Radiere. Sentința nr. 1653/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 1653/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 2398/112/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1653/2014

Ședința publică din 28 noiembrie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: M. F. M.

GREFIER A. A.-C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu pârâta S.C A. C. SRL și intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și A. S. G., având ca obiect radiere.

Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 14 noiembrie 2014, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța.

Din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru termenul de azi, când:

TRIBUNALUL

Deliberând constată că:

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu pârâta S.C A. C. SRL și intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și A. S. G., a solicitat instanței să se radierea S.C A. C. SRL cu sediul în Municipiul Bistrița, Drumul Dumitrei vechi, nr. 6D, județul Bistrița-Năsăud, număr de înmatriculare/număr de ordine în registrul comerțului J_, având cod unic de înregistrare_; să se dispună înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a S.C A. C. SRL, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii judecătorești, în condițiile prevăzute de lege.

În motivare s-a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva ORCT Bistrița-Năsăud privind persoanele juridice s-a constatat dizolvarea de drept a S.C A. C. SRL, ca urmare a lipsei organelor statutare, dispusă prin Sentința nr. 2042; data act: 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, asociatul unic, administrator si reprezentant A. S. G., fiind decedat. De la data constatării dizolvării judiciare începe sa curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care instanța de judecată competentă nu a fost sesizată cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează a fi radiată din registrul comerțului din oficiu, în baza unei sentințe judecătorești.

Așa fiind, în raport de datele și documente existente la registrul comerțului, vă rugăm să observați că S.C A. C. SRL se află sub incidența art. 237 alin. (8), din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care vă rugăm să admiteți prezenta cerere de radiere a S.C A. C. SRL așa cum a fost formulată. De asemenea, în temeiul art. 237 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, solicită să se dispună înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a S.C A. C. SRL, comunicarea si efectuarea publicității legale a sentinței pronunțate, în condițiile prevăzute de lege.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 237 alin. (8) și alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, pe dispozițiile art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, prevederile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului. În susținerea celor relatate, anexăm Furnizarea de informații din registrul comerțului cu privire la starea la zi a S.C A. C. SRL pentru care s-a formulat prezenta cerere de radiere.

Prin scriptul depus la dosar (fila 25), AJFP B-N a depus la dosar o precizare de acțiune prin ca a arătat faptul că S.C A. C. SRL, CUI_, cu sediul

social in localitatea Bistrița, ..6D Jud. Bistrita-Năsăud, nu figurează cu

obligații fiscale restante după cum reiese din fisa sintetica totala editata de către Administrația

județeană a Finanțelor Publice Bistrita-Năsăud la data de 15.10.2014. Menționează totodată că S.C A. C. SRL se afla in dizolvare judiciara conform sentinței comerciale nr. 2042/19.11.2012 pronunțata de Tribunalul Bistrita-Năsăud, rămasă irevocabila prin nerecurare.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința nr. 2042/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ s-a constatat dizolvarea de drept a S.C A. C. SRL cu sediul în Municipiul Bistrița, Drumul Dumitrei vechi, nr. 6D, județul Bistrița-Năsăud, număr de înmatriculare/număr de ordine în registrul comerțului J_, având cod unic de înregistrare_, ca urmare a lipsei organelor statutare în condițiile în care asociatul unic, administrator si reprezentant A. S. G. este decedat, cu mențiunea că ulterior acestui moment, în termenul prevăzut de art. 237 din Legea 31/1990 nu a fost formulată nici o sesizare de numire a unui lichidator.

Plecând de la aceste premise și având în vedere dispozițiile art. 237 alin 8 din Legea 31/1990, se va admite cererea, se va dispune radierea din oficiu a persoanei juridice cu denumirea, sediul și celelalte date de identitate mai sus menționate din registrul comerțului, urmând ca, în conformitate cu prevederile art. 237 alin 9 din același act normativ, încheierea de radiere să se înregistreze în registrul comerțului, să se comunice societății comerciale respective la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Administrației județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, să se afișează pe pagina de Internet a Oficiului Național al R. Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de O. Național al R. Comerțului – cu sediul procesual ales în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud – cu sediul în Bistrița, .. 6-8, jud. Bistrița-Năsăud, și pe cale consecință dispune radierea ., cu sediul în municipiul Bistrița, ., nr. 6D, județul Bistrița-Năsăud, având ca date de identificare nr. ORC J_ și CUI_.

Dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere a ., comunicarea și efectuarea publicității legale a prezentei hotărâri judecătorești, în condițiile prevăzute de lege.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Pronunțată, azi 28.11.2014, în condițiile art. 396 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. F. M. A. A.-C.

Red/dact

MFM/CR/4 ex/15.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Sentința nr. 1653/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD