în constatare. Decizia nr. 265/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD - Sentințe și decizii comerciale / 2014

Decizia nr. 265/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 2047/190/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA C I V I L Ă Nr. 265/2014

Ședința publică din 04 Iunie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR F. M. M.

JUDECĂTOR V. C.

GREFIER L. C. A.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții ., recurent . - SUCURSALA BISTRIȚA, împotriva Sentinței civile nr._/16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimații F. A. M. și F. D., având ca obiect acțiune în constatare anulare clauze abuzive.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 21 mai 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise la data de 28 mai 2014 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru termenul de azi, când:

TRIBUNALUL

Deliberând, constată;

Prin sentința civilă nr._/16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, s-a admis cererea reclamanților F. A. M., F. D., în contradictoriu cu pârâtele ., și . BISTRIȚA, în consecință:

- s-a constatat ca fiind abuzive clauzele de la pct.5 lit. a din convenția de credit_/23.02.2007, încheiată între părți și pct. 3.5 din condițiile generale ale convenție, referitoare la comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, prin art. 3 pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/13.09.2010;

- s-a constatat ca fiind abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare;

- s-a dispus înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare;

- au fost obligate pârâtele, în solidar, să le restituie reclamanților suma de 1673,14 CHF, sumă achitată cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu luna februarie 2010, până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală de la data introducerii acțiunii;

- a fost obligată pârâta . BISTRIȚA ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților actul adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;

Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În ce privește excepțiile invocate în cauză, au fost analizate și soluționate de instanță după cum urmează:

La termenul de judecată din data de 14.10.2013, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților de a sesiza instanța cu o acțiune în baza Legii nr. 193/2000, în raport de aspectul că, consumatorul are la dispoziție acțiunea întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, reclamanții având calitate procesuală activă în a formula o acțiune de constatare a clauzelor abuzive.

De asemenea, a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, în raport de înscrisurile de la filele 99-100 care atestă răspunsul băncii la conciliere, iar în raport de prevederile Decretului nr. 167/1958, a fost respinsă excepția prescripției dreptului reclamanților de a pretinde restituirea sumelor percepute de bancă cu titlu de comision de risc de la încheierea contractului de credit, în raport de perioada pentru care se solicită sumele, precizată în petitul nr. 4 al acțiunii, precum și față de data introducerii acțiunii, respectiv 15.02.2013.

Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții F. A. M. și F. D., au încheiat cu ., Sucursala Bistrița convenția de credit nr._/23.02.2007, având ca obiect credit în valoare de 54.900 CHF, pentru nevoi personale cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală, cu o perioadă de rambursare de 240 de luni. Contratului i-a fost atașat un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutatul era obligat să o achite către bancă.

În momentul în care au încheiat această convenție, reclamanții au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, având în vedere faptul că acest contract este unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător, fără a le da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.

La pct.3 lit. d din „condițiile speciale ale convenției" se face referire la data ajustării dobânzii, iar la pct.3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției se face referire la dobânda anuală efectivă(D.).

Astfel, cu toate că dobânda curentă s-a stabilit ca fiind în cuantum de 4,25% pe an – dobândă fixă, din interpretarea clauzei de la pct.3 lit. d, banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii.

La pct. 3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției, se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute de secțiunea 10 „Costuri suplimentare" cu toate că dobânda prevăzută în convenție a fost stabilită ca fiind fixă.

În mod întemeiat apreciază reclamanții că sunt abuziveclauzele prevăzute la pct.3 lit. d „Data Ajustării Dobânzii" din „condițiile speciale ale convenției" și la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției,pentru că îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a avea un motiv clar și întemeiat care să fie precizat în contract, încălcându-se astfel dispozițiile Legii 193/2000.

La art.3 lit. d titlul condiții speciale ale convenției, privind data ajustării dobânzii se prevede că Banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării. De asemenea, la art.3.10 titlul condiții generale, privind dobânda anuală efectivă se arată că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute de Secțiunea 10) Costuri suplimentare sau prin acordul părților.

Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu de către pârâte, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză este de natură să prejudicieze pe consumatorii reclamanți, dând dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda fără raportarea la un indicator precis, individualizat.

Această modalitate face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea pârâtei, fără a da posibilitatea reclamanților de a verifica dacă majorarea era judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.

Dobânda este un element esențial într-un contract de credit bancar, iar interpretarea dată de bancă – a schimbărilor în domeniul economic și a creșterilor costurilor băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit, excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară bunei credințe, având în vedere că nu reprezintă o situație descrisă clar, previzibilă, care să furnizeze posibilitatea reclamanților să poată anticipa consecințele ce s-ar putea produce în situația intervenirii respectivei situații.

Potrivit art. 3 lit. a din contract, părțile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 4,25 %, conform lit. d), banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii, rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.

Conform art. 5 lit. a, s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.

Potrivit art. 8.1 lit. a liniuța a doua și a treia și litera c din Condițiile Generale ale Convenției, „În cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenției dacă: „împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorateconform altor Convenții Încheiate de Împrumutat cu Banca” sau „conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare /de credit; c) în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției; d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.”

Totodată, trebuie precizat că în Secțiunea a 10) „Costuri suplimentare” la art. 10.1 s-a prevăzut: „Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza Convenției".

Potrivit art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției "în oricare din cazurile de mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări".

În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 3 lit. d potrivit căreia „banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, instanța reține că o atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii”, fără prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.

Motivele menționate respectiv „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii” nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față.

Astfel, consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

Referitor la actul adițional al contractului de credit ce cuprinde și formula de calcul a dobânzii, nici acesta nu a fost negociat de către reclamanți.

În ceea ce privește clauza prevăzută de art.5 lit. a din Condițiile speciale, se constată că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc.

De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.

Prin urmare, instanța a considerat că această clauză contractuală, privitoare la comisionul de risc, este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000, astfel încât este nulă absolut.

Practic, opțiunea reclamanților de a contracta în aceste condiții nu a fost liberă, motivul nefiind clar nici din punct de vedere al posibilității de a realiza un control judiciar asupra lui, pentru a se determina dacă acesta poate constitui temei pentru majorarea dobânzii.

De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad „dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.

Cum, jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că, oricum, acestea aveau posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze, fapt ce s-a și petrecut.

Contractul de credit bancar nu este un contract aleatoriu în care întinderea sau chiar existenta obligației pentru una sau pentru ambele părți nu se cunoaște în momentul încheierii contractului. D. in contractele aleatorii exista șanse de câștig/pierdere pentru părțile contractante, fiecare parte urmărește să realizeze un câștig și să evite suportarea unei pierderi. Contractul de credit bancar este, chiar și când obligațiile debitorului nu sunt îndeplinite, un contract cumulativ, întinderea obligațiilor părților fiind determinată la data încheierii acestuia.

In aceste condiții, în speță este nejustificată stipularea plății unui „comision de risc” care să-i acopere băncii „riscurile asumate prin punerea creditului la dispoziția clientului”, creditoarea fiind îndreptățită să solicite garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului daca acestea sunt insuficiente.

Pe de alta parte, perceperea unei sume (comision de risc) de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit și reprezintă pentru debitor o obligație lipsită de cauză.

Astfel, anularea este consecința reținerii caracterului abuziv al acestor clauze de către instanța judecătorească, abilitată de lege în acest sens: „o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 și 26 din Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene, în Hotărârea Murciano Quintero, C-240/98, din 27.06.2000).

Prin prisma considerentelor expuse mai sus, instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți și în consecință, s-a constatat abuzive și nule clauzele stipulate la pct. 5 lit. a din convenția de credit nr._/23.02.2007 încheiată între părți și pct.3.5 din condiții generale ale convenției, referitoare la comisionul de risc transformat ulterior în comision de administrare, prin art. 3 pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/13.09.2010; precum și de la pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției referitoare la data ajustării dobânzii și pct.3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției referitoare la dobânda anuală efectivă (D.).

Totodată, s-a constatat că prin act adițional pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc, prevăzut de pct. 5 lit. a, în comision de administrare și se vor constata abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare, urmând a se dispune înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare, reținând că nu s-a solicitat reclamanților un acord cu privire la perceperea unui nou comision, nu au fost stabilite condițiile și modalitatea de calcul a acestuia, ci s-a trecut automat la încasarea lui raportat la soldul curent al creditului. A operat astfel o modificare unilaterală a contractului din partea băncii cu încălcarea dispozițiilor art. 13.1 din condițiile generale ale convenției, comisionul de administrare nefiind altceva decât comisionul de risc din convenția inițială, banca operând doar o modificare formală a denumirii comisionului pentru a-i da o aparență legală.

Raportat la soluția adoptată și în baza principiului repunerii în situația anterioară (restitutio in integrum), potrivit căruia tot ceea ce s-a executat în baza unor clauze anulate trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acele clauze nu ar fi existat, instanța a obligat pârâtele, în solidar, să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu luna februarie 2010 și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii acțiunii, 15.02.2013 și până la data plății efective. Totodată, în aplicarea principiului quod nullum est, nullum product effectum (ceea ce este nul produce efecte nule), și cel al retroactivității efectelor nulității, văzând și dispozițiile art. 969 și art. 1073 C.civ., instanța va obliga pârâta . Bistrița ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe să pună la dispoziția reclamanților actul adițional la convenție, conform dispozițiilor sentinței și un nou grafic de rambursare a creditului.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâtele au fost obligate în solidar să plătească reclamanților suma de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (f.71).

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal recurenții ., recurent . - SUCURSALA BISTRIȚA, care au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, formulată de către reclamanții F. A. M. și F. D., ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea recursului s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de credit precum și un act adițional relativ la comisionul de administrare și respectiv de restituire a sumelor încasate. Inițiativa contractării creditelor aparține în totalitate reclamanților, care au obținut un contract de creditare în condiții avantajoase, au fost de acord cu conținutul acestuia, astfel că în cauză sunt incidente disp.art.969 C.civil, potrivit cărora, un contract se încheie prin acordul părților și nu poate înceta decât prin consimțământul acestora, aspect asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe și să analizeze clauzele contractuale.

Se mai arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că aceste clauze contractuale asupra cărora se poartă prezentul litigiu nu ar fi fost negociate de bancă cu consumatorii reclamanți, deși s-a făcut dovada că reclamanții au fost cei care au solicitat încheierea contractului de credit, au fost de acord cu privire la suma creditului, moneda acestuia, destinația creditului, garanțiile propuse, veniturile realizate și capacitatea lor de plată, astfel că banca nu poate fi sancționată că a prezentat o ofertă reclamanților consumatori și aceștia au acceptat-o fără rezerve.

Referitor la comisionul de risc (art.5 din Condiții speciale, respectiv art.3.5 din Condițiile generale ale contractului), acesta reprezintă o componentă a prețului creditului, fiind inclusă în dobânda anuală efectivă, iar potrivit art.4 alin.2 din Directiva 93/l2/CEE aprecierea caracterului abuziv al contractului nu poate privi prețul contractual.

Câtă vreme reclamanții au cunoscut și acceptat prețul și obiectul contractului, relevante atât în nivelul D. cât și suma totală de rambursat înscrisă în plan, instanța nu este îndreptățită să aprecieze caracterul abuziv al acestor elemente contractuale așa cum a stabilit ÎCCJ în mai multe decizii de speță.

Acest comision de risc, care este o componentă a prețului creditului, reprezintă c/v unui serviciu efectiv oferit de bancă, având scopul de a acoperi marja de risc generată prin acordarea creditului, astfel că nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată, el incluzându-se în strategia bancară, care trebuie să cuprindă programe și proceduri de gestionare a riscurilor bancare și să conducă la minimalizarea probabilității producerii lor.

In ce privește constatarea caracterului abuziv și a nulității prev.art.5.l lit.b din actul adițional nr.l/l3.09.20l0 la Convenția de credit, privind comisionul de administrare, semnat de către reclamanți, acesta a fost promovat după . OUG nr.50/20l0, act normativ care prevede în mod expres faptul că banca poate percepe un comision de administrare credit sau un comision de administrare concurent, astfel că aceste dispoziții în nici un caz nu pot fi considerate ca fiind clauze abuzive. In ce privește condiția negocierii actului adițional încheiat, prin semnarea acestuia, reclamanții confirmă rezultatul negocierii prin semnătura lor, astfel că sunt incidente prevederile principiului pacta sunt servanta, iar anularea acestor clauze de către instanța de fond s-a făcut în mod cert greșit.

Prin întâmpinare, reclamanții intimați solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în întregime a hotărârii pronunțate de către instanța de fond cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reprezentând onorariu avocațial.

Se arată în întâmpinare că prin modul în care a fost redactat contractul de credit, recurenta l-a transformat într-un contract de adeziune, la care practic reclamanții nu au putut să –și exprime propriile opțiuni, astfel că în întregime contractul de credit are clauze ce nu au fost negociate direct cu consumatorul. Este real că legislația nu interzice existența contractelor de adeziune, dar aceste contracte sunt supuse controlului prin prisma L.l93/2000, obligând furnizorii de asemenea servicii să insereze în contracte doar clauze legale care să respecte principiile executării cu bună credință a obligațiilor asumate. In acest sens, trebuie menționate și disp.OUG nr.50/20l0 prin care legiuitorul a prohibit perceperea comisionului de risc fără a face vreo distincție sau derogare raportat la cuantumul acestuia.

Arată intimații că la pct.5 lit.a din Condițiile speciale ale Convenției de credit, precum și la pct.3.5 din Condițiile generale, a fost stabilit un comision de risc aplicabil soldului creditului plătibil lunar fără a se specifica ce reprezintă și ce riscuri acoperă acest comision și nici a criteriilor de calcul, aspecte ce denotă modul unilateral în care a fost impus. Nu pot fi primite motivațiile băncii că un asemenea comision reprezintă riscul de credit generat de comportamentul contractual al clientului, respectiv de modul de îndeplinire de către client a obligațiilor contractuale asumate și nici riscul de piață generat de fluctuația pe piața creditelor a cursului valutar și a altor elemente care compun acest risc, în condițiile în care, întreg creditul contractat de către reclamanții este garantat printr-un imobil adus ca și garanție a cărui valoare depășește valoarea creditului, precum și prin polița de asigurare a bunului imobil ce a fost cesionată în favoarea băncii.

Din analiza clauzelor contractuale, obiect a prezentului litigiu, se constată că ușurință existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților în condițiile în care acest comision de risc la finele contractului reprezintă 28 % din valoarea dobânzii și deși nu face parte din costul creditului, intimații sunt obligați să plătească sume considerabile, fără nici un fel de justificare economică.

Referitor la comisionul de administrare introdusă de către recurentă prin actul adițional, este pe de o parte nulă pentru că ceea ce este prohibit de legiuitor nu poate fi validat prin convenția părților, iar pe de altă parte este abuzivă, pentru că nu a fost negociată și creează un dezechilibru major între obligațiile părților, respectiv în detrimentul reclamanților.

Astfel, un comision de administrare în procent de 0,l0 % pe lună pentru administrarea creditului încalcă prevederile art.36 alin.3 din OUG nr.50/20l0, care l-a definit ca fiind perceput pentru monitorizarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării și rambursării creditului, iar în cazul în care acesta se calculează ca și procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului, motiv pentru care acest comision excede limitelor impuse de legiuitor prin textul arătat. Acest aspect conduce la ideea că aplicarea comisionului de administrare credit nu a fost negociată cu consumatori, fiind de fapt comisionul de risc redenumit în comision de administrare și având rolul de a acoperi riscurile creditului cu o accepție diferită de cea prevăzută de legiuitor.

Nu poate fi primită motivarea recurentei în sensul că acest comision a fost asumat de către reclamanți prin semnarea actului adițional, deoarece o nulitate absolută, așa cum este clauza privitoare la comisionul respectiv, nu poate fi acoperită prin confirmarea părților, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin perceperea acestuia se creează un dezechilibru contractual vădit în defavoarea reclamanților și dovedește lipsa bunei credințe a băncii în derularea contractului de credit.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că hotărârea pronunțată de către instanța de fond în soluționarea prezentei cauze, prin sentința recurată, este legală și temeinică, iar prin recursul declarat recurenta nu a invocat și nu a dovedit aspecte care să conducă la casarea sau la modificarea acesteia.

Reclamanții F. A. M. și F. D., au încheiat cu ., Sucursala Bistrița convenția de credit nr._/23.02.2007, având ca obiect credit în valoare de 54.900 CHF, pentru nevoi personale cu ipotecă constituită pe imobilul proprietate personală, cu o perioadă de rambursare de 240 de luni. Contratului i-a fost atașat un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutatul era obligat să o achite către bancă.

În momentul în care au încheiat această convenție, reclamanții intimați au acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, având în vedere faptul că acest contract este unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător, fără a le da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.

În mod întemeiat reține instanța de fond că sunt abuziveclauzele prevăzute la pct.3 lit. d „Data Ajustării Dobânzii" din „condițiile speciale ale convenției" și la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției,pentru că îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a avea un motiv clar și întemeiat care să fie precizat în contract, încălcându-se astfel dispozițiile Legii 193/2000.

Conform art. 5 lit. a, s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.

In prezenta cauză, tribunalul apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația națională cât și de cea comunitară pentru ca aceste clauze să fie considerate abuzive în condițiile în care: nu au fost negociate direct cu reclamanții; sunt contrare bunei credințe și prin ele însele împreună cu alte prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fiind evidente în detrimentul reclamanților .

Buna-credință a băncii este exclusă în condițiile în care banca a stabilit în clauzele prevăzute la pct.3.d din Condițiile speciale, că împrumutații datorează băncii un comision de risc care se plătește lunar pe toata perioada creditului, fără a preciza ce reprezintă acest comision, respectiv care este riscul înlăturat prin perceperea comisionului și mai ales faptul că nu sunt stabilite criteriile în baza cărora a fost stabilit procentul comisionului.

Așa fiind, clauza contractuală în discuție privind comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind clauze de impreviziune sau de indexare așa cum s-a pronunțat literatura de specialitate, acestea neprevăzând refacerea unui echilibru al prestațiilor, adică adaptarea clauzelor contractuale la o situație economică nouă sau la o nouă situație monetară.

Mai mult decât atât, pârâta recurentă nu a făcut dovada negocierii clauzelor contractuale apreciate de instanța de fond ca fiind abuzive, deși sarcina probațiunii ăi revenea, potrivit art.ll69 C.civil, cu atât mai mult cu cât obligația de a negocia clauzele este una de rezultat și nu de mijloace.

Împrejurarea că reclamanții intimați și-au asumat actul adițional prin semnătură, precum și contractul ce reglementează atât comisionul de risc cât și comisionul de administrare credit, nu conduc la ideea că acestea au fost însușite de către reclamanți, în condiția în care au fost preformulate. De aceea, pentru a concluziona că aceste clauze sunt abuzive trebuie analizat obligatoriu și riscul contractului prin raportarea la garanțiile aduse de reclamanți, dovedite ca fiind superioare sumei împrumutate.

Din cele ce s-au arătat mai sus, instanța reține că cel puțin în modalitatea în care a fost redactat și semnat de către părți contractul de credit în discuție consacră două noțiuni distincte și anume aceea de obiect al contractului de credit și aceea de costuri a contractelor, noțiunea de costuri nefiind inclusă în accepțiunea de obiect al contractului, motive pentru care, pârâta recurentă nu se poate prevala de existența unor clauze contractuale exprimate clar și inteligibil în ceea ce privește prețul contractului de credit și urmare nu poate pretinde excluderea criticilor ce se aduc impunerii comisionului de risc de la controlul instanțelor.

Chiar dacă comisionul de risc al face parte din prețul contractual, el nu este supus excepției prev.la art.4 din Directiva 93/l3 a CEE din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil în condițiile în care comisionul nu este definit și nici nu se menționează criteriile în funcție de care a fost stabilit procentul lui.

Mai mult, practica Curții Europene de Justiție este în sensul că instanța este obligată chiar din oficiu de a examina caracterul abuziv a unei clauze contractuale (a se vedea C 243/08 Pannon CSM Zrt ).

Clauza privitoare la posibilitatea modificării dobânzii este de asemenea abuzivă, întrucât nu a fost raportată revizuirea acestuia la elemente predeterminate cunoscute reclamanților la data încheierii contractului. In lipsa definirii sintagmei „ schimbări semnificative pe piața monetară”, pârâta recurentă a încălcat echilibrul contractual, lipsa unor indicatori obiectivi și previzibili conducând la un comportament contractul nepredictibil.

Concluzionând asupra recursului declarat de către intimată, instanța constată caracterul abuziv și nelegal al clauzelor privind comisionul de risc de administrare, motiv pentru care apreciază că instanța de fond a dispus înlăturarea lor din convenția de credit și a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamanților sumele încasate cu aceste titluri cu dobânda legală și a obligat-o pe pârâtă să pună la dispoziția reclamanților un act adițional la convenția de creditare conform hotărârii pronunțate și a unui nou grafic de rambursare a creditului adaptat acestuia, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtă.

In temeiul art.274 C.pr.civ, recurenta va fi obligată să plătească reclamanților intimați suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr.42, . 2 și . - SUCURSALA BISTRIȚA, cu sediul în Bistrița, ., jud.Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.l0085 din l6.l2.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. 2047/l90/2013.

Obligă recurentele în solidar să plătească intimaților F. A. M. și F. D., ambii domiciliați în Bistrița, ., scA,.-Năsăud, suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 iunie 20l4.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

I. P. F. M. M. V. C. L. C. A.

Red/dact PI/CR

2 ex/ 04.09..20l4

Jud.fond.V. V.

← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr....		Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr.... →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 265/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 265/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD