Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 612/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 612/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 6578/112/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 612/2014
Ședința publică din 04 aprilie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic
GREFIER: F. K.
Pe rol fiind derularea procedurii insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006, împotriva debitoarei S. D. BISTRIȚA SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul judiciar prin practician în insolvență N. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la data de 25.02.2014 S. R. . o cerere de admitere a creanței(f. 110) cu acte anexe, în două exemplare, din care un exemplar a fost ridicat de către administratorul judiciar la data de 28.02.2014.
Administratorul judiciar arată că cererea Societății R. . la o creanță născută după deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei D. Bistrița SRL.
Administratorul judiciar depune la dosar raport de activitate (f. 121), și solicită aprobarea propunerii de intrare a debitoarei în faliment prin procedura generală.
Instanța constatând că părțile au fost citate în Buletinul procedurilor de insolvență în vederea discutării raportului cu propunerea de trecere a debitoarei în procedura falimentului, nu s-au formulat obiecțiuni și că nu sunt alte cereri, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin încheierea civilă nr. 2115 din 07 decembrie 2012 pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței la cererea debitoarei S. D. BISTRIȚA SRL, fiind numit administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență N. L..
Prin Sentința civilă nr. 1285 din 07 iunie 2013 pronunțată de judecătorul-sindic în dosar nr._ a fost confirmat planul de reorganizare depus în termen legal și cu respectarea cerințelor impuse de lege de către debitoare, prin administrator special A. C..
Ulterior, prin raportul depus de administratorul judiciar s-a propus deschiderea procedurii falimentului, fiind incidente dispozițiile art. 107 alin. 1 lit. C din lege, cu motivarea că nu au fost îndeplinite obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate prin planul confirmat în condițiile legii.
Având în vedere că debitoarea nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a creditorilor conform planului de reorganizare aprobat de creditori și confirmat de judecătorul sindic, în temeiul art. 105 rap. la art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr.85/2006, se va aproba raportul administratorului judiciar și se va dispune începerea procedurii falimentului prin procedura generală a debitoarei S. D. BISTRIȚA SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei S. D. BISTRIȚA SRL, cu sediul în Bistrița, Cart. Unirea, nr. 47, cam. 5, jud. Bistrița-Năsăud, nr. ORC J_ CUI _, prin procedura generală.
În temeiul art.107, alin. 2 din lege,
Desemnează lichidator pe Cabinet Individual de Insolvență N. L., cu sediul în Bistrița, .. 5, ., .-Năsăud, care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25, cu o retribuție ce se va stabili pe bază de decont.
Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare a acesteia.
Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor aferente, după deschiderea procedurii, la 10 zile de la notificare.
Dispune notificarea deschiderii procedurii falimentului debitorului, creditorilor și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor în vederea întocmirii tabelului suplimentar, la data de 16.05.2014;
Fixează termenul de verificare a creanțelor, de întocmire, afișare și comunicare a tabelului suplimentar la data de 26.05.2014;
Fixează termen de depunere la tribunal a contestațiilor la data de 02.06.2014;
Fixează termen de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creanțelor la data de 10.06.2014.
In temeiul art. 113 din legea privind procedura insolvenței.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Termen pentru continuarea procedurii la 27.06.2014.
Executorie.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
I. U. F. K.
Red/dact.UI/FK
3 ex./15.04.2014.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3/2014. Tribunalul... | Contestaţie. Sentința nr. 151/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|








