Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 212/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 10372/190/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 212/2014
Ședința publică din 04 Iunie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: F. M.
JUDECĂTOR V. C.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR) împotriva Sentinței civile nr. 167/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se reține că prezenta cauză se aflăm la primul termen de judecată după parcurgerea procedurii reglementate de art. 471 C. pr.civ., apelul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
Se reține că la 19.03.2014 intimata a depus la dosar întâmpinare comunicată apelantei la 03.04.2014, la 14.04.2014 fiind depus la dosar răspunsul la întâmpinare.
În procedura verificării din oficiu a competenței, raportat la art. 131 alin. 1 și art. 95 pct. 2 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză.
Instanța constatând că nu sunt alte cereri de formulat precum și că s-a solicitat judecarea apelului în lipsă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată;
Prin Sentința civilă nr. 167/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ , s-a respins cererea formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 300 lei reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și 55,44 lei penalități de întârziere, în temeiul art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994. Potrivit art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Potrivit art.5 din HG nr.977/2003, pentru persoanele juridice beneficiare ale unui contract de furnizare energie electrică, facturarea și încasarea taxei urma să fie făcută de Electrica SA, astfel că s-au emis facturile de la f.7-16.
Instanța de fond mai reține că prin Sentința civilă nr.185/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă, au fost anulate dispozițiile art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, reținându-se că noțiunea de beneficiar include persoanele fizice și juridice în folosul căreia se prestează efectiv serviciul respectiv și că nu poate fi prezumată calitatea de beneficiar al serviciului radio fără a condiționa aceasta de posesia receptorului adecvat. În consecință, instanța reține că nu poate fi primită susținerea reclamantei că prin art.40 alin.3 din Legea nr.41/2003 s-ar fi instituit o prezumție absolută de beneficiar al serviciului radio pentru toate persoanele juridice, acestea având, prin urmare, obligația de a achita taxa radio indiferent dacă beneficiază efectiv sau nu de acest serviciu, și indiferent dacă dețin sau nu un receptor ; întrucât din actele și lucrările dosarului nu rezultă ca pârâta este beneficiar al serviciului radio, instanța că urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr.9356/2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, S. R. DE RADIODIFUZIUNE a declarat apel în contradictoriu cu intimata S.C. K. T. SRL, considerând că instanța de fond interpretează în mod eronat disp.Leg.nr.41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care instanța de fond interpretează în mod expres posibilitatea instituită pentru persoanele fizice de a se excepta de această obligație în situația nedeținerii de receptoare radio, iar art.40 alin.3 prevede că obligația de a achita taxa radio incumbă tuturor persoanelor juridice cu sediul social în România, fără a prevedea posibilitatea pentru acestea de a se excepta de la plata taxei radio, și de asemenea fără a face trimitere la alineatul precedent. Dacă legiuitorul ar fi dorit că această taxă să fie achitată doar de către cei cu privire la care se poate stabili calitatea de deținător receptor, cum apreciază instanța de fond, legiuitorul ar fi reglementat și în cazul persoanelor juridice posibilitatea de a se scuti de această obligație printr-o declarație pe proprie răspundere, astfel cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice. Prin urmare, având în vedere obligațiile legale amintite și luând în considerare faptul că atât pe perioada pentru care s-a realizat facturarea, precum și la momentul actual, SRR ca și post public de radio, a funcționat în condiții legale și a emis programe de radio, rezultă în mod clar că a prestat efectiv servicii de radio. La pronunțarea hotărârii, solicită instanței să aibă în vedere faptul că, potrivit art.2 din Precizările Președintelui Director General al SRR, intrate în vigoare la 1 ianuarie 2008, afișate pe site-ul SRR: „prin receptor radio se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, iIpoduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepta în orice mod programele radio, precum și abonamentele de cablu TV”.
Împotriva apelului, . a declarat „întâmpinare” (f.12-13), prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial. Prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta solicita obligarea la plată a unei taxe de radio și a penalităților de întârziere aferente. Prin hotărârea atacată cu apel, instanța de fond a respins cererea apelantei Societatrea R. de Radiodifuziune, de obligare a subscrisei la plata sumei totale de 300 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, perioada septembrie 2011 – iunie 2012 și 55,44 lei penalități de întârziere la suma datorată. Criticile aduse în motivarea apelului sunt nefondate, hotărârea atacată este legală și temeinică, solicită menținerea acesteia. Potrivit dispozițiilor legale invocate în motivarea acțiunii, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se datorează doar de beneficiarii efectivi ai acestui serviciu, motiv pentru care unele dispoziții legale, prin care s-a impus obligația plății taxei pentru toate persoanele juridice indiferent dacă au calitatea de beneficiare ale serviciului, au fost anulate. Practica judiciară este constantă în a interpreta ca textele legale prevăd obligativitatea persoanelor juridice de a achita această taxă, doar în situația în care beneficiază în mod efectiv de serviciile menționate. Or, reclamanta nu a dovedit aceste aspecte. Nici nu avea cum, deoarece intimata nu beneficiază de aceste servicii. Pentru aceste considerente, solicită intimata respingerea apelului.
Apelul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel precum și în coordonatele stabilite de art 476 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, procedând la o corectă interpretare a probelor administrate și la o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente în materie în condițiile în care art. 40 alin. 3 din legea 41/1994 („ persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, în calitate de beneficiari ai acestora”) nu instituie o prezumție legală absolută, privind calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice. În eventualitatea în care legiuitorul ar fi dorit instituirea unei asemenea prezumții legale absolute ar fi întrebuințat o formulă de exprimare aflată la adăpost de orice interpretare de genul „persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune”.
În același sens pledează și considerentele deciziilor 297/2004 și 331/2006 pronunțate de Curtea Constituțională, în cuprinsul lor statuându-se că obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective. Ca atare, din interpretarea considerentelor expuse de instanța de contencios constituțional rezultă în mod implicit că pot fi obligate la plată numai persoanele juridice care au beneficiat în mod efectiv de serviciul public mai sus menționat, infirmând astfel existența unei prezumții legale absolută pretins instituită de art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.
Fără îndoială, singurul text legal care ar fi impus reținerea prezumției legale absolute indicată de reclamant era prevăzut în art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003, cu textul „persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune”, prevedere legală ce a fost însă anulată de Curtea de Apel Cluj prin sentința nr. 185/27.04.2009, rămasă irevocabilă prin decizia 607/03.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, această ultimă hotărâre stabilind totodată că în cauză nu poate fi reținută aplicarea art. 31 din Constituție pentru a justifica obligația de plată a taxei, întrucât articolul indicat se referă la un drept al cetățeanului și nu la o obligație.
În ceea ce privește invocarea de către apelantă, în sprijinul pretențiilor sale, a prevederilor art. 56 alin.1 din Constituție, apreciem că acest text constituțional nu poate fi aplicat direct și în concret (cu atât mai puțin arbitrar și abuziv), contribuția persoanelor juridice la cheltuielile publice prin plata de taxe și impozite neputând fi instituită în sarcina acestora decât printr-un act normativ care să exprime explicit, în termeni fără echivoc, o asemenea obligație.
Prin urmare, plecând de la premisa că în cauză nu este incidentă o prezumție legală absolută care să instituie obligația de plată a taxei de radiodifuziune în sarcina tuturor persoanelor juridice cu sediul în România și având în vedere că reclamanta apelantă nu a probat calitatea de beneficiar a serviciului de radiodifuziune, respectiv de deținător a unui receptor radio, a pârâtei intimate, obligație de a proba ce-i incumbă potrivit prevederilor procesuale civile, instanța de apel apreciază că pretenția bănească solicitată de reclamant nu este întemeiată.
Pentru argumentele arătate, considerând criticile formulate ca fiind fără suport și apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în baza art.480 alin.1 din Noul C.pr.civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză de S. R. de Radiodifuziune, menținând astfel în ființă sentința civilă atacată, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR) cu sediul în București, sector 1, .. 60-64, împotriva Sentinței civile nr.167/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. K. T. SRL cu sediul în localitatea Bistrița, ., ., ., jud. Bistrița Năsăud .
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 04 mai 2014.
P., JUDECATORI, GREFIER,
F. M. C. V. L. C. A.
Fl.M./VF.
2 ex./24.06.2014.
Jud.fd.C. M.M.
| ← Alte cereri privind titlurile de valoare/instrumentele... | Pretenţii. Decizia nr. 491/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
